LEGE Nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Text în vigoare începând cu data de 23 iunie 2011 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ
Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza
actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, până la 20 iunie 2011.
Act de bază #B: Legea nr. 95/2006
Acte modificatoare #M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 5 mai 2006 #M2: Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 #M3: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2006 #M4: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 6 octombrie 2006 #M5: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2006 #M6: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006*, respinsă prin Legea nr. 284/2007 (#M15) #M7: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2006*, respinsă prin Legea nr. 147/2007 (#M11) #M8: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 #M9: Legea nr. 34/2007 #M10: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2007 #M11: Legea nr. 147/2007 #M12: Legea nr. 264/2007 #M13: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007 #M14: Legea nr. 281/2007 #M15: Legea nr. 284/2007 #M16: Legea nr. 388/2007 #M17: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 #M18: Legea nr. 157/2008 #M19: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 15 august 2008 #M20: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 #M21: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 #M22:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2008*, abrogată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 (#M24) şi respinsă prin
Legea nr. 121/2009 (#M26) #M23: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 197/2008 #M24: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 #M25:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
227/2008
LEGE Nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Text în vigoare începând cu data de 23 iunie 2011 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ
Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza
actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, până la 20 iunie 2011.
Act de bază #B: Legea nr. 95/2006
Acte modificatoare #M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 5 mai 2006 #M2: Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 #M3: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2006 #M4: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 6 octombrie 2006 #M5: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2006 #M6: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006*, respinsă prin Legea nr. 284/2007 (#M15) #M7: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2006*, respinsă prin Legea nr. 147/2007 (#M11) #M8: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 #M9: Legea nr. 34/2007 #M10: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2007 #M11: Legea nr. 147/2007 #M12: Legea nr. 264/2007 #M13: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007 #M14: Legea nr. 281/2007 #M15: Legea nr. 284/2007 #M16: Legea nr. 388/2007 #M17: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 #M18: Legea nr. 157/2008 #M19: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 15 august 2008 #M20: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 #M21: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 #M22:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2008*, abrogată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 (#M24) şi respinsă prin
Legea nr. 121/2009 (#M26) #M23: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 197/2008 #M24: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 #M25: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 227/2008 #M26: Legea nr. 121/2009 #M27: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2009 #M28: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2009 #M29: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 #M30: Legea nr. 329/2009 #M31: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 #M32: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, abrogată prin Legea nr. 284/2010 #M33: Legea nr. 11/2010 #M34: Legea nr. 91/2010 #M35: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 #M36: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010* #M37: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2010 #M38: Legea nr. 165/2010 #M39: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2010 #M40: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 #M41: Decizia Curţii Constituţionale nr. 1394/2010 #M42: Legea nr. 286/2010 #M43: Legea nr. 276/2010 #M44: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 #M45: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2010 #M46: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2011 #M47: Decizia Curţii Constituţionale nr. 335/2011 #M48: Legea nr. 71/2011 #M49: Legea nr. 115/2011
Actele normative marcate cu asterisc (*) sunt în prezent modificate,
abrogate sau respinse şi modificările efectuate prin aceste acte
normative asupra Legii nr. 95/2006 nu mai sunt de actualitate.
Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate
mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau
completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau
completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.
#CIN NOTE:
1. Reproducem mai jos prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare. Menţionăm că
nu sunt incluse în textul actualizat modificările efectuate prin art.
III alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008
(#M17), cu modificările ulterioare. #M23 "ART. III
(1) Înfiinţarea instituţiilor prevăzute la art. 11 lit. b) din Legea
nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii
în domeniul asistenţei medicale, programelor naţionale de sănătate,
dispozitivelor medicale, investiţiilor în infrastructură,
informatizării în domeniul sanitar şi controlului în sănătate publică
se face prin reorganizarea: a) Ministerului Sănătăţii Publice; b) autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti; c) institutelor şi centrelor de sănătate publică;
d) Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii; e) Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar; f) Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale.
(2) La data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prin care
instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să funcţioneze, se abrogă
art. 12, art. 13 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18 - 23,
art. 24 alin. (2) şi art. 687 lit. c). #M17
(3) La aceeaşi dată la care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep
să funcţioneze, sintagmele <<autorităţi de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti>> şi <<autorităţi de
sănătate publică teritoriale>> se înlocuiesc cu expresia
<<instituţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii
publice care preiau atribuţiile acestora>>.
(4) În tot cuprinsul titlului II <<Programe naţionale de
sănătate>>, sintagmele <<Agenţia Naţională de
Programe>> şi <<Agenţia Naţională pentru Programe de
Sănătate>> se înlocuiesc cu sintagma <<structură cu
atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de
sănătate>>. (5) Până la data prevăzută la
alin. (2), la care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, atribuţiile structurii prevăzute la alin. (4) sunt
exercitate de Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate, ca
structură din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice cu atribuţii în
elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de sănătate."
#CIN
2. Nu sunt incluse în textul actualizat modificările efectuate prin
art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 227/2008 (#M25).
Reproducem mai jos aceste prevederi. #M25 "ART. III
În cuprinsul actelor normative sintagma autorităţile de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se înlocuieşte cu expresia
direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti."
#B Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL I Sănătatea publică
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1
Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului
sănătăţii publice, obiectiv de interes social major. ART. 2
(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al
societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei.
Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor
politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate
determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea
instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea
sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea
sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase. (4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică. (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.
(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul
Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice",
iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii
publice". (7) Asistenţa de sănătate publică este
coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin
toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi
organizate conform legii. (8) Responsabilitatea
pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii
Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi
autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie. (9)
Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la
bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit
legii. ART. 3 Protecţia
sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi
juridice. ART. 4 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu
determinanţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu,
stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi
accesibilitatea serviciilor de sănătate; b)
promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi
colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea
sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea
inechităţilor în sănătate; c) supravegherea -
activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza,
interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a
populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora
sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite
măsurile de prevenire şi control; d) evaluarea
riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la
factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei
rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează
starea de sănătate a populaţiei; #M17 e)
controlul în sănătate publică - exercitarea activităţilor de control
privind aplicarea prevederilor legale de sănătate publică; #B
f) principiul precauţiei - instrumentul prin care autoritatea de
sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază
că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile
unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente. #M35
(2) În sensul prevederilor prezentei legi, prin ministere şi instituţii
cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile
care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul
Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii,
Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale,
Academia Română şi autorităţile administraţiei publice locale. #B ART. 5 Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează: a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice; b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei; c) planificarea în sănătatea publică; d) supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor; e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică; f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări; g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică; h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică; i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică; j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu; k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii; l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate; m) evaluarea calităţii, eficacităţii, eficienţei şi accesului la serviciile medicale; n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;
o) integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi
strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă; p)
asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la ameninţările la
adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de
restricţii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor. ART. 6 Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin: 1. asigurarea imunizărilor; 2. controlul epidemiilor; 3. supravegherea bolilor; 4. supravegherea factorilor de risc comportamentali; 5. prevenirea accidentelor; b) monitorizarea stării de sănătate prin: 1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate; 2. monitorizarea determinanţilor stării de sănătate; 3. monitorizarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor din domeniul sănătăţii publice; 4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică; c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin: 1. campanii de informare-educare-comunicare; 2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi; 3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale; 4. pledoaria pentru sănătatea publică; d) sănătatea ocupaţională prin: 1. definirea standardelor de sănătate ocupaţională; 2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă; e) sănătatea în relaţie cu mediul prin: 1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea; 2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu; 3. stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică comunitare; 4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu; f) reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin: 1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice; 2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice; g) managementul sănătăţii publice bazat pe: 1. managementul politicilor, planificării şi dezvoltării sistemului de sănătate publică; 2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice; 3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate; 4. colaborarea şi cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii publice; h) servicii de sănătate publică specifice: 1. servicii de sănătate şcolară; 2. servicii de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi; 3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice; 4. servicii de planificare familială; 5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor; 6. servicii prenatale şi postnatale; 7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice; 8. servicii de sănătate publică în transporturi.
CAP. 2 Principiile asistenţei de sănătate publică
ART. 7 Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică; b) focalizarea pe grupurile populaţionale şi prevenirea primară;
c) preocuparea pentru determinanţii stării de sănătate: sociali, de
mediu, comportamentali şi servicii de sănătate; d) abordarea multidisciplinară şi intersectorială; e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale;
f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la
momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi); g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precauţiei; h) descentralizarea sistemului de sănătate publică; i) existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. ART. 8 Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt: a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice; #M17 b) activitatea de control în sănătate publică; #B c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor de sănătate publică; d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei;
e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe,
strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe
asupra sănătăţii populaţiei. ART. 9
(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării
obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către
Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală a domeniului de
sănătate publică. (2) Programele naţionale de
sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea
sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună
calitate. (3) Programele naţionale de sănătate
publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi
răspund priorităţilor naţionale identificate. (4)
Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat,
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din
fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii,
donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
(5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi
supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 10
(1) Autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice elaborează
proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează
reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la
activităţi cu impact asupra sănătăţii publice.
(2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrală de sănătate
publică elaborează sau participă la elaborarea, după caz, a unor
proiecte de acte normative sunt: a) calitatea
principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de îmbăiere, aerul
ambiant şi interior, zgomot, locuinţă şi habitat, substanţe chimice,
produse cosmetice, radiaţii ionizante, vectori, deşeuri etc.; b) monitorizarea stării de sănătate; c) promovarea sănătăţii; d) calitatea alimentului; e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice; f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în muncă; g) colectivităţile de copii şi tineri; h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei; i) asigurarea condiţiilor de igienă în unităţi sanitare; j) servicii de laborator; k) planificare familială; l) siguranţa transfuziei sanguine; m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice; n) prevenirea consumului ilegal de droguri.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin
autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie,
verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar
în caz de nereguli sau neconformitate, aplică măsuri conform legii.
CAP. 3 Autorităţile sistemului de sănătate publică
#M17 ART. 11 În sensul prezentei legi, prin autorităţi ale sistemului de sănătate publică se înţelege:
a) Ministerul Sănătăţii Publice, organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului; b) alte instituţii care
desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional,
regional, judeţean sau local. #M25 ART. 12*)
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu
personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la
nivel local. În mod similar se pot organiza direcţii de sănătate
publică în cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară
proprie, care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului
Sănătăţii. #CIN *) Conform art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 12 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 13*)
(1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii
publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic
şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării,
elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea
îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a
politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel
naţional şi/sau regional. #M35 (2) Institutele
naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt
unităţi cu personalitate juridică şi funcţionează, potrivit legii, în
coordonarea Ministerului Sănătăţii. #CIN *)
Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
#M37 ART. 14
Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, instituţie publică
de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului
Sănătăţii, se desfiinţează, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a
preluării activităţii de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. #M17 ART. 15
Instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice
la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cu personalitate
juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea
Ministerului Sănătăţii Publice, se înfiinţează, reorganizează şi se
desfiinţează prin hotărâre a Guvernului. #M17 ART. 16
(1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul
asistenţei de sănătate publică, are în principal următoarele atribuţii
şi responsabilităţi: a) stabileşte priorităţile
naţionale de sănătate publică, elaborează şi implementează programele
naţionale de sănătate finanţate de la bugetul de stat şi din venituri
proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin
instituţiile din subordine; b) elaborează şi avizează reglementări în domeniul sanitar;
c) evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei,
indicatorii programelor naţionale de sănătate, precum şi indicatorii de
performanţă ai managementului spitalelor publice şi prezintă informări
periodice Guvernului; d) asigură activitatea de control în sănătate publică;
e) coordonează, implementează şi monitorizează proiectele finanţate în
cadrul fondurilor comunitare, precum şi acorduri bilaterale, Pactul de
stabilitate în domeniul sănătăţii şi alte acorduri internaţionale în
domeniul de competenţă; f) coordonează din punct
de vedere ştiinţific şi metodologic, prin comisiile de specialitate ale
Ministerului Sănătăţii Publice, reţeaua de asistenţă medicală; #M28
g) aprobă, prin ordin al ministrului, ghidurile şi protocoalele de
practică medicală elaborate de comisiile de specialitate ale
Ministerului Sănătăţii. #M17 (2) Membrii
comisiilor de specialitate prevăzuţi la alin. (1) lit. f) beneficiază
de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat,
care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la
şedinţe. Cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în
comisiile de specialitate sunt suportate de instituţiile publice în
care persoanele sunt încadrate sau unde acestea desfăşoară activitate
prin integrare clinică. Cheltuielile de deplasare din alte localităţi,
ocazionate de participarea în comisia de specialitate de medicină de
familie, sunt suportate de Ministerul Sănătăţii Publice. Regulamentul
de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de specialitate
se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. #B ART. 17*)
(1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate
juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în
aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan
local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică,
elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.
(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal,
următoarele atribuţii: a) controlează şi evaluează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice;
b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale
şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplică măsuri în
caz de neconformitate; c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale; d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lăuzei şi nou-născutului;
e) evaluează resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în
relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice;
f) participă activ la programele de instruire a personalului din
serviciile de sănătate publică şi a populaţiei; g) organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii; h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei,
utilizând informaţiile în scopul identificării problemelor de sănătate
ale acesteia; j) identifică posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi;
k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în
rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate; l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat;
m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în
vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice;
n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi
modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din
zona de jurisdicţie; #M35 o) în domeniul
programelor naţionale de sănătate, direcţiile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti au atribuţii privind
implementarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea acestora la
nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, iar pentru
realizarea atribuţiilor lor în acest domeniu pot încheia contracte
pentru derularea programelor naţionale de sănătate cu unităţi sanitare
publice şi private, instituţii publice, furnizori de servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în
relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, alte
instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi
cu autorităţile administraţiei publice locale pentru structurile al
căror management a fost preluat de către acestea, în condiţiile
prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de
sănătate. (2^1) Sumele necesare pentru derularea
contractelor prevăzute la alin. (2) lit. o) se suportă din fondurile
alocate programelor naţionale de sănătate. #M14
(3) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti administrează, în numele Ministerului Sănătăţii Publice,
locuinţele construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în
cadrul Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate
închirierii, Subprogramul privind construcţia locuinţelor în regim de
închiriere, de care pot beneficia medicii rezidenţi şi alţi tineri
specialişti din sistemul de sănătate, sau prin alte surse de finanţare
pe terenurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea
Ministerului Sănătăţii Publice. Activitatea de administrare se
reglementează prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
95/2006.
#M29 ART. 17^1
(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
sunt conduse de un director coordonator, care este ajutat de directori
coordonatori adjuncţi. (2) Persoanele care ocupă
funcţii dintre cele prevăzute la alin. (1) sunt numite prin act
administrativ al ministrului sănătăţii, în urma evaluării cunoştinţelor
şi abilităţilor manageriale, în condiţiile legii.
(3) Funcţiile prevăzute la alin. (1) se exercită în baza unui contract
de management încheiat cu ministrul sănătăţii, pe o perioadă de maximum
4 ani. (4) Funcţiile de director coordonator şi director coordonator adjunct sunt incompatibile cu:
a) exercitarea oricăror altor funcţii remunerate, neremunerate sau/şi
indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul
didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi
în domeniul medical, desfăşurate în afara programului normal de lucru
şi care nu au legătură cu funcţia deţinută; b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de conducere, inclusiv cele neremunerate; c) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(5) Constituie conflict de interese deţinerea de către directorul
coordonator sau directorul coordonator adjunct de părţi sociale,
acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori organizaţii
nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu direcţia de
sănătate publică la care persoana în cauză exercită funcţia de director
coordonator sau director coordonator adjunct. (6)
Prevederile alin. (5) se aplică şi în cazul în care părţile sociale,
acţiunile sau interesele sunt deţinute de către rudele ori afinii până
la gradul al IV-lea ai directorului coordonator sau ai directorului
coordonator adjunct. (7) Dacă directorul
coordonator sau directorul coordonator adjunct se află în stare de
incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să
înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în
termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz contrar,
contractul de management este reziliat de plin drept, iar Ministerul
Sănătăţii poate cere persoanelor în cauză despăgubiri, conform
clauzelor contractului de management. #B ART. 18*)
(1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează
unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia
unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând
ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
(2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti coordonează serviciile de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală
în caz de calamităţi, catastrofe şi situaţii deosebite. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 18 din Legea nr. 95/2006.
#M35 ART. 19*)
(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru
asigurarea asistenţei medicale. (2) Direcţiile de
sănătate publică încheie contracte cu autorităţile administraţiei
publice locale pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferente
medicilor, medicilor dentişti, asistenţilor medicali şi a cheltuielilor
pentru baremul de dotare cu medicamente şi materiale sanitare din
cabinetele de medicină generală şi dentară din unităţile de învăţământ.
(3) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin.
(2) se asigură din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Sănătăţii. (4) Spitalele publice din
reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale încheie contracte
cu direcţiile de sănătate publică în condiţiile prevăzute la art. 190^1
şi art. 190^2. #CIN *) Conform art. III alin.
(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 19 din Legea nr. 95/2006.
Ulterior, art. 19 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 (#M35).
#B ART. 20*)
(1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice
medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi
transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în
acest scop. (2) Autorităţile de sănătate publică
teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a
comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum
şi partenerilor instituţionali la nivel local. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 20 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 21*)
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din
obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea
Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare
la domeniul sănătăţii. #CIN *) Conform art.
III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17),
cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 21 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 22*)
Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura
organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. #CIN *) Conform art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 22 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 23*)
Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi
14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii
Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a) asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a reţelei de sănătate
publică, în funcţie de domeniul lor de competenţă; b) participă la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul lor de competenţă;
c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi
instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;
d) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii
de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile
şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate
comunitară; f) asigură sistemul de supraveghere
epidemiologică, precum şi de alertă precoce şi răspuns rapid şi
participă la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de
supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile;
g) participă la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din
proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice sau a
autorităţilor locale de sănătate publică; h)
elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi
evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare
a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate; i)
participă la procesul de învăţământ medical de specializare şi
perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar; k) colectează, analizează şi diseminează date statistice privind sănătatea publică; l) asigură existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 23 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 24*)
(1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigură asistenţa de
sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boală transmisibilă,
precum şi în situaţia iminenţei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia
să dispună măsuri specifice. (2) Măsurile privind
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii,
precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau
internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #CIN *) Conform art. III
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 24 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
#M17 CAP. 4 Controlul în sănătatea publică
#M17 ART. 25
(1) Activitatea de control în sănătatea publică se organizează pe
domenii specifice de activitate, coordonate de instituţii cu atribuţii
în domeniul controlului la nivel naţional şi regional, conform
competenţelor. (2) Activitatea de control în sănătatea publică se realizează pe următoarele domenii: a) calitatea serviciilor de asistenţă medicală; b) sănătate publică; c) farmaceutic; d) dispozitive medicale. #M17 ART. 26
(1) Activitatea de control în sănătatea publică se exercită de către
personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în
domeniul controlului în sănătatea publică, conform normelor generale şi
specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (2) Pentru exercitarea activităţii de control în sănătatea publică, personalul împuternicit are drept de: a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competenţelor; b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică; c) a constata şi a sancţiona contravenţiile prevăzute de legislaţia din domeniul sănătăţii publice.
(3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, personalul
împuternicit poate interzice punerea în consum, poate decide retragerea
produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor,
retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare, a
avizului sanitar, a notificărilor pentru activităţi şi produse şi poate
dispune orice alte măsuri pe care situaţia le impune.
(4) În situaţii de risc epidemiologic, personalul împuternicit poate
dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli
transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri
de limitare a circulaţiei persoanelor. (5)
Concluziile activităţilor de control, abaterile de la normele legale,
recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte
măsuri legale aplicate se consemnează în procese-verbale de constatare
a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie şi
procese-verbale de constatare a contravenţiilor, dacă este cazul.
(6) În exercitarea activităţii, personalul împuternicit asigură
păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care
constituie un risc pentru sănătatea publică, caz în care comunicarea se
va face prin reprezentantul legal. #B ART. 27
Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi
produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop
certificarea conformării cu normele de sănătate publică a produselor,
serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei. ART. 28
Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu
programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu
efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de
integrare a priorităţilor de sănătate publică în dezvoltarea durabilă a
societăţii.
CAP. 5 Asistenţa medicală
ART. 29 Asistenţa medicală profilactică şi curativă se asigură prin:
a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte
specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale,
centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare
publice şi private; b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi. ART. 30
Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unităţi medicale de
specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi
laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice
sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de
recuperare, constituite conform legii. ART. 31
Asistenţa medicală de urgenţă se asigură de unităţi specializate de
urgenţă şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin
structurile de primire a urgenţelor, organizate în acest scop. ART. 32
Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte
servicii de asistenţă medicală şi prestaţii autorizate se asigură prin
unităţi specializate în acest scop. ART. 33
Asistenţa medicală preventivă din colectivităţile de copii preşcolari,
şcolari şi studenţi se asigură prin cabinetele medicale organizate,
conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau
universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale
medicilor de familie, după caz. ART. 34
Activităţile de asistenţă de sănătate publică se finanţează de la
bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii,
fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii,
precum şi din contribuţii personale şi plăţi directe, după caz,
potrivit legii.
CAP. 6 Asistenţa farmaceutică
ART. 35
Asistenţa farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate
publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor
şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente
alimentare şi alte asemenea produse. ART. 36 Punerea pe piaţă a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenţă se realizează conform legii.
CAP. 7 Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
ART. 37
Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este
obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru: a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în muncă; b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică; c) vaccinarea şi profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă. ART. 38
Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României,
precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună
măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să
respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică, să ofere
informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind
instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru
promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei. ART. 39
(1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la
autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de
sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi
la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii
rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de
sănătate a populaţiei. (2) Folosirea în alte
scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este
îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) există o dispoziţie legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.
(3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane
este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o
desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect. ART. 40
(1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se
constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde
medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive
medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva
antiepidemică. #M12 (1^1) Medicamentele,
serurile, vaccinurile, dezinfectantele, insecticidele, materialele
sanitare, produsele tehnico-medicale, consumabilele şi alte materiale
specifice cuprinse în rezerva pentru situaţii speciale, începând cu 1
septembrie 2007, constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice. #B
(2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a
rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se
stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 41
(1) Pentru servicii de asistenţă de sănătate publică, efectuate de
către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice
şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare. (2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.
CAP. 8 Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice
ART. 42
(1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme
care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul
Sănătăţii Publice. (2) Societatea Română de
Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în
cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spaţiul de emisie
necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare
referitoare la teme care privesc sănătatea publică.
(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea
sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi
Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol,
modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea
campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.
CAP. 9 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 43
(1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea
actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi
funcţionare a inspecţiei sanitare de stat. (2) În
termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora
reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor
prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre
aprobare. ART. 44 (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.
3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările
ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1
iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice
alte dispoziţii contrare.
TITLUL II*) Programele naţionale de sănătate
#CIN
*) Conform art. III alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), în tot cuprinsul titlului II "Programe naţionale de
sănătate", sintagmele "Agenţia Naţională de Programe" şi "Agenţia
Naţională pentru Programe de Sănătate" se înlocuiesc cu sintagma
"structură cu atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor
naţionale de sănătate".
#B CAP. 1 Dispoziţii generale
#M17 ART. 45
(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni
multianuale, organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului
şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a
populaţiei. #M9 (1^1) Programele naţionale de
sănătate cuprind programe naţionale de evaluare, profilactice şi cu
scop curativ. #M17 (2) Ministerul Sănătăţii
Publice asigură elaborarea şi coordonarea realizării programelor
naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale
de sănătate, precum şi finanţarea unor programe de sănătate. #B
(3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară
proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice
ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanţă cu strategia
Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 46 Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la bază următoarele obiective:
a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate
cu Strategia naţională de sănătate a Ministerului Sănătăţii Publice; b) utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi; c) fundamentarea programelor pe nevoile populaţiei, evidenţiate din date obiective;
d) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările
instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu. ART. 47
(1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate
se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate, care
funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de
direcţie. (2) Pentru realizarea atribuţiilor,
Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale. #M10 ART. 48
(1) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate şi derulate în mod
distinct sau în comun de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, după
caz, şi se finanţează fie de la bugetul de stat şi din venituri proprii
ale Ministerului Sănătăţii Publice, fie din bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul
de stat şi din venituri proprii prin bugetul Ministerului Sănătăţii
Publice către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate. Programele naţionale de sănătate se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice, inclusiv
programele preluate, respectiv transferate, de la Ministerul Sănătăţii
Publice la CNAS. #M17 (1^1) Se autorizează
Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea
ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în
structura bugetului de stat, a bugetului Ministerului Sănătăţii Publice
şi a bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii
anexat la acesta şi în volumul şi structura bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate pe anul 2008, fără
afectarea deficitului bugetului de stat şi a deficitului bugetului
general consolidat pe anul 2008. (1^2) Se
autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările
corespunzătoare în anexele la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi
la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
aprobate pe anul 2008. #M45 (2) Hotărârea
Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate cuprinde
obiectivele, structura acestora, precum şi orice alte condiţii şi
termene necesare derulării programelor. #M9
(3) Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice, prin ordinul
preşedintelui CNAS sau, după caz, prin ordine comune. #M10
(4) Ministerul Sănătăţii Publice poate reţine la dispoziţia sa, din
veniturile proprii, o cotă de rezervă calculată din totalul fondurilor
aprobate pentru programele naţionale de sănătate, ale cărei nivel şi
mod de utilizare se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la
alin. (2). #M17 (5) Medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, eliberate prin
farmaciile cu circuit deschis, care se acordă bolnavilor, precum şi
pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate
nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se suportă la nivelul preţului
de decontare. (6) Medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, utilizate în
unităţile sanitare cu paturi, pe perioada spitalizării pentru
tratamentul specific al bolnavilor, precum şi pentru pacienţii cuprinşi
în programele naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a
Guvernului se achiziţionează de către acestea la un preţ care nu poate
depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, în condiţiile legii. #M17 ART. 49
(1) Programele naţionale de sănătate se pot derula prin unităţi de
specialitate, selectate pe baza criteriilor aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice, la propunerea CNAS pentru furnizorii de
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în
relaţii contractuale cu CNAS şi cu avizul consultativ al comisiilor de
specialitate ale Ministerului Sănătăţii Publice pentru alte instituţii
şi organizaţii. (2) În înţelesul prezentei legi,
unităţile de specialitate sunt: unităţi sanitare publice şi private,
instituţii publice, furnizori de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în relaţie
contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum şi alte
instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.
(3) Unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja
personal pentru derularea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni
multianuale pe toată perioada de derulare a acestora. #M35
(4) Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul
programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute
la alin. (2) pot încheia contracte/convenţii civile cu medici,
asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi
cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Codului civil şi în
condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor
naţionale de sănătate. (5)
Contractele/convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de
către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni
multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada
de derulare a programelor naţionale de sănătate.
(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin.
(4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de
sănătate. #M35 ART. 49^1
(1) Unităţile sanitare cu paturi din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale pot derula programe naţionale de sănătate
finanţate din următoarele surse: a) bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în baza
contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate;
b) bugetul Ministerului Sănătăţii, din sumele alocate de la bugetul de
stat şi din veniturile proprii direcţiilor de sănătate publică judeţene
şi a municipiului Bucureşti, în baza contractelor încheiate cu acestea,
în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor
naţionale de sănătate. (2) Unităţile sanitare din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pot
derula programe naţionale de sănătate finanţate din sursele prevăzute
la alin. (1) lit. a). Programele naţionale de sănătate finanţate din
sursele prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi derulate cu condiţia
îndeplinirii criteriilor de selecţie, aprobate în condiţiile prezentei
legi.
#B CAP. 2 Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate
#M9 ART. 50
Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul
asistenţei de sănătate, asigură coordonarea tuturor programelor
naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:
a) aprobă domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor
naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung;
b) propune obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi
ale subprogramelor de sănătate, structura programelor naţionale de
sănătate şi a subprogramelor de sănătate, necesarul de resurse
financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate; c) aprobă normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate, după caz, împreună cu CNAS; #M17 d) propune Guvernului spre aprobare programele naţionale de sănătate. #B ART. 51 Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii:
a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice domeniile
prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de
sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populaţiei şi a
problemelor de sănătate identificate; b)
elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice
strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi
desfăşurare a acestora; c) elaborează structura
programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile
de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate; d) fundamentează necesarul
de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse
în programele de sănătate; e) elaborează şi
propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice norme tehnice de
implementare şi evaluare a programelor naţionale de sănătate;
f) evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor
naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora
în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate. #M9 ART. 52
CNAS asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de
sănătate, aprobate prin hotărâre a Guvernului, având următoarele
atribuţii: #M12 a) implementează şi derulează
programele naţionale de sănătate, conform strategiei aprobate de
Ministerul Sănătăţii Publice; #M9 b) răspunde
de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate
pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi de
monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de
eficienţă, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, şi
raportează Ministerului Sănătăţii Publice modul de utilizare a sumelor
transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice;
c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate,
trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în
care au fost derulate programele naţionale de sănătate. #B ART. 53
(1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la
nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate.
(2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi
centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură
implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la
nivel regional, respectiv local.
CAP. 3 Finanţarea programelor naţionale de sănătate
#M17 ART. 54
(1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează de la
bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii
Publice, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, din transferuri de la bugetul de stat şi din veniturile
proprii, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, către bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din
alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii. (1^1) *** Abrogat #M45
(2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate multianuale sunt
aprobate prin legea bugetului de stat în conformitate cu prevederile
Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi
completările ulterioare. #B ART. 55
(1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv
pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli
ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează
potrivit destinaţiilor stabilite. (2) Sumele
menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului
Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi
execuţia acestuia. ART. 56
Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv
subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului
alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea
dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a
mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a
cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie. ART. 57
Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de
sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate
ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita
finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.
CAP. 4 Dispoziţii finale
ART. 58
În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se
aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale
pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii
publice.
TITLUL III Asistenţa medicală primară
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 59
(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului
asistenţei medicale primare, asigurată prin serviciile de medicină de
familie. (2) Termenul asistenţă medicală primară
defineşte furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de
prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul
unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa
acesteia. (3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialităţii medicină de familie. ART. 60 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) asistenţă medicală primară - segmentul de asistenţă medicală care
furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile menţionate la
art. 59 alin. (2) şi având ca furnizor specializat şi de sine stătător
cabinetul de medicină de familie; b) medicină de
familie - specialitatea medicală clinică, de practică publică
autorizată, dobândită în condiţiile legii; c)
medicul specialist de medicină de familie - medicul care a obţinut
specialitatea medicină de familie, în condiţiile legii; #M38
d) medic de medicină generală - absolvent al facultăţii de medicină sau
pediatrie din România, promoţie anterioară anului 2005, care nu a
dobândit calificarea de medic specialist, dar a întrunit condiţiile de
exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare prezentei legi.
De aceste prevederi beneficiază şi titularii diplomei de medic,
obţinută anterior anului 2005 în străinătate şi echivalată în România,
care nu au dobândit calificarea de medic specialist, dar au întrunit
condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare
prezentei legi; #B e) medic de familie -
medicul specialist de medicină de familie şi, prin asimilare, medicul
de medicină generală; acest termen nu constituie un titlu profesional; #M17
f) cabinet de medicină de familie - unitatea sanitară privată
specializată în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală
primară, organizată în condiţiile legii. Prin excepţie, ministerele şi
instituţiile cu reţea sanitară proprie îşi pot înfiinţa în structură
cabinete de medicină de familie, ca unităţi sanitare publice; #B
g) grupul de practică - asocierea formală a doi sau mai mulţi medici de
familie titulari de cabinete de medicină de familie, în vederea
furnizării de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor resurse;
h) patrimoniul de afectaţiune profesională - totalitatea bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării
profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia;
i) praxisul de medicină de familie - reuneşte patrimoniul de
afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în
proprietatea sau în folosinţa medicului, şi clientela;
j) episodul de îngrijire - totalitatea consultaţiilor/intervenţiilor
determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până
la remisiunea completă; k) serviciile de medicină
de familie - serviciile furnizate de un cabinet de medicină de familie
unei populaţii desemnate; l) cabinete santinelă -
cabinete de medicină de familie care utilizează sisteme speciale de
înregistrare continuă a episoadelor de îngrijire la nivelul asistenţei
medicale primare, pentru populaţiile deservite; #M17
m) medic titular al cabinetului de medicină de familie - medicul
deţinător al patrimoniului de afectaţiune profesională sau al unei
părţi a acestuia.
#B CAP. 2 Medicul de familie
ART. 61
(1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care
coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de
către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate.
(2) Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru
pacienţii săi, la nivelurile de competenţă cele mai adecvate nevoilor
acestora. ART. 62 Medicul
de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi,
respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare. ART. 63 Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele:
a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate,
oferind acces nediscriminatoriu pacienţilor şi ocupându-se de toate
problemele de sănătate ale acestora; b) foloseşte
eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa
medicală acordată pacienţilor; colaborează cu ceilalţi furnizori de
servicii din asistenţa medicală primară şi asigură legătura cu
celelalte specialităţi; c) este orientată către individ, familie şi comunitate;
d) se bazează pe comunicarea directă medic-pacient, care conduce în
timp la stabilirea unei relaţii interumane de încredere, în care
pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru
menţinerea/restabilirea propriei sănătăţi; e) asigură continuitatea actului medical şi a îngrijirilor determinate de nevoile pacienţilor; f) rezolvă problemele de sănătate acute şi cronice ale pacienţilor; g) promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin intervenţii adecvate şi eficiente; h) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii. ART. 64
(1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional
să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.
(2) Începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai instituţiilor
de învăţământ superior medical, competenţele profesionale în
specialitatea medicină de familie se dobândesc numai prin rezidenţiat.
(3) Medicii de medicină generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la
data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de
asistenţă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după
această dată. ART. 65
Pentru medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, care
la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmaţi
rezidenţi în specialitatea medicină de familie, dar furnizează în regim
salarial sau independent servicii de medicină de familie în cabinete
acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau
care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei,
vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea
medicină de familie.
CAP. 3 Cabinetul de medicină de familie
ART. 66 Asistenţa medicală primară se desfăşoară în cabinete de medicină de familie înfiinţate în condiţiile legii. ART. 67
Asistenţa medicală primară se poate asigura prin practica individuală a
medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor
în grupuri de practică, în locaţii comune sau prin integrarea
funcţională a unor cabinete cu locaţii distincte. ART. 68
Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăşoară prin
medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi. #M17 ART. 69
(1) Înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie într-o
localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale.
Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #M38 (2) Contractarea şi
decontarea serviciilor de medicină de familie de către casele de
asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
se fac pentru următoarele categorii de medici: a) medicii prevăzuţi la art. 60 lit. d);
b) medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, în înţelesul art. 370 lit. b) şi al art. 371 alin. (1),
formaţi în profesie în unul dintre aceste state, care la data de 1
ianuarie 2007 erau stabiliţi pe teritoriul României şi care, în urma
recunoaşterii calificării profesionale beneficiau, la această dată, de
dreptul de exercitare în cadrul sistemului naţional al asigurărilor de
sănătate a activităţilor din domeniul specialităţii medicină de
familie, fără titlul de medic specialist medicină de familie;
c) medicii confirmaţi specialişti în una dintre specialităţile medicină
generală adulţi, medicină generală copii, medicină generală, medicină
generală/medicină de familie, medicină de familie;
d) medicii titulari ai certificatului care atestă formarea specifică a
medicului generalist, dobândită în unul dintre statele prevăzute la
lit. b), precum şi medicii titulari ai certificatului de drept câştigat
de medic generalist, eliberat de unul dintre aceste state, în cazul
cărora s-au aplicat procedurile prevăzute la art. 388 - 390, art. 396
şi art. 397. #M17 (3) Preluarea activităţii
unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile
încetării activităţii medicului titular, se face prin transmiterea
patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către medicul care
preia praxisul. Noul deţinător va aduce la cunoştinţă autorităţilor de
sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate,
respectiv pacienţilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia
de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #M17 ART. 69^1
(1) Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda facilităţi şi
stimulente aferente instalării unui medic, înfiinţării şi funcţionării
cabinetului de medicină de familie, în conformitate cu dispoziţiile
legale în vigoare. (2) În baza dispoziţiilor
alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale pot încheia cu
reprezentantul legal al cabinetului de medicină de familie un contract
civil în care să se consemneze drepturile şi obligaţiile părţilor. #B ART. 70 (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
(2) Cabinetele de medicină de familie acreditate pot deschide puncte de
lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute
la art. 69 alin. (1).
CAP. 4 Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare
ART. 71 Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacienţii: a) asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasiguraţi. ART. 72 Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura următoarele activităţi: a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale; b) activităţi de medicină preventivă; c) activităţi medicale curative; d) activităţi de îngrijire la domiciliu; e) activităţi de îngrijiri paliative; f) activităţi de consiliere; g) alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;
h) activităţi de învăţământ în specialitatea medicină de familie, în
cabinetele medicilor instructori formatori; i) activităţi de cercetare ştiinţifică; j) activităţi de suport. ART. 73
Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la
domiciliul pacienţilor, în centrele de permanenţă, în alte locaţii
special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul
intervenţiilor de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale ori
în caz de risc epidemiologic. ART. 74
Cabinetul de medicină de familie poate oferi servicii medicale
esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale. ART. 75
(1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii
pentru domeniul de competenţă al asistenţei medicale primare, care sunt
oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultaţiei medicale. (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale; b) asistenţa curentă a solicitărilor acute;
c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală
activă pentru cele mai frecvente boli cronice, prescripţii de tratament
medicamentos şi/sau igieno-dietetic, coordonarea evaluărilor periodice
efectuate de către medici de altă specialitate decât cea de medicină de
familie; d) servicii medicale preventive, precum:
imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, depistare
activă a riscului de îmbolnăvire pentru afecţiuni selecţionate conform
dovezilor ştiinţifice, supraveghere medicală activă, la adulţi şi copii
asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârstă şi sex. ART. 76
Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate
la nivelul asistenţei medicale primare în mod opţional şi/sau în
anumite condiţii de organizare, precum: a) servicii speciale de consiliere; b) planificare familială; c) unele proceduri de mică chirurgie; d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale. ART. 77
Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite
de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii
complementare şi/sau care necesită dotări speciale. ART. 78
(1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor
comunicabile se realizează prin sisteme informaţionale de rutină, care
cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi
transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror
conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului. (2) Supravegherea
epidemiologică detaliată şi colectarea de date privind utilizarea
serviciilor medicale de către pacienţi reprezintă un serviciu distinct
şi se realizează prin cabinetele santinelă. Acestea pot contracta
servicii cu instituţiile interesate. ART. 79
Cabinetele de medicină de familie în care îşi desfăşoară activitatea
medici formatori de medicină de familie pot oferi prestaţii de formare
medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior
medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală
continuă, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor
legale în vigoare.
CAP. 5 Finanţarea medicinei de familie
ART. 80 Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri din: #M3
a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile
Contractului-cadru; b) contracte încheiate cu
autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de
planificare familială, servicii speciale de consiliere, servicii de
îngrijiri medicale la domiciliu în fază terminală şi postspitaliceşti; #B c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate; #M3
d) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică
pentru servicii furnizate în cadrul unor programe naţionale de sănătate
publică; #B e) contracte încheiate cu
autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de
medicină comunitară; f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare; g) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; h) coplata aferentă unor activităţi medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactică în educaţia universitară şi postuniversitară; k) donaţii, sponsorizări;
l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea
aparaturii proprii, uzată fizic sau moral. #M3 ART. 81
Sumele alocate pentru finanţarea asistenţei medicale primare se
stabilesc pe baza obiectivelor politicii naţionale de sănătate publică. #M17 ART. 81^1
(1) Din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice,
se pot finanţa cheltuieli pentru investiţii în infrastructură, în
localităţile rurale, în vederea construcţiei, reabilitării, dotării
minime standard a spaţiilor medicale şi nemedicale în care se
desfăşoară activităţi de îngrijire medicală primară, precum şi pentru
desfăşurarea unor programe naţionale de sănătate.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice alocă sumele prevăzute la alin. (1)
sub formă de transferuri prin autorităţile de sănătate publică judeţene
către autorităţile administraţiei publice locale.
#B CAP. 6 Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar
ART. 82
În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie
colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea
specificului specialităţii şi asigurarea transmiterii reciproce a
tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului. ART. 83
Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se
reglementează prin acte normative, după cum urmează:
a) obligaţiile de etică şi deontologie profesională - prin legile şi
codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea
profesiilor reglementate în sistemul sanitar; b)
obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale
în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică;
c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin
contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele
de asigurări; d) obligaţiile privind relaţiile de
muncă - prin contractul de muncă anual la nivel de ramură sanitară şi
contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi
prin alte prevederi legale speciale; e)
obligaţiile faţă de pacienţi - prin îndeplinirea prevederilor specifice
din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din
legislaţia privind drepturile pacientului; f)
obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a
informaţiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare;
g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor
rezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în
vigoare; h) obligaţia de educaţie/formare
continuă şi de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenţa
medicală primară - prin reglementările legale în vigoare.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 84
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare
a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului. ART. 85
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie
contrară prevederilor prezentei legi se abrogă.
TITLUL IV Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat
CAP. 1 Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1 Definiţii
ART. 86
(1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii
medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile
folosite au următoarea semnificaţie: a) Sistemul
naţional de servicii medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat -
ansamblul de structuri, forţe, mecanisme şi relaţii, organizate după
aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de
management specializat şi/sau calificat; b)
asistenţă publică integrată de urgenţă - asistenţa asigurată de
instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului
Sănătăţii Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în
structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă
1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter
logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi
păstrării vieţii; c) asistenţă medicală privată
de urgenţă - ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi
medical, având ca scop principal salvarea şi păstrarea vieţii,
asigurată de serviciile private de urgenţă aparţinând unor organizaţii
nonguvernamentale, care funcţionează în scop umanitar, nonprofit, sau
unor firme, asociaţii ori persoane fizice, care funcţionează în scop
comercial; d) asistenţă medicală de urgenţă -
ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către
personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri
de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire;
e) urgenţă medicală - accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care
necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei
medicale de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după
caz. Ea poate fi urgenţă cu pericol vital, unde este necesară/sunt
necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza
prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean
ori regional, sau urgenţă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi
efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse
prespitaliceşti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după
caz, la un spital; f) pacient critic - pacientul
cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea
complicaţii ireversibile şi care necesită intervenţie medicală de
urgenţă sau îngrijiri într-o secţie de terapie intensivă generală sau
specializată; g) primul ajutor de bază -
efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au
suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către persoane fără
pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui
scop. Primul ajutor de bază se acordă de orice persoană instruită în
acest sens sau de persoane fără instruire, la indicaţiile personalului
din dispeceratele de urgenţă; h) primul ajutor
calificat - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane
care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal
paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în
dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare
semiautomate, funcţionând sub formă de echipe de prim ajutor într-un
cadru instituţionalizat; i) defibrilator
semiautomat - defibrilatorul care are drept caracteristici minime
efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma
apăsării unui buton de către salvator, alegerea energiei şocului în
vederea defibrilării în mod automat, încărcarea la nivelul energiei
necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declanşarea
şocului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală şi/sau
scrisă a defibrilatorului; j) spital local/centru
local de urgenţă - spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oraş,
respectiv centru de permanenţă, cu competenţele şi resursele umane şi
materiale necesare rezolvării unei părţi din urgenţele locale, urmând
ca urgenţele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate şi
transferate către spitalul judeţean sau direct către spitalul regional,
după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
k) spital judeţean de urgenţă - spitalul aflat în reşedinţa unui judeţ,
care deţine competenţele şi resursele umane şi materiale în vederea
asigurării îngrijirilor medicale definitive de urgenţă pentru
majoritatea cazurilor care provin din judeţul respectiv şi care nu pot
fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau
orăşeneşti ori în centrele de permanenţă, în conformitate cu
protocoalele în vigoare; l) spital regional de
urgenţă - spitalul clinic judeţean cu competenţe interjudeţene, care
deţine competenţele şi resursele umane şi materiale suplimentare
necesare în vederea asigurării îngrijirilor medicale definitive pentru
cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgenţelor şi al
pacienţilor aflaţi în stare critică, pentru toate cazurile ce nu pot fi
rezolvate local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul
judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele
arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor
judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane ori din
cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în
vigoare. Spitalul regional de urgenţă îndeplineşte rolul spitalului
judeţean de urgenţă în judeţul în care se află;
m) serviciul de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
- unităţile sanitare publice de importanţă strategică, cu personalitate
juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din
Ministerul Sănătăţii Publice şi a autorităţilor de sănătate publică
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în structura lor un
compartiment pentru asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical
asistat, cu echipaje medicale de urgenţă, cu sau fără medic, şi un
compartiment pentru consultaţii medicale de urgenţă la domiciliu şi
transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistenţă medicală
de urgenţă funcţionează în regim de lucru continuu, în aşteptarea
solicitărilor de asistenţă medicală de urgenţă;
n) transport medical asistat - transportul de urgenţă al pacienţilor
care necesită monitorizare şi îngrijiri medicale pe durata
transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând
ambulanţe tip B sau C; o) transport sanitar
neasistat - transportul pacienţilor care nu se află în stare critică şi
nu necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata
transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulanţe
tip A1 sau A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât
ambulanţele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanţă;
p) ambulanţă tip C - ambulanţa destinată intervenţiei medicale de
urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al
pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi
medicamente de terapie intensivă. Echipajul ambulanţei tip C este
condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este
astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul
din toate părţile, targa fiind amplasată în mijloc, cu posibilitatea
mutării acesteia la dreapta şi la stânga şi ridicării ei la o înălţime
care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenţă în mod
corespunzător. Ambulanţele de transport al nou-născuţilor aflaţi în
stare critică fac parte din categoria ambulanţelor tip C;
q) ambulanţă tip B - ambulanţa destinată intervenţiei de urgenţă şi
transportului medical asistat al pacienţilor. Ea poate fi, după caz,
utilizată în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea
asistenţei medicale de urgenţă. Dotarea ambulanţei tip B este formată
din echipamente şi materiale sanitare care includ, după caz, un
defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual şi medicamentele
necesare resuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă;
r) ambulanţă tip A1 - ambulanţa destinată transportului sanitar
neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele şi
materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;
s) ambulanţă tip A2 - ambulanţa destinată transportului sanitar
neasistat al unuia sau al mai multor pacienţi pe targă şi/sau scaune,
fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării
primului ajutor în caz de nevoie; t) Serviciul
mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) - unitatea de
intervenţie publică integrată, de importanţă strategică, fără
personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de
reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de
urgenţă, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în
acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, având ca operator aerian
structurile de aviaţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,
în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile
publice locale; u) unitate de primire a
urgenţelor (UPU) - secţia sau secţia clinică aflată în structura unui
spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând
ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal
propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi
tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se
prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;
v) compartiment de primire a urgenţelor (CPU) - secţia aflată în
structura unui spital orăşenesc, municipal sau în structura spitalelor
aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu
personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi
tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se
prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;
w) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă - 1-1-2 - ansamblul
integrat de puncte publice de acces al cetăţeanului la sistemul public
de urgenţă prin care este activat răspunsul adecvat de urgenţă. Punctul
public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de
urgenţă şi a dispeceratelor serviciilor publice specializate de
intervenţie; x) centrul unic de apel de urgenţă -
structura specializată de preluare şi transfer al apelurilor de urgenţă
primite la numărul unic de apel 1-1-2 şi la numărul de apel 961
redirecţionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr
comercial la dispoziţia serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti; y) dispecerat medical de
urgenţă - structura specializată de preluare şi tratare a apelurilor de
urgenţă cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de
urgenţă sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de
ambulanţă. Dispeceratele medicale de urgenţă sunt coordonate de
personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent;
z) dispeceratul integrat de urgenţă - structura specializată care, pe
lângă preluarea apelului la numărul de urgenţă, asigură alarmarea şi
coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor serviciilor
specializate de intervenţie, cu caracter medical şi nemedical, din
aceeaşi locaţie fizică. Coordonarea se face de către personal special
pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul
serviciului de ambulanţă sau SMURD, în serviciu permanent.
(2) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii
medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile
folosite au următoarea semnificaţie: a) centre de
expertiză şi coordonare medicală la distanţă - centrele aflate în
structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de
apel unic 1-1-2, destinate furnizării de informaţii de specialitate
specifice necesare echipajelor de urgenţă din teren şi/sau spitalelor
de urgenţă, precum şi coordonării la distanţă a echipajelor de prim
ajutor calificat, pe baza informaţiilor primite telefonic de la membrii
echipajelor sau pe baza informaţiilor şi a datelor primite prin
sistemele telemedicale de transmisie de date; b)
misiuni de salvare aeriană - intervenţii primare sau secundare ce se
desfăşoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în
vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în pericol din
cauza unei accidentări sau îmbolnăviri acute ori care se află într-un
mediu ostil vieţii; c) misiuni de ambulanţă
aeriană - transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care
starea pacientului sau a pacienţilor nu impune efectuarea unei misiuni
de salvare aeriană. Misiunile de ambulanţă aeriană pot include şi
cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu pot fi efectuate
decât cu avionul sanitar; d) misiuni de salvare
navală - misiuni primare sau secundare care se desfăşoară în zone
accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcaţiuni special
dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării
persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentări sau
îmbolnăviri acute; e) consultaţia de urgenţă la
domiciliu - asistenţa medicală de urgenţă acordată de compartimentul de
consultaţii şi transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulanţă,
în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgenţă care
nu pun viaţa pacientului în pericol imediat şi care, cel mai probabil,
nu necesită transportul la o unitate sanitară; f)
personal paramedical - personalul fără pregătire medicală, instruit
special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat,
utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate
externe, activând în echipe, într-un cadru instituţionalizat;
g) ambulanţierul - personal fără pregătire medicală care a absolvit
cursurile de ambulanţieri, autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice,
pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulanţă;
h) accident colectiv - evenimentul care implică un număr de victime,
care necesită declanşarea unui plan special de intervenţie utilizând
forţe de intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de gardă la
momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară
declanşarea unui plan special de intervenţie diferă de la caz la caz,
luându-se în considerare resursele umane şi materiale de intervenţie
disponibile în zona în care are loc accidentul. #M17
(3) Funcţiile de medic-şef UPU, medic-şef UPU - SMURD sau medic şef CPU
pot fi ocupate de medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în
specialitate. Prin excepţie, în perioada 2008 - 2010 aceste funcţii pot
fi ocupate şi de medici cu o vechime de cel puţin 3 ani în specialitate.
#B SECŢIUNEA a 2-a Primul ajutor de bază şi primul ajutor calificat
ART. 87
(1) Acordarea primului ajutor de bază, fără echipamente specifice, se
efectuează de orice persoană instruită în acest sens sau de persoane
fără instruire prealabilă acţionând la indicaţiile personalului
specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenţă sau al
serviciilor de urgenţă prespitalicească de tip SMURD şi serviciului de
ambulanţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, având ca scop
prevenirea complicaţiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui
echipaj de intervenţie. (2) Fiecare cetăţean are
obligaţia să anunţe direct sau să se asigure că un caz de urgenţă a
fost anunţat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu
acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicaţiile
specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenţă.
(3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public,
este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi
efectuată în scop comercial. (4) Primul ajutor
calificat se acordă într-un cadru instituţionalizat, de echipe aflate
sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, în
colaborare cu autorităţile publice locale şi structurile Ministerului
Sănătăţii Publice. (5) Echipele de prim ajutor
calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru
defibrilare semiautomată. (6) Personalul din
cadrul echipajelor de prim ajutor calificat şi ambulanţierii vor fi
formaţi şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate.
(7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulanţe tip B,
conform normelor şi standardelor naţionale şi europene în vigoare, şi
autospeciale de intervenţie fără capacitate de transport pacient,
dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate.
(8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât
timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenţă să
nu depăşească: a) 8 minute, pentru echipajele de
prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile
de urgenţă; b) 12 minute, pentru echipajele de
prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile
de urgenţă. (9) Organizaţiile nonguvernamentale
şi cele nonprofit pot participa în această activitate, pe baza unor
protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă
şi cu autorităţile publice locale. (10)
Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de
Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din subordinea Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte instituţii publice similare
pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care acţionează
în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste
instituţii. ART. 88 (1)
Persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în
mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical
sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de bază, acţionând cu
bună-credinţă şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei
persoane, nu răspund penal sau civil. (2)
Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se
constată, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu
bună-credinţă, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor
calificat, cu respectarea competenţei acordate, protocoalelor şi
procedurilor stabilite în condiţiile legii. ART. 89
(1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim
ajutor calificat este pregătit în instituţiile de învăţământ şi în
centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau în alte centre de formare
autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care
deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi.
(2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor
calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul
general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul
Educaţiei şi Cercetării. Acesta include condiţiile de certificare şi
recertificare a personalului, precum şi necesităţile de formare
continuă. ART. 90
Finanţarea activităţii echipajelor de prim ajutor calificat şi dotarea
acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor publice
locale şi din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv
sponsorizări şi donaţii.
SECŢIUNEA a 3-a Asistenţa medicală publică de urgenţă
ART. 91
(1) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este
asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului
Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de
urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice
locale şi a spitalelor judeţene şi regionale. (2)
Personalul medical, precum şi personalul nemedical - ambulanţieri,
pompieri şi conducători auto - din cadrul echipajelor care participă la
acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă în faza
prespitalicească vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi
autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3)
Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenţă 1-1-2, precum
şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre
de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice,
Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale. (4) Centrele de apel unic de urgenţă
1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de
expertiză regionale, în vederea furnizării unor informaţii specifice,
precum şi în vederea coordonării la distanţă a activităţii echipajelor
de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor
obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date.
(5) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească se
va acorda utilizând ambulanţe tip B şi C, construite şi dotate conform
standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei
medicale publice de urgenţă se pot utiliza şi autospeciale de transport
echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave,
precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
(6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenţă
prespitalicească vor fi instruiţi şi autorizaţi în utilizarea
defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în
utilizarea defibrilatoarelor manuale. (7)
Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza spitalicească este
asigurată de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale
aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a
autorităţilor publice locale. ART. 92
(1) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate
nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului.
Aceasta va include şi misiunile de salvare aeriană şi navală. (2) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă nu poate avea un scop comercial.
(3) Asistenţa medicală de urgenţă în prespital va fi organizată astfel
încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de
urgenţă să nu depăşească: a) 15 minute, pentru
echipajele de urgenţă sau de terapie intensivă, în zonele urbane, la
cel puţin 90% din cazurile de urgenţă; b) 20 de
minute, pentru echipajele de urgenţă sau de terapie intensivă, în
zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă. #M35 ART. 93
(1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenţă se face
de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, bugetul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi prin bugetele
altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul
autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin
lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. #M17
(1^1) Din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv din
fondurile alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii, se
asigură serviciilor publice de ambulanţă cheltuielile aferente
medicamentelor şi materialelor sanitare necesare intervenţiilor de
urgenţă, precum şi cheltuielile aferente asigurării mijloacelor de
intervenţie operaţionale din dotare. #B (2)
Donaţiile şi sponsorizările către serviciile publice de urgenţă nu pot
fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la
discriminare în acordarea asistenţei de urgenţă, cum ar fi: asigurarea
asistenţei medicale de urgenţă sau a primului ajutor calificat în mod
preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane.
(3) Serviciile medicale publice de urgenţă pot achiziţiona echipamente,
autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing
sau contractând credite având ca sursă de finanţare veniturile proprii
şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege,
inclusiv donaţii şi sponsorizări. (4) În cadrul
sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul
Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri
pentru spitalele regionale de urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă
de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu
pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele
de asigurări de sănătate. #M35 (5) Unităţile
şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor de
urgenţă sunt finanţate din bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii, din bugetul de stat prin bugetele
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie cu sumele
aferente cheltuielilor de personal, cheltuielilor cu medicamentele,
reactivi şi materiale sanitare, cheltuielilor ocazionate de
investigaţiile paraclinice pentru cazurile rezolvate în aceste
structuri, fără a fi necesară internarea lor în unitatea sanitară din
care face parte respectivul UPU sau CPU, şi cheltuielilor aferente
altor bunuri şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea acestor
structuri. #M17 (5^1) Pentru unităţile de
primire a urgenţelor care au în structură şi SMURD, pe lângă sumele
prevăzute la alin. (5) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii Publice se alocă şi sume pentru următoarele
cheltuieli: a) cheltuieli de personal propriu unităţii de primire a urgenţelor care participă la intervenţii SMURD;
b) cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare pentru echipajele de
terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor calificat; c) cheltuieli de transmisii date pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor calificat;
d) cheltuieli de întreţinere şi verificare a echipamentelor medicale
pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor
calificat; e) cheltuieli de asigurare a
mijloacelor de intervenţie necesare echipajelor de terapie intensivă
mobilă şi de prim ajutor calificat; f) cheltuieli
de funcţionare şi întreţinere a mijloacelor de intervenţie a
echipajelor de prim ajutor calificat care funcţionează în sistemul
SMURD, în structura serviciilor publice voluntare pentru situaţii de
urgenţă, cu excepţia cheltuielilor de personal paramedical care
deserveşte aceste echipaje. Aceste cheltuieli pot fi cofinanţate şi din
bugetul local, în baza unor protocoale de colaborare încheiate între
spitalul în structura căruia se află respectiva unitate de primire a
urgenţelor care coordonează activitatea medicală din cadrul SMURD,
primăria sau consiliul judeţean implicat şi Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă din judeţul respectiv sau al municipiului Bucureşti;
g) cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare, precum şi
cheltuieli de întreţinere şi verificare a echipamentelor medicale
pentru autospecialele de intervenţie la accidente colective şi
calamităţi, acolo unde este cazul; h) cheltuieli
de funcţionare şi întreţinere ale autospecialei/autospecialelor
utilizate în cadrul structurii de coordonare şi intervenţie medicală
regională a SMURD, dacă astfel de autospecială sau autospeciale există
în dotare. (5^2) Detalierea cheltuielilor
prevăzute la alin. (5^1) şi modalităţile de decontare a acestora se
stabilesc prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii
publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative. #M35
(5^3) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul
spitalelor cu structuri de urgenţă aprobate potrivit dispoziţiilor
legale, alte decât cele prevăzute la alin. (5), precum şi activităţile
desfăşurate în camera de gardă, sunt finanţate din bugetul FNUASS şi
sunt cuprinse în structura tarifului pe caz rezolvat.
(5^4) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor prevăzute la
alin. (5^3) pot fi finanţate în condiţiile prevăzute la alin. (5) dacă
în urma evaluării, efectuată de către Ministerul Sănătăţii şi Comisia
de specialitate a Ministerului Sănătăţii, se constată că acestea
îndeplinesc condiţiile de organizare şi dotare prevăzute de legislaţia
în domeniu. (6) *** Abrogat #M12
(7) Cheltuielile ocazionate de activitatea desfăşurată în camera de
gardă din cadrul spitalelor în trimestrul I al anului 2007 sunt
cuprinse în structura tarifelor pe caz rezolvat. Cheltuielile
înregistrate în trimestrul I al anului 2007 se regularizează pe
parcursul anului 2007, în cadrul tarifului pe caz rezolvat.
#B SECŢIUNEA a 4-a Asistenţa medicală privată de urgenţă
ART. 94
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este
asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract
direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la
solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu
consimţământul acestuia. (2) Personalul medical,
precum şi personalul nemedical care participă la acordarea asistenţei
medicale private de urgenţă în faza prespitalicească sunt pregătite în
centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii
Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a
personalului medical, necesităţile de formare continuă şi
recertificarea acestuia. ART. 95
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza spitalicească este
asigurată de spitalele private, pe baza unui contract direct cu
beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea
directă a beneficiarului ori a aparţinătorilor acestuia. În cazul
pacienţilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au
obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul
acestora în condiţii de siguranţă la un spital public.
(2) Asistenţa medicală privată de urgenţă este acordată de instituţii
private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare
impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Asistenţa medicală privată de urgenţă include şi misiuni de
ambulanţă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau
cu asigurătorii privaţi ai acestora. ART. 96
Publicitatea şi reclama pentru asistenţa medicală privată de urgenţă cu
scop comercial vor specifica întotdeauna, în mod clar, că numerele de
apel nu sunt gratuite şi că serviciile se prestează contra cost.
CAP. 2 Acordarea asistenţei publice medicale şi tehnice de urgenţă şi a primului ajutor calificat
ART. 97
Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească este coordonată la nivel
judeţean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând
infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de aplicare
a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează
clasificarea unică a cazurilor de urgenţă, denumită index medical, şi
setul de indicaţii şi planuri de acţiune şi coordonare asociate
indexului medical şi specificului local, care sunt aprobate de
Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. ART. 98
(1) Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească se organizează la
nivel rural, urban, judeţean/al municipiului Bucureşti şi regional.
(2) Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească se acordă la diferite
niveluri de competenţă, începând cu primul ajutor calificat, asigurat
de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul intervenţiei de
salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel
regional. (3) Competenţele şi atribuţiile
echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza
prespitalicească se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii
publice şi al ministrului administraţiei şi internelor.
(4) Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea în
administrarea lor servicii proprii de ambulanţă, sub formă de
proprietate publică sau privată a statului. (5)
La nivel spitalicesc, asistenţa medicală de urgenţă se asigură în
spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale şi ale
municipiului Bucureşti, precum şi ale ministerelor şi instituţiilor
publice cu reţele sanitare proprii. (6) În
spitale pot opera unităţi proprii de transport sanitar medicalizat,
pentru transportul interclinic al pacienţilor proprii, precum şi al
nou-născuţilor aflaţi în stare critică. Modul de organizare şi
funcţionare a acestor unităţi se va stabili prin normele de aplicare a
prezentului titlu. (7) Primul ajutor calificat şi
asistenţa medicală de urgenţă se acordă fără nici o discriminare legată
de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârstă, etnie, religie,
cetăţenie sau apartenenţă politică, indiferent dacă pacientul are sau
nu calitatea de asigurat medical. (8) Personalul
medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au
obligaţia ca în afara programului, indiferent de loc, să acorde primul
ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital,
până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie
specializat. (9) Echipajele medicale publice de
urgenţă, precum şi echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri
deosebite, pot acorda asistenţă de urgenţă şi în afara zonelor de
responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenţă.
(10) Asistenţa medicală de urgenţă la spectacole în aer liber,
festivaluri şi manifestări sportive se solicită obligatoriu de către
organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau
publice de urgenţă prespitalicească. Autorităţile publice aprobă
desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenţa
medicală de urgenţă este asigurată în mod adecvat, conform normelor în
vigoare. ART. 99 (1)
Serviciile publice de urgenţă prespitalicească nu pot fi subcontractate
de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale
serviciilor private. Ele nu pot acorda prioritate clienţilor
serviciilor private sau unor clienţi proprii şi nu pot rezerva echipaje
de urgenţă pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private.
(2) Societăţile comerciale care au în proprietatea lor servicii private
de ambulanţă nu pot acorda donaţii sau sponsorizări serviciilor publice
de urgenţă prespitalicească. (3) Serviciile
publice de urgenţă pot presta servicii contra cost unor societăţi
comerciale, altele decât serviciile de ambulanţă private, cluburi
sportive sau instituţii, în vederea asigurării asistenţei de urgenţă în
cazul unor manifestări sportive sau de altă natură, pe durată limitată,
cu condiţia ca personalul şi mijloacele folosite în asigurarea
evenimentului să nu fie retrase din resursele necesare asigurării
asistenţei de urgenţă a populaţiei în intervalul respectiv. ART. 100
(1) Pentru realizarea managementului integrat al urgenţelor se creează
o reţea regională de spitale, având un spital regional de urgenţă de
gradul I şi, în judeţele arondate acestuia, spitale de urgenţă de
gradul II sau III. În fiecare regiune va funcţiona minimum un spital de
urgenţă de gradul II, într-un alt judeţ din afara centrului regional de
gradul I. (2) Criteriile de clasificare a
spitalelor de urgenţă locale şi judeţene, din punct de vedere al
competenţelor şi resurselor materiale şi umane, se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 101
(1) Spitalele regionale de urgenţă se înfiinţează în regiunile de
dezvoltare socioeconomică, având la bază resursele umane şi materiale
aflate în centrele universitare tradiţionale. (2)
În structura spitalelor regionale de urgenţă se află toate
specialităţile chirurgicale şi medicale din structura spitalului
judeţean din judeţul respectiv, precum şi infrastructura pentru
investigaţii clinice şi paraclinice şi orice altă specialitate unică,
cu caracter de urgenţă, aflată în afara structurii spitalului judeţean
din judeţul respectiv. (3) Spitalele regionale şi judeţene de urgenţă au în structura lor unităţi de primire a urgenţelor.
(4) Conducerea şi organizarea unităţilor de primire a urgenţelor se vor
face conform normelor de aplicare a prezentului titlu.
(5) Medicii şi asistenţii-şefi ai unităţilor de primire a urgenţelor nu
pot fi sponsorizaţi şi/sau finanţaţi, direct sau indirect, pentru
participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de
către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau
materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora şi
nici de către firmele de aparatură medicală. În situaţii speciale, bine
justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea Ministerului
Sănătăţii Publice. (6) Spitalele municipale şi
orăşeneşti pot avea compartimente de primire a urgenţelor sau camere de
reanimare în zonele de recepţie a urgenţelor, acestea urmând a fi
deservite de personalul de gardă din spital şi/sau de medici de urgenţă
special angajaţi. (7) Spitalele regionale de
urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă au în responsabilitate, prin
unităţile de primire a urgenţelor, echipaje integrate publice de
intervenţie prespitalicească terestră (SMURD), în colaborare cu
structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu
autorităţile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele
Sistemului naţional unic pentru apelul de urgenţă.
(8) Spitalele regionale de urgenţă au în responsabilitate echipaje
integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în
vigoare. (9) Implementarea prevederilor alin. (7)
şi (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin
comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei
şi internelor, având la bază resursele materiale şi umane disponibile.
(10) Arondarea judeţelor la centrele regionale se efectuează pe baza
ordinului ministrului sănătăţii publice, luându-se în considerare
regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum şi
distanţele aeriene şi terestre dintre un spital judeţean şi un anumit
centru regional. (11) În structura spitalelor
regionale şi a spitalelor de urgenţă de gradele II şi III funcţionează
unităţi de primire a urgenţelor, corespunzătoare nivelului centrului în
care se află şi numărului cazurilor de urgenţă asistate anual.
(12) Spitalele regionale de urgenţă au obligaţia de a monitoriza şi de
a îndruma metodologic întreaga activitate de asistenţă medicală de
urgenţă din regiunile pe care le deservesc. (13)
Modalităţile de monitorizare şi îndrumare, precum şi modalităţile de
colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. ART. 102 (1)
Spitalele judeţene de urgenţă, precum şi spitalele regionale de urgenţă
au obligaţia de a accepta transferul pacienţilor aflaţi în stare
critică, dacă spitalul sau centrul unde se află pacientul respectiv nu
are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistenţei de
urgenţă în mod corespunzător şi definitiv şi dacă transferul este
necesar în vederea salvării vieţii pacientului.
(2) Centrele şi spitalele locale de urgenţă, precum şi spitalele
judeţene de urgenţă organizează transferul pacienţilor critici, în mod
corespunzător, evitând întârzierile nejustificate, către un centru
superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăşeşte competenţele
sau resursele spitalului în care se află aceştia.
(3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Spitalele regionale
şi cele judeţene de urgenţă, precum şi spitalele de urgenţă din
municipiul Bucureşti vor furniza dispeceratului de urgenţă, periodic
sau la solicitare, datele necesare privind locurile şi resursele
medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgenţă.
(4) Criteriile de internare de urgenţă a pacienţilor care sunt
consultaţi şi asistaţi în unităţile/compartimentele de primire a
urgenţelor, precum şi criteriile de transfer de urgenţă către alte
spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu.
CAP. 3 Acordarea asistenţei medicale private de urgenţă
ART. 103
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este
coordonată la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de
servicii de către personal medical cu studii superioare.
(2) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească se
organizează pe o zonă stabilită de furnizorul de servicii, cu condiţia
ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în
timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru diferite categorii de
urgenţă. (3) Asistenţa medicală privată de
urgenţă în faza prespitalicească este asigurată cu ambulanţe şi
echipamente care respectă normele şi standardele minime impuse
serviciilor publice de urgenţă prespitalicească. ART. 104
(1) Serviciile medicale private de urgenţă prespitalicească nu pot
contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau
activităţi care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie.
(2) Serviciile medicale private spitaliceşti de urgenţă se organizează
în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse
de Ministerul Sănătăţii Publice pentru serviciile publice spitaliceşti
de urgenţă. (3) Serviciile medicale private de
urgenţă spitalicească au obligaţia de a stabiliza orice pacient care
soseşte în serviciul respectiv în stare critică sau cu acuze ce ridică
suspiciunea unei afecţiuni acute grave, indiferent de capacitatea
financiară a acestuia de a achita costurile tratamentului şi de
calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital
public, în condiţii corespunzătoare, numai după stabilizarea funcţiilor
vitale şi acordarea tratamentului de urgenţă. (4)
În cazul în care nu au în structură servicii de gardă, spitalele
private au obligaţia să acorde primul ajutor şi să alerteze serviciile
de urgenţă publice prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 1-1-2.
CAP. 4 Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti
ART. 105
(1) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti sunt
servicii publice cu personalitate juridică. (2)
Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au ca
scop principal acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportul
medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior şi/sau
mediu calificat la diferite niveluri, precum şi conducători auto
formaţi ca ambulanţieri. (3) Personalul de
intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti va purta echipamente de protecţie distincte
conform normelor şi reglementărilor în vigoare. ART. 106
(1) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au în
structura lor două compartimente distincte: compartimentul de asistenţă
medicală de urgenţă şi transport medical asistat şi compartimentul de
consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat.
(2) Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă are în dotare
ambulanţe tip B şi C şi alte mijloace de intervenţie autorizate în
vederea asigurării asistenţei medicale de urgenţă cu sau fără medic.
(3) În cazul în care echipajele de urgenţă sunt fără medic, acestea vor
funcţiona cu un asistent medical ca şef de echipaj. Echipajele pot
include şi personal voluntar special pregătit.
(4) Ambulanţele tip B şi C şi celelalte mijloace de intervenţie
specifice din cadrul compartimentului de asistenţă medicală de urgenţă
nu vor fi utilizate în scop de consultaţii de urgenţă la domiciliu sau
transport sanitar neasistat al pacienţilor stabili, fără probleme
medicale acute. ART. 107
(1) Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă efectuează şi
transporturi medicale asistate ale pacienţilor critici şi ale celor cu
accidentări sau îmbolnăviri acute, care necesită supraveghere din
partea unui asistent medical ori medic şi monitorizarea cu
echipamentele medicale specifice. (2)
Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă funcţionează în regim
de aşteptare şi este finanţat din venituri proprii obţinute din
contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în
condiţiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din
donaţii şi sponsorizări. (3) Compartimentul de
asistenţă medicală de urgenţă poate avea în organigramă personal
medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii,
ambulanţieri, operatori registratori de urgenţă şi
dispeceri/radiotelefonişti, precum şi alte categorii de personal
necesare funcţionării compartimentului. ART. 108
(1) Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar
funcţionează ca structură distinctă în cadrul serviciilor de ambulanţă
judeţene şi al municipiului Bucureşti, având în organigrama sa personal
medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii,
conducători auto ambulanţieri şi alte categorii de personal necesare
funcţionării acestuia. (2) În dotarea
compartimentului de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar se află
ambulanţe tip A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport autorizate
conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, precum
şi autoturisme de transport pentru medicii de gardă în vederea
efectuării consultaţiilor la domiciliu. (3) În
cadrul compartimentului de consultaţii de urgenţă şi transport pot
efectua gărzi şi medici de familie din afara structurii serviciilor de
ambulanţă. (4) Coordonarea activităţii de
consultaţii de urgenţă se face prin dispeceratul medical de urgenţă,
aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu
medicii de familie. (5) Compartimentul de
consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat funcţionează în
regim de gardă şi/sau ture de cel mult 12 ore. ART. 109
Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de
ambulanţieri şi asistenţi sau doar de ambulanţieri, după caz. ART. 110
(1) Activitatea de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi cea de
transport sanitar neasistat sunt finanţate din venituri proprii
obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din
alte surse în condiţiile legii, din donaţii şi sponsorizări. #M3
(2) Activitatea de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi de transport
sanitar neasistat poate fi realizată şi de furnizori privaţi prin
relaţie contractuală directă cu casa de asigurări de sănătate. #B
(3) Serviciile de reparaţii auto, aprovizionare, alimentare cu
carburanţi, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto şi curăţenie pot
fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract
de asociere prin participaţiune sau închirieri, sumele rezultate
constituind venituri proprii ale serviciului de ambulanţă contractant. #M12 ART. 111 (1) Conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din: a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management;
b) un comitet director format din managerul general, directorul
medical, directorul economic, directorul tehnic şi asistentul-şef. (2) Funcţiile specifice comitetului director se ocupă prin concurs, organizat de managerul general.
(3) Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac
parte din comitetul director, conducerea interimară a serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti se numeşte prin act
administrativ al autorităţii de sănătate publică.
(4) Managerul general şi membrii comitetului director nu pot beneficia
de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru
participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de
către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau
materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora,
firmele de aparatură medicală, precum şi firmele care comercializează
ambulanţe şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora.
În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu
aprobarea ministrului sănătăţii publice. (5)
Coordonarea activităţii compartimentului de urgenţă se realizează la
nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de un medic specialist sau
primar în medicină de urgenţă, anestezie-terapie intensivă ori cu
atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească. La
nivelul substaţiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgenţă
poate fi coordonat de un asistent medical. (6)
Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenţă la domiciliu se va
efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicină de
familie, medicină generală, pediatrie ori medicină internă. (7) Coordonarea activităţii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical.
(8) Funcţia de manager general se va ocupa prin concurs, potrivit
normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un
contract de management pe o perioadă de maximum 3 ani, în conţinutul
căruia sunt prevăzuţi atât indicatorii specifici de performanţă, cât şi
clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile
părţilor. Contractul de management poate fi prelungit după încetarea
mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de
management poate fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
prevăzute în acesta. (9) Contractul individual de
muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul
serviciului de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada
executării contractului de management, managerul general beneficiază de
un salariu de bază şi de alte drepturi salariale stabilite potrivit
prevederilor legale în vigoare, precum şi de asigurări sociale de
sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări sociale de stat, în
condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege.
(10) În termen de 30 de zile de la ocuparea postului prin concurs,
membrii comitetului director vor încheia cu managerul general un
contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul
căruia sunt prevăzuţi atât indicatorii specifici de performanţă, cât şi
clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile
părţilor. Contractul de administrare poate fi prelungit după încetarea
mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de
administrare poate fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
prevăzute în acesta. (11) Contractul individual
de muncă al persoanelor care fac parte din comitetul director se
suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada
executării contractului de administrare, membrii comitetului director
beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi salariale
stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi de
asigurări sociale de sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale de stat, în condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege.
(12) Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii de
conducere specifice comitetului director şi are contractul individual
de muncă suspendat poate desfăşura activitate medicală în cadrul
serviciului de ambulanţă respectiv. Activitatea medicală se desfăşoară
în cadrul funcţiei de conducere ocupate, iar programul de lucru se
stabileşte de comun acord cu managerul general.
(13) Conţinutul contractului de management şi al contractului de
administrare, pentru managerul general şi, respectiv, pentru membrii
comitetului director, vor fi stabilite prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. (14) Salarizarea personalului
de conducere şi a personalului de execuţie din cadrul serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti se stabileşte potrivit
legii. (15) Funcţia de manager general este incompatibilă cu: #M34
a) exercitarea unor funcţii în cadrul unei autorităţi executive,
legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, precum şi cu
deţinerea de orice alte funcţii salarizate, cu excepţia funcţiilor sau
activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate
sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de
creaţie literar-artistică; #M12 b) deţinerea mai multor funcţii de manager salarizate sau nesalarizate;
c) deţinerea unei funcţii de conducere salarizate în cadrul Colegiului
Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România,
Colegiului Farmaciştilor din România, Ordinului Asistenţilor Medicali
şi Moaşelor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al
organizaţiilor sindicale de profil. (16)
Constituie conflict de interese deţinerea de părţi sociale sau de
acţiuni de către membrii comitetului director personal ori de către
rudele şi afinii lor până la gradul al IV-lea inclusiv la societăţi
comerciale sau organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii
comerciale cu serviciul de ambulanţă respectiv.
(17) Managerul general şi membrii comitetului director au obligaţia de
a depune o declaraţie de interese, precum şi de a semna o declaraţie cu
privire la incompatibilităţile prevăzute la alin. (15), în termen de 15
zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice. Aceste
declaraţii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care
trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile
de la data începerii modificării sau încetării funcţiilor ori
activităţilor. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul serviciului de
ambulanţă respectiv. Modelul declaraţiei de interese şi cel al
declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice.
#B CAP. 5 Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD)
ART. 112
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt structuri
publice integrate de intervenţie, fără personalitate juridică, care
funcţionează în organigrama inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă,
respectiv a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă,
având ca operator aerian structurile de aviaţie ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, precum şi, concomitent, după caz, în
structura autorităţilor publice locale şi/sau a unor spitale judeţene
şi regionale de urgenţă. ART. 113
(1) Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare au în
structura lor, după caz, echipaje de intervenţie specializate în
acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi
executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană.
(2) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă din cadrul
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt formate
din cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător auto pompier şi un
medic special pregătit provenit dintr-o structură spitalicească de
primire a urgenţelor. Celelalte persoane din echipajele integrate de
terapie intensivă mobilă pot fi asigurate de inspectoratele pentru
situaţii de urgenţă, de autorităţile publice locale şi/sau de
structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje pot acţiona şi
voluntari special pregătiţi. (3) Echipajele de
prim ajutor sunt formate din cel puţin 3 persoane cu pregătire
paramedicală din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă,
Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă şi/sau din
structura autorităţilor publice locale. Echipajele pot include şi
personal voluntar special pregătit. (4) Echipajele de salvare aeriană funcţionează conform reglementărilor specifice prevăzute de lege.
(5) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă au în dotare
ambulanţe tip C, conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi
europene. (6) Echipajele de prim ajutor calificat
au în dotare ambulanţe tip B, echipate conform standardelor şi
reglementărilor naţionale şi europene, inclusiv cu defibrilatoare
semiautomate. (7) Echipajele de prim ajutor
calificat pot acţiona şi cu autospeciale de intervenţie din dotarea
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, respectiv ale Unităţii
Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, fără capacitate de
transport pacient, cu condiţia de a fi dotate cu echipamentele
specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat. ART. 114
(1) Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare, cu
excepţia componentei de salvare aeriană, sunt coordonate operativ de
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, respectiv de Unitatea
Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, având ca medic-şef un
medic specialist sau primar în medicină de urgenţă ori
anestezie-terapie intensivă, provenind dintr-o structură spitalicească
de primire a urgenţelor dintr-un spital regional ori judeţean de
urgenţă, după caz. (2) Personalul din cadrul
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare îşi desfăşoară
activitatea zilnică purtând uniformele şi gradele profesionale şi/sau
ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei
şi internelor. Pentru intervenţie personalul va purta echipamente de
protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare.
(3) Coordonarea activităţii zilnice de intervenţie a echipajelor
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare se face prin
dispeceratele integrate judeţene de urgenţă sau, după caz, prin
dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti. (4) Echipajele de prim
ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de
centrele 1-1-2 şi/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii
de urgenţă, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu
dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti. (5) În situaţia în care
un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2
sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situaţii de urgenţă,
dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizării
echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va menţine
legătura cu dispeceratul medical în vederea raportării şi coordonării
medicale a activităţii echipajului. (6)
Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor
legale în vigoare, ele putând fi alertate şi direct prin 1-1-2, urmând
ca medicul de gardă să decidă oportunitatea intervenţiei pe baza
informaţiilor obţinute de la centrul 1-1-2 şi de la dispeceratele
medicale şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de la
centrul operaţional/punctele operaţionale ale Unităţii Speciale de
Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau direct
de la locul incidentului. ART. 115
(1) Activitatea Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Administraţiei şi
Internelor, de la bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din
alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donaţii şi sponsorizări.
(2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensivă
mobilă, de salvare aeriană, precum şi materialele consumabile pentru
acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical
al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi al autorităţilor
publice locale este finanţată din bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical
activitatea la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti,
precum şi de la bugetul de stat şi prin alte surse financiare prevăzute
în lege. (3) Medicii-şefi ai Serviciilor mobile
de urgenţă, reanimare şi descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări
şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la
conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări de către firmele
care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori
firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatură
medicală şi nici de către firmele care comercializează ambulanţe şi
alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii
speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea,
după caz, a ministrului sănătăţii publice sau a ministrului
administraţiei şi internelor. ART. 116
Dotarea cu echipamente şi mijloace de intervenţie a Serviciilor mobile
de urgenţă, reanimare şi descarcerare va fi asigurată de Ministerul
Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de
autorităţile publice locale. Achiziţionarea acestora poate fi realizată
inclusiv prin sistem leasing sau credit în condiţiile legii.
CAP. 6 Asistenţa de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în faza prespitalicească
ART. 117
(1) Asistenţa de urgenţă în cazul accidentelor colective, calamităţilor
şi dezastrelor va fi coordonată de inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă conform planurilor
naţionale aprobate. (2) Pentru situaţii de
accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de
grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte
instituţii cu atribuţii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la
solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
(3) În situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu
urmări deosebit de grave, acordarea asistenţei la nivel spitalicesc se
va face şi în unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie. ART. 118
(1) Serviciile publice de urgenţă prespitalicească intră cu toate
forţele planificate sub comanda unică a inspectorului-şef pentru
situaţii de urgenţă din judeţul respectiv care se subordonează direct
prefectului judeţului şi inspectorului general al Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă. (2)
Inspectorul general pentru situaţii de urgenţă poate solicita
serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum
şi celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie punerea
la dispoziţie a mijloacelor şi a personalului necesar intervenţiilor în
cazul unor accidente colective, calamităţi sau dezastre, pe durată
determinată. (3) Medicii directori ai serviciilor
de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au obligaţia
organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situaţii de
urgenţă. (4) Medicii directori ai serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi medicii-şefi
ai unităţilor Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare
fac parte din comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru
situaţii de urgenţă. ART. 119
(1) Din momentul direcţionării echipajelor către un accident colectiv
sau o zonă calamitată, încetează toate activităţile din cadrul
serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti care nu
au caracter de urgenţă. Echipajele de transport sanitar neasistat şi de
consultaţii de urgenţă vor fi direcţionate către compartimentul de
urgenţă. (2) Directorul serviciului de ambulanţă
judeţean, precum şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a
dispune realizarea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor
prevederilor planului de acţiune în caz de necesitate. Pentru
rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judeţean sau al municipiului
Bucureşti păstrează un număr minim de echipaje de urgenţă, iar dacă
situaţia o impune, se alertează personalul din turele libere.
(3) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti
împreună cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă întocmesc planul
de acţiune în situaţii de urgenţă pe baza listelor cu mijloacele din
dotare, precum şi cu personalul acestora transmise de toate
instituţiile cu atribuţii în domeniu. (4)
Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare sunt direcţionate cu prioritate către zona calamitată sau
către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu
echipajele de ambulanţă disponibile. (5)
Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgenţă,
reanimare şi descarcerare dintr-un judeţ participarea la intervenţie la
un accident colectiv sau o zonă calamitată din alt judeţ. La nevoie, el
poate dispune, cu acordul preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de
Urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice, participarea la intervenţii,
în alt judeţ, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de
ambulanţă dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.
(6) Inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la
nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulanţă în
condiţiile stabilite prin lege. (7) În cazul
epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie
se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă sau de
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice,
după caz, potrivit legii. ART. 120
(1) Serviciile private de ambulanţă au obligaţia de a răspunde
solicitării comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv
Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii
Publice ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în caz de
accident colectiv, calamităţi naturale sau dezastre, contravaloarea
cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local.
(2) Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi cel al
municipiului Bucureşti păstrează unităţile mobile de intervenţie la
accidente colective şi dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de
funcţionare, prin Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, după caz. (3) Serviciile
medicale publice de urgenţă prespitalicească care răspund de unităţile
mobile pentru accidente colective şi dezastre se asigură că aparatura
medicală este în stare de funcţionare şi că unitatea este dotată cu
medicamente şi materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente
pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare
critică. (4) Managerii generali şi directorii
medicali ai serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti, medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare, precum şi medicii-şefi ai unităţilor de primire a
urgenţelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de
Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau de Ministerul Administraţiei şi
Internelor. ART. 121
Finanţarea exerciţiilor, a pregătirii şi a intervenţiilor în caz de
accidente colective, calamităţi sau dezastre se face de la bugetul de
stat şi bugetul autorităţilor publice locale.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 122
Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aprobă prin
ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului
administraţiei şi internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în
vigoare a prezentului titlu, şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I. ART. 123
În scopul apărării dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi
viaţă, precum şi în scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei
calamităţi naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul
serviciilor publice de urgenţă spitaliceşti şi prespitaliceşti i se
interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative
menite să afecteze activitatea prin scăderea capacităţii de intervenţie
sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte
organizaţii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit. ART. 124
Prevederile art. 87 alin. (8) şi ale art. 92 alin. (3) vor fi
implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu,
luându-se în considerare resursele şi planurile de dezvoltare astfel
încât termenul final să nu depăşească anul 2014. ART. 125
Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea
juridică a persoanelor vinovate, în condiţiile legii.
#B TITLUL VI Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 141
Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană se fac în scop terapeutic, în condiţiile prezentului titlu. ART. 142 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) celulă - unitatea elementară anatomică şi funcţională a materiei
vii. În sensul prezentei legi, termenul celulă/celule se referă la
celula umană individuală sau la o colecţie de celule umane, care nu
sunt unite prin nici o formă de substanţă intercelulară;
b) ţesut - gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţă
intercelulară amorfă, care formează împreună o asociere topografică şi
funcţională; c) organ - partea diferenţiată în
structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din
mai multe ţesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizaţie şi
inervaţie proprii; d) prelevare - recoltarea de
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană sănătoase
morfologic şi funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem
hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea
realizării unui transplant; e) transplant - acea
activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui
pacient este implantat sau grefat un organ, ţesut ori celulă.
Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv
tehnicilor de fertilizare in vitro; f) donator -
subiectul în viaţă sau decedat, de la care se prelevează organe,
ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică; g) primitor - subiectul care beneficiază de transplant de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule. ART. 143
Coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror
dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale
de Transplant.
CAP. 2 Donarea şi donatorul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
ART. 144*)
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la
donatorul în viaţă se face în următoarele condiţii:
a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având
capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului
informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe,
ţesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu;
b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat
de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de
specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic,
psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării; c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării;
d) prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau
morală asupra unei persoane sunt interzise; e)
donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii
unui folos material sau de altă natură. f)
donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că
donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu
constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii
unui folos material sau de altă natură, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 1. #CIN *) Conform art. 23 pct. 1 şi
art. 221 din Legea nr. 71/2011 (#M48), începând cu data intrării în
vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), la
articolul 144, litera a) va avea următorul cuprins: #M48
"a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având
capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului
informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe,
ţesuturi şi celule de la persoane lipsite de discernământ;"
#B ART. 145
(1) Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la
potenţiali donatori minori în viaţă, cu excepţia cazurilor prevăzute în
prezenta lege. (2) Prin derogare de la alin. (1),
în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem
hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii:
a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de
la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a
împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal,
respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu
a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul
ocrotitorului legal; b) în cazul donatorului care
are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se
exprimă în faţa preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie
teritorială se află sediul centrului unde se efectuează transplantul,
după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea
tutelară competentă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare. ART. 146
(1) Prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de la donatorul viu se va
efectua cu avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu,
constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul;
această comisie va evalua motivaţia donării şi va controla respectarea
drepturilor pacienţilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Comisia de avizare a donării de la donatorul viu va avea următoarea
componenţă: un medic cu pregătire în bioetică din partea colegiului
medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti, un psiholog sau un
medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având
atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de
transplant. (3) Această comisie va funcţiona
conform unui regulament emis de Agenţia Naţională de Transplant, cu
consultarea Comisiei de bioetică a Ministerului Sănătăţii Publice.
Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(4) Comisia va evalua atât donatorul, cât şi primitorul care vor fi
supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea
capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivaţiei donării.
(5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist,
psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează
transplantul, cât şi de familiile donatorului şi primitorului.
(6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, spermă, cap
femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce
vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor
de bioetică cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donării de
la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii.
(7) Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile
genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub
anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi
identificaţi. (8) Dacă donatorul nu doreşte să-şi
divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donării, cu
excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin
lege. ART. 147*) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:
1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la
care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi
ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea
donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform
protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând
situaţiile fără echivoc; 2. se defineşte ca
donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat
încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform
protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;
3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac
parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe,
ţesuturi şi celule de origine umană; 4.
prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate
se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unu dintre membrii
majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte,
copil, frate, soră. În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de
la persoana autorizată, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu,
să îl reprezinte pe defunct; în ambele situaţii se procedează conform
modelului prevăzut în anexa nr. 4; 5. prelevarea
se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul
vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea
donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau
înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi
celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii,
persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin
act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin
înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe,
ţesuturi şi celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de
familie, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de
transplant. #CIN *) Conform art. 23 pct. 2 şi
art. 221 din Legea nr. 71/2011 (#M48), începând cu data intrării în
vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), la
articolul 147, punctul 4 va avea următorul cuprins: #M48
"4. în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii potrivit art. 331
alin. (2) lit. c), prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la
persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris al cel puţin
unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea
prevăzută la art. 81 din Codul civil;"
#B ART. 148
(1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori decedaţi se
efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă
orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care
reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite
pentru fiecare organ, ţesut sau celulă în parte.
(2) Repartiţia organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană
prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţională de
Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind
alocarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul
sistemului de transplant din România. (3) În
condiţiile în care pe teritoriul naţional nu există nici un primitor
compatibil cu organele, ţesuturile şi celulele de origine umană
disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internaţională de
transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia
Naţională de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(4) Ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate
imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile
de ţesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţională de
Transplant. (5) Transplantul de ţesuturi sau
celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau
agreate de Agenţia Naţională de Transplant. (6)
Fiecare prelevare de organ, ţesut sau celulă de origine umană este
anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant,
conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţională de Transplant.
(7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi ţesuturi de la o
persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei
sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă
este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului
defunctului. (8) Prelevarea de organe, ţesuturi
şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu
consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromită rezultatul
autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
(9) Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de
origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de
Agenţia Naţională de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7,
respectiv anexa nr. 9, conform legislaţiei vamale.
(10) Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea
donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în
care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi
cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege.
Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice,
la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat,
astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi
identificaţi. (11) Agenţia Naţională de
Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul
cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau
ţesuturi şi/sau celule. (12) După fiecare
prelevare de organe, ţesuturi şi/sau celule de la donatorii cadavru se
vor completa, cu datele din momentul prelevării, Fişa de declarare a
donatorului şi Fişa de prelevare de organe şi ţesuturi, prevăzute în
anexa nr. 10. (13) Agenţia Naţională de
Transplant stabileşte un sistem de vigilenţă pentru raportarea,
investigarea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre
incidentele grave şi reacţiile adverse severe care pot influenţa
calitatea şi siguranţa organelor, ţesuturilor şi celulelor, ce pot fi
datorate procurării, testării, procesării, stocării şi distribuţiei
acestora, astfel încât orice reacţie adversă severă observată în timpul
sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea şi
siguranţa organelor, ţesuturilor şi celulelor.
CAP. 3 Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
ART. 149 Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic. ART. 150
Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se
efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a
fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 11. ART. 151
(1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima
consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii
familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 11. (2) În cazul
primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul,
transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior
dacă, datorită unor împrejurări obiective, nu se poate lua legătura în
timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar
întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului.
(3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de
secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în
anexa nr. 12. ART. 152 În
cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu,
consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte persoane care au
calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 13.
CAP. 4 Finanţarea activităţii de transplant
#M3 ART. 153
Costul investigaţiilor, spitalizării, intervenţiilor chirurgicale,
medicamentelor, materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii,
costul medicamentelor şi serviciilor aferente stării postransplant,
precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot
deconta după cum urmează: #B a) din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru
pacienţii incluşi în Programul naţional de transplant; #M3
b) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului
Sănătăţii Publice, pentru pacienţii incluşi în programul naţional de
transplant; #B c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;
d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice,
organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.
CAP. 5 Sancţiuni
ART. 154
Organizarea şi efectuarea prelevării de organe, ţesuturi şi/sau celule
de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele
prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte
conform legii penale. ART. 155
Prelevarea sau transplantul de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani. ART. 156
Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când
prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în
condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la 1 la 3 ani. ART. 157
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5
ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă
natură, pentru sine sau pentru altul. (2)
Determinarea cu rea-credinţă sau constrângerea unei persoane să doneze
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi
publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe
şi/sau ţesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje
materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terţe persoane
fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani. ART. 158
(1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevării de organe şi/sau ţesuturi
şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii
unui profit material pentru donator sau organizator, constituie
infracţiunea de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cumpărarea de organe,
ţesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în
vederea obţinerii unui profit. (3) Tentativa se pedepseşte. ART. 159
Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de
origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de
Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 10 ani.
CAP. 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 160
(1) Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităţi
sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice
şi acreditate, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant.
(2) Condiţiile de acreditare a unităţilor sanitare prevăzute la alin.
(1) sunt stabilite de Agenţia Naţională de Transplant, iar acreditarea
se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Criteriile de
acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentului titlu, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.
(3) Agenţia Naţională de Transplant poate suspenda sau revoca
acreditarea în cazul în care inspecţiile efectuate împreună cu
autoritatea naţională competentă în domeniul securităţii sanitare a
produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constată că
unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.
Inspecţiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre două
inspecţii nu trebuie să depăşească 2 ani. (4)
Unităţile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a
fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum şi
fiecărui produs asociat cu el. Pentru ţesuturi şi celule este necesară
etichetarea codificată care să permită stabilirea unei legături de la
donator la primitor şi invers. Informaţiile vor fi păstrate cel puţin
30 de ani. (5) Unităţile sanitare acreditate
pentru activitatea de procesare şi/sau utilizare de ţesuturi şi/sau
celule vor păstra o înregistrare a activităţii lor, incluzând tipurile
şi cantităţile de ţesuturi şi/sau celule procurate, testate,
conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum şi originea şi
destinaţia acestor ţesuturi şi/sau celule pentru utilizare umană. Ele
vor trimite anual un raport de activitate Agenţiei Naţionale de
Transplant. ART. 161
Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular
şi/sau celular vor trebui să desemneze o persoană responsabilă pentru
asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor procesate şi/sau
utilizate în conformitate cu legislaţia europeană şi cea română în
domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi
stabilit prin norme. ART. 162
Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate
în termen de 90 de zile de la publicarea legii şi vor fi aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 163 Anexele nr. 1 - 13 fac parte integrantă din prezenta lege. ART. 164
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998
privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13
ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, şi art. 17 alin. (3), art.
21, 23 şi 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor
umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea
transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare,
se abrogă. Prevederile prezentului titlu transpun
Directiva 23/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31
martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţă
asupra donării, procurării, testării, procesării, conservării,
depozitării şi distribuirii ţesuturilor şi celulelor umane.
TITLUL VII Spitalele
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 165
(1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu
personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.
(2) Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat.
Spitalele de urgenţă se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale
publice. (3) Secţiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plată. (4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative. (5) Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei.
(6) Competenţele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu
criteriile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru spitalele din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi
cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei. ART. 166
(1) Activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter
medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului
Ministerului Sănătăţii Publice, iar în spitalele din subordinea
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este
efectuat de structurile specializate ale acestora.
(2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în
condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea
spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 167
(1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ
medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum
şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se
desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în
spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel
organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu
respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.
(2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior
medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe
bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin
comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi
cercetării. (3) Cercetarea ştiinţifică medicală
se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital
şi finanţatorul cercetării. (4) Spitalele au
obligaţia să desfăşoare activitatea de educaţie medicală şi cercetare
(EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile
acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul
clinic poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocărilor
bugetare. ART. 168 (1)
Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare,
igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform
normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului
medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie
şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea
prejudiciilor cauzate pacienţilor. ART. 169
(1) Ministerul Sănătăţii Publice reglementează şi aplică măsuri de
creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare
a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale.
(2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul
Sănătăţii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi,
care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 170
(1) Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă
medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă
starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea funcţiilor
vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu
medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil.
(2) Spitalul va fi în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei
medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte
sociale şi alte situaţii de criză şi este obligat să participe cu toate
resursele la înlăturarea efectelor acestora. #M35
(3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile
prevăzute la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin
bugetele ministerelor, ale instituţiilor în reţeaua cărora
funcţionează, precum şi prin bugetul unităţii
administrativ-teritoriale, după caz, prin hotărâre a Guvernului, în
termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a
generat.
#B CAP. 2 Organizarea şi funcţionarea spitalelor
ART. 171
(1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial,
în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale,
orăşeneşti sau comunale). (2) Spitalele se
organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în
spitale generale, spitale de urgenţă, spitale de specialitate şi
spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice. (3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în: a) spitale publice, organizate ca instituţii publice; b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat; c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private. (4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi: a) spitale clinice cu secţii universitare; b) institute. #M35
(5) În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe
categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii. #B ART. 172 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) spitalul regional - spitalul clinic judeţean care deţine
competenţele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare, în
vederea asigurării îngrijirilor medicale complete pentru cazurile
medicale complexe, mai ales în cazul urgenţelor şi al pacienţilor
aflaţi în stare critică, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la
nivel local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul
judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele
arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor
judeţene, din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane sau din
cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
b) spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de
judeţ, cu o structură complexă de specialităţi medico-chirurgicale, cu
unitate de primire urgenţe, care asigură urgenţele medico-chirurgicale
şi acordă asistenţă medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile
grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale;
c) spitalul local - spitalul general care acordă asistenţă medicală de
specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu,
oraş, comună; d) spitalul de urgenţă - spitalul
care dispune de o structură complexă de specialităţi, dotare cu
aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având
amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura
spitalului de urgenţă funcţionează obligatoriu o structură de urgenţă
(U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesităţi, poate avea şi un
serviciu mobil de urgenţă - reanimare şi transport medicalizat;
e) spitalul general - spitalul care are organizate în structură, de
regulă, două dintre specialităţile de bază, respectiv medicină internă,
pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală;
f) spitalul de specialitate - spitalul care asigură asistenţă medicală
într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare;
g) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care
durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei.
Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluaţi de
unităţile de asistenţă medico-sociale, precum şi de aşezămintele de
asistenţă socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală;
h) spitalul clinic - spitalul care are în componenţă secţii clinice
universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de
învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă,
având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical
superior acreditată. Institutele, centrele medicale şi spitalele de
specialitate, care au în componenţă o secţie clinică universitară sunt
spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi
terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei
spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
i) secţiile clinice universitare - secţiile de spital în care se
desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical,
cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC).
În aceste secţii este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar,
prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi
terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei
spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
j) institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţă
medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de
învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi
coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de
educaţie medicală continuă; pentru asistenţa medicală de specialitate
se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de
învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică; k)
unităţile de asistenţă medico-sociale - instituţii publice
specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice
locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi
servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale;
l) sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţă
medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte
procedee, tehnici şi mijloace terapeutice; m)
preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi
combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de
tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi;
n) centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigură
asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe
localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi
următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale,
sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţă
medico-socială. ART. 173
(1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz:
secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament,
compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi
administrative, serviciu de asistenţă prespitalicească şi transport
urgenţe, structuri de primiri urgenţe şi alte structuri aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2)
Spitalele pot avea în componenţa lor structuri care acordă servicii
ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri
la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor
servicii se negociază şi se contractează în mod distinct cu casele de
asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale
spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective. #M35 ART. 174
(1) Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se
înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului,
iniţiată de Ministerul Sănătăţii. (2) Spitalele
din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor publice,
altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi ale autorităţilor
administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se
desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul sau
instituţia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(3) Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale
se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a
Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean,
în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(4) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea
sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie
a Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii,
la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale
Ministerului Sănătăţii, după caz, în funcţie de subordonare sau la
iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi/sau a serviciilor deconcentrate
ale acestuia. (5) Structura organizatorică,
reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor
pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi
instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin ordin al
ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului
instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(6) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul
Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii. Structura organizatorică,
reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor
pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii, în
condiţiile legii. (7) Secţia privată se poate
organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare,
organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului
sănătăţii. (8) Se asimilează spitalelor private
şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii
nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acordă
servicii medicale spitaliceşti. #B ART. 175
(1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile
stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi dă dreptul spitalului să funcţioneze. După obţinerea
autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră, la cerere, în
procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe
o perioadă mai mare de 5 ani. Neobţinerea acreditării în termen de 5
ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la desfiinţarea
spitalului în cauză. (2) Acreditarea garantează
faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit
prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe
actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în
conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.
(3) Acreditarea se acordă de Comisia Naţională de Acreditare a
Spitalelor, instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează în
coordonarea primului-ministru, finanţată din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat. (4)
Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale
Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice.
(5) Din Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor vor face parte
reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului
Medicilor din România, Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România. Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, precum
şi rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt
incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale
spitalelor şi nu pot deţine cabinete sau clinici private.
(6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxă de acreditare, al
cărei nivel se aprobă prin ordin al Comisiei Naţionale de Acreditare a
Spitalelor, la propunerea ministrului sănătăţii publice.
(7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri
proprii ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care urmează
a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de
Acreditare a Spitalelor, în condiţiile legii. ART. 176
(1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează
de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi se aprobă prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Lista
cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 177
(1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului,
spitalul solicită evaluarea în vederea reacreditării.
(2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea
Ministerului Sănătăţii Publice, a casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea
sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de
solicitant. (3) Dacă în urma evaluării se
constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia
Naţională de Acreditare a Spitalelor acordă un termen pentru conformare
sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.
CAP. 3 Conducerea spitalelor
ART. 178 (1) Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică. #M34
(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul
persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de
învăţământ superior şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau
management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin
ordin al ministrului sănătăţii; b) să fie
absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic
sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior
acreditată, potrivit legii. #M27 (2^1) Pentru
spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi
cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru
universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de
perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de
Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. #M35
(3) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de
management cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu
reţea sanitară proprie, reprezentate de ministrul sănătăţii,
conducătorul ministerului sau instituţiei, după caz, pe o perioadă de
maximum 3 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen
în urma evaluării anuale sau ori de câte ori este nevoie, efectuată pe
baza criteriilor de performanţă generale stabilite prin ordin al
ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice
stabilite şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor
ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al primarului
unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi
prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv
licitaţie publică, după caz. Ministrul sănătăţii, ministrul de resort
sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea
prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitaţiei
publice, după caz. (3^1) Atribuţiile managerului interimar se stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(4) Modelul-cadru al contractului de management, în cuprinsul căruia
sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea ministerelor, a
instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a structurilor
asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. Valorile
optime ale indicatorilor de performanţă ai activităţii spitalului se
stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. Contractul
de management va avea la bază un buget global negociat, a cărui
execuţie va fi evaluată anual. #M27 (5)
Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de
manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. #M12
(6) Pe perioada executării contractului de management, managerul
persoană fizică beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi
salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi
de asigurări sociale de sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale de stat, în condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege. #M35 ART. 179
(1) Consiliul de administraţie organizează concurs sau licitaţie
publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei
persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare,
potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, sau,
după caz, prin ordin al ministrului din ministerele cu reţea sanitară
proprie şi respectiv prin act administrativ al primarului unităţii
administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului
Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz.
(2) Managerul este numit prin ordin al ministrului sănătăţii, al
ministrului transporturilor şi infrastructurii sau, după caz, prin act
administrativ al conducătorului instituţiei, al primarului unităţii
administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului
Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz. #B
(3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă
naţională şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director
general sau, după caz, de manager se ocupă de o persoană numită de
conducătorul ministerului sau al instituţiei care are în structură
spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul
prevederilor prezentului titlu. (4) Selecţia
managerului persoană juridică se efectuează prin licitaţie publică,
conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice. #M35
(5) Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac
parte din comitetul director, conducerea interimară a spitalelor
publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii se numeşte prin ordin al
ministrului sănătăţii, iar pentru ministerele şi instituţiile cu reţea
sanitară proprie, respectiv pentru autorităţile administraţiei publice
locale prin act administrativ al ministrului de resort, al
conducătorului instituţiei respective sau prin act administrativ al
primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. (6) Managerul interimar şi ceilalţi membrii
ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la
alin. (5) pe o perioadă de maximum 6 luni. #B ART. 180 (1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: #M34
a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi
indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul
medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de
cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică; #B b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate;
c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în
structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti; d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(2) Constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoană
fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei
juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale
ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu
spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenţionează să
exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în
cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt
deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv
ale persoanei în cauză. (3) Incompatibilităţile
şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cât şi
reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau
intenţionează să exercite funcţia de manager de spital. #M35
(4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al
persoanei juridice selectate în urma licitaţiei publice se află în
stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este
obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de
interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz
contrar, contractul de management este reziliat de plin drept.
Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerul, instituţia publică sau
primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
semnatare ale contractului de management, vor putea cere persoanelor în
cauză despăgubiri, conform clauzelor contractului de management. #M27
(5) Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager pot desfăşura
activitate medicală în instituţia respectivă. #B ART. 181 Atribuţiile managerului sunt stabilite prin contractul de management. ART. 182
(1) În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice
managerul are, în principal, următoarele atribuţii:
a) stabileşte şi aprobă numărul de personal, pe categorii şi locuri de
muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare;
b) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte
şi eliberează din funcţie personalul spitalului; c) aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal; #M35
d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului
şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul
Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau,
după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în
condiţiile prevăzute la art. 174; e) numeşte şi revocă, în condiţiile legii, membrii comitetului director.
(1^1) Managerul negociază şi încheie contractele de furnizare de
servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum şi cu
direcţia de sănătate publică pentru derularea programelor naţionale de
sănătate şi pentru asigurarea cheltuielilor prevăzute la art. 190^1. #M17
(2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la
nivelul spitalului, iar repartizarea personalului pe locuri de muncă
este de competenţa managerului. #M35 ART. 183
(1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un
comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical,
directorul financiar-contabil, iar pentru spitalele cu peste 400 de
paturi un director de îngrijiri. (2) Ocuparea
funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs
organizat de managerul spitalului. (3) Atribuţiile comitetului director interimar sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. (4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.
(5) Membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs,
potrivit alin. (2), vor încheia cu managerul spitalului public un
contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul
căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi. Contractul de
administrare poate fi prelungit la încetarea mandatului pe o perioadă
de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează
concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de administrare poate
înceta înainte de termen în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute
în acesta. (6) Contractul individual de muncă sau
al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă
funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de
drept pe perioada exercitării mandatului. (7) Pe
perioada executării contractului de administrare, membrii comitetului
director beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi
salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, asupra
cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat, precum şi
contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de
lege. Perioada respectivă constituie stagiu de cotizare şi se ia în
considerare la stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Modelul contractului de administrare se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii pentru unităţile sanitare din reţeaua
Ministerului Sănătăţii şi din reţeaua autorităţilor administraţiei
publice locale, cu consultarea structurilor asociative ale
autorităţilor administraţiei publice locale, iar pentru celelalte
ministere sau instituţii cu reţea sanitară proprie prin act
administrativ al conducătorului acestora. (9)
Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) - d) referitoare la
incompatibilităţi şi ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul
de interese se aplică şi persoanelor care ocupă funcţii specifice
comitetului director. #M12 ART. 183^1
(1) Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii de
conducere specifice comitetului director şi are contractul individual
de muncă suspendat poate desfăşura activitate medicală în unitatea
sanitară respectivă. Programul de lucru se stabileşte de comun acord cu
managerul spitalului. (2) Personalul de
specialitate medico-sanitar prevăzut la alin. (1) desfăşoară activitate
medicală în cadrul funcţiei de conducere ocupate.
(3) Membrii comitetului director, şefii de secţie, şefii de laboratoare
sau şefii de servicii medicale nu mai pot desfăşura nicio altă funcţie
de conducere prin cumul de funcţii. #M35 ART. 183^2
(1) Managerul are obligaţia să respecte măsurile dispuse de către
conducătorul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie
sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
în situaţia în care se constată disfuncţionalităţi în activitatea
spitalului public. (2) În exercitarea funcţiei de
autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, Ministerul
Sănătăţii, prin comisii de evaluare, poate să verifice, să controleze
şi să sancţioneze, potrivit legii, activitatea tuturor spitalelor. #M12 ART. 183^3 (1) Contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) la revocarea din funcţie a managerului, în cazul nerealizării
indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului public,
prevăzuţi în ordinul ministrului sănătăţii publice, timp de minimum un
an, din motive imputabile acestuia, şi/sau în situaţia existenţei unei
culpe grave ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor managerului; #M17
b^1) la revocarea din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii
specifice comitetului director în cazul nerealizării indicatorilor
specifici de performanţă prevăzuţi în contractul de administrare, timp
de minimum un an, din motive imputabile acestora, şi/sau în situaţia
existenţei unei culpe grave ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor
acestora; #M12 c) prin acordul de voinţă al părţilor semnatare; d) la apariţia unei situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de lege;
e) în cazul nerespectării termenului de înlăturare a motivelor de
incompatibilitate ori de conflict de interese; f) la decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a managerului; g) în cazul insolvenţei, falimentului persoanei juridice, manager al spitalului; h) la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege;
i) în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare
care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau a
salariaţilor; j) în cazul neacceptării de către
oricare dintre membrii comitetului director a oricărei forme de control
efectuate de instituţiile abilitate în condiţiile legii;
k) în cazul refuzului colaborării cu organele de control desemnate de
instituţiile abilitate în condiţiile legii; l) în
cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare
constatate de organele de control şi instituţiile abilitate în
condiţiile legii; #M17 m) nerespectarea
măsurilor dispuse de ministrul sănătăţii publice în domeniul politicii
de personal şi al structurii organizatorice sau, după caz, a măsurilor
dispuse de ministrul/conducătorul instituţiei pentru spitalele din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; #M27
n) dacă se constată că managerul nu mai îndeplineşte condiţiile
prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru exercitarea funcţiei
de manager; o) în cazul existenţei plăţilor
restante, a căror vechime este mai mare de 2 ani, în condiţiile în care
se constată nerespectarea achitării obligaţiilor către furnizori prin
încălcarea legislaţiei în vigoare privind înregistrarea cronologică şi
sistematică în contabilitatea instituţiei a acestor datorii corelată cu
respectarea termenelor contractuale. #M35 (2)
Pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei
publice locale, contractul de management încetează în condiţiile legii
la propunerea consiliului de administraţie, în cazul în care acesta
constată existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1). #B ART. 184
(1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului
public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după
caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs sau examen,
după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) În
spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator,
farmacist-şef, asistent medical şef sunt funcţii de conducere şi vor
putea fi ocupate numai de medici, farmacişti, biologi, chimişti şi
biochimişti sau, după caz, asistenţi medicali, cu o vechime de cel
puţin 5 ani în specialitatea respectivă. (3)
Şefii de secţie au ca atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de
acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi
răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate
prin contractul de administrare. #M35 (4) La
numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator şi de serviciu
medical vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul
acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în
cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi.
Contractul de administrare poate fi prelungit sau, după caz, în
situaţia neîndeplinirii indicatorilor de performanţă asumaţi poate
înceta înainte de termen. Dacă şeful de secţie, de laborator sau de
serviciu medical selectat prin concurs se află în stare de
incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le
înlăture în termen de maximum 30 de zile de la apariţia acestora. În
caz contrar, contractul de administrare este reziliat de plin drept. #M17
(5) Calitatea de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu
medical este compatibilă cu funcţia de cadru didactic universitar. #M35
(6) În secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale clinice funcţia
de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu medical se ocupă
de cadrul didactic recomandat de senatul instituţiei de învăţământ
medical superior în cauză, cu avizul managerului spitalului şi cu
aprobarea Ministerului Sănătăţii sau, după caz, a autorităţilor
administraţiei publice locale. (7) În cazul în
care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează
în termen de 7 zile de la data stabilită de manager pentru încheierea
acestuia, se va constitui o comisie de mediere numită prin decizie a
consiliului de administraţie. În situaţia în care conflictul nu se
soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la
concurs, în condiţiile legii. #M17 (8) Pentru
secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale clinice, în care nu
există cadru didactic cu grad de predare, precum şi pentru secţiile,
laboratoarele şi serviciile medicale neclinice condiţiile de
participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului
sănătăţii publice, iar în cazul spitalelor aparţinând ministerelor sau
instituţiilor cu reţea sanitară proprie condiţiile de participare la
concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin
decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii
Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă niciun candidat în
termenul legal, managerul spitalului public va delega o altă persoană
în funcţia de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu
medical, pe o perioadă de până la 6 luni, interval în care se vor
repeta procedurile prevăzute la alin. (1). #M35
(8^1) În cazul spitalelor publice din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale, condiţiile de participare la concursul
prevăzut la alin. (8) se stabilesc prin act administrativ al primarului
unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. #M17 (9) Şeful de secţie, şeful de
laborator şi şeful serviciului medical vor face publice, prin
declaraţie pe propria răspundere, afişată pe site-ul spitalului şi al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-ul Ministerului Sănătăţii
Publice ori, după caz, al Ministerului Transportului pentru unităţile
sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al
IV-lea inclusiv cu personalul angajat în secţia, laboratorul sau
serviciul medical pe care îl conduc. #M35
(9^1) Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul
spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale. #M12 (10) Medicii, indiferent de sex,
care împlinesc vârsta de 65 de ani după dobândirea funcţiei de
conducere, care fac parte din comitetul director al spitalului public
sau exercită funcţia de şef de secţie, şef de laborator ori şef de
serviciu medical, vor fi pensionaţi conform legii. Medicii în vârstă de
65 de ani nu pot participa la concurs şi nu pot fi numiţi în niciuna
dintre funcţiile de conducere, care fac parte din comitetul director al
spitalului public sau şef de secţie, şef de laborator ori şef de
serviciu medical. #B (11) În spitalele
clinice, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie
până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România
şi cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. #M17
(12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la
incompatibilităţi şi ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul
de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se
aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din
spitalele publice. #M35 ART. 185
(1) În cadrul spitalelor publice funcţionează un consiliu etic şi un
consiliu medical. Directorul medical este preşedintele consiliului
medical. (2) Componenţa şi atribuţiile consiliului etic se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii. #B (3) Consiliul medical este alcătuit din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi asistentul şef. (4) Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele:
a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practică în
scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii
gradului de satisfacţie a pacienţilor; b)
monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital
în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente
a resurselor alocate; #M35 c) înaintează comitetului director propuneri privind utilizarea fondului de dezvoltare al spitalului;
d) propune comitetului director măsuri pentru dezvoltarea şi
îmbunătăţirea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de
servicii medicale ale populaţiei şi conform ghidurilor şi protocoalelor
de practică medicală; e) alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. #M35 ART. 186
(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de
administraţie format din 5 - 8 membri, care are rolul de a dezbate
principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a
spitalului. (2) Membrii consiliului de
administraţie pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale sunt: a) 2
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate
publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul spitalelor
clinice un reprezentant al Ministerului Sănătăţii sau al direcţiilor de
sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
b) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori consiliul local,
după caz, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din
care unul să fie economist; c) un reprezentant numit de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz; d) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice; e) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
f) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu
statut de invitat. (3) Pentru spitalele publice
din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a ministerelor şi instituţiilor
cu reţea sanitară proprie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2),
membrii consiliului de administraţie sunt: a) 3
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate
publică judeţene sau a municipiului Bucureşti ori, după caz, 3
reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară
proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora;
b) un reprezentant numit de consiliul judeţean ori consiliul local,
respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti; c) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice; d) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
e) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu
statut de invitat. (4) Instituţiile prevăzute la
alin. (2) şi (3) sunt obligate să îşi numească şi membrii supleanţi în
consiliul de administraţie. (5) Managerul participă la şedinţele consiliului de administraţie fără drept de vot.
(6) Reprezentantul nominalizat de sindicatul legal constituit în
unitate, afiliat federaţiilor sindicale semnatare ale contractului
colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, participă ca invitat
permanent la şedinţele consiliului de administraţie.
(7) Membrii consiliului de administraţie al spitalului public se numesc
prin act administrativ de către instituţiile prevăzute la alin. (2) şi
(3). (8) Şedinţele consiliului de administraţie
sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales cu majoritate simplă din
numărul total al membrilor, pentru o perioadă de 6 luni. (9) Atribuţiile principale ale consiliului de administraţie sunt următoarele:
a) avizează bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, precum şi
situaţiile financiare trimestriale şi anuale; b)
organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager în baza
regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, al
ministrului de resort sau, după caz, prin act administrativ al
primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz; c) aprobă măsurile pentru dezvoltarea
activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale
ale populaţiei; d) avizează programul anual al achiziţiilor publice întocmit în condiţiile legii;
e) analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor de către membrii
comitetului director şi activitatea managerului şi dispune măsuri
pentru îmbunătăţirea activităţii; f) propune
revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai
comitetului director în cazul în care constată existenţa situaţiilor
prevăzute la art. 180 alin. (1) şi la art. 183^3 alin. (1).
(10) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de către
ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi, a
preşedintelui de şedinţă sau a managerului, şi ia decizii cu
majoritatea simplă a membrilor prezenţi. (11)
Membrii consiliului de administraţie al spitalului public pot beneficia
de o indemnizaţie lunară de maximum 1% din salariul managerului.
(12) Dispoziţiile art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de
interese se aplică şi membrilor consiliului de administraţie.
(13) În cazul autorităţilor administraţiei publice locale care
realizează managementul asistenţei medicale la cel puţin 3 spitale,
reprezentanţii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) sunt numiţi din rândul
structurii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de
atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către
autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare. #B ART. 187
(1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul,
membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de
serviciu şi membrii consiliului de administraţie, au obligaţia de a
depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la
incompatibilităţile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la
numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, la
ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie.
(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori
intervin modificări în situaţia persoanelor în cauză; actualizarea se
face în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum
şi a încetării funcţiilor sau activităţilor. (3) Declaraţiile se afişează pe site-ul spitalului.
(4) Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare
la incompatibilităţi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1)
şi (2), persoanele din conducerea spitalului au obligaţia de a depune
şi o declaraţie de avere, al cărei model se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. #M35 ART. 187^1
Prevederile art. 187 se aplică în mod corespunzător spitalelor publice
din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.
#B CAP. 4 Finanţarea spitalelor
ART. 188
(1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din
venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.
Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate
pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de
contract, precum şi din alte surse, conform legii. (2) Prin autonomie financiară se înţelege:
a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi
cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul
ordonatorului de credite ierarhic superior; b)
elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza
evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării
cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi
compartimentelor din structura spitalului. (3)
Spitalele publice au obligaţia de a asigura realizarea veniturilor şi
de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din
anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei
bugetare. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie. #M35 ART. 189
(1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public
cu casa de asigurări de sănătate se negociază de către manager cu
conducerea casei de asigurări de sănătate, în condiţiile stabilite în
contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de
furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere
formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, respectiv ai
ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile soluţionează divergenţele.
(3) În cazul spitalelor publice aparţinând autorităţilor administraţiei
publice locale, comisia de mediere prevăzută la alin. (2) este formată
din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (4)
Spitalele publice pot încheia contracte de furnizare de servicii
medicale cu casele de asigurări de sănătate private, precum şi cu
direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în
vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi desfăşurării
unor activităţi specifice, în conformitate cu structura organizatorică
a acestora. (5) În situaţia desfiinţării, în
condiţiile art. 174, a unor unităţi sanitare cu paturi, după încheierea
de către acestea a contractului de furnizare de servicii medicale cu
casa de asigurări de sănătate, sumele contractate şi nedecontate ca
servicii medicale efectuate urmează a fi alocate de casa de asigurări
de sănătate la celelalte unităţi sanitare publice cu paturi din aria sa
de competenţă. #M45 ART. 189^1
(1) Veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza
contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de
sănătate nu pot fi utilizate pentru: a) investiţii în infrastructură; b) dotarea cu echipamente medicale; c) acoperirea cheltuielilor de personal peste limita maximă prevăzută la art. 197 alin. (2). (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă din alte surse, în condiţiile prezentei legi. #M35 ART. 190
(1) Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia
spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale,
primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au
fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul
de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori
instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin
bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) Pentru spitalele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat: a) desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii; c) investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie;
d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav
afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră;
e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente,
precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; g) activităţi didactice şi de cercetare fundamentală;
h) finanţarea activităţilor din cabinete de medicină sportivă, cabinete
de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip
HIV/SIDA, programe pentru distrofici, drepturi de personal pentru
rezidenţi; i) asigurarea cheltuielilor prevăzute
la art. 93 alin. (5) şi, după caz, alin. (5^1) pentru UPU şi CPU,
cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă aprobate
în condiţiile legii. (3) Finanţarea Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă Elias se asigură după cum urmează: a) de la bugetul de stat, pentru situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), prin bugetul Academiei Române;
b) de la bugetul de stat, pentru activităţile prevăzute la alin. (2)
lit. a) prin contracte încheiate cu structurile teritoriale ale
Ministerului Sănătăţii; c) pentru activitatea
didactică şi de cercetare fundamentală se alocă fonduri de la bugetul
de stat, prin bugetul Academiei Române şi prin bugetul Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
d) pentru compartimentul de primire urgenţe se alocă sume de la bugetul
de stat, prin bugetul Academiei Române. (4)
Pentru spitalele publice prevăzute la alin. (1), bugetele locale
participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare,
respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale,
consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale
ale unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, în
limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele
locale. (5) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din: a) donaţii şi sponsorizări; b) legate; c) asocieri investiţionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutică;
d) închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatură medicală
către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii;
e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu
casele de asigurări private sau cu operatori economici; f) editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical; g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terţi;
h) servicii de asistenţă medicală la domiciliu, acordate la cererea
pacienţilor sau, după caz, în baza unui contract de furnizare de
servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, în condiţiile stabilite
prin contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) contracte de cercetare; j) alte surse, conform legii. #M35 ART. 190^1
Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale încheie contracte cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi
a municipiului Bucureşti, pentru: a) desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate;
b) asigurarea drepturilor salariale ale personalului care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul cabinetelor medicale cuprinse în
structura organizatorică aprobată în condiţiile legii: cabinete de
medicină sportivă, planning familial, HIV/SIDA, distrofici, TBC, LSM;
c) asigurarea drepturilor salariale ale personalului care desfăşoară
activitatea de cercetare ştiinţifică în condiţiile legii;
d) asigurarea cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor necesare
cabinetelor medicale de medicină sportivă, cabinete TBC, cabinete LSM,
cuprinse în structura organizatorică a spitalului, aprobate în
condiţiile legii; e) asigurarea cheltuielilor
prevăzute la art. 93 alin. (5) şi, după caz, alin. (5^1) pentru UPU şi
CPU cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă,
aprobate în condiţiile legii; f) asigurarea drepturilor salariale pentru rezidenţi în toată perioada rezidenţiatului, anii I - VII. #M35 ART. 190^2
Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale încheie contracte cu institutele de medicină legală din centrele
medicale universitare la care sunt arondate pentru asigurarea
drepturilor salariale ale personalului care îşi desfăşoară activitatea
în cabinetele de medicină legală din structura acestora, precum şi a
cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor necesare pentru
funcţionarea acestor cabinete. #M35 ART. 190^3
(1) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la art.
190^1 lit. b), c), d) şi f) şi la art. 190^2 se asigură din fonduri de
la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
(2) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la art.
190^1 lit. a) şi e) se asigură din fonduri de la bugetul de stat şi din
venituri proprii, prin bugetul Ministerului Sănătăţii. #M35 ART. 190^4
Contractele încheiate în condiţiile art. 190^1 şi 190^2 încetează de
drept la data constatării nerespectării obligaţiilor contractuale de
către spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. #M35 ART. 190^5
(1) Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii, care se alocă prin transfer către
autorităţile administraţiei publice locale, pentru:
a) finalizarea obiectivelor de investiţii noi, de investiţii în
continuare, nominalizate în listele programului de investiţii, anexă la
bugetul Ministerului Sănătăţii din legea bugetului de stat, aflate în
derulare la nivelul spitalelor, b) dotarea cu
aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei
publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în
cuantum de minimum 5% din valoarea acestora; c)
reparaţii capitale la spitale, în condiţiile în care autorităţile
administraţiei publice locale participă cu fonduri în cuantum de
minimum 3% din valoarea acestora; d) finanţarea
obiectivelor de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor
existente, precum şi expertizarea, proiectarea şi consolidarea
clădirilor în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice
locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de
minimum 5% din valoarea acestora. (2) Sumele
alocate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din bugetul autorităţilor
administraţiei publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d),
criteriile de alocare, precum şi lista spitalelor publice beneficiare
se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 60 de
zile de la data publicării legii bugetului de stat.
(3) Ordinul prevăzut la alin. (2) se aprobă ca urmare a propunerii
făcute de o comisie de analiză a solicitărilor depuse la Ministerul
Sănătăţii. #M35 ART. 190^6
Bugetele locale participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare
şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii
capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente
medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita
creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale. #M35 ART. 190^7
Prevederile art. 190 alin. (5) se aplică şi spitalelor publice din
reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. #M35 ART. 191
(1) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public
se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor
fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din
structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate
prin ordin al ministrului sănătăţii, şi se publică pe site-ul
Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile subordonate, pe cel al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi
instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii, după caz, în termen
de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui.
(2) Pentru spitalele publice din reţeaua ministerelor şi instituţiilor
cu reţea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1)
se aprobă prin ordin sau decizie a conducătorilor acestora, după caz,
cu avizul Ministerului Sănătăţii. (3) Bugetul de
venituri şi cheltuieli al spitalului public se aprobă de ordonatorul de
credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului.
(4) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se
repartizează pe secţiile şi compartimentele din structura spitalului.
Sumele repartizate sunt cuprinse în contractul de administrare,
încheiat în condiţiile legii. (5) Execuţia
bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente se
monitorizează lunar de către şefii secţiilor şi compartimentelor din
structura spitalului, conform unei metodologii aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii. (6) Execuţia bugetului de
venituri şi cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial,
unităţilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului
Sănătăţii şi, respectiv, ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară
proprie, în funcţie de subordonare, şi se publică pe site-ul
Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile subordonate, pe cel al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi
instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii.
(7) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi
trimestrial şi consiliului local şi/sau judeţean, după caz, dacă
beneficiază de finanţare din bugetele locale. (8)
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti,
respectiv direcţiile medicale ori similare ale ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie analizează execuţia bugetelor
de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înaintează
Ministerului Sănătăţii, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea
sanitară proprie, după caz. #M46 (9) Bugetele
de venituri şi cheltuieli ale spitalelor din reţeaua administraţiei
publice locale se întocmesc, se aprobă şi se execută potrivit
prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, şi fac parte din bugetul
general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. #M3 ART. 192
(1) În cazul existenţei unor datorii la data încheierii contractului de
management, acestea vor fi evidenţiate separat, stabilindu-se
posibilităţile şi intervalul în care vor fi lichidate în condiţiile
legii. #M9 (2) Prin excepţie de la
dispoziţiile alin. (1), stingerea obligaţiilor de plată ale spitalelor,
înregistrate până la data de 31 decembrie 2005 faţă de furnizorii de
medicamente, materiale sanitare, alţi furnizori de bunuri şi servicii,
se realizează eşalonat. Plata obligaţiilor se efectuează din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice şi în completare de la
bugetul de stat, prin transferuri către bugetul fondului, din sumele
prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii Publice în
Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate. Condiţiile
şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată se stabilesc prin
ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. #B ART. 193
(1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrată
a Ministerului Sănătăţii Publice pentru spitalele cu mai puţin de 400
de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un
compartiment funcţional de audit la nivelul spitalului.
(2) Auditul public intern pentru spitalele aparţinând ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie se exercită în conformitate cu
dispoziţiile legale şi cu reglementările specifice ale acestora.
(3) Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se
face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii
Publice, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau
de alte organe abilitate prin lege. ART. 194 (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse:
a) cotă-parte din amortizarea calculată lunar şi cuprinsă în bugetul de
venituri şi cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului
financiar; b) sume rezultate din valorificarea
bunurilor disponibile, precum şi din cele casate cu respectarea
dispoziţiilor legale în vigoare; c) sponsorizări cu destinaţia "dezvoltare";
d) o cotă de 20% din excedentul bugetului de venituri şi cheltuieli
înregistrat la finele exerciţiului financiar; e) sume rezultate din închirieri, în condiţiile legii. (2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului.
(3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează
în anul următor, fiind utilizat potrivit destinaţiei prevăzute la alin.
(2). ART. 195 Decontarea
contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform
contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente
justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea
prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. #M35 ART. 196
În situaţia în care spitalul public nu are angajat personal propriu sau
personalul angajat este insuficient, pentru acordarea asistenţei
medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în
condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru
asigurarea acestora. #M35 ART. 197
(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum
şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente
drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum
70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile
medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul
Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie.
#B CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
#M35 ART. 198
(1) Spitalul public, indiferent de reţeaua în cadrul căreia
funcţionează, are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze
şi să transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. (2)
Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, serviciile publice
deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii,
Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti şi, după
caz, către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie,
pentru constituirea bazei de date, la nivel naţional, în vederea
fundamentării deciziilor de politică sanitară, precum şi pentru
raportarea datelor către organismele internaţionale. #B
(3) Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează,
securizată şi asigurată sub formă de document scris şi electronic,
constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în
vigoare. (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1),
care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi
gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor
clasificate. #M35 ART. 198^1
Spitalul public, indiferent de reţeaua în cadrul căreia funcţionează,
are obligaţia să se încadreze în Strategia naţională de raţionalizare a
spitalelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului. #B ART. 199
Ministerul Sănătăţii Publice, ministerele şi instituţiile cu reţea
sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice
existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen
de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia. #M35 ART. 200
(1) Ministerul Sănătăţii analizează şi evaluează periodic şi ori de
câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului
activitatea unităţilor sanitare publice cu paturi din reţeaua proprie,
numind o comisie de evaluare pentru efectuarea acesteia.
(2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor publice din reţelele
sanitare ale ministerelor şi instituţiilor, precum şi pentru spitalele
publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale,
comisia prevăzută la alin. (1) se constituie, după caz, prin ordin al
ministrului, al conducătorului instituţiei care are în subordine
spitalul sau prin act administrativ al primarului localităţii, al
primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui
consiliului judeţean, după caz. (3) La propunerea
comisiei prevăzute la alin. (1), după caz, conducerea spitalelor
publice evaluate poate fi revocată prin act administrativ al
miniştrilor, al conducătorului instituţiei cu reţea sanitară proprie
sau, după caz, al primarului localităţii, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean.
(4) Analiza şi evaluarea activităţii spitalelor publice prevăzute la
alin. (1) şi (2) se realizează conform unei metodologii unitare
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. #B ART. 201
(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi
administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale
publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi
aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau
concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul
organizării şi funcţionării unor spitale private sau pentru alte forme
de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate
desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic
uman. (3) Sumele obţinute în condiţiile legii din
închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se
utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu
bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. #M35 ART. 202 *** Abrogat #B ART. 203 Anual, ministrul sănătăţii publice va prezenta Guvernului situaţia privind: a) numărul de spitale, pe diferite categorii; b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori; c) gradul de dotare a spitalelor; d) principalii indicatori de morbiditate şi mortalitate; e) situaţia acreditării spitalelor publice; f) zonele şi judeţele ţării în care necesarul de servicii medicale spitaliceşti nu este acoperit. #M35 ART. 204
(1) Dacă în termen de un an de la aprobarea procedurilor, standardelor
şi metodologiei de acreditare prevăzute la art. 176 alin. (1) spitalele
nu solicită acreditarea în condiţiile legii, acestea pierd dreptul de a
mai fi finanţate din fonduri publice. (2) Dacă
spitalele acreditate nu solicită reacreditarea, în condiţiile legii, cu
cel puţin 6 luni înainte de încetarea valabilităţii acreditării, pierd
dreptul de a mai fi finanţate din fonduri publice. #B ART. 205
Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea
disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în
condiţiile legii, a persoanelor vinovate. ART. 206
Numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum
90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu. ART. 207
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr.
270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438
din 20 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
TITLUL VIII Asigurările sociale de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 208
(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de
finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un
pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt: a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;
b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi
nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca
un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează
pe baza următoarelor principii: a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii
medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile
prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate; f) participarea persoanelor
asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil
şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat; h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
(4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite
situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi
oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
(5) Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate
poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe
lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate.
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti
contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.
(7) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţională în domeniul
sănătăţii, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de
sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate
aprobate de Guvernul României. ART. 209
(1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în
continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se
utilizează potrivit prezentei legi. (2)
Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale
de sănătate, denumită în continuare contribuţie, suportată de
asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal
salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse
- donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de
sănătate potrivit legii. #M17 (3) Gestionarea
fondului se face, în condiţiile legii, prin Casa Naţională de Asigurări
de Sănătate, denumită în continuare CNAS, prin casele de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de
asigurări. Gestionarea fondului se realizează şi prin Casa Asigurărilor
de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului până la reorganizarea acesteia. #B
(4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, proiecte de
acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări
sociale de sănătate şi acordă aviz conform proiectelor de acte
normative care au incidenţă asupra Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate. ART. 210 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) serviciile medicale - acele servicii nominalizate în pachetele de
servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit
prezentului titlu; b) furnizorii - persoane
fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru a
furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale;
c) pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraţilor şi cuprinde
serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii,
medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte
servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în
condiţiile contractului-cadru; d) pachetul de
servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ - cuprinde
serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii,
medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte
servicii la care are dreptul această categorie de asiguraţi şi se
suportă din fond, în condiţiile contractului-cadru;
e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac
dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în
cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial
endemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de
imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de
planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;
f) autorizarea - reprezintă un control al calificării şi al respectării
legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de
furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii
medicale în România; g) evaluarea - o procedură
externă de verificare a performanţelor unui furnizor de servicii
medicale prin care se recunoaşte că furnizorul supus acestui proces
corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta
calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;
h) contractarea - procesul prin care se reglementează relaţiile dintre
casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării
drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate; i) preţ de
referinţă - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de
sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor şi a
dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preţuri a Ministerului
Sănătăţii Publice; j) dispozitivele medicale -
sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea
membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în
scopul recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice; #M17
k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pentru medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea care se acordă
bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate. Lista acestora
şi preţul de decontare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice; #B l) coplata - diferenţa suportată
de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful
maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate
naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor
şi dispozitivelor medicale. (2) Definiţiile care
pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la
alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.
CAP. 2 Asiguraţii
SECŢIUNEA 1 Persoanele asigurate
ART. 211
(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu
domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au
solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au
domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în
condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză
încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate,
direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al
preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie. #M12
(1^1) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de
la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele
restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii,
inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare. #B
(2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu
pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.
(3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat
se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS. #M45 ART. 212
(1) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după
caz, adeverinţa de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin
grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După
implementarea dispoziţiilor din cuprinsul titlului IX, aceste documente
justificative se înlocuiesc cu cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate. Data de la care urmează a se utiliza cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. #B
(2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale
cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.
(3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin
sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de
sănătate. ART. 213*) (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:
a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la
vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu,
până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni,
ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă; #M3
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de
protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt
beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările
ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în
întreţinerea unei persoane asigurate; #M40 c)
persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr.
118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor
drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru
considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările
ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în
România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din
motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr.
44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale
invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea
şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar
în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 -
1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei
faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria
Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care
şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei
muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu
realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti
acordate de aceste legi; #B d) persoanele cu
handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse,
cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 102/1999**) privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate
stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea
respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie
sau din alte resurse; f) femeile însărcinate şi
lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază
minim brut pe ţară. (2) Sunt asigurate persoanele
aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata
contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: #M17 a) *** Abrogată #B
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat
în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; #M44
c) se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până
la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până
la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu
şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta
cuprinsă între 3 şi 7 ani; d) execută o pedeapsă
privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cele
care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 şi 114
din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au
venituri; #B e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; #M44
f) străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori
expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane,
care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi
sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii; #B
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor
social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările
ulterioare; #M40 h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei; #M44
i) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de
persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa
Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din
muncă, pensie sau din alte surse. #B (3)
Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor
primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de
asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de
sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de
asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile
alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz,
în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de
asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de
încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în
condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2)
au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească
contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei
legi. #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 (#M8). #M8 "ART. 20
(1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare, pe perioada prevăzută la art. 8 alin. (3)
persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt
asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu plata
contribuţiei din alte surse. (2) Contribuţia
pentru asigurările sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se
datorează şi se plăteşte din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe
perioada prevăzută la art. 8 alin. (3), la nivelul indemnizaţiei de
şomaj." #CIN **) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 448/2006.
#B ART. 214
(1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat
documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază
de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României,
în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele
categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1): a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România; b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară. #M44 ART. 215
(1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de
sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de
angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului,
precum şi persoanelor fizice, după caz. (2)
Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum
şi persoanele asimilate angajatorilor au obligaţia să depună lunar
declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3)
Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente,
venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea
folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de
proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe
venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu
care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile
faţă de fond. #B ART. 216
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor
datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru
care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de
asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la
aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în
condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA a 2-a Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
ART. 217 (1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi. #M45
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza
contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS pe baza
consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare
CMR, Colegiului Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare
CMDR, Colegiului Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR,
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în
continuare OAMMR, Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor,
denumit în continuare OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi
sindicale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de
Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la
data de 31 decembrie a anului în curs pentru următorii 2 ani. #B (3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la: a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate;
b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la
domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor
servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de bază
prevăzut la lit. a); c) criteriile şi standardele calităţii pachetului de servicii;
d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări
sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al
fondului; e) tarifele utilizate în contractarea
pachetului de servicii de bază, modul de decontare şi actele necesare
în acest scop; f) internarea şi externarea bolnavilor; g) măsuri de îngrijire la domiciliu şi de recuperare;
h) condiţiile acordării serviciilor la nivel regional şi lista
serviciilor care se pot contracta la nivel judeţean, precum şi a celor
care se pot contracta la nivel regional; i)
prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a
procedurilor terapeutice, a protezelor şi a ortezelor, a dispozitivelor
medicale; j) modul de informare a asiguraţilor; k) coplata pentru unele servicii medicale.
(4) Ministerul Sănătăţii Publice împreună cu CNAS sunt abilitate să
organizeze licitaţii şi alte proceduri de achiziţii publice în vederea
derulării programelor naţionale de sănătate, în condiţiile legii. #M12
(5) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a
contractului-cadru, cu consultarea CMR, CFR, CMDR, OAMMR, OBBC, precum
şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul
medical, până la data de 15 noiembrie a anului în curs pentru anul
următor, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi
al preşedintelui CNAS. #M45 (6) *** Abrogat #B ART. 218
(1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de
boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data
accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta
lege. (2) Asiguraţii au următoarele drepturi:
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de
asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi
şi ale contractului-cadru; b) să fie înscrişi pe
lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate
condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă
opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel
puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare
şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii; #M18
d^1) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe
perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi
investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără
contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul-cadru; #B e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de
promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale
aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) să beneficieze de dispozitive medicale; l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în
ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
(3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările
ulterioare, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din
fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi
instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate. (4)
Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă
medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 219 Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele: a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate; c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de
asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a
modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de
asiguraţi; e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului; f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând
coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat. ART. 220
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de
servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al
bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul
naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei,
servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul
unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin
contractul-cadru. ART. 221
Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul
internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul
persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de
asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o
perioadă determinată. ART. 222
Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an,
prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a
nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi
asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
CAP. 3 Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA 1 Servicii medicale profilactice
ART. 223
(1) În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, al depistării precoce a bolii
şi al păstrării sănătăţii, asiguraţii, direct sau prin intermediul
medicilor cu care casele de asigurări se află în relaţii contractuale,
vor fi informaţi permanent de către casele de asigurări asupra
mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a
cauzelor de îmbolnăvire şi asupra pericolelor la care se expun în cazul
consumului de droguri, alcool şi tutun. (2) Serviciile medicale profilactice suportate din fond sunt următoarele: a) monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii; b) urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a sugarului şi a copilului;
c) controalele periodice pentru depistarea bolilor care pot avea
consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate; d) servicii medicale din cadrul Programului naţional de imunizări; #M3
e) servicii de planificare familială, indiferent de statutul de
asigurat al femeii, cu excepţia celor prevăzute la art. 237 alin. (1)
lit. s). #B (3) Detalierea serviciilor
prevăzute la alin. (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc în
contractul-cadru. ART. 224 Serviciile medicale stomatologice preventive se suportă din fond, astfel:
a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau
prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţă, fie la
instituţiile de învăţământ preuniversitar; b) de
două ori pe an, pentru tinerii în vârstă de la 18 ani până la 26 de
ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează
venituri din muncă. ART. 225
Asiguraţii în vârstă de peste 18 ani au dreptul la control medical
pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi
mortalitate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 2-a Servicii medicale curative
ART. 226
(1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii,
pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin
pentru ameliorarea suferinţei, după caz. (2)
Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţi medicali şi
de alt personal sanitar, la indicaţia şi sub supravegherea medicului. ART. 227 (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt: a) serviciile medicale de urgenţă;
b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la
diagnosticarea afecţiunii: anamneză, examen clinic, examene de
investigaţii paraclinice; c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare;
d) prescrierea tratamentului necesar vindecării, inclusiv indicaţiile
privind regimul de viaţă şi muncă, precum şi cel igieno-dietetic. (2) Asiguraţii beneficiază de activităţi de suport, în condiţiile legii.
(3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi
modalităţile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru. #M17
(4) Serviciile medicale de consultaţii şi diagnostic ce pot fi
furnizate la distanţă şi modalităţile de acordare se stabilesc prin
contractul-cadru. #B ART. 228
(1) Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală primară şi de
specialitate ambulatorie la indicaţia medicului de familie, în
condiţiile contractului-cadru. (2) Asiguraţii primesc asistenţă medicală de specialitate în spitale autorizate şi evaluate.
(3) Serviciile spitaliceşti se acordă prin spitalizare şi cuprind:
consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical
şi/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente şi
materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă.
(4) Asistenţa medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de
timp şi după un ritm stabilite de medicul curant în unităţi sanitare
autorizate şi evaluate. (5) Servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de furnizori evaluaţi şi autorizaţi în acest sens. #M9 ART. 229
(1) Serviciile de medicină dentară se acordă de către medicul de
medicină dentară şi de către dentist în cabinete medicale autorizate şi
evaluate conform legii. (2) Dentiştii care la
data de 31 decembrie 2005 au furnizat servicii medicale în cadrul
sistemului asigurărilor sociale de sănătate îşi pot continua
activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin autorităţile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorizează desfăşurarea
activităţii de către dentişti. #B ART. 230
Asiguraţii beneficiază de tratamente stomatologice care se suportă din
fond în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 3-a Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice
ART. 231
Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele
cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalităţile de
prescriere şi eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru. ART. 232
(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără
contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii
Publice şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a
Guvernului. (2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse. ART. 233
(1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul
afecţiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1)
lit. a) şi pentru femeile gravide şi lăuze se suportă din fond, la
nivelul preţului de referinţă sau al preţului de decontare.
(2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise
pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor prevăzute în actele
normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) şi d), se suportă din fond,
la nivelul preţului de referinţă, în condiţiile contractului-cadru.
(3) Asiguraţii au dreptul la materiale sanitare şi dispozitive medicale
pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la
alte materiale de specialitate, în scopul protezării unor deficienţe
organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau
nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie
personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
(4) Asiguraţii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza
recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în
condiţiile prevăzute în contractul-cadru. (5)
Asiguraţii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive
medicale şi de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele
metodologice de aplicare a contractului-cadru. #M17
(6) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi
altele asemenea, eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, care se
acordă bolnavilor, precum şi pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor
naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se
suportă la nivelul preţului de decontare. (7)
Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele
asemenea, utilizate în unităţile sanitare cu paturi, pe perioada
spitalizării pentru tratamentul specific al bolnavilor, precum şi
pentru pacienţii cuprinşi în programele naţionale de sănătate
nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se achiziţionează de către
acestea la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat
prin ordin al ministrului sănătăţii publice, în condiţiile legii.
#B SECŢIUNEA a 4-a Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte servicii speciale
ART. 234
(1) Asiguraţii au dreptul să primească unele servicii de îngrijiri
medicale la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat şi evaluat în
condiţiile legii. (2) Condiţiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin contractul-cadru. ART. 235
Serviciile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui
serviciu medical pentru asigurat, se suportă din fond. Asiguraţii au
dreptul la transport sanitar în următoarele situaţii: a) urgenţe medico-chirurgicale; b) cazurile prevăzute în contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 5-a Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state
ART. 236
(1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate
din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat
documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii,
beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în
condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor
medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sănătăţii la care România este parte este efectuată de casele de
asigurări de sănătate prin intermediul CNAS. (3)
Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate
deschide conturi la o instituţie bancară în care casele de asigurări
vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea
serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la
alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în
domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare
a acestor plăţi se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice.
SECŢIUNEA a 6-a Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#M3 ART. 237
(1) Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora
fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicită, de la
bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt: #B
a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente
de muncă şi sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă
medicală a sportivilor; b) unele servicii medicale de înaltă performanţă; c) unele servicii de asistenţă stomatologică; d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort; e) corecţiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani; f) unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
g) eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin
activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a
asiguraţilor; h) fertilizarea in vitro; #M3 i) transplantul de organe şi ţesuturi, cu excepţia cazurilor prevăzute în Contractul-cadru; #B j) asistenţa medicală la cerere;
k) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului şi
auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere; l) contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale; m) serviciile medicale solicitate de asigurat; n) unele proceduri de recuperare şi de fizioterapie; #M3
o) cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistenţilor
medicali, precum şi cheltuielile cu medicamente şi materiale sanitare
din unităţi medico-sociale; #B p) serviciile
acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al
cabinetelor de medicină a muncii; q) serviciile hoteliere solicitate de pacienţii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi; #M3 r) cheltuielile de personal pentru medici, farmacişti şi medici dentişti pe perioada rezidenţiatului; #M9
s) serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie
în cabinetele de planning din structura spitalului;
t) cheltuielile de personal pentru medicii şi personalul sanitar din
unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare distrofici,
recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi
HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii; #M3 u)
activităţi de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de
sănătate publică, definite prin Contractul-cadru. #B
(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) şi n) şi
contribuţia personală prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin
contractul-cadru. #M9 (3) Cheltuielile pentru
activităţile prevăzute la alin. (1) lit. r), s), t) şi u) se suportă
din bugetul de stat. (4) Cheltuielile pentru
activităţile prevăzute la alin. (1) lit. o) se asigură prin transferuri
de la bugetul de stat către bugetele locale prin bugetul Ministerului
Sănătăţii Publice.
#B SECŢIUNEA a 7-a Asigurarea calităţii
ART. 238
Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de bază pentru asiguraţi
revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri: a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi conform legii;
b) existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei
evidenţe primare privind diagnosticul şi terapia aplicată;
c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a
asistenţei medicale şi stomatologice, elaborate de către Ministerul
Sănătăţii Publice şi CNAS; d) utilizarea pentru
tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de
produse medicamentoase de uz uman; e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii. ART. 239
(1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate
asiguraţilor se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS şi
se referă la diagnostic şi tratamentul medico-chirurgical şi
stomatologic. (2) Criteriile sunt obligatorii
pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte
cu casele de asigurări. ART. 240
În vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate
asiguraţilor CNAS şi casele de asigurări organizează controlul
activităţii medicale pe baza criteriilor prevăzute la art. 238 şi 239.
SECŢIUNEA a 8-a Acţiuni comune pentru sănătate
ART. 241
Ministerul Sănătăţii Publice proiectează, implementează şi coordonează
programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor
politicii de sănătate publică, cu participarea instituţiilor cu
răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului. ART. 242
(1) Ministerul Sănătăţii Publice organizează împreună cu CNAS licitaţii
la nivel naţional şi alte proceduri de achiziţii publice pentru
achiziţionarea medicamentelor şi materialelor specifice pentru consumul
în spitale şi în ambulatoriu, în vederea realizării programelor
naţionale curative de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale în
vigoare privind achiziţiile publice, inclusiv a celor referitoare la
aplicarea procedurii de licitaţie electronică.
(2) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor
naţionale curative de sănătate se asigură prin farmaciile aparţinând
unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii,
după caz. (3) CNAS poate achiziţiona servicii
medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale,
aferente programelor naţionale curative de sănătate şi tratamentelor
ambulatorii. ART. 243 CNAS
poate elabora, pentru furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate, protocoale de practică, ca bază de
decontare pentru servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale, cu consultarea CMR, CFR, CMDR şi OAMMR.
SECŢIUNEA a 9-a Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare
#M45 ART. 244
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de
medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS
şi Ministerul Sănătăţii, pot intra în relaţie contractuală cu casele de
asigurări de sănătate. #B (2) Procesul de
evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate,
spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii
de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenţă
prespitalicească şi transport sanitar, precum şi alte persoane fizice
sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive
medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se face la nivel
naţional sau judeţean. (4) Comisiile de evaluare
la nivel naţional sunt formate din reprezentanţi ai Ministerului
Sănătăţii Publice, CNAS, iar la nivel judeţean comisiile de evaluare
sunt formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai caselor de
asigurări şi, după caz, ai ministerelor şi instituţiilor cu reţele
sanitare proprii. (5) Regulamentul de funcţionare
a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de
dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se
elaborează de comisiile naţionale şi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Standardele de
evaluare elaborate de comisiile naţionale de evaluare se aprobă prin
ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
(6) Metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii
medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin.
(2), se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la
nivel naţional şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice
şi al preşedintelui CNAS. #M17 (6^1) Pentru
realizarea procesului de evaluare furnizorii de servicii medicale, de
dispozitive medicale şi medicamente au obligaţia plăţii unei taxe de
evaluare al cărei cuantum se aprobă prin metodologia prevăzută la alin.
(6). Veniturile obţinute în urma activităţii de evaluare se constituie
venituri proprii la fond. (7) Finanţarea
activităţii desfăşurate în vederea evaluării se suportă din veniturile
obţinute potrivit alin. (6^1).
#B CAP. 4
Relaţiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de
servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente
#M46 ART. 245
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de
medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de
asigurări, sunt: a) unităţile sanitare publice
sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare,
autorizate, evaluate şi selectate în condiţiile legii; b) farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare; c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
(2) Selectarea unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia
contracte cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o
comisie de selecţie numită prin ordin al ministrului sănătăţii pe baza
unor criterii obiective aprobate prin acelaşi ordin.
(3) Comisia prevăzută la alin. (2) prezintă raportul analizei efectuate
şi lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu
casele de asigurări de sănătate. Raportul analizei efectuate şi lista
unităţilor sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(4) Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru
furnizarea de servicii numai cu unităţile care îndeplinesc criteriile
de evaluare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi
Ministerul Sănătăţii şi care nu sunt cuprinse în hotărâre a Guvernului
pentru aprobarea raportului comisiei de selecţie şi a listei unităţilor
sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări
de sănătate. #M17 ART. 246
(1) Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă,
reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază
de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau
completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte
adiţionale. #M29 (1^1) Se autorizează Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate
să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2009, în limita
sumei totale de 2.800 milioane lei, pentru servicii medicale şi
medicamente, cu termen de plată în anul 2010, în condiţiile stabilite
prin Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(1^2) Se autorizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să
introducă în anexele şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate detalierea pe programe a creditelor de angajament
suplimentare prevăzute la alin. (1^1) şi să comunice Ministerului
Finanţelor Publice modificările introduse. #B
(2) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale sunt obligaţi să prezinte, la încheierea contractului cu casa
de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în
concordanţă cu tipul de furnizor, atât pentru furnizor, cât şi pentru
personalul medico-sanitar angajat. Nivelul limitelor de asigurare pe
categorii de furnizori care intră în relaţii contractuale cu casele de
asigurări se stabileşte de CNAS cu avizul CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi
OBBC, după caz. Societăţile de asigurări care oferă asigurări de
răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) CNAS
poate stabili relaţii contractuale directe cu furnizorii de servicii
medicale de dializă. Durata acestor contracte este de un an şi poate fi
prelungită prin acte adiţionale pentru anii următori, în limita
creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea
dispoziţiilor legale în vigoare. (4) Furnizorii
de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale au obligaţia
de a pune la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări
documentele justificative şi actele de evidenţă financiar-contabilă
privind sumele decontate din fond. #M17 ART. 247
Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitivele medicale
încheie cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte
prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în
cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare,
negociate, în limita prevederilor legale în vigoare. #B ART. 248
Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii
pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunţarea
unilaterală a contractului, precum şi răspunsurile la cererile şi la
sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu indicarea
temeiului legal, în termen de 30 de zile. #M17 ART. 249
(1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale contracte pentru furnizarea de
servicii şi pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului
financiar. #B (2) La încheierea contractelor
părţile vor avea în vedere interesul asiguraţilor şi vor ţine seama de
economicitatea, eficienţa şi calitatea serviciilor oferite pe baza
criteriilor elaborate de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Lista de servicii medicale acordate la nivel regional, precum şi
modalitatea de încheiere a contractelor de furnizare de servicii cu mai
multe case de asigurări dintr-o anumită regiune se stabilesc prin
contractul-cadru. ART. 250
(1) Contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de
derularea în condiţii optime a clauzelor contractuale, precum şi clauze
care să reglementeze condiţiile de plată a serviciilor furnizate până
la definitivarea unui nou contract între părţi, pentru perioada
următoare celei acoperite prin contract. (2)
Decontarea serviciilor medicale şi a dispozitivelor medicale aferente
lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului
următor. ART. 251 Casele de
asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale
respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii
având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la
derularea contractului. #M17 ART. 252 (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:
a) în asistenţa medicală primară şi de specialitate ambulatorie, prin
tarif pe persoana asigurată, tarif pe serviciu medical;
b) în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi sanitare publice
sau private, în afara celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat,
tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical; c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru; d) prin preţ de referinţă prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuţie personală;
e) prin preţ de decontare pentru medicamentele, materialele sanitare,
dispozitivele medicale şi altele asemenea, care se asigură în cadrul
programelor naţionale de sănătate din lista aprobată prin ordin al
ministrului sănătăţii publice; f) prin preţ de
referinţă pentru unele servicii medicale sau prin preţ de referinţă
prevăzut în lista de materiale sanitare şi de dispozitive medicale sau,
după caz, prin sumă de închiriere pentru cele acordate pentru o
perioadă determinată; g) prin buget global pentru serviciile publice de ambulanţă. #B
(2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor,
materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale se stabileşte prin
contractul-cadru. ART. 253
Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor
medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de
asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de
asigurări unde este luat în evidenţă asiguratul, pe baza documentelor
justificative stabilite prin contractul-cadru. ART. 254
Asistenţa medicală şi îngrijirile medicale la domiciliul asiguratului
se contractează de casele de asigurări cu furnizori autorizaţi şi
evaluaţi în condiţiile legii. ART. 255
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi serviciile de
transport medical se acordă prin unităţi medicale specializate
autorizate şi evaluate.
CAP. 5 Finanţarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale
SECŢIUNEA 1 Constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#CIN NOTĂ:
Referitor la plata cotelor de contribuţii, a se vedea şi titlul IX^2 -
Contribuţii sociale obligatorii - din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările ulterioare.
#B ART. 256 (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează din: a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; b) subvenţii de la bugetul de stat;
c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea
patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în
condiţiile legii; #M3 d) sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice. #B
(2) Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au
calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice,
prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii,
iar colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele
pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează
de către casele de asigurări. #M45 (3) Din
sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cotă de 60%
se repartizează obligatoriu de către ordonatorul principal de credite
caselor de asigurări de sănătate, proporţional cu veniturile realizate
la nivel teritorial, şi rămân la dispoziţia acestora. #B
(4) În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea
deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului
fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. #M35
(4^1) Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate este excedentar, nu
primeşte sume în completare de la bugetul de stat potrivit alin. (4) şi
se constituie numai după acoperirea deficitelor din anii precedenţi ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. #B
(5) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu
plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii
sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori
asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile
legii. ART. 257*) (1)
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare
pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la
art. 213 alin. (1). (2) Contribuţia lunară a
persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se
aplică asupra: #M44 a) veniturilor din salarii
sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din
desfăşurarea unei activităţi dependente; #B b)
veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi
independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este
singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi
mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară,
lunar; c) veniturilor din agricultură supuse
impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele
fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d) indemnizaţiilor de şomaj; #M40 e) *** Abrogată
f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din
dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate
intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de
asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în
cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.
a) - d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai
puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. #M44 (2^1) *** Abrogat #M40
(2^2) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei
datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate
calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).
(3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de
natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (2^1) şi (2^2)
şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra
tuturor acestor venituri. #B (4) În cazul
persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin.
(2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care
nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia
lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o
treime din salariul de bază minim brut pe ţară. (5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează: #M44 a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi d); #B b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4); #M17 c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi f). #B
(6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra
sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de
completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care
reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor
reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu
modificările ulterioare. #M17 (7) Obligaţia
virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei
juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la
alin. (2) lit. a), d) şi e), respectiv asiguraţilor pentru veniturile
prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi f). #B
(8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru
obligaţiile fiscale. #CIN *) 1. Reproducem mai jos prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 286/2010 (#M42). #M42
"(3) Pentru anul 2011, cotele de contribuţii pentru asigurările de
sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:
a) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din
Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin.
(6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii
contribuţiei direct sau cu plata din alte surse." #CIN
2. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1394/2010 (#M41), a
constatat că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din
Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care se
interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări
sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri
din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi,
venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod
individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se
supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui
salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. 3.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 335/2011 (#M47), a constatat
că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr.
95/2006, aşa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, sunt neconstituţionale în măsura în
care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de
asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează
venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi
dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în
mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se
supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui
salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
#M44 ART. 258*)
(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au
obligaţia să calculeze şi să vireze la fond contribuţia stabilită de
lege datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea
respectivă. (2) Nerespectarea prevederilor art.
257 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de bază,
potrivit prevederilor art. 220. Diminuarea pachetului de servicii de
bază are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei.
(3) Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti
contribuţia stabilită de lege, pentru salariaţii aflaţi în această
situaţie. #CIN *) Referitor la cotele de
contribuţii pentru anul 2011, a se vedea art. 8 alin. (3) din Legea nr.
286/2010 (#M42), articol reprodus în nota 1 de la art. 257.
#M5 ART. 258^1 (1) Cotele de contribuţii prevăzute la art. 257 şi 258 se pot modifica prin legea bugetului de stat. (2) Cota de contribuţie prevăzută la art. 258 se stabileşte pentru anul 2007 la 6% . (3) Cota prevăzută la alin. (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007. #B ART. 259*)
(1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se
calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra
cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor
drepturi. #M40 (2) Contribuţia datorată de
pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de
5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata
drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care
efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate
rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. (3) *** Abrogat #B
(4) Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure
sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să
comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza
contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării
contribuţiei de 6,5% . (5) Pentru lucrătorii
migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România,
contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5%
la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.
(6) Pentru persoanele care se asigură facultativ în condiţiile art. 214
alin. (2), contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea
cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară,
pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru. #M12
(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata
contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:
a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au
realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie
privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară
în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind
obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra
veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale
accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată
această perioadă; c) să achite atât contribuţia
legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b)
pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi
contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere prevăzute
la lit. a) sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru
perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă
mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situaţiilor în care în
cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care
s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au
realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au
realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită
contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv
majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz.
(8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie
privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei
solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor
de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea
dobândirii calităţii de asigurat, după caz. #B
(9) Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele
prevăzute la alin. (7) şi art. 257 şi care nu se încadrează în
categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără
plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de
sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază
minim brut pe ţară. (10) Străinii cărora li s-a
acordat una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b)
şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000*) privind statutul şi
regimul refugiaţilor în România, republicată, sunt obligaţi, pentru a
obţine calitatea de asigurat, să plătească contribuţia legală începând
cu data obţinerii respectivei forme de protecţie.
(11) Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a
legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o
formă de protecţie în România, una dintre formele de protecţie
prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000**), republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de
asigurat, să plătească contribuţia legală începând cu data intrării în
vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au
dobândit o formă de protecţie în România. #CIN
*) Referitor la cotele de contribuţii pentru anul 2011, a se vedea art.
8 alin. (3) din Legea nr. 286/2010 (#M42), articol reprodus în nota 1
de la art. 257. **) Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, republicată, a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 122/2006.
#B ART. 260*) (1) Contribuţia datorată pentru persoanele prevăzute la art. 213 se suportă după cum urmează: #M40 a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. c), d), f), g), i) şi j);
a^1) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213
alin. (2) lit. h), începând cu 1 ianuarie 2012; #M17
b) de către angajator sau din fondul de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii, pentru
persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b); #B c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e). #M40 d) *** Abrogată #M23
(2) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2)
lit. d), f), i) şi j) se stabilesc prin aplicarea cotei de 5,5% asupra
sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară. #B
(3) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2)
lit. b) şi e) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra
indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de
muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizaţiei de
şomaj. (4) Contribuţiile pentru persoanele
prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g) se stabilesc prin aplicarea
cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în condiţiile legii,
pentru asigurarea venitului minim garantat. #CIN
*) Conform art. VII din Legea nr. 276/2010 (#M43), de la data de 1
ianuarie 2011 [data intrării în vigoare a Legii nr. 276/2010 (#M43)],
prevederile art. 260 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 95/2006 se
modifică în mod corespunzător. Precizăm că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 (#M40) - care a
modificat art. 260 alin. (1) lit. a) şi a abrogat art. 260 alin. (1)
lit. d) - a fost publicată anterior Legii nr. 276/2010 (#M43).
#B ART. 261
(1) Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în
condiţiile prezentei legi şi care nu o respectă datorează pentru
perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de
procedură fiscală. (2) CNAS aprobă norme privind
desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate
fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care
colectarea veniturilor se face de ANAF. #M2 (3) *** Abrogat #B
(4) În cazul neachitării în termen a contribuţiilor datorate fondului,
aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
datorate şi a majorărilor de întârziere se realizează potrivit
procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor
aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de
administraţie. (5) Persoanele prevăzute la art.
257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control
ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele
justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii
obligaţiilor la fond.
SECŢIUNEA a 2-a Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#M45 ART. 262 (1) Sumele colectate în condiţiile art. 256 alin. (2) se utilizează astfel:
a) pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor
sanitare şi a dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în
baza documentelor internaţionale cu parteneri în domeniul sănătăţii la
care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru,
de către casele de asigurări de sănătate din sumele repartizate conform
art. 256 alin. (3); b) o cotă de 3% pentru
cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale CNAS, din
care cel puţin 0,75% pentru casele de asigurări de sănătate. Prin
legile bugetare anuale se poate aproba depăşirea limitei de 3%; c) o cota de 37% rămâne în contul CNAS. (1^1) Sumele rămase conform alin. (1) lit. c) în contul CNAS se utilizează pentru: a) o cotă de 2% pentru constituirea fondului de rezervă, în condiţiile prevăzute la art. 256 alin. (4^1); b) o cotă de 98% pentru constituirea fondului de redistribuire.
(1^2) Fondul de redistribuire constituit în condiţiile prevăzute la
alin. (1^1) lit. b) se utilizează pentru echilibrarea bugetelor caselor
de asigurări de sănătate. Criteriile de alocare pe judeţe a fondului
de redistribuire se elaborează de CNAS, se aprobă prin ordin comun al
ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I. #B
(2) Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor
de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii. ART. 263 (1) Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru: a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare; b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme
legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat. ART. 264 (1) Bugetul fondului se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.
(2) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor de asigurări se
aprobă de ordonatorul principal de credite, în condiţiile legii. ART. 265
(1) Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la
sfârşitul fiecărui an se virează în contul CNAS. #M45
(2) Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârşitul fiecărui an
se reportează în anul următor şi se utilizează pentru destinaţiile
prevăzute la art. 262 alin. (1). #M3 (2^1)
Sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii Publice pentru realizarea programelor naţionale
de sănătate cu scop curativ, rămase neutilizate, se virează de CNAS
până la sfârşitul anului în contul bugetului din care provin. #B (3) Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. (4) Utilizarea fondului de rezervă se stabileşte prin legile bugetare anuale.
(5) Disponibilităţile temporare ale fondului, precum şi
disponibilităţile fondului de rezervă se păstrează la trezoreria
statului şi sunt purtătoare de dobândă. (6) Din
disponibilităţile fondului de rezervă şi din excedentele înregistrate
de fond din anii precedenţi pot fi constituite depozite la termen la
trezoreria statului, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată
între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice.
CAP. 6 Organizarea caselor de asigurări de sănătate
SECŢIUNEA 1 Constituirea caselor de asigurări de sănătate şi organizarea administrativă
ART. 266
(1) CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu
personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul de
asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi
programelor Guvernului în domeniul sanitar şi are sediul în municipiul
Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3. #M17
(2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării
unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din
România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene şi
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
până la reorganizarea acesteia. (3) CNAS
funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de
administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Casele de
asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă
prevederile statutului-cadru, aprobat de consiliul de administraţie al
CNAS, iar în cazul Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu avizul conform al
Ministerului Transporturilor. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării,
Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi
desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi
funcţionare ale caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de
asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii. #B (4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină prevederi referitoare la: a) denumirea şi sediul casei de asigurări respective; b) relaţiile CNAS cu alte case de asigurări şi cu oficiile teritoriale, precum şi cu asiguraţii; c) structura, drepturile şi obligaţiile organelor de conducere;
d) modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administraţie şi
relaţia dintre acesta şi conducerea executivă a casei de asigurări; e) alte prevederi. ART. 267
(1) Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate
juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.
(2) Casele de asigurări colectează contribuţiile persoanelor fizice,
altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către
ANAF, şi gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea
prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de
asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta
şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate. #M12 ART. 268
(1) Pe lângă CNAS şi casele de asigurări de sănătate funcţionează
comisii de experţi pentru implementarea programelor naţionale de
sănătate, finanţate din fond, precum şi alte activităţi stabilite prin
ordin al preşedintelui CNAS. #M45 (2) Membrii
comisiilor de experţi prevăzute la alin. (1) beneficiază de o
indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS,
respectiv din salariul funcţiei de preşedinte - director general al
casei de asigurări de sănătate, care se acordă proporţional cu numărul
de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de
deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi sunt
suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la
nivelul căreia funcţionează comisia. Regulamentul de organizare şi
funcţionare şi atribuţiile comisiilor de experţi se stabilesc prin
decizie a preşedintelui CNAS. #B ART. 269
Casele de asigurări pot înfiinţa oficii de asigurări de sănătate fără
personalitate juridică, la nivelul oraşelor, al municipiilor, respectiv
al sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza criteriilor stabilite
prin ordin al preşedintelui CNAS.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate
ART. 270 (1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele: a) gestionează fondul prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări;
b) elaborează, implementează şi gestionează procedurile şi formularele
unitare, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru administrarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate; c) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a asiguraţilor; d) elaborează şi publică raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor; e) îndrumă metodologic şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele de asigurări;
f) răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale
de sănătate în faţa Guvernului şi faţă de asiguraţi;
g) elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către
Ministerul Sănătăţii Publice spre aprobare Guvernului;
h) elaborează condiţiile privind acordarea asistenţei medicale din
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu consultarea CMR
şi CMDR; i) participă anual la elaborarea listei
de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza
prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate; j) administrează şi întreţine bunurile imobile şi baza materială din patrimoniu, în condiţiile legii;
k) asigură organizarea sistemului informatic şi informaţional unic
integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi
administrarea fondului. Indicatorii folosiţi în raportarea datelor în
sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari şi se stabilesc de către
Ministerul Sănătăţii Publice, la propunerea CNAS, CMR şi CMDR;
l) negociază şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea
şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate
asiguraţilor, în vederea contractării şi decontării acestora de către
casele de asigurări; m) acordă gratuit
informaţii, consultanţă şi asistenţă în domeniul asigurărilor sociale
de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de
servicii medicale; n) participă la licitaţii
naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru achiziţia
de medicamente şi materiale specifice pentru realizarea programelor de
sănătate; o) încheie şi derulează contracte de
achiziţii publice pentru medicamente şi materiale sanitare pentru
derularea programelor de sănătate, precum şi contracte de furnizare de
servicii medicale de dializă; p) asigură
logistica şi baza materială necesare activităţii de pregătire şi
formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a
fondului; r) iniţiază, negociază şi încheie cu
instituţii similare documente de cooperare internaţională în domeniul
său de activitate; s) îndeplineşte funcţia de
organism de legătură, care asigură comunicarea cu organismele similare
din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu
prevederi în domeniul sănătăţii; t) prezintă un raport anual Guvernului privind starea sistemului de asigurări sociale de sănătate; u) prezintă rapoarte Parlamentului, la solicitarea acestuia; v) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii; #M29
x) Organizează evidenţa pe plătitori, persoane juridice, a
contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) şi (2), pentru
finanţarea unor cheltuieli pentru sănătate, şi urmăreşte declararea,
constatarea, controlul şi soluţionarea contestaţiilor. #B
(2) Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi,
este supusă controlului organelor competente potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare. ART. 271 Atribuţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
a) să colecteze contribuţiile la fond pentru persoanele fizice, altele
decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF; b) să administreze bugetele proprii; c) să înregistreze, să actualizeze datele referitoare la asiguraţi şi să le comunice CNAS; d) să elaboreze şi să publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor;
e) să utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea
contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru
fond; f) să furnizeze gratuit informaţii,
consultanţă, asistenţă în problemele asigurărilor sociale de sănătate
şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi
furnizorilor de servicii medicale; g) să administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale;
h) să negocieze, să contracteze şi să deconteze serviciile medicale
contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile
contractului-cadru; i) să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora;
j) pot să organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii
din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru;
k) să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de
aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind
rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale
şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente
internaţionale; l) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.
SECŢIUNEA a 3-a Organele de conducere
ART. 272 (1) CNAS are următoarele organe de conducere: a) adunarea reprezentanţilor; b) consiliul de administraţie; c) preşedintele; d) comitetul director; e) un vicepreşedinte; f) directorul general.
(2) Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS şi ale
caselor de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României; b) să aibă calitatea de asigurat; c) să nu aibă cazier judiciar sau fiscal. #M3 d) *** Abrogată #B
(3) Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune
declaraţie de avere şi o declaraţie de interese cu privire la
incompatibilităţile prevăzute de prezenta lege, în termen de 15 zile de
la numirea în Consiliul de administraţie al CNAS. Declaraţia de
interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări.
Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării
respective. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul CNAS. Modelul
declaraţiei de interese se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS. ART. 273 (1) Adunarea reprezentanţilor se constituie pe o perioadă de 4 ani şi cuprinde:
a) reprezentanţi ai asiguraţilor delegaţi de consiliile judeţene şi de
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în număr de unu pentru
fiecare judeţ şi doi pentru municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor
reprezentanţi se face în termen de 15 zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi; b) 31 de membri numiţi
astfel: 2 de către Preşedintele României, 3 de către primul-ministru,
la propunerea ministrului sănătăţii publice, 3 de către Senat, la
propunerea comisiei de specialitate, 3 de către Camera Deputaţilor, la
propunerea comisiei de specialitate, un reprezentant al Ministerului
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, un reprezentant al Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, 5 de către
asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, 5 de către
organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, 7
reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţele
sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii
Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi un reprezentant
al Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.
(2) Sunt reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale şi
organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea
nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. (3) Pe
locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării din cauze
prevăzute de lege sau a decesului se numesc noi membri, aleşi în
aceleaşi condiţii, până la expirarea mandatului în curs. ART. 274
(1) Adunarea reprezentanţilor se întruneşte în şedinţă o dată pe an, la
convocarea consiliului de administraţie, sau în şedinţe extraordinare,
la convocarea preşedintelui CNAS, a consiliului de administraţie sau a
unui număr de cel puţin 30 de membri ai adunării reprezentanţilor.
(2) Adunarea reprezentanţilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente
două treimi din numărul membrilor. Pentru adoptarea hotărârilor este
necesar votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi. ART. 275 Adunarea reprezentanţilor are următoarele atribuţii: a) propune modificarea Statutului CNAS;
b) analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept şi
recomandă ordonatorului principal de credite luarea măsurilor necesare
pentru modificarea acestuia, în condiţiile legii;
c) analizează modul de utilizare a fondului, costurile din cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale
acordate şi tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii
de bază şi recomandă măsurile legale pentru folosirea cu eficienţă a
fondurilor şi de respectare a drepturilor asiguraţilor. #M45 ART. 276 (1) Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 7 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează:
a) 4 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de
Preşedintele României, iar 3 sunt numiţi de primul-ministru, la
propunerea ministrului sănătăţii; b) un membru numit de către confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional; c) un membru numit de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional; d) un membru numit de primul-ministru, cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice. #B (2) Prevederile art. 273 alin. (3) se aplică şi în cazul consiliului de administraţie. #M45
(3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi
revocaţi din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile
rămase vacante sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în
curs. #B ART. 277*) (1)
Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi are
rang de secretar de stat. Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea
cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de
posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat.
Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii
consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii. #M45 (2) Consiliul de administraţie are un vicepreşedinte ales de consiliul de administraţie prin vot secret. #B
(3) Preşedintele, vicepreşedintele şi directorul general al CNAS se
suspendă de drept din funcţiile deţinute anterior, pe perioada
executării mandatului, cu excepţia celor prevăzute la art. 282 alin.
(1). #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2010 (#M45). #M45 "ART. III
(1) Prevederile art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare, astfel cum a fost modificat potrivit art. I pct. 16 din
prezenta ordonanţa de urgenţă, se aplică de la data încetării, în
cazurile şi situaţiile prevăzute de lege, a mandatelor aflate în curs
la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Începând cu data de 15 ianuarie 2011, consiliul de administraţie are un singur vicepreşedinte.
(3) Consiliul de administraţie al CNAS se reorganizează potrivit
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de
la intrarea în vigoare a acesteia."
#M45 ART. 278 (1) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 5 membri. #B
(2) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel
puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
(3) În condiţiile în care la prima convocare a unei şedinţe a
consiliului de administraţie nu se îndeplineşte cvorumul prevăzut la
alin. (1), preşedintele CNAS, în calitate de preşedinte al consiliului
de administraţie, are dreptul să convoace o nouă şedinţă în termen de
maximum 7 zile, în cadrul căreia hotărârile sunt luate cu votul a cel
puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
(4) Principalul rol al consiliului de administraţie este de a elabora
şi a realiza strategia naţională în domeniul asigurărilor sociale de
sănătate. (5) La şedinţele consiliului de
administraţie preşedintele CNAS poate invita persoane care au legătură
cu subiectele supuse dezbaterii. ART. 279 (1) Consiliul de administraţie al CNAS are următoarele atribuţii:
a) aprobă planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor
programului de asigurări sociale de sănătate; b)
aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de
evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale;
c) aprobă criteriile de recrutare şi modalităţile de formare a
personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate; d) aprobă programul de investiţii; e) aprobă încheierea de convenţii de cooperare şi finanţare de programe cu organisme internaţionale; f) aprobă atribuţiile vicepreşedintelui, la propunerea preşedintelui;
g) avizează statutul propriu al CNAS, care se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, şi aprobă statutul-cadru al caselor de asigurări la
propunerea Comitetului director; h) aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare;
i) aprobă strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu
privire la colectarea şi utilizarea fondului; j)
aprobă proiectul bugetului fondului şi îl supune aprobării
ordonatorului principal de credite, în condiţiile legii; k) avizează, în condiţiile legii, repartizarea pe case de asigurări a bugetului fondului; l) avizează utilizarea fondului de rezervă; m) analizează semestrial stadiul derulării contractelor şi împrumuturilor;
n) avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de preşedintele
CNAS, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi raportul
anual de activitate; o) aprobă, în baza
raportului Curţii de Conturi, bilanţul contabil şi descărcarea
gestiunii anului precedent pentru CNAS şi pentru casele de asigurări; p) avizează proiectul contractului-cadru şi al normelor metodologice de aplicare a acestuia; r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală; s) aprobă criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor; t) analizează structura şi modul de funcţionare ale caselor de asigurări;
u) avizează organigrama CNAS şi organigramele caselor de asigurări
teritoriale, la propunerea Comitetului director; organigramele care se
aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS; v) alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare.
(2) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, la convocarea
preşedintelui CNAS. Consiliul de administraţie se poate întruni şi în
şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei
treimi din numărul membrilor săi. (3) În
exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul de administraţie al CNAS
adoptă hotărâri, în condiţiile prevăzute la art. 278.
(4) Modul de rezolvare a divergenţelor dintre preşedintele CNAS şi
consiliul de administraţie, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite în
prezenta lege, se reglementează prin statutul CNAS. ART. 280
(1) Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru
administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile
cu terţii şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane fizice sau
juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate. (2) Preşedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile legii responsabilităţii ministeriale. ART. 281 (1) Atribuţiile principale ale preşedintelui CNAS sunt următoarele:
a) exercită atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de ordonator
principal de credite, pentru administrarea şi gestionarea fondului;
b) organizează şi coordonează activitatea de audit şi control în
sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit atribuţiilor
specifice ale CNAS şi ale caselor de asigurări; activitatea de audit se
poate desfăşura la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin
al preşedintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administraţie al CNAS;
c) participă ca invitat la şedinţele Guvernului în care sunt dezbătute
aspecte referitoare la sănătatea populaţiei; d) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CNAS; e) prezidează şedinţele adunării reprezentanţilor; f) alte atribuţii stabilite prin Statutul CNAS; #M17
g) solicită avizul ministrului sănătăţii publice înaintea depunerii
bugetului de venituri şi cheltuieli la Ministerul Economiei şi
Finanţelor pentru sumele transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii
Publice în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate; h) raportează trimestrial şi anual
ministrului sănătăţii publice realizarea activităţilor desfăşurate de
CNAS; i) supune aprobării ministrului sănătăţii
publice reglementările propuse în cadrul politicilor din domeniul
sanitar. #B (2) În exercitarea atribuţiilor ce
îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor
consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin
executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă persoanelor interesate.
Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 282
(1) Pe timpul executării mandatului preşedintele şi vicepreşedintele
sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Aceştia nu pot exercita pe durata
mandatului nici o altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada
exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia
preşedintelui şi a vicepreşedintelui, şi nu pot ocupa funcţii în
structurile executive ale caselor de asigurări. Aceştia nu pot exercita
activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se află în
relaţii contractuale cu casele de asigurări. (3) Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CNAS se stabileşte după cum urmează: a) pentru preşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat; b) pentru vicepreşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de subsecretar de stat.
(4) Salariul şi celelalte drepturi de personal ale directorului general
al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru
funcţia de secretar general din minister. #M45
(5) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia
preşedintelui şi a vicepreşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie
lunară de până la 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile
prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie. #B ART. 283 (1) Conducerea executivă a CNAS este asigurată de către directorul general.
(2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o
perioadă de 4 ani, şi se numeşte prin ordin al preşedintelui CNAS.
(3) Organizarea concursului şi criteriile de selecţie sunt stabilite de
preşedintele CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. ART. 284
Conducerea operativă a CNAS este asigurată de un Comitet director
alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinte, director general şi
directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director de
conducere al CNAS se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul
consiliului de administraţie. ART. 285
(1) Personalul CNAS şi al caselor de asigurări este constituit din
funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii, şi nu
pot desfăşura activităţi la furnizorii de servicii medicale.
(2) Salariul şi celelalte drepturi ale personalului prevăzut la alin.
(1) sunt cele stabilite de actele normative în vigoare aplicabile
instituţiilor publice. #M9 (3) Personalului
CNAS, al caselor de asigurări, al Ministerului Sănătăţii Publice şi al
autorităţilor de sănătate publică îi pot fi acordate stimulente din
fondul constituit cu această destinaţie prin reţinerea unei cote de 15%
din sumele încasate la bugetul fondului de către casele de asigurări în
condiţiile art. 195 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi prin virarea unei
părţi de 50% din fondul total de stimulare constituit prin aplicarea
cotei prevăzute de lege asupra sumelor încasate la bugetul fondului de
ANAF. Modalitatea de constituire şi utilizare a acestui fond se aprobă
prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui
CNAS. #B ART. 286
Organele de conducere ale caselor de asigurări sunt consiliul de
administraţie şi preşedintele-director general. ART. 287
(1) Consiliul de administraţie al caselor de asigurări de sănătate
judeţene şi a municipiului Bucureşti este alcătuit din 11 membri,
desemnaţi după cum urmează: a) unul de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
b) unul de prefect, la propunerea autorităţii de sănătate publică
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; c) 3 de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; d) 3 de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; e) 2 de consiliile judeţene ale persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti; f) preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări. #M45
(2) Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de
asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administraţie ale
caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 1%
din salariul funcţiei de director general al casei de asigurări
respective, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului
de administraţie. #B (3) Pe perioada
mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi din
funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacante
sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs. (4) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări au următoarele atribuţii generale: a) aprobă proiectul statutului propriu;
b) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anuale
aferente Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; c) aprobă rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general;
d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director
general, cu respectarea contractului-cadru; e)
avizează programele de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei
financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor
legale în vigoare; f) alte atribuţii date prin lege sau prin statut.
(5) Consiliul de administraţie ia hotărâri prin vot, în prezenţa a cel
puţin două treimi din numărul membrilor. (6)
Şedinţele consiliului de administraţie sunt publice, cu excepţia
cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se
desfăşoare cu uşile închise. Problemele legate de buget se vor discuta
întotdeauna în şedinţe publice. ART. 288
(1) Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de
concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine
membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări
şi preşedintele acestuia. Între CNAS şi directorul general al casei de
asigurări - manager al sistemului la nivel local se încheie un contract
de management. #M17 (1^1) Directorul general
al Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului este numit pe bază de concurs organizat de
Ministerul Transporturilor în colaborare cu CNAS, prin ordin comun al
ministrului transporturilor şi al preşedintelui CNAS. #B (2) Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii.
(3) Directorul general se numeşte pentru un mandat de 4 ani, după
validarea concursului, şi se suspendă de drept din funcţiile deţinute
anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi
declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aprobă prin
ordin al preşedintelui CNAS. #M17 (4)
Salarizarea şi celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc
prin contractul de management. Salariul de bază se aprobă de
preşedintele CNAS şi se stabileşte între limite, după cum urmează:
a) limita minimă la nivelul maxim al salariului pentru funcţia de
consilier gr. I A din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale
de specialitate, la care se adaugă indemnizaţia de conducere în cuantum
de 55% corespunzătoare funcţiei de director general; b) limita maximă la nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de secretar general din ministere. #B (5) Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele:
a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de
funcţionare şi procedurile administrative unitare;
b) organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei
contractelor de furnizare de servicii medicale; c) organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;
d) propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei
financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii; e) stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;
f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind
respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de
nerespectare a acestora; g) supraveghează şi
controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de
sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă
publicităţii; h) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.
SECŢIUNEA a 4-a Serviciul medical
ART. 289 (1) În cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un medic-şef.
(2) La nivelul caselor de asigurări funcţionează un serviciu medical,
dimensionat în raport cu numărul asiguraţilor, care este condus de un
medic-şef. (3) Funcţia de medic-şef al CNAS şi al
caselor de asigurări se ocupă prin concurs organizat de CNAS, în
condiţiile legii. (4) Funcţia de medic-şef al
CNAS este echivalentă cu cea de director general adjunct şi este
salarizată potrivit legii. ART. 290
(1) Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu
privire la calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în
relaţii contractuale cu casele de asigurări. (2) Atribuţiile serviciului medical sunt stabilite prin statut.
SECŢIUNEA a 5-a Obligaţiile caselor de asigurări
ART. 291 Obligaţiile CNAS sunt următoarele: a) să asigure logistica funcţionării unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate; b) să urmărească colectarea şi folosirea cu eficienţă a fondului;
c) să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea,
informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă;
d) să acopere potrivit principiilor prezentei legi nevoile de servicii
de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile. ART. 292 Obligaţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
a) să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor
încheiate cu furnizorii de servicii medicale; b)
să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale
contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în
contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalităţile
prevăzute în contract; c) să acorde furnizorilor
de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de
desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte
grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit
legislaţiei; d) să informeze furnizorii de
servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii
clauzelor contractuale; e) să informeze
furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a
serviciilor medicale şi despre orice schimbare în modul de funcţionare
şi de acordare a acestora; f) să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei legi; g) să verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare;
h) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind
serviciile medicale furnizate, precum şi evidenţa asiguraţilor şi a
documentelor justificative utilizate; i) să
furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, datele de
identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare
nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare.
CAP. 7 Controlul
SECŢIUNEA 1 Controlul de gestiune
ART. 293 Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anual de către Curtea de Conturi. ART. 294
Auditul intern se exercită conform legii şi poate fi organizat la nivel
regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu
avizul consiliului de administraţie al CNAS.
SECŢIUNEA a 2-a Controlul furnizării serviciilor
ART. 295
(1) CNAS şi casele de asigurări organizează şi efectuează controlul
serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor pe baza contractelor
de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi.
(2) În cadrul controalelor efectuate potrivit alin. (1) pot participa
şi reprezentanţi ai CMR, CMDR, CFR şi OAMMR. ART. 296
Salarizarea persoanelor din structurile menţionate la art. 295 alin.
(1) este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de
audit.
SECŢIUNEA a 3-a
ART. 297 CNAS prezintă anual Guvernului un raport de activitate, precum şi planul de activitate pentru anul următor.
SECŢIUNEA a 4-a Arbitrajul
ART. 298
(1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice
şi casele de asigurări de sănătate pot fi soluţionate, la solicitarea
uneia dintre părţi, pe calea arbitrajului în condiţiile şi procedurile
dreptului comun. (2) Comisia de arbitraj este
formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte şi unul desemnat
de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
(3) În vederea asigurării activităţii de arbitraj, pe lângă CNAS se
înfiinţează şi funcţionează Comisia de arbitraj. Comisia nu are
personalitate juridică. #M3 (4) Organizarea şi
funcţionarea Comisiei de arbitraj se stabilesc prin ordin comun al
ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Comisia este
condusă de un consiliu de conducere format din reprezentanţi ai
Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, CMR, CFR, CMDR. #M3 ART. 299
(1) Arbitrii sunt desemnaţi de către părţi, respectiv de Consiliul de
conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o listă de arbitrii atestaţi
de Ministerul Sănătăţii Publice pe baza unui examen desfăşurat în
condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament
aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii publice şi înregistrat la
Comisia de arbitraj. #B (2) Pot fi arbitri
persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice,
îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii
de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în
litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în
Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
(3) Pentru activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de arbitraj,
arbitrii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă. Indemnizaţia de
şedinţă pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului
tehnic este de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS.
(4) Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţă pentru arbitri,
precum şi pentru membrii secretariatului tehnic se suportă din sumele
alocate pentru administrarea fondului. (5)
Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de
arbitraj se suportă de către părţile aflate în litigiu, în condiţiile
art. 298 alin. (4). ART. 300
(1) Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale, aprobat prin
ordin al ministrului justiţiei, se completează cu prevederile Codului
de procedură civilă. (2) Comisia de arbitraj se
va organiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentului titlu.
CAP. 8 Răspunderi şi sancţiuni
ART. 301
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială,
civilă, contravenţională sau penală, după caz.
SECŢIUNEA 1 Sancţiuni
ART. 302
Sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către
furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale,
cuprinse în contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate,
se stabilesc prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 2-a Infracţiuni
ART. 303
Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea
la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea
de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul
penal. ART. 304 Completarea
declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca
efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare
sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals
intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.
SECŢIUNEA a 3-a Contravenţii
ART. 305 Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2); #M17 a^1) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (3); #B
b) nevirarea contribuţiei datorate conform art. 258 alin. (1) de către
persoanele fizice şi juridice angajatoare; c)
refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale
caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de
evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;
d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de
asigurări documentele justificative şi actele de evidenţă
financiar-contabilă privind sumele decontate din fond. ART. 306 Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum urmează: #M3 a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b) cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei; #M17 b^1) cea prevăzută la lit. a^1), cu amendă de la 50 lei la 100 lei; #B ART. 307
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de
către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări. (2) Amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat. ART. 308
Prevederile art. 305 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 309
(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48
de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la
data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la
art. 306, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal. (2) Dispoziţiile
prezentei legi referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează
cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.
CAP. 9 Dispoziţii finale
ART. 310
(1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de
administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al
acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii
de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de
sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de
asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din
fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau
numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al
municipiului Bucureşti, în cadrul CMDR, colegiilor judeţene ale
medicilor dentişti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CFR,
colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului
Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMMR, organizaţiilor
centrale şi locale ale OBBC sau funcţii în cadrul societăţilor
comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură
medicală. Personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu
statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi
completările ulterioare. (2) Constituie conflict
de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al
CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări,
precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de
părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii
contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Această dispoziţie se
aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau
interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.
(3) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de
administraţie ale caselor de asigurări care, fie personal, fie prin
soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un
interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de
administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de
administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.
(4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi se
află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta
pentru una dintre funcţiile ocupate în termen de 30 de zile. ART. 311
(1) CNAS gestionează şi administrează bunurile mobile şi imobile
dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii,
donaţii sau din alte surse. (2) Autorităţile
publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de
lege, bunuri mobile şi imobile în administrarea CNAS şi a caselor de
asigurări. (3) Recuperarea debitelor din
contribuţii şi majorări se poate face şi prin compensarea cu active din
patrimoniul debitorilor, evaluate de instituţii autorizate în
condiţiile legii, cu condiţia ca acestea să fie necesare funcţionării
CNAS sau caselor de asigurări de sănătate. #M45 ART. 312
(1) În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar ori cu
unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi
farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natură şi în
bani. (2) În teritoriile neacoperite cu medici
sau cu personal sanitar ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea
serviciilor medicale şi farmaceutice, statul, prin Ministerul
Sănătăţii, poate acorda stimulente în natură. (3)
În baza dispoziţiilor alin. (1) şi (2), consiliile locale şi Ministerul
Sănătăţii încheie cu medicii şi cu personalul sanitar, beneficiar, un
contract civil, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o
perioadă de cel puţin 5 ani. #M3 ART. 313
(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei
persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul
cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile
efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând
cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii
medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume,
furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi
obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi
dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi
cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza
de judecată. (2) Furnizorii de servicii care
acordă asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenţă
distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de
asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această
evidenţă, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care
furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în
vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de
sănătate pentru cazurile respective. #B ART. 314 CNAS poate organiza activităţi finanţate din venituri proprii, în condiţiile legii. ART. 315
Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi
transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către
autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de
protocol. ART. 316 Până la
organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 şi 299,
litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări vor fi judecate de Comisia
centrală de arbitraj organizată conform Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului
de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările
ulterioare. #M17 ART. 317*)
(1) În termen de 12 luni Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va intra în proces de
reorganizare în vederea privatizării. (1^1)
Ministerul Transporturilor este reprezentantul statului în activitatea
de privatizare a Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(2) Până la data reorganizării, Casa Asigurărilor de Sănătate a
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului îşi va
desfăşura activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi
funcţionare a acesteia, pe principiul de funcţionare a caselor de
asigurări din cadrul sistemului de asigurări de sănătate. #B
(3) Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi
funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002,
cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la
bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 593/2001, cu modificările
ulterioare. (4) Dispoziţiile cu privire la
colectarea contribuţiilor de către casele de asigurări de sănătate
pentru persoanele fizice, altele decât cele care au calitatea de
asigurat, se aplică până la 1 ianuarie 2007, potrivit Ordonanţei
Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, cu
modificările ulterioare. #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17): #M17 "ART. II
Termenul prevăzut la art. 317 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, referitor la procesul de
reorganizare în vederea privatizării Casei Asigurărilor de Sănătate a
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului începe să
curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
#B TITLUL IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 318
Prezentul titlu stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile
privind elaborarea, implementarea şi distribuirea în România a cardului
european şi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate,
precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în acest
proces. ART. 319 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) card european de asigurări sociale de sănătate, denumit în
continuare card european - documentul care conferă titularului asigurat
dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare
într-un stat membru al Uniunii Europene; b) card
naţional de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card
naţional - documentul care dovedeşte că titularul acestuia este
asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România; c) case de asigurări de sănătate - casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti;
d) asigurat - persoana asigurată conform legislaţiei în vigoare în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;
e) şedere temporară - deplasarea unei persoane în unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale,
familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp necesară
deplasării, dar nu mai mult de 6 luni.
CAP. 2 Cardul european de asigurări sociale de sănătate
ART. 320 Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile: a) numele şi prenumele asiguratului; b) codul numeric personal al asiguratului; c) data naşterii asiguratului; d) data expirării cardului; e) codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului; f) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul; g) numărul cardului. #M12 ART. 321
(1) Cardul european se eliberează asiguratului de către casa de
asigurări de sănătate la care acesta este asigurat. De la 1 ianuarie
2008 costul cardului european de asigurări de sănătate se suportă din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. #B
(2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de
asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face
dovada plăţii la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
(3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul
sistemului informatic unic naţional care gestionează aplicarea
regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguraţilor aflaţi
în şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.
(4) Asiguratul care solicită înlocuirea cardului european în interiorul
perioadei de valabilitate stabilite prin reglementările Uniunii
Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a cărui
perioadă de valabilitate nu va putea depăşi perioada de valabilitate a
cardului iniţial. (5) Datele solicitate de casele
de asigurări de sănătate emitente ale cardului european, precum şi de
alte instituţii care manipulează aceste informaţii se supun legislaţiei
referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.
(6) În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedică eliberarea
cardului european, casa de asigurări de sănătate va elibera un
certificat înlocuitor provizoriu cu o perioadă de valabilitate
stabilită conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu se aprobă
prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. ART. 322
Cardul european se eliberează numai în situaţia deplasării asiguratului
pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene. ART. 323
Perioada de valabilitate a cardului european este stabilită astfel
încât să acopere perioada de timp necesară şederii temporare, dar nu
poate depăşi 6 luni de la data emiterii. ART. 324
(1) Cardul european poate fi utilizat de către asiguraţii din sistemul
de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul
statelor membre ale Uniunii Europene. (2) Pentru
persoanele prevăzute la alin. (1) cardul european nu produce efecte pe
teritoriul României şi nu creează nici o obligaţie pentru furnizorii de
servicii medicale din România. ART. 325
(1) Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa
medicală necesară titularilor cardului european emis de unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a
cardului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând
a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de
sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de
persoane. (2) Casele de asigurări de sănătate au
obligaţia de a recunoaşte cardurile emise de statele membre ale Uniunii
Europene. ART. 326 (1)
Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de
asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un
stat membru al Uniunii Europene. (2) Cheltuielile
ocazionate de asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) vor fi
rambursate de casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului, prin
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. (3)
Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) nu trebuie să depăşească ceea
ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare.
(4) Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România
în acelaşi mod cu asiguraţii români. (5) În
bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor fi alocate sume
distincte pentru operaţiunile de rambursare prevăzute la alin. (2). ART. 327 Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care îl solicită. ART. 328
Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează
într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de
tratament medical. ART. 329
Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum şi modalităţile
de elaborare şi implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
CAP. 3 Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
ART. 330
(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card
electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de
sănătate. #M45 (2) Cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de
asigurat pentru furnizarea unor servicii medicale. #M45 ART. 331
(1) Informaţiile minime care pot fi accesate de pe cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: a) numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului; b) codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate; c) numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate vor fi
înregistrate informaţiile minime prevăzute la alin. (1), precum şi
următoarele informaţii: a) diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice; b) grupa sanguină şi Rh; c) acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces; d) medic de familie: nume, prenume, date de contact.
(3) Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor fi
înregistrate pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui CNAS. (4) Pe cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate datele medicale se înregistrează separat
de datele administrate, iar accesul la acestea se face numai de
persoane autorizate în acest scop. (5) Informaţia
prevăzută la alin. (2) lit. c) se va înregistra pe cipul cardului
naţional de asigurări sociale de sănătate, sub condiţia respectării
dispoziţiilor prevăzute la art. 147 pct. 5. (6)
Accesul personalului medical la informaţiile înregistrate pe cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate va fi stabilit prin Norme
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional
de asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX "Cardul european
şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" al Legii nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. #M45 ART. 332
(1) Cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de
asigurări sociale de sănătate se suportă atât de CNAS, cât şi de
asigurat. (2) Asiguratul suportă cheltuielile
reprezentând contravaloarea cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate, respectiv a documentului propriu-zis prin care se atestă
calitatea de asigurat, precum şi costurile aferente distribuţiei
acestuia. #M45 ART. 333
(1) Componenta informatică a cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate este parte integrantă a sistemului informatic unic integrat al
asigurărilor sociale de sănătate. (2) Cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate se eliberează şi se
administrează prin utilizarea serviciilor de operare şi management al
unei unităţi specializate în acest scop şi numai prin intermediul
sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de
sănătate. CNAS eliberează şi administrează cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate şi are calitatea de operator de date cu caracter
personal pentru datele menţionate. (3)
Prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se face în condiţiile Legii nr. 677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările
şi completările ulterioare, iar prin normele metodologice menţionate la
art. 331 alin. (6) va fi stabilită modalitatea de exercitare a
dreptului de acces la datele cu caracter personal legate de starea de
sănătate de către persoana asigurată. #B ART. 334 Cardul naţional poate fi utilizat numai pe teritoriul României. #M45 ART. 335
(1) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de
sănătate, precum şi titularii cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate au obligaţia de a solicita şi, respectiv, de a prezenta acest
document, la data acordării asistenţei medicale, în condiţiile
prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a
acestui contract. (2) Alte obligaţii ale
furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale
privind implementarea sistemului cardului naţional de asigurări sociale
de sănătate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a
dispoziţiilor din cuprinsul prezentului capitol. #M45 ART. 336
(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite
individual pentru fiecare asigurat cu vârsta de peste 18 ani, aşa cum
este reglementat la art. 211 alin. (1), art. 213 şi 215.
(2) Asiguraţii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de servicii
medicale, medicamente şi dispozitive medicale decontate din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în baza
documentelor care atestă că se încadrează în categoria de asiguraţi,
prevăzută la art. 213 alin. (1) lit. a). (3)
Persoanele asigurate prevăzute la alin. (1) au obligaţia prezentării
cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în vederea acordării
serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale
cu casele de asigurări de sănătate. Neprezentarea cardului naţional de
asigurări sociale de sănătate conduce la acordarea acestor servicii
numai contra cost, cu excepţia serviciilor prevăzute la art. 220. #B ART. 337
Caracteristicile tehnice ale cardului naţional, precum şi modalităţile
de elaborare şi implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. #M45 ART. 338
În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor
fi prevăzute sume pentru cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 332. #M45 ART. 338^1
(1) Producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se
realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
(2) Personalizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate
se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a
Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte,
structură componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3) Echipamentele şi aplicaţiile de personalizare necesare potrivit
alin. (2), precum şi serviciile pentru funcţionarea neîntreruptă a
acestora se asigură de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională"
- S.A.
#B TITLUL X Asigurările voluntare de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 339 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu
asigurătorul şi faţă de care asigurătorul are obligaţia ca la
producerea riscului asigurat să acorde indemnizaţia sau suma asigurată
conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de sănătate;
b) asigurător - persoana juridică sau filiala autorizată în condiţiile
Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, să exercite
activităţi de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate
din categoria asigurărilor de viaţă şi/sau generale şi care îşi asumă
răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute
în contractul de asigurare voluntară de sănătate, precum şi sucursala
unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat
membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European,
care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului
membru de origine în acest sens; #M3 c)
coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar -
diferenţa între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful
maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate
naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor
şi dispozitivelor medicale; #B d) furnizor de
servicii medicale - persoana fizică sau juridică autorizată de
Ministerul Sănătăţii Publice să acorde servicii medicale în condiţiile
legii; e) listă a furnizorilor agreaţi -
totalitatea furnizorilor aflaţi în relaţii contractuale cu asigurători
care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar;
f) pachet de servicii medicale de bază - serviciile şi produsele
destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării şi
recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în
totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma
acoperită, în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform
prevederilor legale în vigoare; g) persoane
dependente - persoanele fizice aflate în întreţinerea asiguratului şi
cărora li se furnizează servicii medicale dacă acest lucru este
stipulat în contractul de asigurare voluntară de sănătate;
h) preţ de referinţă - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale
de sănătate pentru plata unor servicii şi produse din pachetul de
servicii medicale de bază; i) servicii medicale
furnizate sub formă de abonament - servicii medicale preplătite pe care
furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul
asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale
de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate. ART. 340
(1) Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ
prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond
de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la
producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în conformitate
cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un
prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din
celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de
asigurător şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu
modificările şi completările ulterioare. (2)
Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a
cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de
servicii medicale de bază acoperite de sistemul de asigurări sociale de
sănătate, cât şi pentru coplăţi, dacă acest lucru este prevăzut în
contractul de asigurare voluntară de sănătate.
(3) Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale
şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub formă de
abonament. ART. 341 (1)
Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi,
asigurări de tip complementar şi suplimentar. (2)
Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă total sau
parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii
medicale de bază, coplăţi. (3) Asigurările
voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total sau parţial
plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii
medicale de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical,
solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare,
alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare. ART. 342
Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări
voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini
sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază
în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor
legale. ART. 343 (1)
Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de
asigurare voluntară de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în
grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale
acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.
(2) În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre
asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se
stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi
sunt menţionate în contractul de asigurare voluntară de sănătate. ART. 344
Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practică
asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu
prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări.
CAP. 2 Contractul de asigurare voluntară de sănătate
ART. 345
Contractul de asigurare voluntară de sănătate trebuie să cuprindă, pe
lângă elementele obligatorii, şi următoarele elemente:
a) lista şi volumul de acoperire ale coplăţilor pentru asigurări
voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de
referinţă stabilit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; b) lista serviciilor din asigurarea voluntară suplimentară; c) lista furnizorilor agreaţi;
d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul
unui departament de asistenţă a asiguraţilor; e) drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidenţierea clară a riscului de îmbolnăvire individual; f) modalităţile de decontare a serviciilor medicale; g) modalităţile de încetare a valabilităţii contractului; h) modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii. ART. 346
Asigurătorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare
voluntară de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare
privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea
protejării intereselor asiguraţilor. ART. 347
(1) Asigurătorul poate solicita, la iniţierea contractului de
asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului,
informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi
efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a
solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de
acesta. (2) Informaţiile cuprinse în contractul
de asigurare voluntară, precum şi informaţiile privind starea de
sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate
unor terţi de către asigurătorii care practică asigurări voluntare de
sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de
serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră
în posesia informaţiilor în cauză, cu excepţia cazurilor prevăzute de
lege. (3) Prin contract, asigurătorul care
practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate
restricţiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului,
parţial sau în totalitate, la anumiţi furnizori de servicii şi poate
condiţiona utilizarea unor servicii în caz de îmbolnăvire de efectuarea
prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea
unor anumiţi furnizori agreaţi. (4) Asigurătorii
care comercializează asigurări voluntare de sănătate complementare sunt
obligaţi să achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui
furnizor de servicii aflat în relaţie contractuală cu casele de
asigurări şi nu pot restricţiona pentru acestea accesul asiguraţilor.
CAP. 3 Relaţia furnizorilor de servicii medicale cu societăţile de asigurări voluntare de sănătate
ART. 348
(1) Toţi furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările
voluntare de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Ministerul Sănătăţii
Publice, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea
serviciilor care intră sub incidenţa asigurărilor de sănătate de tip
complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relaţie
contractuală cu casele de asigurări. (2)
Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu
casele de asigurări au obligaţia de a accepta coplata de la
asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de
tip complementar sau, prin excepţie, de la asiguraţi, în conformitate
cu lista coplăţilor şi valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul
asigurărilor voluntare de sănătate. (3)
Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu
casele de asigurări au dreptul de a încheia contracte şi cu
asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de
tip suplimentar. ART. 349
(1) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să elibereze
documente justificative de decontare (factură, chitanţă) pentru
serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de
sănătate. (2) În cazul în care nu există un
contract încheiat între asigurător şi furnizorii de servicii medicale,
decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative
emise de furnizorul de servicii medicale. (3)
Unităţile sanitare publice au obligaţia de a respecta, în relaţia cu
asigurătorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de
sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Furnizorii privaţi pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele menţionate la alin. (3). ART. 350
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea
asigurătorilor autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate
în conformitate cu prevederile legale. (2)
Fiecare asigurător autorizat să practice asigurările voluntare de
sănătate are obligaţia, în vederea încheierii contractelor de asigurare
de acest tip, să obţină avizarea de către direcţia de specialitate din
cadrul Ministerului Sănătăţii Publice a listei furnizorilor de servicii
medicale agreaţi, alţii decât cei aflaţi deja în relaţie contractuală
cu casele de asigurări de sănătate, şi să reactualizeze această listă
înaintea contractării unui nou furnizor. #M3 (3) *** Abrogat #B ART. 351
(1) În baza contractului încheiat cu furnizorii de servicii,
asigurătorii au dreptul de a verifica, prin experţi autorizaţi de
Ministerul Sănătăţii Publice şi organizaţiile profesionale, direct sau
prin interpuşi, calitatea serviciilor prestate asiguraţilor.
(2) Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama
furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice. ART. 352
Diferendele survenite între asigurător şi furnizorii de servicii
medicale se soluţionează pe cale amiabilă. În cazul imposibilităţii
rezolvării pe cale amiabilă, litigiile se aduc la cunoştinţa direcţiei
de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi a Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor, care vor încerca medierea diferendului.
În caz de eşec al medierii, diferendele sunt deduse instanţelor
judecătoreşti legal competente. ART. 353
Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de
către asiguraţi sau prin intermediul asigurătorilor autorizaţi să
practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului
Sănătăţii Publice şi sunt notificate Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
CAP. 4 Dispoziţii finale şi sancţiuni
ART. 354
Asigurătorii care în prezent practică asigurări de sănătate facultative
sunt obligaţi să se conformeze prevederilor art. 350 alin. (2) în
termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul
Oficial al României, Partea I. ART. 355
(1) Divulgarea cu intenţie a informaţiilor privind starea de sănătate a
asiguraţilor de către un salariat al asigurătorului, fără
consimţământul asiguratului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON)
la 50.000 lei (RON). (2) Dacă fapta prevăzută la
alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o
lună la un an sau amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON). ART. 356
(1) Încălcarea prevederilor art. 350 alin. (2) şi ale art. 354 de către
asigurătorii autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei
(RON) la 50.000 lei (RON). (2) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de
către personalul împuternicit al Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor. ART. 357
Dispoziţiile art. 356 se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 358
Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
vor elabora împreună sau separat, după caz, norme metodologice de
aplicare a prezentului titlu în termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a acestuia. #M3 ART. 359
Lista coplăţilor şi preţul de referinţă pentru serviciile din pachetul
de servicii medicale de bază acoperite parţial se stabilesc prin
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. #B ART. 360
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea
asigurărilor private de sănătate nr. 212/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu
modificările ulterioare.
TITLUL XI Finanţarea unor cheltuieli de sănătate
ART. 361
În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi
alcoolice, altele decât vinul şi berea, prevăzute în prezenta lege,
precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie
unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului
Sănătăţii Publice. #M35 ART. 362 Veniturile prevăzute la art. 361 şi 363^1, gestionate de Ministerul Sănătăţii, sunt folosite pentru:
a) investiţii în infrastructură şi dotări la spitalele publice din
reţeaua Ministerului Sănătăţii şi reţeaua autorităţii administraţiei
publice locale în condiţiile stabilite la art. 190^5 alin. (1);
b) finanţarea programelor naţionale de sănătate derulate prin spitalele
publice, potrivit dispoziţiilor art. 49^1 lit. b); c) rezerva Ministerului Sănătăţii pentru situaţii speciale;
d) sume alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază
asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări
sociale de sănătate; e) alte destinaţii prevăzute la art. 93 alin. (1^1), art. 93 alin. (5) şi art. 93 alin. (5^1). #B ART. 363 (1) În aplicarea prevederilor art. 361 şi 362 se stabilesc următoarele măsuri: a) persoanele juridice care produc sau importă produse din tutun contribuie astfel: 1. pentru ţigarete cu suma de 10 euro/1.000 de ţigarete; 2. pentru ţigări şi ţigări de foi cu suma de 10 euro/1.000 de bucăţi; 3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg;
b) persoanele juridice care produc sau importă băuturi alcoolice,
altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi
vinuri, produse intermediare, aşa cum sunt definite prin Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, contribuie cu suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2
euro/fiecare litru alcool pur; c) persoanele
juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse
din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 12% din valoarea
acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.
(2) Valoarea în lei a contribuţiilor prevăzute la alin. (1), stabilită
potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsură, se determină prin
transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb
valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data plăţii acestor
contribuţii. #M29 ART. 363^1
(1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii
autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru
medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru
medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul
ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie
medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru
medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul
spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a
medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea
adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări,
stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind
contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută
în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deţinătorii
de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu
desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora,
contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează
încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a
obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul
autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la
persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe
piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul
de comercializare a medicamentelor în România.
(3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1)
constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează
începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ. #B ART. 364
Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. c) se constituie ca
venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice începând cu data de
1 ianuarie 2007. ART. 365
(1) Contribuţiile prevăzute la art. 363 se virează lunar până la data
de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe
piaţa internă, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe
numele Ministerului Sănătăţii Publice. #M29
(1^1) Contribuţia prevăzută la art. 363^1 se virează trimestrial, până
la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc
livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria
Statului pe numele Ministerului Sănătăţii. (1^2)
Persoanele juridice prevăzute la art. 363^1 alin. (1) care nu îşi
îndeplinesc obligaţia de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii
medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de
sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în
tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de
prescripţie medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de
asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru medicamentele de care
beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.
(1^3) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor prevăzute la art.
363^1 se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. #B (2) Pentru neplata la scadenţă
a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare. #M29 ART. 366
(1) Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 361, 362 şi 363^1 li
se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli
ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările ulterioare. #B
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea
ordonatorului principal de credite, să introducă modificările ce decurg
din aplicarea prevederilor prezentului titlu în anexele aprobate pe
anul 2006 Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 367
(1) Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase la
sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu
aceeaşi destinaţie. #M3 (2) Disponibilităţile
temporare din contribuţiile constituite ca venituri proprii ale
Ministerului Sănătăţii Publice se păstrează la trezoreria statului şi
sunt purtătoare de dobândă în condiţiile stabilite prin convenţia
încheiată între Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor
Publice. #B ART. 368 În
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice
vor elabora norme de aplicare a prezentului titlu. ART. 369
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ordonanţa Guvernului
nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992,
aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările şi completările
ulterioare, se abrogă, cu excepţia prevederilor privind cota de 12% din
încasări din activităţi publicitare la produse de tutun, ţigări şi
băuturi alcoolice care se abrogă la data de 1 ianuarie 2007.
TITLUL XII Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de medic
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 370
Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile
prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în medicină. Acestea pot fi: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent
de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai
unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum
sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de
către unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 371
(1) În înţelesul prezentului titlu, termenul medici cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene desemnează, prin
asimilare, şi medicii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 370 lit.
d) şi f). (2) În mod exclusiv, prin termenul stat
membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau,
după caz, stat membru gazdă se înţelege un stat membru al Uniunii
Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau
Confederaţia Elveţiană. (3) Prin titlu oficial de calificare în medicină se înţelege:
a) diplomă de medic, eliberată de o instituţie de învăţământ superior
medico-farmaceutic acreditată din România; b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
c) diplomă, certificatul sau un alt titlu în medicină, eliberate
conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii
Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de
Confederaţia Elveţiană; d) diplomă, certificatul
sau un alt titlu în medicină, dobândite într-un stat terţ şi
recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori
echivalate în România. ART. 372
Titlurile oficiale de calificare în medicină obţinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând
Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene se
echivalează potrivit legii. Excepţie de la aceste prevederi fac
titlurile oficiale de calificare în medicină care au fost recunoscute
de unul dintre aceste state. ART. 373
Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează
de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii
Publice, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 374
(1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de
sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menţinerea şi
recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii.
(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării
profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate,
corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinţa umană.
(3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se
în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale
general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea
demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija
faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică. ART. 375
(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor
pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale
independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul
de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile
fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este
funcţionar public. (3) În legătură cu exercitarea
profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot
fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter
medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic,
obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de
loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a
prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere
medical pacientului. ART. 376
(1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când
pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în
imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, medicul
acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a
refuza ori de a opri o intervenţie medicală. (2)
Responsabilitatea medicală încetează în situaţia în care pacientul nu
respectă prescripţia sau recomandarea medicală. ART. 377
(1) Medicii care îndeplinesc condiţia de cetăţenie prevăzută la art.
370 şi sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită
profesia de medic, în regim salarial şi/sau independent.
(2) Pentru accesul la una dintre activităţile de medic sau exerciţiul
acesteia, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în
caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe
teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul
Medicilor din România. ART. 378
(1) La primirea în rândurile Colegiului Medicilor din România, medicul
va depune jurământul lui Hipocrate în formularea modernă adoptată de
Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul
1975: "Odată admis printre membrii profesiunii de medic: Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţia sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora; Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient
consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale
chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale
contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi: a) medicilor cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc să exercite profesia în România;
b) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România; c) medicilor
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în
profesie în România; d) medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e).
(3) Medicii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul
în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie din Uniunea
Europeană. ART. 379 (1)
Profesia de medic se exercită pe teritoriul României de către
persoanele prevăzute la art. 370 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicină; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor din România;
e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau
ocazională de servicii, medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 370 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii
Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii
medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această
perioadă la Colegiul Medicilor din România. (2)
Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e), exercită profesia de
medic cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii cetăţeni români
membri ai Colegiului Medicilor din România. ART. 380
(1) Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional
corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: #M38 a) medic de medicină generală pentru medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 60 lit. d); #B
b) medic specialist în una dintre specialităţile clinice sau
paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale,
medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, care deţin un titlu oficial de
calificare în medicină şi care exercită profesia în România.
(3) Medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului
Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale potrivit
pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/şi în
sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoană fizică independentă
pe bază de contract. Calitatea de persoană fizică independentă se
dobândeşte în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din
România şi a înregistrării la administraţia financiară în a cărei rază
domiciliază medicul. În condiţiile legii, medicii pot înfiinţa şi
cabinete de practică medicală. ART. 381
(1) Certificatele eliberate de autorităţile competente ale unui stat
membru al Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ale Confederaţiei Elveţiene, care atestă că medicul
posesor, cetăţean al acestora, este titular de drept câştigat, sunt
recunoscute de autorităţile competente române, permiţând exercitarea
activităţilor de medic şi, respectiv, cele de medicină de familie,
inclusiv în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de
sănătate, cu respectarea prezentei legi. (2) Prin
drept câştigat se înţelege dreptul cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene de a exercita activităţile de medic,
precum şi pe cele de medic cu formarea specifică în medicină generală
prevăzută de normele Uniunii Europene, inclusiv în cadrul sistemului de
protecţie socială al statului membru de origine sau de provenienţă, în
cazul în care aceştia beneficiau de drept de liberă practică a
profesiei şi erau stabiliţi în statul membru respectiv anterior
implementării Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 93/16/CEE.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 382 Este nedemn de a exercita profesia de medic:
a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu
intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări
legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit
reabilitarea; b) medicul căruia i s-a aplicat
pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin
hotărâre judecătorească sau disciplinară. ART. 383 (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:
a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori
de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare; b) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale. (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.
(3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate,
medicul este obligat să anunţe colegiul al cărui membru este.
(4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane,
instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele colegiului din care
face parte medicul poate constitui o comisie specială, pentru fiecare
caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a
infirma situaţia de incompatibilitate.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic
ART. 384
(1) Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 exercită
profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din
România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru
greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
(2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii pe
teritoriul României, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din
România. Accesul la activităţile de medic pe durata prestării
serviciilor se face conform prevederilor art. 396. (3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 382 şi 383; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. #M12 ART. 385 (1) Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.
(2) La cerere, medicii se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute
în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă
îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute în lege pentru
pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.
(3) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri
corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale,
profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii
în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua,
la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de
ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari şi membri
corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi menţinuţi în
activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.
264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe
Medicale, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi
medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei Române.
(4) Medicii care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot
profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea
activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului
anual al Colegiului Medicilor din România, eliberat pe baza
certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru
greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. #M17
(5) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în
zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs,
la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al Colegiului
Medicilor din România, prin colegiile teritoriale judeţene, respectiv
al municipiului Bucureşti, şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare." (6) Medicii deţinuţi sau internaţi
din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1)
şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate
ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare, pot fi menţinuţi, la cerere, în activitatea
profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste
prevederi se aplică şi medicilor care, din motive politice, au fost
obligaţi să îşi întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi
licenţa cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia
activitatea profesională. #M12 (7) Medicii
care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot
deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice,
al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice. #M17
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii titulari ai
cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, care îşi
desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări
de sănătate judeţene, îşi pot continua activitatea în aceleaşi
condiţii, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz
anual eliberat de autoritatea de sănătate publică judeţeană şi de
Colegiul Medicilor din România, prin colegiile judeţene ale medicilor,
pe baza certificatului de sănătate. #B ART. 386
(1) În cazul în care un medic îşi întrerupe activitatea profesională
sau se află într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare
de 5 ani, Colegiul Medicilor din România atestă competenţa profesională
a acestuia, în vederea reluării activităţii medicale.
(2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi
atestare a nivelului profesional se stabileşte de către Consiliul
Naţional al Colegiului Medicilor din România. (3)
Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România. ART. 387
(1) Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are
această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform
Codului penal. (2) Colegiul Medicilor din
România, prin preşedintele colegiului teritorial, este în drept să
exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele de
urmărire penală ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi
trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care
întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic sau care
practică în mod nelegal medicina. (3) Acţiunea
penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor din România cu
privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic se
pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului al cărui membru
este medicul respectiv. (4) Instanţele de
judecată civile sau penale, din oficiu, vor comunica Colegiului
Medicilor din România hotărârile judecătoreşti rămase definitive, prin
care s-au pronunţat cu privire la fapte exercitate în timpul şi în
legătură cu profesia de către medici pe teritoriul României.
CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul
României de către medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
ART. 388
(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
cu privire la accesul la una dintre activităţile de medic se
soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul
Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului
complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru
al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de
recunoaştere a calificării profesionale. #M17
(1^1) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în
situaţiile în care recunoaşterea profesională se face pe baza
principiilor Regimului general de recunoaştere a calificărilor
profesionale. În acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de
valabilitate prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau de provenienţă, prin care se atestă că titlurile oficiale
de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin
care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. ART. 389
(1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau de provenienţă nu
impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. d), autorităţile
competente române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent
certificatului de sănătate. (2) În cazul în care
statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de
cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut
la art. 388 alin. (2) lit. e), autorităţile competente române acceptă
atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ ori a declaraţiei
solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau
administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizaţia
profesională abilitată în acest sens de acel stat. ART. 390
(1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul
Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 391
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în
România, comise de medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European ori ai
Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în afara
teritoriului său, acestea informează statul membru de origine sau de
provenienţă al celor în cauză. (2) Autorităţile
competente române comunică statului membru gazdă informaţiile
solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natură
profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile
penale interesând exerciţiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe
durata exercitării profesiei în România. (3)
Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
medicii cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii în statul membru gazdă şi în afara teritoriului, ori fapte
care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale
sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medicale
ART. 392
(1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene care sunt stabiliţi în vederea
exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se
deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar
ori ocazional activităţile de medic. (2)
Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de medic
este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în
funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora. ART. 393
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la
obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum şi de la
plata cotizaţiei de membru, atunci când solicită accesul la una dintre
activităţile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de
servicii medicale în România. (2) Aceştia sunt
înregistraţi automat la Colegiul Medicilor din România pe durata
prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor
prestatorului prevăzute la art. 396 şi transmise în acest scop de
Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Exerciţiul
activităţilor de medic, în aceste situaţii, se face în concordanţă cu
celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii
cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România. ART. 394
Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medicale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 392 alin.
(1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar ori
administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia şi
utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale
grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea
consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege
pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din
România. ART. 395 Prestarea
cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul
României de către persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se face cu
titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională
însuşită. ART. 396 (1)
Solicitările medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene stabiliţi în unul dintre aceste state, cu
privire la prestarea temporară ori ocazională de servicii medicale în
România, se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice în
colaborare cu Colegiul Medicilor din România. (2)
În cazul în care, în vederea prestării temporare de servicii medicale,
solicitantul se află la prima deplasare în România sau în cazul în care
în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de
documente, acesta va înainta Ministerului Sănătăţii Publice:
a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de
prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi
domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori
colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul
beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie;
c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de
stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este
stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activităţilor
de medic şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu
titlu temporar; d) diplomele, certificatele sau
alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene
pentru prestarea activităţilor în cauză. (3)
Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate
mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul
intenţionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în
cursul anului respectiv, servicii medicale în România. ART. 397
(1) În caz de prestare temporară a serviciilor medicale în România,
medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura
de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în
prealabil CNAS asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe
teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile
de la prestarea acestora. ART. 398
Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente
române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele
prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care
întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi
medicilor stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 370 lit b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică
sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia
exercitării profesiei. ART. 399
(1) Pentru fiecare prestare de servicii, autorităţile competente române
pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de
stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de
stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum şi la
absenţa, în cazul acestuia, a sancţiunilor disciplinare sau penale.
(2) La solicitarea statului membru gazdă, autorităţile competente
române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor
art. 403. (3) Autorităţile competente asigură
schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului
împotriva prestatorului de servicii medicale în regim temporar şi
ocazional să fie corect soluţionată. În această situaţie, beneficiarul
este informat asupra cursului demersului său.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medicale
ART. 400
Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispoziţiile,
legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. ART. 401
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de medic în România, au dreptul de a
ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 380 titlul legal de
formare obţinut în statul membru de origine ori de provenienţă, în
limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul
de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale
organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv
de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsuşită
de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma
corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române. ART. 402
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi şi care exercită profesia de medic în România, au
obligaţia de a se informa la autorităţile competente cu privire la
legislaţia din domeniul sănătăţii, domeniul securităţii sociale, precum
şi cu privire la Codul de deontologie medicală.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile române competente vor organiza, la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale, birouri de informare legislativă.
(3) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării
profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede
cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor
profesionale în România. ART. 403
(1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu
autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii
Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi,
respectiv, ale Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea
informaţiilor transmise. (2) Schimbul de
informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz
de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra
activităţilor de medic, se va face cu respectarea prevederilor Legii
nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a
prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 404
(1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic,
fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de
autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi
supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică
publică autorizată. (2) Colegiul Medicilor din
România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă,
normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără
posibilitatea vreunei imixtiuni. (3) Ministerul
Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale
în activitatea Colegiului Medicilor din România.
(4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toţi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicii
stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370
lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile
prezentei legi. ART. 405
(1) Colegiul Medicilor din România se organizează şi funcţionează pe
criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la
nivelul municipiului Bucureşti. (2) Între
Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale există
raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară. (3) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucureşti.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor din România
ART. 406 (1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuţii:
a) asigură aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi
reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de
exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară;
b) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor
săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi
independenţa profesională ale medicului, precum şi dreptul acestuia de
decizie în exercitarea actului medical; c) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
d) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor,
administrează pagina de Internet pe care este publicat acesta şi
înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind
situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor
înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii
profesiei de medic; e) asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; f) elaborează şi adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România şi Codul de deontologie medicală; #M28
g) acordă aviz consultativ ghidurilor şi protocoalelor de practică
medicală elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului
Sănătăţii; #B h) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medicale;
i) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori
independenţa profesională a medicilor şi dreptul acestora de decizie în
exercitarea actului medical; j) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
k) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică
profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de bună
practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională; l) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;
m) sprijină instituţiile şi acţiunile de prevedere şi asistenţă
medico-socială pentru medici şi familiile lor; n)
organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
o) participă, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu
Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri
în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate,
precum şi a numărului de locuri în rezidenţiat;
p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific,
patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii
neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii
populaţiei; q) colaborează cu Ministerul
Sănătăţii Publice la elaborarea reglementărilor din domeniul medical
sau al asigurărilor sociale de sănătate; r)
propune criterii şi standarde de dotare a cabinetelor de practică
medicală independentă, indiferent de regimul proprietăţii, şi le supune
spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. (2)
Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau
teritoriale, colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul
Sănătăţii Publice, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la: a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor;
b) stabilirea şi creşterea standardelor de practică profesională în
vederea asigurării calităţii actului medical în unităţile sanitare; c) elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi tematica de concurs;
d) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie medicală continuă în
vederea ridicării gradului de competenţă profesională a membrilor săi;
e) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de
practică medicală independentă, pe care le supune spre aprobare
Ministerului Sănătăţii Publice; f) promovarea şi
asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurenţe loiale bazate
exclusiv pe criteriile competenţei profesionale;
g) reprezentarea medicilor cu practică independentă care desfăşoară
activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate; h) consultările privind normele de
acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de
sănătate. (3) Colegiul Medicilor din România
avizează înfiinţarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma
lor juridică, şi participă, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la
concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unităţile
sanitare publice. ART. 407
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul
Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are
dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele
membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Medicilor din România
ART. 408
(1) În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români
şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e) au obligaţia să se
înscrie în Colegiul Medicilor din România. (2)
Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al
Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în
corpul profesional. (3) Înscrierea în Colegiul
Medicilor din România şi eliberarea certificatului de membru se fac
numai pentru medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 379
alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 378
alin. (1). (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.
(5) Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România
şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează
temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor
alin. (3). (6) Calitatea de membru al Colegiului
Medicilor din România o pot păstra, la cerere, şi medicii pensionari
care au practicat profesia de medic. (7) La data
intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru
al Colegiului Medicilor din România toţi medicii înscrişi până la
această dată. (8) Membrii Colegiului Medicilor
din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor din România,
care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor din
România. (9) Evidenţa şi identificarea membrilor
Colegiului Medicilor din România se vor putea face şi prin folosirea
codului numeric personal. ART. 409
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din
motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de medic pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea
durată. (2) Pe durata suspendării la cerere a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspendă
obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de
5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului
Medicilor din România. ART. 410
(1) Medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 370 se pot
înscrie ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul
teritorial în a cărui rază se află unitatea la care urmează să îşi
desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în a cărui rază îşi
au domiciliul sau reşedinţa. (2) Medicii luaţi în
evidenţa unui colegiu teritorial, dacă exercită activităţi medicale şi
pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligaţi să anunţe şi acest
colegiu.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România
ART. 411 Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi:
a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul
structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Medicilor din
România; b) să se adreseze organelor abilitate
ale Colegiului Medicilor din România şi să primească informaţiile
solicitate; c) să participe la orice acţiune a
Colegiului Medicilor din România şi să fie informaţi în timp util
despre aceasta; d) să folosească, împreună cu
membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale
şi sportive ale Colegiului Medicilor din România şi ale colegiilor
teritoriale; e) să poarte însemnele Colegiului Medicilor din România; f) să conteste sancţiunile primite;
g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât
personal, cât şi prin membrii lor de familie; #M12
h) să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente
şi proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condiţiile respectării
dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale
de sănătate, atât medicii în activitate sau pensionari, cât şi soţul
sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. #B ART. 412 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:
a) să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a
celor care reglementează organizarea şi funcţionarea corpului
profesional; modalitatea de testare a cunoştinţelor de deontologie şi a
legislaţiei profesionale se stabileşte de Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor din România; b) să respecte
dispoziţiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului
de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale
Colegiului Medicilor din România şi regulamentele profesiei;
c) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membru sau de reprezentant al corpului profesional;
d) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale sau de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de către organele de conducere naţionale sau locale; e) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
f) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile
organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România;
g) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; h) să păstreze secretul profesional;
i) să păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi
voturilor exprimate în organele de conducere; j) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
k) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România;
l) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Medicilor din România; m) să
rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către
comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din
România; n) să execute cu bună-credinţă
atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în
organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în
colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. ART. 413 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt: a) să respecte şi să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei corpului medical sau altor membri,
respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din
România; c) să acorde, cu promptitudine şi
necondiţionat, îngrijirile medicale de urgenţă, ca o îndatorire
fundamentală profesională şi civică; d) să
acţioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii
gradului de pregătire profesională; e) să aplice
parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea şi codul,
pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacienţilor. ART. 414
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medicale, medicii sunt
obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de
educaţie medicală continuă şi informare în domeniul ştiinţelor
medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilite în acest sens
de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele,
precum şi celelalte forme de educaţie medicală continuă avizate de
Colegiul Medicilor din România. (2) Medicii care
nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie
medicală continuă, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului
Medicilor din România, sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei până la
realizarea numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizare şi funcţionare
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 415
(1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului
Bucureşti, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toţi
medicii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială
respectivă, denumit în continuare colegiul teritorial.
(2) Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică,
patrimoniu şi buget proprii. Patrimoniul se constituie din bunuri
mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.
(3) Sediul colegiului teritorial al medicilor este în oraşul de
reşedinţă a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru
Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. (4) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Medicilor din România. ART. 416 Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea generală; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preşedintele. ART. 417 (1) Adunarea generală este formată din medicii înscrişi la colegiul teritorial respectiv.
(2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului, şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă în
prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima
convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se
organizează o nouă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta
hotărâri cu majoritate simplă, indiferent de numărul membrilor prezenţi. (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii: a) alege membrii consiliului şi comisia de cenzori a colegiului teritorial; b) alege reprezentanţii în Adunarea generală naţională;
c) aprobă proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului
cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat; d) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină. (4) Modalitatea de exprimare a votului se stabileşte prin regulamentul electoral. ART. 418
Membrii consiliului colegiului teritorial, membrii comisiei de cenzori
a colegiului teritorial şi membrii în Adunarea generală naţională se
aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului teritorial
respectiv, potrivit regulamentului electoral, aprobat de Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor din România. ART. 419
(1) Consiliul are un număr de membri proporţional cu numărul medicilor
înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării alegerilor, după
cum urmează: a) 11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscrişi; b) 13 membri, pentru un număr de la 501 până la 1.000 de medici înscrişi; c) 19 membri, pentru un număr de la 1.001 până la 2.000 de medici înscrişi; d) 21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscrişi. (2) Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucureşti este format din 23 de membri. (3) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3 - 9 membri supleanţi. ART. 420
Consiliul colegiului teritorial exercită atribuţiile prevăzute de lege
şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România
sau prin hotărâre a Consiliului naţional. ART. 421
(1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţă, organizată în
termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.
(2) Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un
preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar. (3) Preşedintele biroului consiliului colegiului teritorial este şi preşedintele colegiului teritorial.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 422 (1) Colegiul Medicilor din România este format din toţi medicii înscrişi în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică,
patrimoniu şi buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse şi
contribuţiile colegiilor teritoriale în cotă fixă de 20% din cuantumul
cotizaţiilor. Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi
producătoare de venituri, în condiţiile legii. ART. 423 Organele de conducere la nivel naţional ale Colegiului Medicilor din România sunt: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv; d) preşedintele. ART. 424
(1) Adunarea generală naţională este alcătuită din membrii Consiliului
naţional al Colegiului Medicilor din România şi din reprezentanţii
fiecărui colegiu teritorial, aleşi potrivit regulamentului electoral
prevăzut la art. 418. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţională este de 1/200 de membri. (3) Reprezentanţii în Adunarea generală naţională sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
(4) Proporţional cu numărul de medici înscrişi în evidenţa colegiului
teritorial se va alege un număr de 3 - 11 membri supleanţi. ART. 425 Adunarea generală naţională are următoarele atribuţii: a) adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi Codul de deontologie medicală; b) aprobă modificarea acestora; c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul expirat; d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
e) adoptă puncte de vedere care să reflecte poziţia Colegiului
Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea
ce priveşte profesia de medic ori statutul medicului în societate;
f) revocă din funcţie membrii aleşi pentru abateri de la prevederile
prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii
activităţii corpului profesional. ART. 426
(1) Adunarea generală naţională adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin
două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.
(2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după
două săptămâni se va organiza o altă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi,
care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi,
cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 425 lit. a) şi b), pentru
care este necesară condiţia de cvorum prevăzută la alin. (1). (3) Adunarea generală naţională se întruneşte în şedinţă ordinară în trimestrul I al anului în curs. ART. 427 Adunarea generală naţională este condusă de către preşedintele Colegiului Medicilor din România. ART. 428 Adunarea generală naţională poate fi convocată de către: a) preşedintele Colegiului Medicilor din România; b) 3 dintre membrii Biroului executiv; c) o treime din numărul membrilor Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România. ART. 429
(1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România este
alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3
reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi câte un reprezentant al
medicilor din fiecare minister şi instituţie centrală cu reţea sanitară
proprie. În afară de aceştia, Consiliul naţional al Colegiului
Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un
reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice, Academiei de Ştiinţe
Medicale, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi
Ministerului Justiţiei. (2) Reprezentanţii
colegiilor teritoriale în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
din România sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către membrii
consiliilor şi reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea
generală naţională întruniţi într-o şedinţă comună.
(3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de
colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
(4) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România se
întruneşte legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
reprezentanţilor stabiliţi la alin. (1) şi ia decizii cu majoritate
simplă de voturi. ART. 430
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt
obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi medicii care
practică medicina în România. ART. 431 Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia; b) elaborează Codul de deontologie medicală, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme
privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;
d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru
medici; f) stabileşte sistemul de credite de
educaţie medicală continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de
perfecţionare profesională a medicilor; g)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor
medicale de selecţie a pacienţilor în cazul unor tipuri de tratamente
disponibile în număr limitat; #M28 h) acordă
aviz consultativ ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală
elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii; #B i) fixează cotizaţia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial;
j) gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România şi poate să
iniţieze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesia medicală,
acţiuni de întrajutorare sau de sponsorizare; k)
soluţionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile
de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date
de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii; l) alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România;
m) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de
venituri şi cheltuieli al Colegiului Medicilor din România; n) alege dintre membrii Colegiului Medicilor din România pe cei care vor forma comisiile de lucru;
o) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi
indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;
p) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi
unităţile medicale a publicităţii, iar prin comisia de specialitate
aprobă conţinutul materialului publicitar; r)
reprezintă, în condiţiile art. 406 alin. (2), membrii săi la elaborarea
contractului-cadru şi negocierea normelor de acordare a asistenţei
medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. ART. 432
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România aprobă
exercitarea ocazională, cu caracter didactic, de instruire, informare
şi schimb de experienţă, a profesiei de medic de către medicii care nu
au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România. ART. 433
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România stabileşte, în
domeniul său de competenţă, strategia şi planul anual de control şi
supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic. ART. 434
Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format
dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în
mod individual de către Consiliul naţional, dintre membrii săi, pe o
durată de 4 ani. ART. 435
(1) Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România lucrează legal
în prezenţa a cel puţin 3 dintre membrii săi şi aprobă deciziile cu
votul a cel puţin 3 membri. (2) Biroul executiv
se întruneşte o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la
cererea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi. În
condiţiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România,
votul poate fi exprimat şi prin corespondenţă sau în format electronic. ART. 436 Atribuţiile Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România între şedinţele Consiliului naţional; b) aprobă angajarea de personal şi asigură execuţia bugetului Colegiului Medicilor din România; c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului naţional; d) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute Colegiului Medicilor din România; e) execută hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul
bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor locale; g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului; h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional. ART. 437
Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România coordonează
activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional al Colegiului
Medicilor din România. ART. 438
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii
birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie
lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul
naţional, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale. ART. 439 Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România. ART. 440 Preşedintele Colegiului Medicilor din România îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele
fizice şi juridice din ţară şi străinătate; b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv; c) convoacă şi conduce şedinţele adunării generale şi ale Consiliului naţional;
d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile
Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi
lucrările curente; e) angajează personalul de specialitate şi administrativ; f) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de Consiliul naţional ori de Biroul executiv, potrivit legii. ART. 441
(1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional,
cât şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul
Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate
ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al
caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti,
al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de
funcţii de demnitate publică. (2) Medicii pentru
care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a
survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie.
Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate
sau până la expirarea mandatului. #M9 (3)
Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi
naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a
colegiului teritorial şi Adunarea generală naţională, este de maximum
două mandate succesive. #B (4) Dispoziţiile
alin. (1) - (3) nu se aplică persoanelor care la data intrării în
vigoare a prezentei legi îndeplinesc, în baza reglementărilor aflate în
vigoare anterior, vreuna dintre funcţiile menţionate până la expirarea
mandatului pentru care au fost alese.
SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 442
(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi
regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi
a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului
Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România,
precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care
sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale
Colegiului Medicilor din România. (2) Răspunderea
disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit
prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau
civilă, conform prevederilor legale. ART. 443
(1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui
membru este medicul. În cazul medicilor cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, plângerea se depune la colegiul în a
cărui rază medicul îşi desfăşoară activitatea.
(2) Biroul executiv al Consiliului naţional dispune trimiterea
dosarului disciplinar la comisia de disciplină.
(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut
plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se
contestă. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al
Consiliului naţional. (4) Plângerile împotriva
unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau
naţional se înaintează Comisiei superioare de disciplină. ART. 444
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează comisia de disciplină, independentă de conducerea
colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare
săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
(2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează şi
funcţionează Comisia superioară de disciplină, independentă de
conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri
contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină
teritoriale. (3) Unul dintre membrii comisiilor
de disciplină este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la
nivel teritorial, şi de Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul
Comisiei superioare de disciplină. (4) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România. ART. 445
(1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului
teritorial sunt aleşi de adunarea generală a colegiului, iar membrii
Comisiei superioare de disciplină vor fi aleşi de Adunarea generală
naţională. (2) Membrii comisiilor de disciplină
vor fi aleşi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de
peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
(3) Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu
orice altă funcţie în cadrul Colegiului Medicilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 6 ani.
(5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin
deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor
desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau autoritatea de
sănătate publică. ART. 446 (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 5 - 9 membri, iar la nivel naţional, 13.
(3) Membrii comisiilor de disciplină îşi vor alege un preşedinte care
conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.
(4) Preşedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale
raportul anual al activităţii comisiei de disciplină. ART. 447 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) amendă de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON). Plata
amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage
suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea sumei.
Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul
Colegiului Medicilor din România; e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an; f) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România
operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de
instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării
profesiei. (3) La sancţiunile prevăzute la alin.
(1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la
efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medicală ori
alte forme de pregătire profesională. ART. 448
(1) Decizia pronunţată se comunică medicului sancţionat şi Biroului
executiv al Colegiului Medicilor din România. (2)
Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu
suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi
Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
(3) Persoana fizică sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată
cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină.
(4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana
care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele
colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România
poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplină a colegiului
teritorial. ART. 449 (1)
Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de
la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor
prejudiciabile. (2) Sancţiunile prevăzute la art.
447 alin. (1) lit. a) - d) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la
data expirării perioadei de interdicţie. (3) În
cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f),
medicul poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de membru
al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre
judecătorească definitivă de interdicţie a exercitării profesiei sau
după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisiile de
disciplină. Redobândirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
din România se face în condiţiile prezentei legi.
(4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost
dispuse şi măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3), radierea
sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la
îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii
aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în
vedere la aplicarea noii sancţiuni. ART. 450
(1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest
scop de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz,
de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România.
(2) Unităţile sanitare sau cele de medicină legală au obligaţia de a
pune la dispoziţie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate
cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale
solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare
soluţionării cauzei. ART. 451
Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplină,
în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula
o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a
tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 452 Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţiile lunare ale membrilor;
c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice
şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de
educaţie medicală continuă; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) alte surse. ART. 453
(1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de consiliul
colegiului teritorial de către membrii Colegiului Medicilor din România
determină plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de
dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice. (2) Aceeaşi penalitate se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizaţie datorată. ART. 454
(1) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Colegiului Medicilor din
România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă a
consiliului colegiului teritorial se sancţionează cu suspendarea
calităţii de membru până la plata cotizaţiei datorate.
(2) Sancţiunea se aplică de către comisia de disciplină a colegiului
teritorial, la sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile
a colegiului teritorial. ART. 455
Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale
Colegiului Medicilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de
Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului teritorial. ART. 456
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi
funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii,
cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse prin concurs medicilor, întrajutorarea medicilor cu
venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific,
acordarea de premii pentru membrii cu activităţi profesionale
deosebite, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului
teritorial, respectiv de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din
România.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 457
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor din România să se
desfăşoare în condiţiile legii. ART. 458
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Medicilor din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 459
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Medicilor din România. În termen de 15 zile de la
efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în
normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest
sens. ART. 460 În cazul
nerespectării prevederilor art. 459, Ministerul Sănătăţii Publice se
adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 461
În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic pe
teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu
Colegiul Medicilor din România recunoaşte calificările de medic
dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat
membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau în Confederaţia Elveţiană de cetăţenii acestor state, iar
încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 462
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de medic, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene,
de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederaţia
Elveţiană cetăţenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătăţii
Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România şi se aprobă
prin hotărâre a Guvernului. (2) Nomenclatorul de
specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de
asistenţă medicală se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de
onorabilitate şi moralitate profesională ale medicilor se elaborează în
colaborare de autorităţile competente române definite de prezenta lege
şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 463 (1) Atribuţiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizaţiilor
patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate
face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Medicilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 464
Statutul Colegiului Medicilor din România, Codul de deontologie
medicală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea
Colegiului Medicilor din România sau drepturile şi obligaţiile acestora
ca membri ai Colegiului Medicilor din România se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I. ART. 465
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent
medicul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru
greşeli în activitatea profesională. ART. 466
(1) Medicii care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului central al
Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări
de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din
cadrul ministerelor sau instituţiilor centrale cu reţele sanitare
proprii pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în
condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care
o deţin. Prevederile se aplică, cu respectarea reglementărilor legale
referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţi stabilite
pentru sistemul sanitar, iar activităţile profesionale se desfăşoară
exclusiv în unităţi sanitare private. (2)
Medicilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 467
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr.
306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea
şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte
dispoziţii contrare.
*
Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de medic cuprinse în:
- Directiva Consiliului nr. 93/16 din 5 aprilie 1993 privind
facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a
diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările
şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 165 din 7 iulie 1993, p. 1;
- art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1),
alin. (2) lit. a) - c) şi alin. (3), art. 8, art. 50 alin. (1) şi (4),
art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din
Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea
calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
- art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
- Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind
statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen
lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.
L 16 din 23 ianuarie 2004.
TITLUL XIII Exercitarea profesiei de medic dentist Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de medic dentist
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 468
Prevederile prezentului titlu se aplică activităţilor de medic dentist
exercitate în România în regim salarial şi/sau independent. ART. 469
Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în
condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale
unui titlu oficial de calificare în medicina dentară, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de
cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai unui
cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt
definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr.
260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 470 (1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificaţii:
a) medici dentişti, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene - persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) şi,
prin asimilare, medicii dentişti aflaţi în situaţiile prevăzute la art.
469 lit. d) şi f); b) stat membru de origine sau
de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru
gazdă - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană; (2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentară se înţelege:
a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate
de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare,
acreditată din România; #M28 b) certificatul
de dentist specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în una dintre
specialităţile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul
specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua
de asistenţă medicală; #B c) diploma,
certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, eliberate conform
normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene,
statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia
Elveţiană; d) diploma, certificatul sau un alt
titlu în medicină dentară, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute
de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de
România. ART. 471 (1)
Titlurile oficiale de calificare în medicina dentară obţinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând
Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene se
echivalează potrivit legii. (2) Excepţie de la
prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina
dentară care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. ART. 472
(1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătăţii publice
şi a individului prin activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament
ale maladiilor şi anomaliilor oro-dento-maxilare şi ale ţesuturilor
adiacente, desfăşurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic
al medicului dentist. (2) Natura acestor
activităţi încadrează profesia de medic dentist în rândul profesiilor
din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de
toate facilităţile acordate de legislaţia în vigoare.
(3) Caracterul specific al activităţilor exercitate în baza titlurilor
oficiale de calificare în medicina dentară, prevăzute de lege,
individualizează, distinge şi separă profesia de medic dentist de
profesia de medic. ART. 473
(1) În exercitarea profesiei medicul dentist trebuie să dovedească
disponibilitate, corectitudine, devotament şi respect faţă de fiinţa
umană. Independenţa profesională conferă medicului dentist dreptul de
iniţiativă şi decizie în exercitarea actului medico-dentar şi deplină
răspundere a acestuia. (2) Medicul dentist nu
este funcţionar public în timpul exercitării profesiei, prin natura
umanitară şi liberală a acesteia. ART. 474
(1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare,
salariată şi/sau independentă, se exercită numai de către medicii
dentişti membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(2) În vederea accesului la una dintre activităţile de medic dentist şi
exerciţiului acesteia, medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state,
sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii
medico-dentare, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor
Dentişti din România. ART. 475
(1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentişti din România
medicul dentist va depune următorul jurământ: "Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist: Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesia cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora; Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiei de medic dentist; Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient
consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale,
chiar sub ameninţare, şi nu voi utiliza cunoştinţele mele profesionale
contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi:
a) medicilor dentişti cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care
doresc să exercite profesia în România; b)
medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România şi care doresc să profeseze;
c) medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care
solicită intrarea în profesie în România; d) medicilor dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e).
(3) Medicii dentişti prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune
jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie în
Uniunea Europeană. ART. 476
(1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de
persoanele prevăzute la art. 469 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentară prevăzut de prezenta lege; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România;
e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau
ocazională de servicii, medicii dentişti care întrunesc condiţiile
prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) trebuie să înştiinţeze
Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau
ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul României şi să fie
înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor Dentişti din
România. (2) Medicii dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe
teritoriul României, precum şi medicii dentişti care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e) exercită profesia de
medic dentist cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii dentişti
cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România. #M28 ART. 477
(1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul
profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum
urmează: a) medic dentist;
b) dentist specialist în una dintre specialităţile medico-dentare
prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. #B
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene care deţin un titlu oficial de
calificare în medicina dentară şi care exercită profesia în România.
(3) Medicii dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 şi
la art. 476 alin. (1) lit. a) - d) pot desfăşura activităţi
medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul naţional de
asigurări de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie
ca persoană fizică independentă în formele prevăzute de lege. ART. 478
Controlul şi supravegherea profesiei de medic dentist se realizează de
Ministerul Sănătăţii Publice şi de Colegiul Medicilor Dentişti din
România, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 479
(1) În cazul în care un medic dentist îşi întrerupe activitatea
profesională sau se află într-o situaţie de incompatibilitate pe o
perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentişti din România va
reatesta competenţa profesională a acestuia în vederea reluării
activităţii medico-dentare. (2) Procedura privind
modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului
profesional se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, conform Codului deontologic al medicului dentist
şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România. (3) Prevederile alin. (1)
se aplică şi medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene stabiliţi pe teritoriul României. ART. 480
(1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu
are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform
Codului penal. (2) Colegiul Medicilor Dentişti
din România, prin preşedintele colegiului teritorial sau al Consiliului
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, este în drept să
exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele judiciare
şi autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a
persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul
ori calitatea de medic dentist sau care practică în mod ilegal medicina
dentară. (3) Acţiunea penală împotriva unui
membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România cu privire la fapte
ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în
mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui
membru este medicul dentist respectiv şi a Biroului executiv naţional.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 481 Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist:
a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu
intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări
legate de exercitarea profesiei de medic dentist şi pentru care nu a
intervenit reabilitarea; b) medicul dentist
căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe
durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. ART. 482 (1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibilă cu:
a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori
distribuţie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale
de tehnică dentară; b) exercitarea în calitate de medic dentist, în mod nemijlocit, de acte şi fapte de comerţ; c) orice ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri;
d) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru
exercitarea acestei profesii, atestată ca atare prin certificat medical
eliberat de comisia de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii
de muncă; e) folosirea cu bună ştiinţă a
cunoştinţelor medico-dentare în defavoarea sănătăţii pacientului sau în
scop criminal. (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) fac activităţile de prevenţie de medicină dentară.
(3) La solicitarea medicului dentist în cauză sau la sesizarea oricărei
persoane sau autorităţi/instituţii interesate, preşedintele colegiului
din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o
comisie, special instituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din
3 medici dentişti primari, pentru a confirma sau infirma situaţia de
incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) - c) sau e). În
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) acesta poate solicita organelor
în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate. (4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.
(5) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate,
medicul dentist este obligat să anunţe colegiul teritorial al cărui
membru este.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic dentist
ART. 483
(1) Medicii dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469
exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului
Medicilor Dentişti din România, avizat anual pe baza asigurării de
răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă
pentru anul respectiv. (2) În caz de prestare
temporară sau ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul
României, medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligativitatea obţinerii certificatului de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. Accesul la activităţile de
medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform
prevederilor art. 492. (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 481 şi 482; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. #M12 ART. 484 (1) Medicii dentişti, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani. #M17
(2) În unităţile sanitare publice, medicii dentişti, membri titulari şi
membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe
Medicale, profesorii universitari, cercetătorii ştiinţifici gradul I,
doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi
medico-dentare, pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea
vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii dentişti, membri
titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot
fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de
Ştiinţe Medicale, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot
beneficia şi medicii dentişti, membri titulari şi membri corespondenţi
ai Academiei Române. (3) Medicii dentişti
prevăzuţi la alin. (1), la cerere, se pot pensiona anticipat, la
vârstele prevăzute în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de
cotizare prevăzute de lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia
anticipată parţială. (3^1) Medicii dentişti care
au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în
continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se
face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului
Medicilor Dentişti din România, eliberat pe baza certificatului de
sănătate şi a asigurării privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
(4) Medicii dentişti deţinuţi sau internaţi din motive politice, aflaţi
în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege
nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
pot fi menţinuţi, la cerere, în activitatea profesională, pe baza
certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi
medicilor dentişti care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi
întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi licenţa cu
întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea
profesională. (5) În cazul unităţilor sanitare
publice care înregistrează deficit de personal medico-dentar, precum şi
al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii
dentişti îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare
prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs, la
propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare. #M12 (6) Medicii dentişti care au
împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deţine
funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al
ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice.
#B CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic dentist în România de
către medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
ART. 485
(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor
dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
cu privire la accesul la una dintre activităţile prevăzute la art. 472
se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Medicilor Dentişti din România, în termen de 3 luni de la
depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc
certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România în
urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale. #M17
(1^1) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în
situaţiile în care recunoaşterea profesională se face pe baza
principiilor Regimului general de recunoaştere a calificărilor
profesionale. În acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de
valabilitate prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau de provenienţă prin care se atestă că titlurile oficiale de
calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin
care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
(4) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă nu
impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), autorităţile competente
române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent certificatului
de sănătate. (5) În cazul în care statul membru
de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţă şi, în
consecinţă, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2)
lit. e), autorităţile competente române acceptă atestatul eliberat pe
baza declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne a
solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă
competentă sau, după caz, de notarul sau organizaţia profesională
abilitată în acest sens de acel stat. ART. 486
(1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul
Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 487
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic
dentist în România, comise de medicii dentişti cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România
şi în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de
origine sau de provenienţă al celor în cauză. (2)
Autorităţile competente române comunică statului membru gazdă
informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de
natură profesională sau administrativă, precum şi cu privire la
sancţiunile penale interesând exerciţiul profesiei de medic dentist,
aplicate medicilor dentişti pe durata exercitării profesiei în România.
(3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
medicii dentişti cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii în statul membru gazdă şi în afara teritoriului său, fapte
care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale
sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medico-dentare
ART. 488
(1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, care sunt stabiliţi
în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci
când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim
temporar şi ocazional activităţile de medic dentist.
(2) Caracterul temporar şi ocazional al prestării activităţilor
medico-dentare este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii
Publice în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi
continuitatea acestora. ART. 489
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor Dentişti din
România, precum şi de la plata cotizaţiei de membru, atunci când
solicită accesul la una dintre activităţile de medic dentist în vederea
prestării temporare sau ocazionale de servicii medico-dentare în
România. (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la
Colegiul Medicilor Dentişti din România pe durata prestării serviciilor
respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art.
492 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Exerciţiul activităţilor de medic dentist, în aceste situaţii, se
face în concordanţă cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de
lege pentru medicii dentişti cetăţeni români membri ai Colegiului
Medicilor Dentişti din România. ART. 490
Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medico-dentare pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 489
alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar
sau administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia
şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele
profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi
securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare
prevăzute de lege pentru medicii dentişti cetăţeni români membri ai
Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 491
Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medico-dentare pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la
art. 489 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege
pentru calificarea profesională însuşită. ART. 492
(1) Solicitările medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state,
cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii
medico-dentare în România, se soluţionează de Ministerul Sănătăţii
Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) În cazul în care, în scopul prestării temporare de servicii
medico-dentare, solicitantul se află la prima deplasare în România sau
în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale
atestate de documente, acesta va înainta Ministerului Sănătăţii Publice:
a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de
prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi
domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală sau
colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul
beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie;
c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de
stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este
stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activităţilor
de medic dentist şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici
chiar cu titlu temporar; d) diplomele,
certificatele sau alte titluri de medic dentist prevăzute de lege sau
de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauză.
(3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin
toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul
intenţionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în
cursul anului respectiv, servicii medico-dentare în România. ART. 493
(1) În caz de prestare temporară a serviciilor, medicii dentişti
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura
de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în
prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe
care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de
urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora. ART. 494
Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente
române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele
prevăzute la art. 492 alin. (2) lit. c) eliberate medicilor dentişti
care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e),
precum şi medicilor dentişti stabiliţi în România care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f), în cazul în care
acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau
interdicţia exercitării profesiei. ART. 495
(1) Pentru fiecare prestare de servicii autorităţile competente române
pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de
stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de
stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum şi la
absenţa în cazul acestuia a sancţiunilor disciplinare sau penale.
(2) La solicitarea statului membru gazdă, autorităţile competente
române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor
art. 499. (3) Autorităţile competente asigură
schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului
împotriva prestatorului de servicii medico-dentare în regim temporar
sau ocazional să fie corect soluţionată. În această situaţie,
beneficiarul este informat asupra cursului demersului său.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medico-dentare
ART. 496
Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene care, în timpul exercitării profesiei în România încalcă
dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. ART. 497
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene care exercită profesia de medic dentist în
România au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art.
477 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine sau de
provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui
titlu în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul
legal de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale
organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv
de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsuşită
de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma
corespunzătoare a titlului indicată de autorităţile competente române. ART. 498
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene care doresc să exercite profesia în România pot
obţine de la autorităţile competente române informaţii cu privire la
legislaţia din domeniul sănătăţii, din domeniul securităţii sociale,
precum şi cu privire la Codul deontologic al medicului dentist.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
(3) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a
recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente
române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare
desfăşurării activităţilor profesionale în România. ART. 499
(1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu
autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii
Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi,
respectiv, ale Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea
informaţiilor transmise. (2) Schimbul de
informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz
de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra
activităţilor de medic dentist, se va face cu respectarea prevederilor
Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a
prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
SECŢIUNEA 1 Caracteristici generale
ART. 500
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România este organism profesional,
apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi
delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului
şi supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberală, de
practică publică autorizată. (2) Colegiul
Medicilor Dentişti din România are autonomie instituţională în domeniul
său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a
prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din
România. (4) Colegiul Medicilor Dentişti din
România cuprinde toţi medicii dentişti care întrunesc condiţiile
prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicii dentişti
stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469
lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic dentist în
condiţiile prezentului titlu. ART. 501
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România se organizează şi
funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean,
respectiv la nivelul municipiului Bucureşti. (2) Sediul Colegiului Medicilor Dentişti din România este în municipiul Bucureşti. (3) Patrimoniul este format din bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 502 (1) Colegiul Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii generale:
a) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice, prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi
normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de
medic dentist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea
sanitară în care se desfăşoară; b) apără
demnitatea, promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate
sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa
profesională ale medicului dentist în exercitarea profesiei;
c) asigură respectarea de către medicii dentişti a obligaţiilor ce le
revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; d) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
e) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor
dentişti din România, administrează pagina de Internet de publicare a
acestuia şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un
raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a
evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi
supravegherii exercitării profesiei de medic dentist;
f) elaborează şi adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România şi Codul deontologic al
medicului dentist, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a
acestora; #M28 g) acordă aviz consultativ
ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală elaborate de comisiile
de specialitate ale Ministerului Sănătăţii; #B
h) colaborează în domeniul său de competenţă cu instituţii/autorităţi
publice, organizaţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice la
elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de
practică medico-dentară, indiferent de forma de proprietate, şi le
supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice;
i) îi reprezintă pe membrii săi în relaţiile cu asociaţii ştiinţifice,
profesionale, patronale şi cu sindicatele; j) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medico-dentare;
k) colaborează în domeniul său de competenţă cu organizaţii,
autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, asigurând cadrul necesar
desfăşurării unei concurenţe loiale bazate exclusiv pe promovarea
competenţei profesionale; l) controlează modul în
care sunt respectate de către angajatori independenţa profesională a
medicilor dentişti şi dreptul acestora de decizie în exercitarea
actului medico-dentar; m) colaborează în domeniul
său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii Publice la consultările
privind reglementările din domeniul medico-dentar sau al asigurărilor
sociale de sănătate; n) acţionează, alături de
instituţiile sanitare centrale şi teritoriale, ca în unităţile
medico-dentare publice şi private (cabinete, ambulatorii, spitale) să
fie asigurată calitatea actului medico-dentar; o)
organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică
profesională şi de deontologie medico-dentară şi a cazurilor de greşeli
în activitatea profesională, în calitate de organ de jurisdicţie
profesională; p) sprijină instituţiile şi acţiunile de asistenţă medico-socială pentru medicii dentişti şi familiile lor; q) promovează relaţiile pe plan extern cu organizaţii şi formaţiuni similare;
r) în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România funcţionează
comisii ce reprezintă specialităţile medicinei dentare prevăzute în
Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice
pentru reţeaua de asistenţă medicală, elaborat de Ministerul Sănătăţii
Publice; s) colaborează cu organizaţii,
autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, reprezentând în domeniul său
de competenţă medicii dentişti cu practică independentă care desfăşoară
activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate; t) avizează, în domeniul său de
competenţă, autorizarea de instalare a cabinetelor medicale dentare
publice sau private şi se pronunţă în acest sens în legătură cu
demersurile întreprinse în vederea interzicerii instalării şi
funcţionării acestora, ţinând seama ca exercitarea activităţilor
medico-dentare să se facă în concordanţă cu competenţa profesională a
medicului dentist, cu dotarea tehnică, precum şi cu respectarea
normelor de igienă; u) colaborează cu Ordinul
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în ceea ce priveşte
activitatea profesională a tehnicienilor dentari şi asistenţilor
medicali care desfăşoară activitate în medicina dentară;
v) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
x) colaborează în domeniul său de competenţă cu organizaţii de profil
profesional-ştiinţific, patronal, sindical, din domeniul sanitar, şi cu
organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea
sănătăţii populaţiei; y) coordonează, controlează şi supraveghează funcţional, organizatoric şi financiar colegiile teritoriale. (2) În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii:
a) participă în domeniul său de competenţă cu Ministerul Educaţiei şi
Cercetării şi Ministerul Sănătăţii Publice la stabilirea numărului
anual de locuri de pregătire în unităţile de învăţământ superior de
medicină dentară; b) colaborează în domeniul său
de competenţă cu Ministerul Sănătăţii Publice, alături de alte
organizaţii, persoane fizice/juridice, la formarea, specializarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor dentişti;
c) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional,
a tematicii de concurs şi la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi
medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă
medicală; d) iniţiază şi promovează, în domeniul
său de competenţă, împreună cu organizaţii, autorităţi/instituţii
publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul
Sănătăţii Publice, forme de educaţie medicală continuă şi de ridicare a
gradului de competenţă profesională a membrilor săi;
e) urmăreşte realizarea orelor de educaţie medicală continuă necesare
reavizării la 5 ani a calităţii de membru al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; f) susţine activitatea şi
dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi organizează manifestări
ştiinţifice în domeniul medicinei dentare; g)
colaborează prin compartimentul de calitate a serviciilor de sănătate
cu autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, în vederea stabilirii şi
creşterii standardelor de practică profesională, a asigurării calităţii
actului medico-dentar în unităţile sanitare. ART. 503
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu Colegiul
Medicilor Dentişti din România, prin structurile naţionale sau
teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume
propriu sau în numele membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 504
(1) În vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentişti
cetăţeni români şi medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii
dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 469 lit. c) şi e)
au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, care se eliberează la
înscrierea în corpul profesional. (3) Înscrierea
în Colegiul Medicilor Dentişti din România şi eliberarea certificatului
de membru se fac numai pentru medicii dentişti care îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 476 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au
depus jurământul prevăzut la art. 475. (4)
Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. (5)
Pot deveni la cerere membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din
România şi medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europe, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care
prestează temporar sau ocazional servicii medico-dentare în România, cu
respectarea prevederilor alin. (3). (6) Membrii
Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt înscrişi în Registrul
unic al medicilor dentişti din România, care se publică pe pagina de
Internet a Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 505
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România, care
din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de medic dentist, pot solicita suspendarea calităţii de
membru pe acea durată. (2) Pe durata suspendării
la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România se suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta
lege. (3) Întreruperea exercitării profesiei de
medic dentist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea
calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 506
Medicii dentişti cetăţeni români şi medicii dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România,
care doresc să exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului
Medicilor Dentişti din România la colegiul teritorial în raza căruia se
află unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la
colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau, după caz,
reşedinţa.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 507 Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România au următoarele drepturi:
a) dreptul să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la
nivelul structurilor teritoriale şi/sau naţionale ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România; b) dreptul să se
adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România şi să primească informaţiile solicitate;
c) dreptul să participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor
Dentişti din România şi să fie informaţi în timp util despre aceasta;
d) dreptul să folosească împreună cu membrii lor de familie toate
dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi ale colegiilor teritoriale; e) dreptul să poarte însemnele Colegiului Medicilor Dentişti din România; f) dreptul de a contesta sancţiunile primite;
g) dreptul de a solicita ajutoare materiale pentru situaţii deosebite,
atât personal, cât şi prin membrii lor de familie; #M12
h) să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente
şi proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condiţiile respectării
dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale
de sănătate, atât medicii dentişti în activitate sau pensionari, cât şi
soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. #B ART. 508 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt următoarele:
a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare
al Colegiului Medicilor Dentişti din România, ale Codului deontologic
al medicului dentist, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi regulamentele profesiei;
b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membru sau de reprezentant al corpului profesional;
c) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de organele de conducere naţionale sau locale; d) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
e) să execute cu bună-credinţă sarcinile care decurg din hotărârile
organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România;
f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; g) să păstreze secretul profesional; h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România;
j) să achite în termenul stabilit cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România;
k) să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de
către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor
Dentişti din România; l) să execute cu
bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau
membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Dentişti al
Municipiului Bucureşti. ART. 509
Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România, ce
decurg din calitatea lor specială de medici dentişti, sunt: a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie ale profesiei de medic dentist;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei profesiei sau altor membri,
respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; c) să acorde cu
promptitudine şi necondiţionat îngrijirile medico-dentare de urgenţă,
ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică;
d) să acţioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea
creşterii gradului de pregătire profesională; e)
să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional,
specialitatea şi codul pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacienţilor. ART. 510
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medico-dentare, medicii
dentişti sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi
alte forme de educaţie medicală continuă şi informare în domeniul
ştiinţelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în
acest sens de Colegiul Medicilor Dentişti din România. Sunt creditate
programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continuă
avizate de Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) Medicii dentişti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul
minim de credite de educaţie medicală continuă, stabilit de Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, sunt suspendaţi
din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite
respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizare şi funcţionare
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 511
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România este organizat la nivel
naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în colegii
ale medicilor dentişti, denumite în continuare colegii teritoriale.
(2) Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu şi
buget proprii, precum şi autonomie funcţională, organizatorică şi
financiară în condiţiile prezentei legi. Sediul colegiului teritorial
este în reşedinţa de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti. ART. 512
Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România, la
nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, sunt: adunarea generală,
consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi biroul
consiliului. ART. 513 (1)
Adunarea generală a colegiilor teritoriale este alcătuită din medicii
dentişti înscrişi în colegiul teritorial respectiv. (2) Adunarea generală a colegiilor teritoriale are următoarele atribuţii: a) aprobă planul de activitate al consiliului; b) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli; c) alege membrii consiliului;
d) alege membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial sau, după
caz, aprobă cenzorul extern propus de colegiul teritorial;
e) alege reprezentanţii colegiului teritorial în Adunarea generală
naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(3) Adunarea generală a colegiului teritorial se întruneşte anual în
primul trimestru al anului sau, în mod extraordinar, ori de câte ori
este nevoie. ART. 514 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este format din: a) 7 membri pentru un număr de până la 100 medici dentişti înscrişi; b) 11 membri pentru 101 - 300 de medici dentişti înscrişi; c) 15 membri pentru 301 - 500 de medici dentişti înscrişi; d) 29 de membri pentru 501 - 1.000 de medici dentişti înscrişi; e) 49 de membri pentru colegiile cu peste 1.000 de medici dentişti înscrişi. (2) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3 - 9 membri supleanţi. ART. 515
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
va alege dintre membrii săi un birou executiv format din preşedinte, 2
vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, aleşi pentru un mandat de
4 ani. (2) Membrii organelor de conducere de la nivel teritorial se aleg prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani. ART. 516
(1) Alegerea organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional
se face conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional
al Colegiului Medicilor Dentişti din România. (2)
Funcţiile în biroul executiv al colegiilor teritoriale, în Biroul
executiv naţional şi în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România sunt incompatibile cu: a) funcţia corespunzătoare dintr-un patronat/sindicat profesional;
b) funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi
ministerelor cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate
publică teritoriale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum
şi caselor judeţene de asigurări de sănătate. ART. 517
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
se întruneşte la convocarea preşedintelui, în şedinţe ordinare, la
interval de două luni. În mod excepţional, la solicitarea a două treimi
din numărul membrilor săi, consiliul colegiului judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti, poate fi convocat în şedinţe extraordinare.
Între şedinţe, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului
Bucureşti, este condus de biroul executiv, care asigură activitatea
permanentă a acestuia. (2) Deciziile consiliului
colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se adoptă în
prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul
favorabil a jumătate plus unu din numărul total al acestora. ART. 518
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
şi, respectiv, biroul executiv al acestora exercită atribuţiile date în
competenţa lor, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat de adunarea generală
a acestuia. (2) În vederea exercitării
atribuţiilor, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului
Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în comisii, alese de adunarea
generală teritorială respectivă, pe domenii de activitate sau pe
specialităţi ale medicinei dentare, în conformitate cu Regulamentul de
organizare şi funcţionare adoptat de adunarea generală a Colegiului
Medicilor Dentişti din România.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 519 (1) Conducerea Colegiului Medicilor Dentişti din România, la nivel naţional, se exercită de către: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv naţional.
(2) Biroul executiv naţional şi preşedintele acestuia, aleşi de
Adunarea generală naţională, sunt de drept organele de conducere ale
Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(3) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România, atât la nivel
naţional, cât şi teritorial, medicii dentişti care deţin funcţii de
conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, structurilor
deconcentrate ale acestora ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări
de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv a
municipiului Bucureşti, patronatelor şi sindicatelor profesionale,
precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
(4) Medicii dentişti pentru care, în timpul mandatului de membru al
organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt
suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei
de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului. #M9
(5) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial
şi naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a
colegiilor teritoriale şi Adunarea generală naţională, este de maximum
două mandate succesive. #B ART. 520
(1) Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din
România este alcătuită din reprezentanţi aleşi de adunarea generală din
fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti, prin vot direct şi secret. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţională este de: a) 2 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 50 de membri înscrişi; b) 4 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 120 de membri înscrişi; c) 6 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 200 de membri înscrişi; d) 8 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 300 de membri înscrişi; e) 10 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 300 de membri înscrişi; f) 15 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 500 de membri înscrişi; g) 20 de reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 701 membri înscrişi; h) un reprezentant la 100 de membri înscrişi pentru Colegiul Medicilor Dentişti al Municipiului Bucureşti.
(3) Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din
România se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau în mod
extraordinar ori de câte ori este nevoie. ART. 521
(1) Adunarea generală naţională adoptă Codul deontologic al medicului
dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului
Medicilor Dentişti din România în prezenţa a cel puţin două treimi din
numărul reprezentanţilor aleşi. (2) Deciziile
Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România
se adoptă cu majoritate simplă de voturi în prezenţa a cel puţin două
treimi din numărul reprezentanţilor aleşi. ART. 522 Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii:
a) adoptă atât Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentişti din
România, cât şi modificările lor ulterioare; b) alege membrii Biroului executiv naţional pentru mandatul de 4 ani;
c) dezbate şi votează Raportul anual de activitate prezentat de Biroul
executiv naţional şi de comisiile de specialitate ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România privind activitatea desfăşurată între
sesiunile adunării generale; d) revocă din
funcţie membrii aleşi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi
şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, care aduc prejudicii
activităţii organismului profesional; e) alege
comisia de cenzori sau, după caz, aprobă cenzorul contabil autorizat,
propus de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România; f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Colegiului Medicilor Dentişti din România; g) dezbate şi votează raportul Comisiei de cenzori;
h) stabileşte obiectivele generale ale Colegiului Medicilor Dentişti
din România pe termen scurt, mediu şi lung. ART. 523
(1) Între sesiunile Adunării generale naţionale Colegiul Medicilor
Dentişti din România este condus de Consiliul naţional.
(2) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România
este alcătuit din Biroul executiv naţional, câte un reprezentant al
fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, un
reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate de
stat, şi câte un reprezentant din fiecare minister şi instituţie
centrală cu reţea sanitară proprie. (3) Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România se întruneşte
legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor
stabiliţi la alin. (2). ART. 524
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România se adoptă în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total
al membrilor. ART. 525 Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt următoarele:
a) elaborează Codul deontologic al medicului dentist, precum şi
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; b) fixează cotizaţia care
trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic dentist consiliului
judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, stabilind partea din
această cotizaţie care trebuie virată către Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România; c)
stabileşte indemnizaţia pentru membrii Biroului executiv naţional şi
biroului consiliilor teritoriale, precum şi indemnizaţiile de şedinţă
pentru membrii Consiliului naţional; d)
gestionează bunurile Colegiului Medicilor Dentişti din România şi poate
să iniţieze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesiunea de medic
dentist şi acţiuni de întrajutorare; e)
controlează şi coordonează activitatea consiliului judeţean, respectiv
al municipiului Bucureşti, şi controlează gestiunea acestora;
f) soluţionează, în termen de 30 de zile de la înregistrare,
contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu
regulamentele proprii; g) colaborează cu
Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de
specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de
asistenţă medicală; h) colaborează, în domeniul
său de competenţă, cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de
norme privind exercitarea profesiei de medic dentist pe teritoriul
României; i) colaborează cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi
examenelor pentru medicii dentişti; j) stabileşte
sistemul de credite de educaţie medicală continuă pe baza căruia se
evaluează activitatea de perfecţionare profesională a medicilor
dentişti; k) stabileşte condiţiile privind
desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medico-dentare a
publicităţii şi aprobă conţinutul materialului publicitar. ART. 526
În cadrul Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România funcţionează mai multe comisii al căror număr, competenţe,
precum şi regulament de funcţionare sunt stabilite de acesta. ART. 527
(1) Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România asigură activitatea permanentă a acestuia, în conformitate cu
legea şi regulamentele proprii. (2) Biroul
executiv naţional este alcătuit dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi,
un secretar general şi un trezorier, aleşi în mod individual pe funcţii
de Adunarea generală naţională, pentru un mandat de 4 ani.
(3) Biroul executiv naţional conduce şedinţele Consiliului naţional şi
activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din România între şedinţele
Consiliului naţional. ART. 528
(1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România
participă, în domeniul său de competenţă, în colaborare cu Ministerul
Sănătăţii Publice, la elaborarea tuturor programelor de sănătate şi a
actelor normative cu efect asupra medicinei dentare.
(2) La negocierea anuală a contractului-cadru pentru specialitatea
medicină dentară Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti
din România reprezintă în domeniul său de competenţă medicii dentişti
cu practică independentă, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de
asigurări sociale de sănătate. ART. 529
(1) Contractul de muncă al persoanei care exercită o funcţie de
conducere în Biroul executiv al consiliului judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti, şi al Consiliului naţional al Colegiului
Medicilor Dentişti din România se suspendă, la cererea persoanei în
cauză, pe perioada cât îndeplineşte funcţia respectivă, cu menţinerea
locului de muncă. (2) Persoana aflată în situaţia
prevăzută la alin. (1) beneficiază de vechime în muncă pe perioada
exercitării funcţiei respective. (3) Remunerarea
persoanelor care exercită funcţii de conducere în Biroul executiv
naţional sau local este stabilită prin vot, cu majoritate simplă, de
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 530
(1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor
şi regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al
medicului dentist, a regulilor de bună practică profesională, a
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia
sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi
prestigiul profesiei sau ale instituţiei Colegiului Medicilor Dentişti
din România. (2) Răspunderea disciplinară a
membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România, potrivit
prezentului titlu, nu exclude răspunderea penală, contravenţională,
civilă sau materială, conform prevederilor legale. ART. 531 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam;
d) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi
medico-dentare pe o perioadă de la o lună la 6 luni; e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă
de instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării
profesiei. (3) La sancţiunile prevăzute la alin.
(1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la
efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medico-dentară
ori alte forme de pregătire profesională. ART. 532
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează comisia de disciplină care judecă în complete de 3 membri
abaterile disciplinare săvârşite de medicii dentişti înscrişi în acel
colegiu. (2) La nivelul Colegiului Medicilor
Dentişti din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară
de disciplină care judecă în complete de 5 membri contestaţiile
formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de
autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de Ministerul
Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.
(4) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin
deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
Dentişti din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul
membrilor desemnaţi de Ministerul Sănătăţii Publice sau de autorităţile
de sănătate publică. (5) Procedura judecării
abaterilor, alegerea membrilor comisiilor de disciplină, durata
mandatului acestora şi încetarea mandatului sunt prevăzute de
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România. (6) Deciziile de
sancţionare pronunţate de comisiile de disciplină de la nivelul
colegiilor teritoriale pot fi contestate de medicul dentist sancţionat,
în termen de 15 zile de la comunicare. (7)
Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15
zile de la comunicare, medicul dentist sancţionat poate formula o
acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului
în raza căruia îşi desfăşoară activitatea. ART. 533
Unităţile sanitare sau cele de medicină legală au obligaţia de a pune
la dispoziţia comisiilor de disciplină sau a persoanelor desemnate cu
investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate,
precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei. ART. 534
(1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni
de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor
prejudiciabile. (2) Sancţiunile prevăzute la art.
531 alin. (1) lit. a) - c) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la lit. d), în termen de un an de la
data expirării perioadei de interdicţie. (3) În
cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. e),
medicul dentist poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de
membru al colegiului după un an de la data aplicării sancţiunii de
comisiile de disciplină. Redobândirea calităţii de membru al Colegiului
Medicilor Dentişti din România se face în condiţiile prezentei legi.
(4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost
dispuse şi măsurile prevăzute la art. 531 alin. (3), radierea
sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la
îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii
aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în
vedere la aplicarea noii sancţiuni. (6) Decizia
pronunţată se comunică medicului dentist sancţionat şi Biroului
executiv al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(7) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu
suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi
Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
(8) Persoana fizică/juridică ce a făcut sesizarea va fi informată cu
privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 535 Veniturile Colegiului Medicilor Dentişti din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţiile lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice; d) donaţii de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) alte surse. ART. 536
(1) Neplata cotizaţiei datorate Colegiului Medicilor Dentişti din
România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă de către
consiliul teritorial al Colegiului Medicilor Dentişti din România se
sancţionează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata
cotizaţiei datorate şi atrage plata unor majorări de întârziere în
cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor
publice. (2) Penalităţile de întârziere se vor
aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizaţie
stabilită de Consiliul naţional. ART. 537
(1) Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către
forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. (2)
Partea din cotizaţie aferentă funcţionării Colegiului Medicilor
Dentişti din România va fi virată, până cel mai târziu la sfârşitul
lunii următoare celei pentru care a fost percepută cotizaţia, înaintea
oricăror alte plăţi. (3) Obligaţia urmăririi şi
efectuării vărsării cotei aferente Consiliului naţional revine
preşedintelui consiliului teritorial. Neîndeplinirea acestei obligaţii
se sancţionează de Consiliul naţional conform art. 531 lit. a) - c). ART. 538
Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale
Colegiului Medicilor Dentişti din România tarifele se stabilesc, după
caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului
teritorial. ART. 539 (1)
Fondurile băneşti pot fi utilizate pentru cheltuieli de administraţie,
salarizare personal, fonduri fixe, material gospodăresc, finanţarea
cheltuielilor organizatorice, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse de merit prin concurs medicilor dentişti,
întrajutorarea medicilor dentişti cu venituri mici şi a familiilor lor.
(2) Modul de alocare a fondurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte
de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 540
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din România să
se desfăşoare în condiţiile legii. ART. 541
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 542
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Medicilor Dentişti din România. În termen de 15 zile de
la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare
în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în
acest sens. ART. 543 În
cazul nerespectării prevederilor art. 542, Ministerul Sănătăţii Publice
se adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 544
(1) Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentişti din România nu pot fi
exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Medicilor Dentişti din România nu se poate substitui
organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor
sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 545
(1) Actualele organe de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România de la nivel naţional şi teritorial vor rămâne în funcţie şi îşi
vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost
alese. (2) În termen de 90 de zile de la intrarea
în vigoare a noului statut al Colegiului Medicilor Dentişti din România
se vor organiza comisii de disciplină, în condiţiile prezentului titlu. ART. 546
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, Codul de deontologie al medicului dentist, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile
Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea
Colegiului Medicilor Dentişti din România sau drepturile şi obligaţiile
acestora ca membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România se vor
publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 547
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent
medicul dentist este obligat să încheie o asigurare de răspundere
civilă pentru greşeli în activitatea profesională. ART. 548
(1) Medicii dentişti care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului
central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de
sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în
cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în
cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului
Bucureşti, pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în
condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care
o deţin, exclusiv în unităţi sanitare private.
(2) Medicilor dentişti prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod
corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 549
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
administraţia publică locală, prin consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, va da în administrare colegiilor
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi Colegiului Medicilor
Dentişti din România spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea
activităţii. ART. 550 În
vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic dentist
pe teritoriul României Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Medicilor Dentişti din România, recunoaşte calificările de
medic dentist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene,
într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de cetăţenii
acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 551
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii
Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de
Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora, se elaborează de
Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor
Dentişti din România, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală se elaborează de
Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. (3) Normele privind
întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi
moralitate profesională a medicilor dentişti se elaborează în
colaborare de către autorităţile competente române definite de prezenta
lege şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 552
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr.
308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti
din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
582 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi orice alte dispoziţii contrare.
*
Prezentul titlu transpune în totalitate
prevederile referitoare la exercitarea profesiei de medic dentist,
cuprinse în: a) Directiva 78/686/CEE din 25 iulie
1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi
altor titluri de medic dentist, inclusiv măsuri pentru facilitarea
exercitării efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de
prestare a serviciilor, cu modificările şi completările ulterioare,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L
233 din 24 august 1978; b) art. 5 alin. (1) lit.
a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a) - c)
şi alin. (3), art. 8, art. 36 alin. (2), art. 50 alin. (1) şi (4), art.
51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din
Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea
calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
c) art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind
statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen
lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.
L 16 din 23 ianuarie 2004.
TITLUL XIV Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de farmacist
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 553
Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în condiţiile
prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în farmacie, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent
de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai
unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum
sunt definiţi de art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 554 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) farmacişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene - persoanele prevăzute la art. 553 lit. b) şi, prin
asimilare, şi farmaciştii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 553
lit. d) şi f); b) stat membru de origine sau de
provenienţă sau stat membru gazdă - un stat membru al Uniunii Europene,
un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia
Elveţiană. (2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înţelege:
a) diploma de farmacist, eliberată de o instituţie de învăţământ
superior medico-farmaceutic acreditată din România; b) certificatul de farmacist specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate
conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii
Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de
Conferinţa Elveţiană; d) diploma, certificatul
sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat terţ şi
recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori
echivalate în România. ART. 555
(1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obţinute
în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor
aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene,
se echivalează potrivit legii. (2) Excepţie de la
prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia
de farmacist care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. ART. 556
Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de farmacist se
realizează de Colegiul Farmaciştilor din România şi de Ministerul
Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 557
(1) Profesia de farmacist este profesie independentă şi se exercită pe
baza certificatului de membru al Colegiului Farmaciştilor din România,
în regim salarial şi/sau independent, cu respectarea prevederilor
prezentei legi. (2) Profesia de farmacist se
exercită pe bază de contract de muncă şi/sau contract de furnizare de
servicii farmaceutice. Profesia de farmacist se exercită în regim
independent, după înregistrarea la administraţia financiară din raza de
domiciliu. (3) În timpul exercitării profesiei, farmacistul nu este funcţionar public. (4) Apărarea principiilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de Colegiul Farmaciştilor din România. ART. 558 (1) Exercitarea profesiei de farmacist se realizează prin următoarele activităţi: a) prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor; b) fabricarea şi controlul medicamentelor; c) controlul medicamentelor într-un laborator pentru controlul medicamentelor; d) depozitarea, conservarea şi distribuirea medicamentelor en gros; e) prepararea, controlul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii deschise publicului; f) prepararea, controlul, depozitarea şi eliberarea medicamentelor din farmaciile de spital; g) acordarea de informaţii şi consultanţă privind medicamentele.
(2) Farmacistul, în conformitate cu pregătirea sa universitară, este
competent să exercite şi alte activităţi profesionale precum: a) colaborare cu medicul pentru stabilirea şi urmărirea terapiei pacientului; b) farmacovigilenţă;
c) fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea şi distribuţia
produselor din plante, suplimentelor nutritive, produselor
igieno-cosmetice, dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz
veterinar, substanţelor farmaceutice active şi auxiliare; d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie şi igienă a mediului şi alimentelor; e) marketing şi management farmaceutic; f) activităţi didactice sau administraţie sanitară. (3) În toate activităţile prevăzute la alin. (1) farmacistul are deplină răspundere şi drept de decizie. ART. 559
(1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie să dovedească
profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect
faţă de persoana care i se adresează pentru obţinerea serviciilor
farmaceutice necesare. (2) La absolvirea instituţiei de învăţământ din România farmacistul va depune următorul jurământ:
"În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine
profund umană faţă de om şi colectivitate. Voi
respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând
profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etică şi de
deontologie farmaceutică. Voi fi corect cu mine
însumi şi cu confraţii mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi
refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul
bolnavului. Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora.
Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie
utilizată împotriva sănătăţii şi vieţii omului. Voi fi răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!" ART. 560
(1) Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de
persoanele prevăzute la art. 553, care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în farmacie, prevăzut de lege; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist; d) sunt membri ai Colegiului Farmaciştilor din România.
(2) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au, în exercitarea
profesiei, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi farmaciştii cetăţeni
români, membri ai Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 561
(1) Profesia de farmacist se exercită în România cu titlul profesional
corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: a) farmacist;
b) farmacist specialist în una dintre specialităţile farmaceutice
prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, care deţin un titlu oficial de
calificare în farmacie, precum şi experienţa profesională complementară
prevăzută la art. 568, atunci când este cazul, şi care exercită
profesia în România.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 562 Este nedemn să exercite profesia de farmacist:
a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre
judecătorească pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra
umanităţii sau vieţii, în împrejurări legate de exercitarea profesiei
de farmacist, şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita
profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă
sau disciplinară. ART. 563 (1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu: a) profesia de medic;
b) oricare ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesiei de
farmacist sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al
farmacistului; c) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei de farmacist.
(2) În termen de 10 zile de la naşterea situaţiei de incompatibilitate,
farmacistul este obligat să anunţe colegiul al cărui membru este.
(3) Preşedintele colegiului din care face parte farmacistul poate
desemna o comisie special constituită pentru fiecare caz în parte,
alcătuită din 3 farmacişti primari, pentru a confirma sau a infirma
situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b). În
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita
organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de
incompatibilitate. (4) Pe timpul stării de
incompatibilitate se suspendă de drept calitatea de membru al
Colegiului Farmaciştilor din România şi dreptul de exerciţiu al
profesiei.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de farmacist
ART. 564
(1) Farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553
exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului
Farmaciştilor din România, avizat anual pe baza asigurării de
răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă
pentru anul respectiv. (2) Certificatul de membru
al Colegiului Farmaciştilor din România are valabilitate pe toată
durata de exercitare a profesiei, în cazul în care nu intervin
situaţiile prevăzute la art. 562 şi 563 sau nu se produc abateri
sancţionate de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării
profesiei. (3) Certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 562 şi 563; d) certificatul de cazier judiciar.
(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea
asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea
profesională. #M12 ART. 565 (1) Farmaciştii, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani. #M17
(2) În unităţile sanitare publice, farmaciştii, membri titulari şi
membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe
Medicale, profesorii universitari, cercetătorii ştiinţifici gradul I,
doctorii în ştiinţe farmaceutice, care desfăşoară activităţi
farmaceutice, pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea
vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă farmaciştii, membri titulari
şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi
menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 264/2004, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot
beneficia şi farmaciştii, membri titulari şi membri corespondenţi ai
Academiei Române. (3) Farmaciştii prevăzuţi la
alin. (1), la cerere, se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute
în Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dacă
îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege pentru
pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.
(3^1) Farmaciştii care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin.
(1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea
activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului
anual al Colegiului Farmaciştilor din România, eliberat pe baza
certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă pentru
greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
(4) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
farmacişti, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone
defavorizate, farmaciştii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs,
la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul Colegiului
Farmaciştilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare. #M12 (5) Farmaciştii care au
împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deţine
funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al
ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice. #M17
(6) Farmaciştii deţinuţi sau internaţi din motive politice, aflaţi în
situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr.
118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot
fi menţinuţi, la cerere, în activitatea profesională pe baza
certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi
farmaciştilor care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi
întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi licenţa cu
întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea
profesională. #M17 ART. 566
În farmaciile de spital, farmacistul este autorizat să elibereze
medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele
asemenea, atât pentru secţiile spitalului, cât şi pentru asigurarea
acestora, în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate.
#B CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul
României de către farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind dreptul utilizării titlului de formare
ART. 567
(1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de farmacist în România, au dreptul
de a ataşa, la titlul profesional prevăzut la art. 561, titlul licit de
formare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă în limba
acelui stat şi, eventual, abrevierea lui. Titlul licit de formare va fi
însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organului emitent.
(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire
complementară neînsuşită de beneficiar, acesta va utiliza, în
exerciţiul profesiei, forma corespunzătoare a titlului, indicată de
autorităţile competente române. ART. 568
În cazul în care accesul la una dintre activităţile prevăzute la art.
558 sau exercitarea acesteia necesită, în afara titlului oficial de
calificare de farmacist prevăzut de lege, şi o experienţă profesională
complementară, autorităţile competente române recunosc certificatul
emis de statul membru de origine sau de provenienţă a posesorului, prin
care se atestă că acesta a desfăşurat activitatea în cauză în acel stat
pentru o perioadă de timp echivalentă cu cea prevăzută de legislaţia
română pentru activitatea în cauză.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii privind facilitarea exercitării dreptului de stabilire
ART. 569
(1) Solicitările farmaciştilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene cu privire la accesul în România la una dintre
activităţile farmaceutice se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii
Publice, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România, în termen
de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către cel
interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului
Farmaciştilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere
a calificării profesionale. #M17 (1^1)
Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în situaţiile
în care recunoaşterea profesională se face pe baza principiilor
Regimului general de recunoaştere a calificărilor profesionale. În
acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de valabilitate
prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele documente: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia titlurilor oficiale de calificare în farmacie prevăzute de lege;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau provenienţă, prin care se atestă că titlurile oficiale de
calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau provenienţă, prin care
se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. ART. 570
(1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la art. 569 alin. (1) statul membru de origine sau
provenienţă nu impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite
cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. d),
autorităţile competente române acceptă din partea acestuia un atestat
echivalent certificatului de sănătate. (2) În
cazul în care statul membru de origine sau provenienţă nu impune o
astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. e), autorităţile
competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub
jurământ sau a declaraţiei solemne a solicitantului de către
autoritatea judiciară sau administrativă competentă sau, după caz, de
notarul sau organizaţia profesională abilitată în acest sens de acel
stat. ART. 571 (1) În
termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii
Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 572
Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România şi care, în timpul exercitării
profesiei, încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei,
răspund potrivit legii. ART. 573
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist
în România, comise de farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în
afara teritoriului său, acestea informează statul de origine sau de
provenienţă a celor în cauză. (2) Autorităţile
competente române comunică statului membru gazdă informaţiile
solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natură
profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile
penale interesând exerciţiul profesiei de farmacist, aplicate
farmaciştilor pe durata exercitării profesiei în România.
(3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
farmaciştii cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii acestora în statul membru gazdă şi în afara teritoriului
său, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii
profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective. ART. 574 (1)
Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile
competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale
statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale
Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor
transmise. (2) Schimbul de informaţii privind
sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi
precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de
farmacist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii
private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii
nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 575
(1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de farmacist în România, au obligaţia
de a se informa la autorităţile competente cu privire la legislaţia
care reglementează sectorul de sănătate, domeniul securităţii sociale,
precum şi cu privire la Codul deontologic al farmacistului.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
(3) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării
profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede
cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor
profesionale în România.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 576
(1) Colegiul Farmaciştilor din România este organism profesional,
apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi
delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului
şi supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de
practică publică autorizată. (2) Colegiul
Farmaciştilor din România are autonomie instituţională în domeniul său
de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a
prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmaciştilor din România.
(4) Colegiul Farmaciştilor din România cuprinde toţi farmaciştii care
întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. a), c) şi e), precum şi
farmaciştii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 553 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de farmacist în
condiţiile prezentei legi şi sunt înregistraţi la colegiile teritoriale. ART. 577
Colegiul Farmaciştilor din România se organizează şi funcţionează pe
criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la
nivelul municipiului Bucureşti. ART. 578
(1) Între Colegiul Farmaciştilor din România şi colegiile teritoriale
există raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi
financiară, în condiţiile legii. (2) Sediul Colegiului Farmaciştilor din România este în municipiul Bucureşti.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 579 Colegiul Farmaciştilor din România are următoarele atribuţii:
a) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi
normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de
farmacist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea
farmaceutică în care se desfăşoară; b) apără
demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în
toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi independenţa
profesională a farmacistului, precum şi dreptul acestuia de decizie în
exercitarea actului profesional; asigură respectarea de către
farmacişti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea
publică; c) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi;
d) întocmeşte şi actualizează permanent Registrul unic al farmaciştilor
din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia
şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport
privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor
înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii
profesiei de farmacist; e) elaborează şi adoptă
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor
din România şi Codul deontologic al farmacistului;
f) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale a farmaciştilor; g) avizează,
conform regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor
farmaceutice, fişa de atribuţii a postului de farmacist, întocmită
obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii; h)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice în vederea stabilirii şi
creşterii standardelor de practică profesională, a asigurării calităţii
actului farmaceutic în unităţile farmaceutice; i)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi participă, prin
reprezentanţii săi, la activitatea de inspecţie farmaceutică organizată
de acesta, inclusiv pe bază de tematici comune de inspecţie şi control;
j) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
metodologiei de acordare a gradului profesional şi a tematicii de
concurs; k) iniţiază, promovează, organizează şi
acreditează în domeniul său de competenţă forme de educaţie
farmaceutică continuă şi de ridicare a gradului de competenţă
profesională a membrilor săi, cu excepţia programelor de studii
complementare în vederea obţinerii de atestate;
l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori
independenţa profesională şi dreptul de decizie profesională ale
farmacistului; m) reprezintă şi apără în domeniul
său de competenţă interesele membrilor, la solicitarea acestora, în
faţa angajatorilor; n) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
o) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;
p) organizează judecarea cazurilor de încălcare a normelor de
deontologie profesională ori a celor care reglementează exercitarea
profesiei sau a actului profesional; q)
organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către farmaciştii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
r) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice, organizaţii patronale şi sindicale, precum şi cu alte
asociaţii ori cu organizaţii neguvernamentale, în toate problemele ce
privesc asigurarea sănătăţii populaţiei. ART. 580
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu, Colegiul
Farmaciştilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale,
are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în
numele membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 581
(1) În vederea exercitării profesiei de farmacist, farmaciştii cetăţeni
români şi farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii
care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au
obligaţia să se înscrie în Colegiul Farmaciştilor din România.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi au de drept calitatea
de membru al Colegiului Farmaciştilor din România toţi farmaciştii
înscrişi până la acea dată. (3) Calitatea de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România o pot păstra, la cerere,
şi farmaciştii pensionari care au practicat profesia de farmacist.
(4) Membrii Colegiului Farmaciştilor din România sunt înscrişi în
Registrul unic al farmaciştilor din România, care se publică pe pagina
de Internet a Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 582
(1) La cerere, membrii Colegiului Farmaciştilor din România care, din
motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calităţii de membru pe
acea durată. (2) Pe durata suspendării la cerere
a calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se
suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitării profesiei de farmacist pe o durată mai
mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al
Colegiului Farmaciştilor din România. (4) O nouă
înscriere se poate face numai în condiţiile prezentei legi şi cu avizul
favorabil al Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din
România. ART. 583
Farmaciştii care doresc să exercite profesia se înscriu ca membri ai
Colegiului Farmaciştilor din România la colegiul teritorial în raza
căruia se află unitatea la care îşi desfăşoară activitatea sau la
colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa,
dacă nu au încă un loc de muncă.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 584 Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele drepturi:
a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul
structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Farmaciştilor din
România; b) să se adreseze organelor abilitate
ale Colegiului Farmaciştilor din România şi să primească informaţiile
solicitate; c) să participe la orice acţiune a
Colegiului Farmaciştilor din România şi să fie informaţi în timp util
despre aceasta; d) să folosească, împreună cu
membrii săi de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale
şi sportive ale Colegiului Farmaciştilor din România şi ale colegiilor
locale; e) să poarte însemnele Colegiului Farmaciştilor din România; f) să conteste sancţiunile primite;
g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât
personal, cât şi prin membrii lor de familie. ART. 585 Obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România sunt următoarele:
a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare
a Colegiului Farmaciştilor din România, Codul deontologic al
farmacistului, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului
Farmaciştilor din România şi regulamentele profesiei;
b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membri sau reprezentanţi ai corpului profesional;
c) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de către organele de conducere naţionale sau locale; d) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
e) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile
organelor de conducere ale corpului profesional;
f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; g) să păstreze secretul profesional;
h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei
profesionale şi să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei
ori a calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
i) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
j) să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin intermediul
medierii de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului
Farmaciştilor din România; k) să execute cu
bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau
membru în organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din
România, ale colegiilor judeţene, respectiv al municipiul Bucureşti. ART. 586
Obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România, ce decurg
din calitatea lor specială de farmacişti, sunt următoarele: a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutică;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei corpului profesional sau altor
membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului
Farmaciştilor din România; c) să acţioneze, pe
toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii gradului de
pregătire profesională şi cunoaşterii noutăţilor profesionale; d) să respecte drepturile legale ale pacienţilor;
e) să acorde, cu promptitudine, asistenţă farmaceutică de urgenţă, ca o
îndatorire fundamentală, profesională şi civică. ART. 587
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor profesionale,
farmaciştii sunt obligaţi să urmeze un număr de cursuri de pregătire şi
alte forme de educaţie continuă şi informare în domeniul ştiinţelor
profesionale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest
sens de către Colegiul Farmaciştilor din România. Sunt creditate
programele, precum şi celelalte forme de educaţie farmaceutică continuă
avizate de Colegiul Farmaciştilor din România.
(2) Farmaciştii care nu realizează pe parcursul a 3 ani numărul minim
de credite de educaţie profesională continuă stabilit de Consiliul
Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România sunt suspendaţi din
exerciţiul profesiei, până la realizarea numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizarea şi funcţionarea
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 588
(1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, se
organizează câte un colegiu al farmaciştilor, format din toţi
farmaciştii care exercită profesia în unitatea
administrativ-teritorială respectivă. (2) Colegiile farmaciştilor au personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
(3) Personalitatea juridică se dobândeşte de la data constituirii şi
înregistrării la administraţia financiară în raza căreia se află sediul
instituţiei. (4) Sediul colegiului este în oraşul
de reşedinţă a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru
Colegiul Farmaciştilor Bucureşti. (5) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 589 Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea generală a farmaciştilor; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preşedintele. ART. 590 (1) Adunarea generală este formată din toţi farmaciştii înscrişi în colegiul teritorial respectiv.
(2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului, şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă, în
prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima
convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se
organizează o nouă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta
hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de
jumătate plus unu din totalul membrilor. (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii:
a) aprobă proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului
cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;
b) alege, dintre membrii săi, consiliul colegiului şi reprezentanţii în
Adunarea generală naţională a Colegiului Farmaciştilor din România; c) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină; d) alege comisia de cenzori a colegiului. ART. 591
(1) Membrii consiliului structurilor teritoriale şi reprezentanţii în
Adunarea generală naţională se aleg pe o perioadă de 4 ani de către
adunările generale teritoriale prin vot secret şi în condiţiile
participării a minimum două treimi din numărul membrilor adunării
generale. (2) Dacă la adunarea de alegeri nu se
realizează condiţia de participare, după două săptămâni se va organiza
un nou scrutin care va alege reprezentanţii, indiferent de numărul
participanţilor. ART. 592
(1) Colegiul colegiului are un număr de membri proporţional cu numărul
farmaciştilor înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării
alegerilor, după cum urmează: a) 7 membri, pentru un număr de până la 100 de farmacişti înscrişi; b) 11 membri, pentru un număr de 101 până la 500 de farmacişti înscrişi; c) 13 membri, pentru un număr de 501 până la 1.000 de farmacişti înscrişi; d) 19 membri, pentru un număr de peste 1.000 de farmacişti înscrişi.
(2) Consiliul judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, are un
număr de 3 - 11 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală. ART. 593
Consiliul colegiului teritorial exercită atribuţiile prevăzute de lege
şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Farmaciştilor din
România sau prin hotărârea Consiliului naţional. ART. 594
(1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţă organizată în
termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului. (2) Biroul consiliului este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 595 (1) Colegiul Farmaciştilor din România este format din toţi farmaciştii înscrişi în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Farmaciştilor din România are personalitate juridică,
patrimoniu şi buget propriu. Bugetul se formează din contribuţia
colegiilor teritoriale, în cote stabilite de Consiliul naţional.
Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri,
în condiţiile legii. ART. 596 Organele de conducere, la nivel naţional, ale Colegiului Farmaciştilor din România sunt: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv; d) preşedintele. ART. 597
(1) Adunarea generală naţională este alcătuită din preşedinţii
colegiilor teritoriale şi reprezentanţi aleşi de adunările generale
locale prin vot direct şi secret. (2) Norma de reprezentare în adunarea generală este de 1/50 de membri. (3) Reprezentanţii în adunarea generală sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
(4) Proporţional cu numărul de farmacişti înscrişi în evidenţa
colegiului teritorial, se vor alege 3 - 11 membrii supleanţi. ART. 598 Adunarea generală naţională are următoarele atribuţii: a) adoptă Statutul Colegiului Farmaciştilor din România, precum şi Codul deontologic al farmacistului; b) aprobă modificarea acestora; c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul financiar expirat; d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
e) adoptă declaraţii care să reflecte poziţia Colegiului Farmaciştilor
din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce
priveşte profesia de farmacist ori statutul farmacistului în societate;
f) revocă din funcţie membri aleşi, pentru abateri de la prevederile
prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România, care aduc
prejudicii activităţii organismului profesional. ART. 599
(1) Adunarea generală naţională adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin
două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.
(2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după
două săptămâni se va organiza o altă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi,
care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi,
cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 598 lit. a) şi b), pentru
care este necesară condiţia de cvorum prevăzută de lege. (3) Adunarea generală naţională se întruneşte în şedinţă ordinară în primul trimestru al anului în curs. ART. 600 Adunarea generală naţională este condusă de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 601
(1) Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România este
alcătuit din preşedinţii colegiilor teritoriale, 3 reprezentanţi ai
Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti, respectiv preşedintele şi 2
vicepreşedinţi, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice
ca autoritate de stat şi câte un reprezentant al farmaciştilor din
fiecare minister ori instituţie centrală cu reţea sanitară proprie.
Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România poate fi
asistat, cu rol consultativ, de către un reprezentant al Academiei de
Ştiinţe Medicale, al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei şi al Ministerului Justiţiei. (2)
Cheltuielile de deplasare şi diurna reprezentanţilor în Consiliul
naţional al Colegiului Farmaciştilor din România vor fi suportate de
către colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
(3) Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România se
întruneşte legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (1). ART. 602
Consiliul naţional lucrează în prezenţa a două treimi din numărul
membrilor cu drept de vot şi decide cu o majoritate absolută de voturi,
cu excepţia deciziilor referitoare la cotizaţie, pentru care sunt
necesare voturile favorabile a două treimi din numărul total al
membrilor. ART. 603
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din România
sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi
farmaciştii care practică profesia de farmacist în România. ART. 604 Atribuţiile Consiliului naţional sunt următoarele: a) elaborează Statutul Colegiului Farmaciştilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia; b) elaborează Codul deontologic al farmacistului, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru
farmacişti; e) stabileşte sistemul de credite de
educaţie continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de
perfecţionare profesională a farmaciştilor; f)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea normelor
privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României;
g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei
şi Cercetării la elaborarea strategiei şi programelor privind
dezvoltarea învăţământului farmaceutic; h)
fixează cotizaţia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare
farmacist consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti, stabilind
partea din această cotizaţie care trebuie virată către Consiliul
naţional al Colegiului Farmaciştilor din România;
i) gestionează bunurile Colegiului Farmaciştilor din România şi poate
să creeze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesiunea, acţiuni
de întrajutorare sau de sponsorizare; j)
soluţionează, prin comisiile de specialitate ale Colegiului
Farmaciştilor din România, în termen de 30 de zile de la înregistrare,
contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu
regulamentele proprii; k) alege, dintre membrii săi, Biroul executiv al Colegiului Farmaciştilor din România;
l) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de
venituri şi cheltuieli al Colegiului Farmaciştilor din România; m) alege, dintre membrii săi, pe cei care vor forma comisiile de lucru;
n) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi
indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;
o) avizează reînscrierea farmaciştilor care au pierdut calitatea de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România, conform Codului
deontologic al farmacistului. ART. 605
(1) Consiliul naţional stabileşte, în domeniul său de competenţă,
strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de
exercitare a profesiei de farmacist, precum şi condiţiile în care se
desfăşoară aceasta. (2) Reprezentanţii Colegiului
Farmaciştilor din România, anume desemnaţi, au dreptul de a desfăşura
activităţi de control şi supraveghere privind modul de exercitare a
profesiei de farmacist în toate unităţile farmaceutice din România. ART. 606
Biroul executiv al Colegiului Farmaciştilor din România este format
dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în
mod individual de către Consiliul naţional dintre membrii săi. ART. 607 Atribuţiile Biroului executiv sunt următoarele:
a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Farmaciştilor din
România între şedinţele Consiliului naţional; b) aprobă angajarea de personal şi asigură execuţia bugetului Colegiului Farmaciştilor din România; c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului naţional;
d) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute Colegiului
Farmaciştilor din România şi le face publice în presa de specialitate; e) execută hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul
bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale colegiilor teritoriale; g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului; h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional. ART. 608
Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale
Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 609
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii
birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie
lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul
naţional, respectiv consiliile colegiilor teritoriale. ART. 610
Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este
preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 611 Atribuţiile preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din România sunt următoarele:
a) reprezintă Colegiul Farmaciştilor din România în relaţiile cu
persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Farmaciştilor
din România, cu aprobarea Biroului executiv; c) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale, ale Consiliului naţional;
d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile
Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi
lucrările curente; e) angajează personalul de specialitate şi administrativ; f) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Consiliul naţional ori de Biroul executiv. ART. 612
(1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România, atât la nivel
naţional, cât şi teritorial, farmaciştii care deţin funcţii de
conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al
structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate
şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor
profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
(2) Farmaciştii pentru care pe timpul exercitării mandatului de membru
al organelor de conducere a survenit situaţia de incompatibilitate
pierd de drept mandatul încredinţat, urmând ca locul rămas vacant să
fie ocupat, după caz, de primul membru aflat pe lista supleanţilor sau
prin organizarea unei noi alegeri. #M9 (3)
Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi
naţional, cu excepţia mandatului de membru în Adunarea generală a
farmaciştilor şi Adunarea generală naţională, este de maximum două
mandate succesive.
#B SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 613
Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi
regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului şi
a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului
Farmaciştilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din
România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia
sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi
prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 614
(1) În cazurile prevăzute la art. 613, plângerea împotriva unui
farmacist se depune la colegiul al cărui membru este.
(2) Biroul consiliului, în baza anchetei disciplinare efectuate de
către departamentul de jurisdicţie profesională, poate decide: a) respingerea plângerii ca vădit nefondată; b) solicitarea completării anchetei disciplinare; c) dispunerea trimiterii dosarului disciplinar la comisia de disciplină.
(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut
plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se
contestă. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al
Consiliului naţional. ART. 615
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează o comisie de disciplină, constituită din 3 membri,
independentă de conducerea colegiului, care judecă abaterile
disciplinare săvârşite de farmaciştii cuprinşi în acel colegiu.
(2) În cadrul Colegiului Farmaciştilor din România se organizează şi
funcţionează Comisia superioară de disciplină.
(3) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul
Colegiului Farmaciştilor din România, cu respectarea principiului
egalităţii, a dreptului de apărare, precum şi a principiului
contradictorialităţii. ART. 616
(1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului
teritorial sunt aleşi de către adunarea generală judeţeană, respectiv
de cea a municipiului Bucureşti, iar membrii Comisiei superioare de
disciplină vor fi aleşi de către Adunarea generală naţională.
(2) Membrii comisiilor de disciplină vor fi aleşi din rândul
farmaciştilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie şi care nu au
avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani. (3)
Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice
altă funcţie în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 4 ani.
(5) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de
autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de către
Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de
disciplină. (6) Calitatea de membru al comisiilor
de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România ori prin numirea unui
alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul
Sănătăţii Publice sau autoritatea de sănătate publică. ART. 617 (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 3 membri, iar la nivel naţional 5 membri.
(3) Membrii comisiilor de disciplină îşi vor alege un preşedinte, care
conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.
(4) Preşedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale
raportul anual al activităţii comisiei de disciplină. ART. 618 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam;
d) suspendarea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România pe o perioadă determinată, de la o lună la un an; e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România operează de drept pe durata stabilită de instanţa de judecată
prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, cu privire la
interzicerea exercitării profesiei. (3) La
sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz,
obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare
sau de educaţie farmaceutică ori altor forme de pregătire profesională. ART. 619
(1) Decizia comisiei de disciplină se comunică farmacistului cercetat
disciplinar, persoanei care a făcut sesizarea, Ministerului Sănătăţii
Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmaciştilor din România şi
persoanei cu care farmacistul sancţionat are încheiat contractul de
muncă. (2) În termen de 15 zile de la comunicare,
persoanele şi autorităţile prevăzute la alin. (1) pot contesta la
Comisia superioară de disciplină decizia pronunţată. ART. 620
(1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni
de la data săvârşirii faptei sau data luării la cunoştinţă.
(2) Consecinţele executării aplicării sancţiunilor prevăzute la art.
618 alin. (1) lit. a) - c) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la art. 618 alin. (1) lit. d), în
termen de un an de la data expirării perioadei de suspendare.
(3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 618 alin. (1) lit.
e), farmacistul poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de
membru al colegiului, după expirarea perioadei stabilite de instanţa
judecătorească prin hotărâre penală definitivă, prin care s-a dispus
interdicţia exercitării profesiei, sau după 2 ani de la data aplicării
sancţiunii de către comisia de disciplină. Redobândirea calităţii de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România se face în condiţiile
legii. (4) În situaţia în care prin decizia
comisiei de disciplină au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art.
618 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea
dovezii aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de
disciplină. (5) Repetarea unei abateri
disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie
circumstanţă agravantă care va fi avută în vedere la aplicarea unei noi
sancţiuni. ART. 621 (1)
Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate de către
biroul consiliului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv
al Colegiului Farmaciştilor din România. (2)
Unităţile sanitare sau farmaceutice au obligaţia de a pune la
dispoziţie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate cu
investigarea abaterii disciplinare documentele profesionale solicitate,
precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei. ART. 622
Decizia pronunţată de Comisia superioară de disciplină, precum şi cea
pronunţată de Consiliul naţional pot fi contestate la secţia de
contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea farmacistul sancţionat, în termen de 30 de zile
de la comunicare.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 623 Veniturile Colegiului Farmaciştilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţii lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) organizarea de cursuri de educaţie profesională continuă; j) alte surse. ART. 624
(1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de către
consiliul teritorial de către membrii Colegiului Farmaciştilor din
România determină plata unor penalităţi de întârziere în cuantumul
prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice.
(2) Aceeaşi măsură se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă
partea de cotizaţie stabilită de Consiliul naţional. ART. 625
(1) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Colegiului Farmaciştilor din
România pe o perioadă de 3 luni şi după atenţionarea scrisă a
consiliului local se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru al
Colegiului, până la plata cotizaţiei datorate.
(2) Sancţiunea se aplică de către comisia locală de disciplină, la
sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului
teritorial. ART. 626 Pentru
serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului
Farmaciştilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de către
Consiliul naţional, respectiv consiliul colegiului teritorial. ART. 627
(1) Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către
forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al
Colegiului Farmaciştilor din România. (2) Partea
din cotizaţie aferentă funcţionării structurii naţionale va fi virată
până cel mai târziu la sfârşitul lunii următoare aceleia pentru care a
fost percepută cotizaţia. ART. 628
(1) Partea de cotizaţie datorată Colegiului Farmaciştilor din România
de către consiliile colegiilor teritoriale se va vira către acesta
înaintea altor plăţi. (2) Obligaţia urmăririi şi
efectuării vărsării cotei aferente Colegiului Farmaciştilor din România
revine preşedintelui consiliului colegiului teritorial. ART. 629
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi
funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii,
cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse prin concurs farmaciştilor, întrajutorarea
farmaciştilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop
filantropic şi ştiinţific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de
consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 630
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Farmaciştilor din România să se
desfăşoare în condiţiile legii. ART. 631
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Farmaciştilor din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 632
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Farmaciştilor din România. În termen de 15 zile de la
efectuarea demersului acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în
normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest
sens. ART. 633 În cazul
nerespectării prevederilor art. 632, Ministerul Sănătăţii Publice se
adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 634
Practicarea profesiei de farmacist de o persoană care nu are această
calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal. ART. 635
În vederea facilitării accesului la exercitarea profesiei de farmacist
pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Farmaciştilor din România, recunoaşte calificările de
farmacist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene,
într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de către
cetăţenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 636
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii
Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de
Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora se elaborează de către
Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor
din România, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală se elaborează de
către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (3) Normele
privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate
şi moralitate profesională a farmaciştilor se elaborează în colaborare,
de către autorităţile competente române definite de prezenta lege, şi
se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 637
(1) Atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România nu pot fi
exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Farmaciştilor din România nu se poate substitui
organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor
sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Farmaciştilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 638
Codul deontologic al farmacistului, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc
organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 639
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent,
farmacistul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă
pentru greşeli în activitatea profesională şi să înştiinţeze colegiul
teritorial al cărui membru este. ART. 640
(1) Farmaciştii care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului central
al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări
de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, pot desfăşura în
afara programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi
profesionale, potrivit calificării pe care o deţin exclusiv în unităţi
sanitare sau farmaceutice private. (2)
Farmaciştilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 641
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă Legea nr.
305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi
organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30
iunie 2004.
*
Prezentul titlu transpune integral
prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de farmacist, cuprinse
în următoarele acte normative ale Uniunii Europene:
a) art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
b) Directiva Consiliului nr. 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 pentru
coordonarea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative
privind anumite activităţi din domeniul farmaceutic, cu modificările şi
completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 34;
c) Directiva Consiliului nr. 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind
recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri
de farmacist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a
dreptului de stabilire privind anumite activităţi în domeniul
farmaceutic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24
septembrie 1985, p. 37; d) Directiva Consiliului
2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din
statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;
e) art. 45, art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art.
53, art. 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva Consiliului
2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor
profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005.
TITLUL XV
Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse
şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice
CAP. 1 Răspunderea civilă a personalului medical
ART. 642 (1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:
a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul,
asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale;
b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea
actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii
asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical
şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi
farmaceutice. (2) Personalul medical răspunde
civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi
neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în
exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor
de prevenţie, diagnostic sau tratament. (3)
Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind
confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea
acordării asistenţei medicale. (4) Personalul
medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea
profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu
excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal
medical ce are competenţa necesară. (5)
Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură
angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul
constituie infracţiune conform legii. ART. 643
(1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde
proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. (2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente
cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale,
efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate
ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale
materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicale şi sanitare folosite; b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.
CAP. 2
Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale
sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente
ART. 644
(1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de
servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru
prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau
tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o
cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie; b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale,
substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de
garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale
sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără
asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii
medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere
civilă în domeniul medical. (2) Unităţile
prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru
prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu
acesta. ART. 645 Unităţile
sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund
civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect,
pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale
unităţii sanitare. ART. 646
Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii
medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale,
substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii
civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de
prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect
de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de
garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare. ART. 647
Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de
servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile
sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul
prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a
serviciilor prestate. ART. 648
Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private
furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile
cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a
utilităţilor.
CAP. 3 Acordul pacientului informat
ART. 649
(1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament,
cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către
medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor
alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.
(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul
dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului
informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de
înţelegere a acestuia. (3) Informaţiile trebuie
să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi
consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament,
riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea
tratamentului. ART. 650
Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18
ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau
reprezentantului legal, în următoarele cazuri: a)
situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi
contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege
situaţia medicală în care se află; b) situaţii
medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale
şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste
16 ani. ART. 651 (1)
Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin
consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali
ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de
discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu
poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.
(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu
poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita
autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot
acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul
de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod
ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.
ART. 652
(1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de
a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar
dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare
urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei
legi. (2) Medicul, medicul dentist, asistentul
medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de
sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe
alte criterii de discriminare interzise prin lege.
(3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de
a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei
medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea
sau viaţa pacientului. ART. 653
(1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au
acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă: a) odată cu vindecarea bolii; b) de către pacient; c) de către medic, în următoarele situaţii:
(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate
datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu
competenţe sporite; (ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.
(2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1)
lit. c) pct. (ii), dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5
zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în
care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului. ART. 654
(1) Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii
furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei
medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a
primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit
reglementărilor legale. (2) Medicul poate refuza
asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 653
alin. (1) lit. c). ART. 655
(1) În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate,
personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice,
stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă,
aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor
recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective. #M28 (2) *** Abrogat
#B CAP. 5
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici,
farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
ART. 656
(1) Personalul medical definit la art. 642 alin. (1) lit. a) care
acordă asistenţă medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat,
într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum
şi atunci când aceasta se acordă în afara acestei locaţii, ca urmare a
unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care
necesită această asistenţă ori a unui terţ care solicită această
asistenţă pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive
independente de voinţa lor, nu pot apela ele însele la această
asistenţă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de
răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul
medical. (2) O copie după asigurare va fi
prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o
condiţie obligatorie pentru angajare. ART. 657
(1) Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care
asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se
constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi
pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul
medical. (2) Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală.
(3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de
asigurări de răspundere civilă şi va cuprinde toate tipurile de
tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa
profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de
unităţile de profil. ART. 658
(1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este
obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de
judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei
asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv
vătămarea corporală ori decesul. (2) În caz de
deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului
care au solicitat acestea. (3) Despăgubirile se
acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea
persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a
solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie.
(4) Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de
un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora;
cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită
prin poliţa de asigurare. ART. 659
Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau
decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia
cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. ART. 660
(1) În cazul în care pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări
valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată
de fiecare asigurător. (2) Asiguratul are
obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de
asigurări cu alţi asigurători, atât la încheierea poliţiei, cât şi pe
parcursul executării acesteia. #M17 ART. 661
(1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de
către CNAS, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul
asigurărilor şi CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC, cu avizul Ministerului
Sănătăţii Publice. #B (2) Nivelul primelor,
termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări
se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asigurători. ART. 662
(1) Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care
rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.
(2) În cazul în care părţile - asigurat, asigurător şi persoana
prejudiciată - cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului,
despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a
instanţei judecătoreşti competente. ART. 663
Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor
fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat. ART. 664
Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc şi către persoanele care
nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate. ART. 665
(1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei
asistenţe medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi
direct sau indirect în asistenţa medicală. (2)
Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care
furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente care sunt
folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în
asistenţă medicală calificată, conform obligaţiei acestora, asumată
prin contractele de furnizare a acestora. ART. 666
(1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul
părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete
ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei
de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil,
datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţă.
(2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri: a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;
b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale
echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte
secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;
c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei
responsabile, cât şi unor deficienţe administrative de care se face
vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţă medicală sau
ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde
medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana
îndreptăţită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la
cei vinovaţi, alţii decât persoana responsabilă, proporţional cu partea
de vină ce revine acestora; d) asistenţa medicală
a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul
acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1). ART. 667
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în
scris asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenţa
unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data
la care au luat la cunoştinţă despre această acţiune.
CAP. 6
Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională
pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei
medicale
ART. 668 (1)
La nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti se constituie Comisia de monitorizare şi competenţă
profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia.
(2) Comisia are în componenţă reprezentanţi ai autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi, respectiv, ai municipiului Bucureşti,
casei judeţene de asigurări de sănătate, colegiului judeţean al
medicilor, colegiului judeţean al medicilor dentişti, colegiului
judeţean al farmaciştilor, ordinului judeţean al asistenţilor şi
moaşelor din România, un expert medico-legal, sub conducerea unui
director adjunct al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv
a municipiului Bucureşti. (3) Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Comisiei se elaborează de Ministerul
Sănătăţii Publice, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 669
(1) Ministerul Sănătăţii Publice aprobă, la propunerea Colegiului
Medicilor din România, pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, o
listă naţională de experţi medicali, în fiecare specialitate, care vor
fi consultaţi conform regulamentului de organizare şi funcţionare a
Comisiei. (2) Pe lista de experţi se poate
înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moaşă
cu o vechime de cel puţin 8 ani în specialitate, cu avizul Colegiului
Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti, Colegiului
Farmaciştilor şi, respectiv, al Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România. (3) Modalitatea de
remunerare a experţilor medicali din lista naţională se stabileşte prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (4)
Onorariile pentru serviciile prestate de către experţii medicali,
desemnaţi potrivit art. 671, se stabilesc în raport cu complexitatea
cazului expertizat, sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi vor fi suportate de partea interesată. ART. 670 Comisia poate fi sesizată de:
a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se
consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei
activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament;
b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis
imputabil unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament. ART. 671
(1) Comisia desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeană a
experţilor un grup de experţi sau un expert, în funcţie de
complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra
cazului. (2) Experţii prevăzuţi la alin. (1) au
acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare
o consideră necesară, şi au dreptul de a audia şi înregistra
depoziţiile tuturor persoanelor implicate. (3)
Experţii întocmesc în termen de 30 de zile un raport asupra cazului pe
care îl înaintează Comisiei. Comisia adoptă o decizie asupra cazului,
în maximum 3 luni de la data sesizării. (4)
Fiecare parte interesată are dreptul să primească o copie a raportului
experţilor şi a documentelor medicale care au stat la baza acestuia. ART. 672
Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o
situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor
implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice. ART. 673
(1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate
nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de
judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării
deciziei. (2) Procedura stabilirii cazurilor de
malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului
comun. ART. 674 (1)
Întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în
momentul sesizării instanţei, este confidenţială.
(2) Încălcarea confidenţialităţii de către persoana care a făcut
sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de
conciliere. (3) Încălcarea confidenţialităţii de
către membrii Comisiei sau experţii desemnaţi de aceasta atrage
sancţiuni profesionale şi administrative, conform regulamentelor
aprobate.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 675 (1) Comisia întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii Publice.
(2) Pe baza datelor astfel obţinute, Ministerul Sănătăţii Publice
elaborează un raport anual naţional asupra malpraxisului medical, pe
care îl prezintă Parlamentului, Guvernului şi opiniei publice. ART. 676
Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege
este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul
de malpraxis reclamat. ART. 677
Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie,
diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea
prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni. ART. 678
(1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea
sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de
prezenta lege constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu
suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea
autorizaţiei de funcţionare. (2) Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale. ART. 679 Prevederile prezentului titlu nu se aplică activităţii de cercetare biomedicală. ART. 680
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
vor elabora împreună, prin ordin comun sau separat, după caz, normele
metodologice de aplicare a acestuia. ART. 681 La data intrării în vigoare a prezentului titlu orice dispoziţie contrară se abrogă.
TITLUL XVI*)
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate
Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti
#CIN
*) A se vedea şi pct. 55 din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009 (#M30),
precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1421/2009 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică,
Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. Reproducem mai jos prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1421/2009. "ART. 1
(1) Se înfiinţează Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare
SNSPMPDSB, prin comasarea prin fuziune a Şcolii Naţionale de Sănătate
Publică şi Management Sanitar Bucureşti cu Centrul Naţional de
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, care se desfiinţează.
(2) SNSPMPDSB este instituţie publică cu personalitate juridică română,
specializată în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi
managementului sanitar, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor
nr. 31, sectorul 2. (3) SNSPMPDSB funcţionează în
subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti
(UMF Carol Davila Bucureşti) şi coordonarea Ministerului Sănătăţii,
având funcţii didactice, de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi de
producţie în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi
managementului sanitar. (4) SNSPMPDSB acordă
asistenţă tehnică în domeniul sănătăţii publice şi al managementului
sanitar şi are rol de for tehnic şi profesional pentru elaborarea
propunerilor de strategii specifice sănătăţii publice. (5) SNSPMPDSB se finanţează integral din venituri proprii."
ART. 682*)
Se înfiinţează Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare
SNSPMPDSB, instituţie publică, persoană juridică română cu sediul în
municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, coordonată de
Ministerul Sănătăţii Publice, prin reorganizarea Institutului Naţional
de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, care se desfiinţează. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 682 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 683*) (1) SNSPMPDSB are următoarele obiecte de activitate:
a) organizarea şi desfăşurarea de cursuri în domeniul administraţiei şi
managementului sanitar, pentru pregătirea şi perfecţionarea
personalului cu studii superioare, precum şi a celui cu studii medii şi
postliceale cu precădere din domeniul sanitar; b)
desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul
sănătăţii publice şi private şi al managementului în sănătate;
c) acordarea asistenţei tehnice în domeniul sănătăţii publice şi
private şi al managementului serviciilor de sănătate;
d) alte activităţi specifice din domeniul sănătăţii publice şi
managementului sanitar, precum promovarea sănătăţii, efectuarea de
studii şi aplicaţii pentru evaluarea şi eficientizarea performanţelor
sistemului de sănătate sau alte documentări, analize şi proiecte pentru
sprijinirea procesului de reformă în contextul integrării europene. #M45
(1^1) SNSPMPDSB funcţionează în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar
coordonarea academică se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. #B
(2) SNSPMPDSB va organiza şi va desfăşura cursuri de atestat, cursuri
de scurtă durată şi alte tipuri de cursuri specifice în domeniul
managementului sanitar, cu precădere pentru personalul ce lucrează în
domeniul sanitar, inclusiv în administraţia publică sanitară, având
dreptul de a elibera certificate de absolvire şi diplome, fiind
responsabil naţional pentru atestatele de pregătire complementară în
managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară şi management
financiar şi în managementul cabinetului medical şi promovarea
sănătăţii. (3) SNSPMPDSB va organiza şi va
desfăşura cursuri universitare de masterat, inclusiv în parteneriat cu
instituţii de profil naţionale şi internaţionale, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare. (4) SNSPMPDSB
este instituţie specializată care asigură formarea şi perfecţionarea
funcţionarilor publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor de
sănătate, conform obligaţiei prevăzute în legislaţia aplicabilă
funcţionarilor publici, fiind abilitată şi recunoscută în acest sens.
(5) Certificatele şi diplomele eliberate de SNSPMPDSB sunt recunoscute
de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi sunt opozabile terţilor. (6) Eliberarea
certificatelor şi diplomelor se va realiza în baza unui ordin comun al
ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
(7) Organizarea şi desfăşurarea programelor de pregătire teoretică şi
practică prevăzute la alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi eliberarea
certificatelor şi diplomelor se vor face cu respectarea prevederilor
legale în vigoare. (8) Consiliul de administraţie al SNSPMPDSB poate aproba intrarea în consorţii universitare, potrivit legii. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 683 alin. (1), (6) - (8)
din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 684*)
(1) Conducerea SNSPMPDSB este asigurată de Consiliul de administraţie,
care are în componenţă şapte membri: doi reprezentanţi ai Ministerului
Sănătăţii Publice, doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, doi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate şi directorul general. (2) Preşedintele
Consiliului de administraţie este ales prin vot secret de către membrii
Consiliului de administraţie. (3) Membrii
Consiliului de administraţie al SNSPMPDSB sunt numiţi prin ordin comun
al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării
şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru un
mandat de trei ani; mandatul încetează prin revocarea celor care i-au
numit, expirare a mandatului, demisie, deces. (4)
Pentru activitatea desfăşurată în calitate de membri ai Consiliului de
administraţie, aceştia au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită
de Consiliul de administraţie, care nu poate fi mai mare de 20% din
salariul de bază al directorului general al SNSPMPDSB. #M12
(5) Directorul general este numit prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, pentru o perioadă de 3 ani, prin concurs organizat de
Consiliul de administraţie, potrivit condiţiilor stabilite în
regulamentul de organizare şi funcţionare. Până la ocuparea prin
concurs a funcţiei de director general, se numeşte, prin ordin al
ministrului sănătăţii publice, un director general interimar. #B
(6) Conducerea executivă a SNSPMPDSB este asigurată de directorul
general, care este ordonator de credite şi membru în Consiliul de
administraţie. (7) Salariul de bază al
directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, potrivit reglementărilor legale. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 684 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 685*)
În structura SNSPMPDSB va funcţiona un Consiliu ştiinţific şi pedagogic
care coordonează activităţile de învăţământ şi cercetare-dezvoltare
desfăşurate de SNSPMPDSB. Preşedintele Consiliului ştiinţific şi
pedagogic este unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi
Cercetării din Consiliul de administraţie. Numărul membrilor şi
condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi
pedagogic vor fi prevăzute în statutul aprobat de Consiliul de
administraţie, care va aproba şi componenţa nominală a Consiliului
ştiinţific şi pedagogic. #CIN *) Conform art.
68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a
hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi
instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr.
329/2009 (#M30), se abrogă art. 685 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 686*)
Regulamentul de organizare şi funcţionare, statutul, organigrama,
statul de funcţii şi structura de personal ale SNSPMPDSB vor fi
aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului
educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, la propunerea Consiliului de administraţie al
SNSPMPDSB, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. #CIN *) Conform art. 68 lit. k) din
Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea noilor
entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor
publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 (#M30),
se abrogă art. 686 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 687*) SNSPMPDSB are următoarele principale structuri funcţionale:
a) Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice,
administraţiei şi managementului serviciilor de sănătate; b) Centrul de management al serviciilor de sănătate; c) Centrul de cercetare şi evaluare a serviciilor de sănătate; d) Centrul naţional de promovare a sănătăţii;
e) Departamentul de sănătate publică şi management al serviciilor de
sănătate pentru persoane cu studii medii şi postliceale din domeniul
sănătăţii publice şi private. #CIN *) 1.
Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 687 lit. c) din Legea nr. 95/2006.
2. Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 687 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 688*)
(1) SNSPMPDSB are normate zece posturi de personal didactic sau cu grad
ştiinţific echivalent, pentru primii doi ani de la intrarea în vigoare
a prezentului titlu, iar ulterior, în funcţie de necesităţi, numărul
acestor posturi se va stabili cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării. Posturile de personal didactic vor fi ocupate conform
legislaţiei în vigoare. Personalul Institutului Naţional de
Cercetare-Dezvoltare în Sănătate este preluat de SNSPMPDSB cu toate
drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. (2) Pentru nevoile de formare
interdisciplinare se va putea recurge la resurse umane existente în
cadrul instituţiilor universitare şi organizaţiilor interne şi
internaţionale cu activitate în domeniu. #M32 (3) *** Abrogat #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 688 alin. (1) teza a 2-a
din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 689*)
Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării
împreună cu ministerele de profil vor lua măsurile corespunzătoare
pentru asigurarea sediilor şi a bazei materiale necesare SNSPMPDSB. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 689 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 690*)
(1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în
Sănătate Bucureşti se transferă la SNSPMPDSB şi se va prelua pe bază de
protocol de predare-preluare, pe baza datelor din bilanţul contabil
întocmit la 31 decembrie 2005, actualizat potrivit prevederilor legale,
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. (2) Imobilul compus din construcţiile,
anexele şi terenul aferent, situate în municipiul Bucureşti, Str.
Vaselor nr. 31, sectorul 2, în care a funcţionat Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, trec în administrarea
SNSPMPDSB. (3) Activul şi pasivul Institutului
Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti se preiau pe
bază de protocol de predare-preluare de către SNSPMPDSB, în termen de
30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.
(4) SNSPMPDSB preia toate drepturile şi este ţinută de toate
obligaţiile Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate
Bucureşti, potrivit reglementărilor legale şi contractuale. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 690 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 691
(1) Înfiinţarea SNSPMPDSB ca instituţie de învăţământ superior
organizatoare de studii universitare de masterat se va face cu
respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cu parcurgerea
etapei de evaluare academică şi de acreditare.
(2) SNSPMPDSB este autorizată provizoriu pe o perioadă de 5 ani,
perioadă în care se vor face demersurile necesare acreditării, conform
normelor Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. ART. 692*)
(1) Finanţarea SNSPMPDSB se realizează din venituri proprii, precum şi
din donaţii, sponsorizări şi din alte surse, în condiţiile legii.
(2) SNSPMPDSB poate desfăşura activităţi aferente programelor naţionale
de sănătate, finanţate de la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, şi
activităţi de analiză, evaluare şi monitorizare a serviciilor de
sănătate decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate. (3) Activităţile prevăzute la alin. (2)
se realizează prin negociere directă, pe bază de contracte încheiate cu
Ministerul Sănătăţii Publice şi, respectiv, cu Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate. #CIN *) Conform art. 68
lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a
hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi
instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr.
329/2009 (#M30), se abrogă art. 692 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 693
Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 1.329/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate
Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
876 din 4 decembrie 2002. ART. 694 Orice alte dispoziţii contrare prezentului titlu se abrogă.
TITLUL XVII Medicamentul
CAP. 1 Delimitări conceptuale
ART. 695 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: 1. medicament:
a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având
proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau
b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită
sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau
modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni
farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui
diagnostic medical; 2. substanţă - orice materie, indiferent de origine, care poate fi: - umană, precum: sânge uman şi produse derivate din sângele uman;
- animală, precum: microorganisme, animale întregi, părţi de organe,
secreţii animale, toxine, extracte, produse derivate din sânge; - vegetală, precum: microorganisme, plante, părţi de plante, secreţii vegetale, extracte;
- chimică, precum: elemente, substanţe chimice naturale şi produşi
chimici obţinuţi prin transformare chimică sau sinteză; 3. medicament imunologic - orice medicament care constă în vaccinuri, toxine, seruri sau produse alergene: a) vaccinurile, toxinele sau serurile se referă în special la:
(i) agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii active, precum
vaccinul holeric, BCG, vaccinul poliomielitic, vaccinul variolic;
(ii) agenţi folosiţi pentru diagnosticarea stării de imunitate,
incluzând în special tuberculina şi tuberculina PPD, toxine folosite
pentru testele Schick şi Dick, brucelina; (iii)
agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii pasive, precum antitoxina
difterică, globulina antivariolică, globulina antilimfocitică;
b) produsele alergene sunt medicamentele destinate identificării sau
inducerii unei modificări specifice şi dobândite a răspunsului imun la
un agent alergizant; 4. medicament homeopat -
orice medicament obţinut din substanţe numite suşe homeopate în acord
cu un procedeu de fabricaţie homeopat descris de Farmacopeea Europeană
sau, în abstanţa acesteia, de farmacopeele utilizate în prezent în
România şi în statele membre ale Uniunii Europene; un medicament
homeopat poate conţine mai multe principii active;
5. medicament radiofarmaceutic - orice medicament care, atunci când
este gata de folosire, conţine încorporaţi, în scopuri medicale, unul
sau mai mulţi radionuclizi (izotopi radioactivi);
6. generator de radionuclizi - orice sistem care încorporează un
radionuclid-părinte fixat, care serveşte la producerea unui
radionuclid-fiică obţinut prin eluţie sau prin orice altă metodă şi
care este folosit într-un medicament radiofarmaceutic;
7. kit (trusă) - orice preparat care urmează să fie reconstituit sau
combinat cu radionuclizi în medicamentul radiofarmaceutic final, în mod
obişnuit înaintea administrării lui; 8. precursor
radionuclidic - orice alt radionuclid produs pentru radiomarcarea altei
substanţe înaintea administrării; 9. medicament
derivat din sânge uman sau plasmă umană - medicament pe bază de
constituenţi din sânge, preparaţi industrial de unităţi publice sau
private; asemenea medicamente includ în special albumină, factori de
coagulare şi imunoglobuline de origine umană; 10.
reacţie adversă - un răspuns nociv şi nedorit, care apare la utilizarea
unui medicament în doze, întrebuinţat în mod normal la om pentru
profilaxia, diagnosticarea sau tratamentul bolii ori pentru
restabilirea, corectarea sau modificarea unor funcţii fiziologice;
11. reacţie adversă gravă - o reacţie adversă care cauzează moartea,
pune în pericol viaţa, necesită spitalizarea sau prelungirea
spitalizării, provoacă un handicap ori o incapacitate durabilă sau
importantă ori provoacă anomalii/malformaţii congenitale;
12. reacţie adversă neaşteptată - o reacţie adversă a cărei natură,
severitate sau evoluţie nu corespunde informaţiilor din rezumatul
caracteristicilor produsului; 13. rapoarte
periodice actualizate referitoare la siguranţă (RPAS) - rapoartele
periodice conţinând informaţiile înregistrate conform art. 816;
14. studiu de siguranţă postautorizare - un studiu
farmaco-epidemiologic sau un studiu clinic realizat în concordanţă cu
prevederile autorizaţiei de punere pe piaţă, desfăşurat în scopul
identificării sau cuantificării unui risc din punctul de vedere al
siguranţei pentru un medicament autorizat; 15.
abuz de medicamente - utilizarea intenţionată excesivă, permanentă sau
sporadică, a medicamentelor, care este însoţită de efecte nocive la
nivel fizic sau psihic; #M17 16. distribuţie
angro a medicamentelor - totalitatea activităţilor de procurare,
deţinere, livrare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de
eliberare a acestora către public (distribuţia en detail); asemenea
activităţi sunt efectuate de fabricanţi ori depozitele lor, importatori
şi alţi distribuitori angro sau de farmacişti ori alte persoane
autorizate să furnizeze medicamente către public în România; #B
17. obligaţie de serviciu public - obligaţia distribuitorilor angro de
a asigura permanent o gamă adecvată de medicamente care să răspundă
necesităţilor unui spaţiu geografic determinat şi de a livra pe întreg
spaţiul respectiv cantităţile solicitate în cel mai scurt termen de la
primirea comenzii; 18. reprezentant al
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă - persoana cunoscută în
mod obişnuit sub denumirea de reprezentant local, desemnată de către
deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă să îl reprezinte în România; 19. prescripţie medicală - orice prescripţie de medicamente emisă de o persoană calificată în acest sens;
20. denumirea medicamentului - denumirea atribuită unui medicament, ce
poate să fie o denumire inventată care să nu conducă la confuzii cu
denumirea comună ori cu o denumire comună sau ştiinţifică, însoţită de
marca ori numele deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă;
21. denumire comună - denumirea comună internaţională recomandată de
către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau, dacă o astfel de
denumire nu există, denumirea comună uzuală; 22.
concentraţia medicamentului - conţinutul în substanţe active, exprimat
în cantitate pe unitatea dozată, pe unitatea de volum sau de greutate,
în funcţie de forma farmaceutică; 23. ambalaj primar - recipientul sau orice altă formă de ambalaj aflată în contact direct cu medicamentul; 24. ambalaj secundar - ambalajul în care este introdus ambalajul primar; 25. etichetare - informaţiile de pe ambalajul primar sau secundar; 26. prospect - document cuprinzând informaţiile pentru utilizator, care însoţeşte medicamentul; #M37
27. autoritate competentă - Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale, denumită în continuare ANMDM; #B 28. riscuri legate de utilizarea medicamentului:
- orice risc pentru sănătatea pacientului sau pentru sănătatea publică,
legat de calitatea, siguranţa ori eficacitatea medicamentului; - orice risc de efecte indezirabile asupra mediului;
29. raport risc - beneficiu - o evaluare a efectelor terapeutice
pozitive ale medicamentului, comparativ cu riscurile definite la pct.
28 prima liniuţă; 30. medicament din plante
medicinale cu utilizare tradiţională - orice medicament din plante care
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 714 alin (1);
31. medicament din plante - orice medicament conţinând ca substanţe
active exclusiv una sau mai multe substanţe vegetale sau preparate din
plante ori o combinaţie între una sau mai multe astfel de substanţe
vegetale ori preparate din plante; 32. substanţe
vegetale - plante, părţi din plante, alge, fungi, licheni întregi,
fragmentaţi sau tăiaţi, într-o formă neprocesată, de obicei uscaţi, dar
uneori proaspeţi; anumite exudate ce nu au fost supuse unui tratament
specific sunt, de asemenea, considerate a fi substanţe vegetale;
substanţele vegetale sunt definite precis prin partea din plantă care
este utilizată şi prin denumirea botanică în sistemul binominal (gen,
specie, varietate şi autor); 33. preparate din
plante - preparate obţinute prin supunerea substanţelor din plante la
tratamente precum extracţia, distilarea, presarea, fracţionarea,
purificarea, concentrarea sau fermentarea; acestea includ substanţe din
plante concasate sau pulverizate, tincturi, extracte, uleiuri
esenţiale, sucuri obţinute prin presare sau exudate procesate; #M17
34. procedura centralizată - procedura de autorizare de punere pe piaţă
prevăzută în Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr.
726/2004, care stabileşte procedurile comunitare pentru autorizarea şi
supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi care constituie
Agenţia Europeană a Medicamentelor, şi în Regulamentul (CE) nr.
1.394/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie
2007 privind medicamentele pentru terapie avansată; #B 35. ţări terţe - alte ţări decât România şi statele membre ale Uniunii Europene; #M17
36. medicament pentru terapie avansată - un produs, astfel cum este
definit în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.394/2007.
#B CAP. 2 Domeniu de aplicare
ART. 696
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman,
destinate punerii pe piaţă în România, fabricate industrial sau produse
printr-o metodă implicând un proces industrial.
(2) În cazul în care, luând în considerare toate caracteristicile unui
produs, acesta poate fi încadrat atât în definiţia de "medicament", cât
şi în definiţia unui produs reglementat de altă lege naţională, se
aplică prevederile prezentului titlu. (3) Fără a
aduce atingere prevederilor alin. (1) şi ale art. 697 lit. d), cap. IV
al prezentului titlu se aplică medicamentelor destinate exclusiv
exportului şi produselor intermediare. ART. 697 (1) Prevederile prezentului titlu nu se aplică:
a) medicamentelor preparate în farmacie conform unei prescripţii
medicale pentru un anumit pacient (numite formule magistrale);
b) medicamentelor preparate în farmacie conform indicaţiilor unei
farmacopei şi destinate eliberării directe către pacienţii farmaciei
respective (numite formule oficinale); c)
medicamentelor destinate studiilor de cercetare şi dezvoltare, dar fără
a aduce atingere prevederilor legale referitoare la implementarea bunei
practici în desfăşurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de
uz uman; d) produselor intermediare destinate a fi procesate de către un fabricant autorizat; e) radionuclizilor utilizaţi sub formă de surse închise;
f) sângelui total, plasmei sau celulelor sangvine de origine umană,
exceptând plasma preparată printr-o metodă care presupune un proces
industrial; #M17 g) medicamentelor pentru
terapie avansată, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr.
1.394/2007, care sunt preparate în mod nesistematic, în conformitate cu
standarde de calitate specifice şi care sunt utilizate în România, în
cadrul unui spital, sub responsabilitatea unui medic, în scopul de a se
conforma unei prescripţii medicale privind un medicament adaptat
special destinat unui anumit pacient. (2)
Fabricarea medicamentelor prevăzute la alin. (1) lit. g) este
autorizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale. Aceasta se asigură că cerinţele privind trasabilitatea şi
farmacovigilenţa, precum şi standardele de calitate specifice prevăzute
la lit. g) sunt echivalente cu cele prevăzute la nivel comunitar cu
privire la medicamentele pentru terapie avansată pentru care este
necesară autorizarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004
al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 de
stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi
supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a
unei agenţii europene a medicamentului. #B ART. 698
(1) Prezentul titlu nu derogă de la prevederile legislaţiei naţionale
compatibilizate cu normele comunitare referitoare la protecţia
radiologică a persoanelor supuse examinărilor sau tratamentelor
medicale ori la regulile de siguranţă pentru protecţia sănătăţii
populaţiei şi a lucrătorilor împotriva pericolelor datorate radiaţiilor
ionizante. (2) Prezentul titlu nu aduce atingere
legislaţiei naţionale compatibilizate cu normele comunitare referitoare
la schimbul de substanţe terapeutice de origine umană.
(3) Prezentul titlu nu aduce atingere competenţelor Ministerului
Sănătăţii Publice privind stabilirea preţurilor medicamentelor sau
includerea medicamentelor în domeniul de aplicare a schemelor naţionale
de asigurări de sănătate, pe baza condiţiilor de sănătate, economice şi
sociale. ART. 699 (1)
Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea
prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a
răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu bună-credinţă, conform
specificaţiilor unei persoane calificate autorizate, şi destinate
pacienţilor aflaţi sub responsabilitatea sa directă. Condiţiile de
excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice autorizează temporar distribuţia unui
medicament neautorizat în situaţia unei suspiciuni de epidemie sau în
cazul unei epidemii confirmate cu agenţi patogeni, toxine, precum şi în
cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenţi
chimici sau radiaţii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea
populaţiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de
medicamentele autorizate. (3) Răspunderea civilă
şi administrativă a deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă,
fabricanţilor şi persoanelor calificate din sănătate, cu respectarea
prevederilor alin. (1), nu este angajată pentru consecinţele rezultând
din: a) utilizarea unui medicament altfel decât pentru indicaţiile autorizate;
b) utilizarea unui medicament neautorizat, în cazul în care o asemenea
utilizare este recomandată sau solicitată de o autoritate naţională
competentă ca răspuns la o suspiciune de răspândire sau la o răspândire
confirmată a agenţilor patogeni, toxinelor, agenţilor chimici sau
radiaţiilor nucleare, susceptibilă să producă daune.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică indiferent dacă a fost sau nu
eliberată o autorizaţie naţională ori comunitară de punere pe piaţă şi
nu aduc atingere dispoziţiilor Legii nr. 240/2004 privind răspunderea
producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.
CAP. 3 Punerea pe piaţă
SECŢIUNEA 1 Autorizarea de punere pe piaţă
ART. 700
(1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o
autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu
prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform
procedurii centralizate. (2) Nici un medicament
nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe
piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu prevederile prezentului
titlu. (3) După ce un medicament a primit o
autorizaţie iniţială de punere pe piaţă, conform alin. (1), respectiv
alin. (2), orice concentraţii, forme farmaceutice, căi de administrare
şi forme de prezentare suplimentare, precum şi orice variaţii sau
extensii trebuie autorizate separat conform alin. (1), respectiv alin.
(2), sau incluse în autorizaţia iniţială de punere pe piaţă; toate
aceste autorizaţii de punere pe piaţă sunt considerate ca aparţinând
aceleiaşi autorizaţii globale, mai ales în scopul aplicării
prevederilor art. 704 alin. (1) şi ale art. 852.
(4) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă este responsabil de
punerea pe piaţă a medicamentului; desemnarea unui reprezentant nu
exonerează deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă de răspundere
juridică. (5) Autorizaţia prevăzută la alin. (1),
respectiv alin. (2), este necesară şi pentru generatorii de
radionuclizi, kiturile (truse), precursorii radionuclidici şi
medicamentele radiofarmaceutice fabricate industrial. ART. 701
Autorizaţia de punere pe piaţă nu este necesară pentru medicamentele
radiofarmaceutice preparate la momentul utilizării de către o persoană
sau instituţie care, conform legislaţiei naţionale, este autorizată să
utilizeze aceste medicamente potrivit instrucţiunilor fabricantului,
într-un centru sanitar acreditat şi pornind exclusiv de la generatori
de radionuclizi, kituri (truse) sau precursori radionuclidici
autorizaţi. ART. 702 (1) În
vederea obţinerii unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru un
medicament trebuie depusă o cerere la Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. (2)
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) medicamentele care trebuie
să fie autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentelor prin procedura
centralizată. (3) O autorizaţie de punere pe
piaţă nu poate fi eliberată decât unui solicitant stabilit în România
sau într-un stat membru al Uniunii Europene. (4)
Cererea de autorizare de punere pe piaţă trebuie să fie însoţită de
următoarele informaţii şi documente, care trebuie să fie transmise în
conformitate cu normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice
şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin
al ministrului sănătăţii publice: a) numele sau
denumirea şi domiciliul sau sediul social ale solicitantului şi, unde
este cazul, ale fabricantului; b) denumirea medicamentului;
c) caracteristicile calitative şi cantitative ale tuturor
constituenţilor medicamentului, inclusiv denumirea comună
internaţională (DCI) recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
dacă există o asemenea denumire sau o referire la denumirea chimică
relevantă; d) evaluarea riscurilor pe care
medicamentul le-ar putea prezenta pentru mediu; acest impact este
evaluat şi, de la caz la caz, se iau măsuri specifice pentru limitarea
sa; e) descrierea metodei de fabricaţie; f) indicaţiile terapeutice, contraindicaţiile şi reacţiile adverse;
g) posologia, forma farmaceutică, modul şi calea de administrare,
precum şi perioada de valabilitate prezumată; h)
explicaţiile privind măsurile de precauţie şi siguranţă care trebuie
luate pentru depozitarea medicamentului, administrarea sa la pacienţi
şi eliminarea reziduurilor, precum şi indicarea riscurilor potenţiale
pe care medicamentul le prezintă pentru mediu; i) descrierea metodelor de control utilizate de fabricant; j) rezultatele: - testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice sau microbiologice); - testelor preclinice (toxicologice şi farmacologice); - studiilor clinice;
k) descrierea detaliată a sistemului de farmacovigilenţă şi, acolo unde
este cazul, a sistemului de management al riscurilor pe care
solicitantul îl va pune în aplicare; l) o
declaraţie privind faptul că studiile clinice derulate în afara
României şi Uniunii Europene îndeplinesc criteriile etice din Normele
referitoare la implementarea regulilor de bună practică în desfăşurarea
studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice; m) un
rezumat al caracteristicilor produsului, conform art. 708, o machetă a
ambalajului secundar, conţinând detaliile prevăzute la art. 763, şi ale
ambalajului primar al medicamentului, conţinând detaliile prevăzute la
art. 764, precum şi prospectul, conform art. 769; n) un document care să ateste faptul că fabricantul este autorizat să producă medicamente în ţara sa;
o) - câte o copie de pe fiecare autorizaţie de punere pe piaţă a
medicamentului obţinută într-un alt stat, însoţită de lista statelor
membre ale Uniunii Europene în care cererea de autorizare depusă în
conformitate cu Directiva 2001/83/CE instituind codul comunitar al
medicamentelor de uz uman, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L311 din 28 noiembrie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, este în curs de examinare;
- o copie de pe rezumatul caracteristicilor produsului, propus de către
solicitant, potrivit art. 708, sau aprobat de autoritatea competentă a
statului membru al Uniunii Europene în acord cu art. 21 din Directiva
2001/83/CE; - o copie a prospectului propus
conform art. 769 sau aprobat de autoritatea competentă a statului
membru al Uniunii Europene conform art. 61 din Directiva 2001/83/CE;
- detalii ale oricărei decizii de refuz al autorizării pronunţate
într-un alt stat, precum şi motivele acestei decizii. Această informaţie trebuie actualizată periodic;
p) o copie a oricărei desemnări a medicamentului ca medicament orfan în
conformitate cu Regulamentul nr. 141/2000/CE privind medicamentele
orfane, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE)
nr. L 018 din 22 ianuarie 2000, însoţită de o copie a opiniei relevante
a Agenţiei Europene a Medicamentelor; q) dovada
că solicitantul beneficiază de serviciile unei persoane calificate,
responsabilă cu activitatea de famacovigilenţă, şi că dispune de
mijloacele necesare pentru notificarea oricărei reacţii adverse
suspectate a apărea în România sau într-un alt stat.
(5) Documentele şi informaţiile privind rezultatele testelor
farmaceutice şi preclinice şi ale studiilor clinice prevăzute la alin.
(4) lit. j) sunt însoţite de rezumate conform prevederilor art. 709. ART. 703
O cererea de autorizare de punere pe piaţă pentru un generator de
radionuclizi trebuie să conţină, pe lângă elementele prevăzute la art.
702 şi la art. 704 alin. (1), următoarele informaţii şi documente:
a) o descriere generală a sistemului, precum şi o descriere detaliată a
componentelor sistemului, care pot afecta compoziţia sau calitatea
preparării radionuclidului-fiică; b) caracteristicile calitative şi cantitative ale eluatului sau ale sublimatului. ART. 704
(1) Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără
a aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale
şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele
testelor preclinice şi ale studiilor clinice, dacă poate demonstra că
medicamentul este un generic al unui medicament de referinţă care este
sau a fost autorizat de cel puţin 8 ani în România, într-un stat membru
al Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura
centralizată. Un medicament generic autorizat
potrivit prezentei prevederi nu va fi comercializat înainte de trecerea
a 10 ani de la autorizarea iniţială a medicamentului de referinţă.
Prima teză se aplică şi în cazul în care medicamentul de referinţă nu a
fost autorizat în România, iar cererea pentru medicamentul generic a
fost depusă în această ţară. În acest caz, solicitantul trebuie să
indice în documentaţia depusă numele statului membru al Uniunii
Europene în care medicamentul de referinţă este sau a fost autorizat.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
solicită autorităţii competente din statul membru al Uniunii Europene
indicat de solicitant confirmarea faptului că medicamentul de referinţă
este sau a fost autorizat, compoziţia completă a medicamentului de
referinţă şi, dacă este cazul, altă documentaţie relevantă. La
solicitări de acest tip ale autorităţilor competente din statele membre
ale Uniunii Europene, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale răspunde în cel mult o lună.
Perioada de 10 ani la care se face referire în teza a doua poate fi
prelungită cu maximum un an dacă, în timpul primilor 8 ani din acei 10
ani, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă obţine o autorizaţie
pentru una sau mai multe indicaţii terapeutice noi care, potrivit
evaluării ştiinţifice realizate în vederea autorizării, se consideră că
aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparaţie cu terapiile
existente. (2) În înţelesul prezentului articol, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) medicament de referinţă - un medicament autorizat în conformitate cu
art. 700 şi 702 ale prezentului titlu sau un medicament autorizat în
unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Uniunea
Europeană prin procedura centralizată; b)
medicament generic - un medicament care are aceeaşi compoziţie
calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substanţele active şi
aceeaşi formă farmaceutică ca medicamentul de referinţă şi a cărui
bioechivalenţă cu medicamentul de referinţă a fost demonstrată prin
studii de biodisponibilitate corespunzătoare. Diferitele săruri,
esteri, eteri, izomeri, amestecuri de izomeri, complecşi sau derivaţi,
ai unei substanţe active sunt consideraţi aceeaşi substanţă activă,
dacă nu prezintă proprietăţi semnificativ diferite în ceea ce priveşte
siguranţa şi/sau eficacitatea. În acest caz, solicitantul trebuie să
furnizeze informaţii suplimentare care să dovedească siguranţa şi/sau
eficacitatea diferitelor săruri, esteri sau derivaţi ai unei substanţe
active autorizate. Diferitele forme farmaceutice orale cu eliberare
imediată sunt considerate a fi aceeaşi formă farmaceutică. Solicitantul
nu trebuie să furnizeze studii de biodisponibilitate, dacă el poate
demonstra că medicamentul generic îndeplineşte criteriile relevante aşa
cum sunt ele definite în ghidurile detaliate corespunzătoare.
(3) Dacă medicamentul nu se încadrează în definiţia unui medicament
generic conform alin. (2) lit. b) sau dacă bioechivalenţa nu poate fi
demonstrată prin studii de biodisponibilitate ori în cazul schimbărilor
în substanţa/substanţele activă/active, indicaţiile terapeutice,
concentraţia, forma farmaceutică sau calea de administrare, faţă de
medicamentul de referinţă, este necesară furnizarea rezultatelor
testelor preclinice şi a studiilor clinice corespunzătoare.
(4) Când un medicament biologic, similar cu un medicament biologic de
referinţă, nu îndeplineşte condiţiile pentru a se încadra în definiţia
medicamentelor generice, datorită în special diferenţelor legate de
materiile prime sau diferenţelor dintre procesul de fabricaţie al
medicamentului biologic şi al medicamentului biologic de referinţă,
trebuie furnizate rezultatele testelor preclinice şi ale studiilor
clinice corespunzătoare în legătură cu aceste condiţii. Tipul şi
cantitatea datelor suplimentare de furnizat trebuie să respecte
criteriile relevante prevăzute în Normele şi protocoalele analitice,
farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor,
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, precum şi în
ghidurile detaliate referitoare la acestea. Nu trebuie furnizate
rezultatele altor teste şi studii din dosarul medicamentului de
referinţă. (5) În cazul în care se depune o
cerere pentru o nouă indicaţie a unei substanţe cu utilizare bine
stabilită, suplimentar faţă de prevederile alin. (1), se acordă o
perioadă de exclusivitate a datelor noncumulativă de un an, dacă au
fost efectuate teste preclinice şi studii clinice semnificative
referitoare la noua indicaţie. (6) Desfăşurarea
testelor şi studiilor necesare în scopul aplicării prevederilor alin.
(1), (2), (3) şi (4) şi cerinţele practice care rezultă nu sunt
considerate ca fiind contrarii drepturilor privind brevetele şi
certificatele de protecţie suplimentară pentru medicamente. ART. 705
Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără a
aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale
şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele
testelor preclinice şi studiilor clinice dacă poate demonstra că
substanţele active ale medicamentului au utilizare medicală bine
stabilită în Uniunea Europeană de cel puţin 10 ani, au o eficacitate
recunoscută şi un nivel de siguranţă acceptabil în condiţiile stabilite
în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice
referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice; în acest caz, rezultatele testelor şi
studiilor vor fi înlocuite de literatura ştiinţifică corespunzătoare. ART. 706
În cazul medicamentelor ce conţin substanţe active care intră în
compoziţia unor medicamente autorizate, dar care nu au fost încă
utilizate într-o combinaţie în scop terapeutic, trebuie furnizate
rezultatele unor noi teste preclinice şi studii clinice în legătură cu
acea combinaţie, conform prevederilor art. 702 alin. (4) lit. j), dar
nu este necesară furnizarea referinţelor ştiinţifice privind fiecare
substanţă activă. ART. 707
După eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţă, deţinătorul
autorizaţiei poate permite utilizarea documentaţiei farmaceutice,
preclinice şi clinice din dosarul medicamentului, în vederea examinării
solicitărilor ulterioare în legătură cu alte medicamente având aceeaşi
compoziţie calitativă şi cantitativă de substanţe active şi aceeaşi
formă farmaceutică. ART. 708 Rezumatul caracteristicilor produsului conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele informaţii: 1. denumirea medicamentului urmată de concentraţie şi de forma farmaceutică;
2. compoziţia calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substanţele
active şi acei excipienţi a căror cunoaştere este necesară pentru
corecta administrare a medicamentului; se folosesc denumirile comune
uzuale sau denumirile chimice; 3. forma farmaceutică; 4. date clinice: 4.1. indicaţii terapeutice; 4.2. doze şi mod de administrare pentru adulţi şi, dacă este cazul, pentru copii; 4.3. contraindicaţii;
4.4. atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare şi, în cazul
medicamentelor imunologice, orice precauţii speciale ce trebuie luate
de persoanele care manipulează astfel de produse şi le administrează
pacienţilor, împreună cu precauţiile care trebuie luate de pacient; 4.5. interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune; 4.6. utilizare în timpul sarcinii şi alăptării; 4.7. efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje; 4.8. reacţii adverse; 4.9. supradozaj (simptome, proceduri de urgenţă, antidoturi); 5. proprietăţi farmacologice: 5.1. proprietăţi farmacodinamice; 5.2. proprietăţi farmacocinetice; 5.3. date preclinice de siguranţă; 6. informaţii farmaceutice: 6.1. lista excipienţilor; 6.2. incompatibilităţi majore;
6.3. perioada de valabilitate, inclusiv după reconstituirea
medicamentului sau după ce ambalajul primar a fost deschis pentru prima
dată, unde este cazul; 6.4. precauţii speciale pentru păstrare; 6.5. natura şi conţinutul ambalajului;
6.6. precauţii speciale privind eliminarea medicamentelor nefolosite
sau a reziduurilor rezultate din aceste medicamente, dacă este cazul; 7. deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă; 8. numărul (numerele) autorizaţiei de punere pe piaţă; 9. data primei autorizări sau a reînnoirii autorizaţiei; 10. data revizuirii textului; 11. pentru medicamentele radiofarmaceutice, detaliile complete privind dozimetria radiaţiilor interne;
12. pentru medicamentele radiofarmaceutice, instrucţiuni suplimentare
detaliate pentru prepararea extemporanee şi controlul calităţii unui
astfel de preparat şi, unde este cazul, durata maximă de păstrare în
timpul căreia orice preparat intermediar, cum ar fi o eluţie sau
medicamentul gata de utilizare, corespunde specificaţiilor; în cazul
autorizărilor conform prevederilor art. 704, acele părţi ale
rezumatului caracteristicilor medicamentului de referinţă referitoare
la indicaţii sau forme farmaceutice încă protejate de brevet la
momentul în care un medicament generic este pus pe piaţă nu trebuie
incluse. ART. 709 (1)
Înaintea depunerii la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale a rezumatelor detaliate prevăzute la art. 702
alin. (5), solicitantul trebuie să se asigure că acestea au fost
elaborate şi semnate de experţi cu calificările tehnice şi profesionale
necesare, care trebuie să fie prezentate într-un scurt curriculum vitae.
(2) Persoanele având calificările tehnice şi profesionale prevăzute la
alin. (1) trebuie să justifice orice utilizare a literaturii
ştiinţifice prevăzute la art. 705 în conformitate cu condiţiile
stabilite în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi
clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (3) Rapoartele
detaliate ale experţilor fac parte din dosarul pe care solicitantul îl
prezintă la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţiile speciale aplicabile medicamentelor homeopate
ART. 710
(1) Medicamentele homeopate fabricate şi puse pe piaţă în România
trebuie să fie autorizate conform art. 711, 712 şi 713.
(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
trebuie să elaboreze o procedură de autorizare simplificată pentru
medicamentele la care se face referire la art. 711, care să fie
aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 711
(1) Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare
simplificată numai medicamentele homeopate care satisfac toate
condiţiile următoare: - cale de administrare orală sau externă; - absenţa unor indicaţii terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în oric #M26: Legea nr. 121/2009 #M27: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2009 #M28: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2009 #M29: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 #M30: Legea nr. 329/2009 #M31: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 #M32: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, abrogată prin Legea nr. 284/2010 #M33: Legea nr. 11/2010 #M34: Legea nr. 91/2010 #M35: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 #M36: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010* #M37: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2010 #M38: Legea nr. 165/2010 #M39: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2010 #M40: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 #M41: Decizia Curţii Constituţionale nr. 1394/2010 #M42: Legea nr. 286/2010 #M43: Legea nr. 276/2010 #M44: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 #M45: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2010 #M46: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2011 #M47: Decizia Curţii Constituţionale nr. 335/2011 #M48: Legea nr. 71/2011 #M49: Legea nr. 115/2011
Actele normative marcate cu asterisc (*) sunt în prezent modificate,
abrogate sau respinse şi modificările efectuate prin aceste acte
normative asupra Legii nr. 95/2006 nu mai sunt de actualitate.
Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate
mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau
completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau
completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.
#CIN NOTE:
1. Reproducem mai jos prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare. Menţionăm că
nu sunt incluse în textul actualizat modificările efectuate prin art.
III alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008
(#M17), cu modificările ulterioare. #M23 "ART. III
(1) Înfiinţarea instituţiilor prevăzute la art. 11 lit. b) din Legea
nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii
în domeniul asistenţei medicale, programelor naţionale de sănătate,
dispozitivelor medicale, investiţiilor în infrastructură,
informatizării în domeniul sanitar şi controlului în sănătate publică
se face prin reorganizarea: a) Ministerului Sănătăţii Publice; b) autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti; c) institutelor şi centrelor de sănătate publică;
d) Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii; e) Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar; f) Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale.
(2) La data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prin care
instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să funcţioneze, se abrogă
art. 12, art. 13 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18 - 23,
art. 24 alin. (2) şi art. 687 lit. c). #M17
(3) La aceeaşi dată la care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep
să funcţioneze, sintagmele <<autorităţi de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti>> şi <<autorităţi de
sănătate publică teritoriale>> se înlocuiesc cu expresia
<<instituţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii
publice care preiau atribuţiile acestora>>.
(4) În tot cuprinsul titlului II <<Programe naţionale de
sănătate>>, sintagmele <<Agenţia Naţională de
Programe>> şi <<Agenţia Naţională pentru Programe de
Sănătate>> se înlocuiesc cu sintagma <<structură cu
atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de
sănătate>>. (5) Până la data prevăzută la
alin. (2), la care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, atribuţiile structurii prevăzute la alin. (4) sunt
exercitate de Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate, ca
structură din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice cu atribuţii în
elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de sănătate."
#CIN
2. Nu sunt incluse în textul actualizat modificările efectuate prin
art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 227/2008 (#M25).
Reproducem mai jos aceste prevederi. #M25 "ART. III
În cuprinsul actelor normative sintagma autorităţile de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se înlocuieşte cu expresia
direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti."
#B Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL I Sănătatea publică
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1
Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului
sănătăţii publice, obiectiv de interes social major. ART. 2
(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al
societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei.
Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor
politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate
determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea
instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea
sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea
sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase. (4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică. (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.
(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul
Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice",
iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii
publice". (7) Asistenţa de sănătate publică este
coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin
toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi
organizate conform legii. (8) Responsabilitatea
pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii
Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi
autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie. (9)
Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la
bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit
legii. ART. 3 Protecţia
sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi
juridice. ART. 4 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu
determinanţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu,
stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi
accesibilitatea serviciilor de sănătate; b)
promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi
colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea
sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea
inechităţilor în sănătate; c) supravegherea -
activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza,
interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a
populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora
sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite
măsurile de prevenire şi control; d) evaluarea
riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la
factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei
rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează
starea de sănătate a populaţiei; #M17 e)
controlul în sănătate publică - exercitarea activităţilor de control
privind aplicarea prevederilor legale de sănătate publică; #B
f) principiul precauţiei - instrumentul prin care autoritatea de
sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază
că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile
unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente. #M35
(2) În sensul prevederilor prezentei legi, prin ministere şi instituţii
cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile
care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul
Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii,
Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale,
Academia Română şi autorităţile administraţiei publice locale. #B ART. 5 Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează: a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice; b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei; c) planificarea în sănătatea publică; d) supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor; e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică; f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări; g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică; h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică; i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică; j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu; k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii; l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate; m) evaluarea calităţii, eficacităţii, eficienţei şi accesului la serviciile medicale; n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;
o) integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi
strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă; p)
asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la ameninţările la
adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de
restricţii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor. ART. 6 Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin: 1. asigurarea imunizărilor; 2. controlul epidemiilor; 3. supravegherea bolilor; 4. supravegherea factorilor de risc comportamentali; 5. prevenirea accidentelor; b) monitorizarea stării de sănătate prin: 1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate; 2. monitorizarea determinanţilor stării de sănătate; 3. monitorizarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor din domeniul sănătăţii publice; 4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică; c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin: 1. campanii de informare-educare-comunicare; 2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi; 3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale; 4. pledoaria pentru sănătatea publică; d) sănătatea ocupaţională prin: 1. definirea standardelor de sănătate ocupaţională; 2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă; e) sănătatea în relaţie cu mediul prin: 1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea; 2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu; 3. stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică comunitare; 4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu; f) reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin: 1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice; 2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice; g) managementul sănătăţii publice bazat pe: 1. managementul politicilor, planificării şi dezvoltării sistemului de sănătate publică; 2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice; 3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate; 4. colaborarea şi cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii publice; h) servicii de sănătate publică specifice: 1. servicii de sănătate şcolară; 2. servicii de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi; 3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice; 4. servicii de planificare familială; 5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor; 6. servicii prenatale şi postnatale; 7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice; 8. servicii de sănătate publică în transporturi.
CAP. 2 Principiile asistenţei de sănătate publică
ART. 7 Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică; b) focalizarea pe grupurile populaţionale şi prevenirea primară;
c) preocuparea pentru determinanţii stării de sănătate: sociali, de
mediu, comportamentali şi servicii de sănătate; d) abordarea multidisciplinară şi intersectorială; e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale;
f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la
momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi); g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precauţiei; h) descentralizarea sistemului de sănătate publică; i) existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. ART. 8 Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt: a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice; #M17 b) activitatea de control în sănătate publică; #B c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor de sănătate publică; d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei;
e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe,
strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe
asupra sănătăţii populaţiei. ART. 9
(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării
obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către
Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală a domeniului de
sănătate publică. (2) Programele naţionale de
sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea
sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună
calitate. (3) Programele naţionale de sănătate
publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi
răspund priorităţilor naţionale identificate. (4)
Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat,
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din
fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii,
donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
(5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi
supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 10
(1) Autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice elaborează
proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează
reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la
activităţi cu impact asupra sănătăţii publice.
(2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrală de sănătate
publică elaborează sau participă la elaborarea, după caz, a unor
proiecte de acte normative sunt: a) calitatea
principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de îmbăiere, aerul
ambiant şi interior, zgomot, locuinţă şi habitat, substanţe chimice,
produse cosmetice, radiaţii ionizante, vectori, deşeuri etc.; b) monitorizarea stării de sănătate; c) promovarea sănătăţii; d) calitatea alimentului; e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice; f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în muncă; g) colectivităţile de copii şi tineri; h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei; i) asigurarea condiţiilor de igienă în unităţi sanitare; j) servicii de laborator; k) planificare familială; l) siguranţa transfuziei sanguine; m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice; n) prevenirea consumului ilegal de droguri.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin
autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie,
verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar
în caz de nereguli sau neconformitate, aplică măsuri conform legii.
CAP. 3 Autorităţile sistemului de sănătate publică
#M17 ART. 11 În sensul prezentei legi, prin autorităţi ale sistemului de sănătate publică se înţelege:
a) Ministerul Sănătăţii Publice, organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului; b) alte instituţii care
desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional,
regional, judeţean sau local. #M25 ART. 12*)
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu
personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la
nivel local. În mod similar se pot organiza direcţii de sănătate
publică în cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară
proprie, care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului
Sănătăţii. #CIN *) Conform art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 12 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 13*)
(1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii
publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic
şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării,
elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea
îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a
politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel
naţional şi/sau regional. #M35 (2) Institutele
naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt
unităţi cu personalitate juridică şi funcţionează, potrivit legii, în
coordonarea Ministerului Sănătăţii. #CIN *)
Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
#M37 ART. 14
Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, instituţie publică
de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului
Sănătăţii, se desfiinţează, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a
preluării activităţii de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. #M17 ART. 15
Instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice
la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cu personalitate
juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea
Ministerului Sănătăţii Publice, se înfiinţează, reorganizează şi se
desfiinţează prin hotărâre a Guvernului. #M17 ART. 16
(1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul
asistenţei de sănătate publică, are în principal următoarele atribuţii
şi responsabilităţi: a) stabileşte priorităţile
naţionale de sănătate publică, elaborează şi implementează programele
naţionale de sănătate finanţate de la bugetul de stat şi din venituri
proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin
instituţiile din subordine; b) elaborează şi avizează reglementări în domeniul sanitar;
c) evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei,
indicatorii programelor naţionale de sănătate, precum şi indicatorii de
performanţă ai managementului spitalelor publice şi prezintă informări
periodice Guvernului; d) asigură activitatea de control în sănătate publică;
e) coordonează, implementează şi monitorizează proiectele finanţate în
cadrul fondurilor comunitare, precum şi acorduri bilaterale, Pactul de
stabilitate în domeniul sănătăţii şi alte acorduri internaţionale în
domeniul de competenţă; f) coordonează din punct
de vedere ştiinţific şi metodologic, prin comisiile de specialitate ale
Ministerului Sănătăţii Publice, reţeaua de asistenţă medicală; #M28
g) aprobă, prin ordin al ministrului, ghidurile şi protocoalele de
practică medicală elaborate de comisiile de specialitate ale
Ministerului Sănătăţii. #M17 (2) Membrii
comisiilor de specialitate prevăzuţi la alin. (1) lit. f) beneficiază
de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat,
care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la
şedinţe. Cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în
comisiile de specialitate sunt suportate de instituţiile publice în
care persoanele sunt încadrate sau unde acestea desfăşoară activitate
prin integrare clinică. Cheltuielile de deplasare din alte localităţi,
ocazionate de participarea în comisia de specialitate de medicină de
familie, sunt suportate de Ministerul Sănătăţii Publice. Regulamentul
de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de specialitate
se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. #B ART. 17*)
(1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate
juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în
aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan
local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică,
elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.
(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal,
următoarele atribuţii: a) controlează şi evaluează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice;
b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale
şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplică măsuri în
caz de neconformitate; c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale; d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lăuzei şi nou-născutului;
e) evaluează resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în
relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice;
f) participă activ la programele de instruire a personalului din
serviciile de sănătate publică şi a populaţiei; g) organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii; h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei,
utilizând informaţiile în scopul identificării problemelor de sănătate
ale acesteia; j) identifică posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi;
k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în
rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate; l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat;
m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în
vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice;
n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi
modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din
zona de jurisdicţie; #M35 o) în domeniul
programelor naţionale de sănătate, direcţiile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti au atribuţii privind
implementarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea acestora la
nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, iar pentru
realizarea atribuţiilor lor în acest domeniu pot încheia contracte
pentru derularea programelor naţionale de sănătate cu unităţi sanitare
publice şi private, instituţii publice, furnizori de servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în
relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, alte
instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi
cu autorităţile administraţiei publice locale pentru structurile al
căror management a fost preluat de către acestea, în condiţiile
prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de
sănătate. (2^1) Sumele necesare pentru derularea
contractelor prevăzute la alin. (2) lit. o) se suportă din fondurile
alocate programelor naţionale de sănătate. #M14
(3) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti administrează, în numele Ministerului Sănătăţii Publice,
locuinţele construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în
cadrul Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate
închirierii, Subprogramul privind construcţia locuinţelor în regim de
închiriere, de care pot beneficia medicii rezidenţi şi alţi tineri
specialişti din sistemul de sănătate, sau prin alte surse de finanţare
pe terenurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea
Ministerului Sănătăţii Publice. Activitatea de administrare se
reglementează prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
95/2006.
#M29 ART. 17^1
(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
sunt conduse de un director coordonator, care este ajutat de directori
coordonatori adjuncţi. (2) Persoanele care ocupă
funcţii dintre cele prevăzute la alin. (1) sunt numite prin act
administrativ al ministrului sănătăţii, în urma evaluării cunoştinţelor
şi abilităţilor manageriale, în condiţiile legii.
(3) Funcţiile prevăzute la alin. (1) se exercită în baza unui contract
de management încheiat cu ministrul sănătăţii, pe o perioadă de maximum
4 ani. (4) Funcţiile de director coordonator şi director coordonator adjunct sunt incompatibile cu:
a) exercitarea oricăror altor funcţii remunerate, neremunerate sau/şi
indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul
didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi
în domeniul medical, desfăşurate în afara programului normal de lucru
şi care nu au legătură cu funcţia deţinută; b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de conducere, inclusiv cele neremunerate; c) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(5) Constituie conflict de interese deţinerea de către directorul
coordonator sau directorul coordonator adjunct de părţi sociale,
acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori organizaţii
nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu direcţia de
sănătate publică la care persoana în cauză exercită funcţia de director
coordonator sau director coordonator adjunct. (6)
Prevederile alin. (5) se aplică şi în cazul în care părţile sociale,
acţiunile sau interesele sunt deţinute de către rudele ori afinii până
la gradul al IV-lea ai directorului coordonator sau ai directorului
coordonator adjunct. (7) Dacă directorul
coordonator sau directorul coordonator adjunct se află în stare de
incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să
înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în
termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz contrar,
contractul de management este reziliat de plin drept, iar Ministerul
Sănătăţii poate cere persoanelor în cauză despăgubiri, conform
clauzelor contractului de management. #B ART. 18*)
(1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează
unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia
unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând
ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
(2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti coordonează serviciile de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală
în caz de calamităţi, catastrofe şi situaţii deosebite. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 18 din Legea nr. 95/2006.
#M35 ART. 19*)
(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru
asigurarea asistenţei medicale. (2) Direcţiile de
sănătate publică încheie contracte cu autorităţile administraţiei
publice locale pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferente
medicilor, medicilor dentişti, asistenţilor medicali şi a cheltuielilor
pentru baremul de dotare cu medicamente şi materiale sanitare din
cabinetele de medicină generală şi dentară din unităţile de învăţământ.
(3) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin.
(2) se asigură din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Sănătăţii. (4) Spitalele publice din
reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale încheie contracte
cu direcţiile de sănătate publică în condiţiile prevăzute la art. 190^1
şi art. 190^2. #CIN *) Conform art. III alin.
(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 19 din Legea nr. 95/2006.
Ulterior, art. 19 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 (#M35).
#B ART. 20*)
(1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice
medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi
transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în
acest scop. (2) Autorităţile de sănătate publică
teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a
comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum
şi partenerilor instituţionali la nivel local. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 20 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 21*)
Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti
coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din
obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea
Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare
la domeniul sănătăţii. #CIN *) Conform art.
III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17),
cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 21 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 22*)
Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura
organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. #CIN *) Conform art. III alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 22 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 23*)
Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi
14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii
Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a) asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a reţelei de sănătate
publică, în funcţie de domeniul lor de competenţă; b) participă la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul lor de competenţă;
c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi
instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;
d) efectuează expertize, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii
de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile
şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate
comunitară; f) asigură sistemul de supraveghere
epidemiologică, precum şi de alertă precoce şi răspuns rapid şi
participă la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de
supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile;
g) participă la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din
proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice sau a
autorităţilor locale de sănătate publică; h)
elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi
evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare
a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate; i)
participă la procesul de învăţământ medical de specializare şi
perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar; k) colectează, analizează şi diseminează date statistice privind sănătatea publică; l) asigură existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. #CIN
*) Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 23 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 24*)
(1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigură asistenţa de
sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boală transmisibilă,
precum şi în situaţia iminenţei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia
să dispună măsuri specifice. (2) Măsurile privind
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii,
precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau
internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #CIN *) Conform art. III
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17), cu
modificările ulterioare, la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1) încep să
funcţioneze, se abrogă art. 24 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
#M17 CAP. 4 Controlul în sănătatea publică
#M17 ART. 25
(1) Activitatea de control în sănătatea publică se organizează pe
domenii specifice de activitate, coordonate de instituţii cu atribuţii
în domeniul controlului la nivel naţional şi regional, conform
competenţelor. (2) Activitatea de control în sănătatea publică se realizează pe următoarele domenii: a) calitatea serviciilor de asistenţă medicală; b) sănătate publică; c) farmaceutic; d) dispozitive medicale. #M17 ART. 26
(1) Activitatea de control în sănătatea publică se exercită de către
personalul de specialitate împuternicit de instituţiile cu atribuţii în
domeniul controlului în sănătatea publică, conform normelor generale şi
specifice elaborate de către acestea şi aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (2) Pentru exercitarea activităţii de control în sănătatea publică, personalul împuternicit are drept de: a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competenţelor; b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică; c) a constata şi a sancţiona contravenţiile prevăzute de legislaţia din domeniul sănătăţii publice.
(3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, personalul
împuternicit poate interzice punerea în consum, poate decide retragerea
produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor,
retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare, a
avizului sanitar, a notificărilor pentru activităţi şi produse şi poate
dispune orice alte măsuri pe care situaţia le impune.
(4) În situaţii de risc epidemiologic, personalul împuternicit poate
dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli
transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri
de limitare a circulaţiei persoanelor. (5)
Concluziile activităţilor de control, abaterile de la normele legale,
recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte
măsuri legale aplicate se consemnează în procese-verbale de constatare
a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie şi
procese-verbale de constatare a contravenţiilor, dacă este cazul.
(6) În exercitarea activităţii, personalul împuternicit asigură
păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care
constituie un risc pentru sănătatea publică, caz în care comunicarea se
va face prin reprezentantul legal. #B ART. 27
Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi
produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop
certificarea conformării cu normele de sănătate publică a produselor,
serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei. ART. 28
Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu
programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu
efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de
integrare a priorităţilor de sănătate publică în dezvoltarea durabilă a
societăţii.
CAP. 5 Asistenţa medicală
ART. 29 Asistenţa medicală profilactică şi curativă se asigură prin:
a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte
specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale,
centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare
publice şi private; b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi. ART. 30
Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unităţi medicale de
specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi
laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice
sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de
recuperare, constituite conform legii. ART. 31
Asistenţa medicală de urgenţă se asigură de unităţi specializate de
urgenţă şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin
structurile de primire a urgenţelor, organizate în acest scop. ART. 32
Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte
servicii de asistenţă medicală şi prestaţii autorizate se asigură prin
unităţi specializate în acest scop. ART. 33
Asistenţa medicală preventivă din colectivităţile de copii preşcolari,
şcolari şi studenţi se asigură prin cabinetele medicale organizate,
conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau
universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale
medicilor de familie, după caz. ART. 34
Activităţile de asistenţă de sănătate publică se finanţează de la
bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii,
fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii,
precum şi din contribuţii personale şi plăţi directe, după caz,
potrivit legii.
CAP. 6 Asistenţa farmaceutică
ART. 35
Asistenţa farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate
publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor
şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente
alimentare şi alte asemenea produse. ART. 36 Punerea pe piaţă a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenţă se realizează conform legii.
CAP. 7 Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
ART. 37
Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este
obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru: a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în muncă; b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică; c) vaccinarea şi profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă. ART. 38
Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României,
precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună
măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să
respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică, să ofere
informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind
instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru
promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei. ART. 39
(1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la
autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de
sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi
la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii
rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de
sănătate a populaţiei. (2) Folosirea în alte
scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este
îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) există o dispoziţie legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.
(3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane
este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o
desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect. ART. 40
(1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se
constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde
medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive
medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva
antiepidemică. #M12 (1^1) Medicamentele,
serurile, vaccinurile, dezinfectantele, insecticidele, materialele
sanitare, produsele tehnico-medicale, consumabilele şi alte materiale
specifice cuprinse în rezerva pentru situaţii speciale, începând cu 1
septembrie 2007, constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice. #B
(2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a
rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se
stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 41
(1) Pentru servicii de asistenţă de sănătate publică, efectuate de
către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice
şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare. (2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.
CAP. 8 Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice
ART. 42
(1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme
care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul
Sănătăţii Publice. (2) Societatea Română de
Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în
cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spaţiul de emisie
necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare
referitoare la teme care privesc sănătatea publică.
(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi,
Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea
sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi
Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol,
modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea
campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.
CAP. 9 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 43
(1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea
actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi
funcţionare a inspecţiei sanitare de stat. (2) În
termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora
reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor
prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre
aprobare. ART. 44 (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.
3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările
ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1
iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice
alte dispoziţii contrare.
TITLUL II*) Programele naţionale de sănătate
#CIN
*) Conform art. III alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), în tot cuprinsul titlului II "Programe naţionale de
sănătate", sintagmele "Agenţia Naţională de Programe" şi "Agenţia
Naţională pentru Programe de Sănătate" se înlocuiesc cu sintagma
"structură cu atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor
naţionale de sănătate".
#B CAP. 1 Dispoziţii generale
#M17 ART. 45
(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni
multianuale, organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului
şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a
populaţiei. #M9 (1^1) Programele naţionale de
sănătate cuprind programe naţionale de evaluare, profilactice şi cu
scop curativ. #M17 (2) Ministerul Sănătăţii
Publice asigură elaborarea şi coordonarea realizării programelor
naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale
de sănătate, precum şi finanţarea unor programe de sănătate. #B
(3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară
proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice
ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanţă cu strategia
Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 46 Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la bază următoarele obiective:
a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate
cu Strategia naţională de sănătate a Ministerului Sănătăţii Publice; b) utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi; c) fundamentarea programelor pe nevoile populaţiei, evidenţiate din date obiective;
d) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările
instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu. ART. 47
(1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate
se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate, care
funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de
direcţie. (2) Pentru realizarea atribuţiilor,
Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale. #M10 ART. 48
(1) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate şi derulate în mod
distinct sau în comun de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, după
caz, şi se finanţează fie de la bugetul de stat şi din venituri proprii
ale Ministerului Sănătăţii Publice, fie din bugetul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul
de stat şi din venituri proprii prin bugetul Ministerului Sănătăţii
Publice către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate. Programele naţionale de sănătate se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice, inclusiv
programele preluate, respectiv transferate, de la Ministerul Sănătăţii
Publice la CNAS. #M17 (1^1) Se autorizează
Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea
ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în
structura bugetului de stat, a bugetului Ministerului Sănătăţii Publice
şi a bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii
anexat la acesta şi în volumul şi structura bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate pe anul 2008, fără
afectarea deficitului bugetului de stat şi a deficitului bugetului
general consolidat pe anul 2008. (1^2) Se
autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările
corespunzătoare în anexele la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi
la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
aprobate pe anul 2008. #M45 (2) Hotărârea
Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate cuprinde
obiectivele, structura acestora, precum şi orice alte condiţii şi
termene necesare derulării programelor. #M9
(3) Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice, prin ordinul
preşedintelui CNAS sau, după caz, prin ordine comune. #M10
(4) Ministerul Sănătăţii Publice poate reţine la dispoziţia sa, din
veniturile proprii, o cotă de rezervă calculată din totalul fondurilor
aprobate pentru programele naţionale de sănătate, ale cărei nivel şi
mod de utilizare se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la
alin. (2). #M17 (5) Medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, eliberate prin
farmaciile cu circuit deschis, care se acordă bolnavilor, precum şi
pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate
nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se suportă la nivelul preţului
de decontare. (6) Medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, utilizate în
unităţile sanitare cu paturi, pe perioada spitalizării pentru
tratamentul specific al bolnavilor, precum şi pentru pacienţii cuprinşi
în programele naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a
Guvernului se achiziţionează de către acestea la un preţ care nu poate
depăşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, în condiţiile legii. #M17 ART. 49
(1) Programele naţionale de sănătate se pot derula prin unităţi de
specialitate, selectate pe baza criteriilor aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice, la propunerea CNAS pentru furnizorii de
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în
relaţii contractuale cu CNAS şi cu avizul consultativ al comisiilor de
specialitate ale Ministerului Sănătăţii Publice pentru alte instituţii
şi organizaţii. (2) În înţelesul prezentei legi,
unităţile de specialitate sunt: unităţi sanitare publice şi private,
instituţii publice, furnizori de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în relaţie
contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum şi alte
instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.
(3) Unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja
personal pentru derularea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni
multianuale pe toată perioada de derulare a acestora. #M35
(4) Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul
programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute
la alin. (2) pot încheia contracte/convenţii civile cu medici,
asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi
cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Codului civil şi în
condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor
naţionale de sănătate. (5)
Contractele/convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de
către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni
multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada
de derulare a programelor naţionale de sănătate.
(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin.
(4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de
sănătate. #M35 ART. 49^1
(1) Unităţile sanitare cu paturi din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale pot derula programe naţionale de sănătate
finanţate din următoarele surse: a) bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în baza
contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate;
b) bugetul Ministerului Sănătăţii, din sumele alocate de la bugetul de
stat şi din veniturile proprii direcţiilor de sănătate publică judeţene
şi a municipiului Bucureşti, în baza contractelor încheiate cu acestea,
în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor
naţionale de sănătate. (2) Unităţile sanitare din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pot
derula programe naţionale de sănătate finanţate din sursele prevăzute
la alin. (1) lit. a). Programele naţionale de sănătate finanţate din
sursele prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi derulate cu condiţia
îndeplinirii criteriilor de selecţie, aprobate în condiţiile prezentei
legi.
#B CAP. 2 Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate
#M9 ART. 50
Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul
asistenţei de sănătate, asigură coordonarea tuturor programelor
naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:
a) aprobă domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor
naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung;
b) propune obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi
ale subprogramelor de sănătate, structura programelor naţionale de
sănătate şi a subprogramelor de sănătate, necesarul de resurse
financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate; c) aprobă normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate, după caz, împreună cu CNAS; #M17 d) propune Guvernului spre aprobare programele naţionale de sănătate. #B ART. 51 Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii:
a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice domeniile
prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de
sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populaţiei şi a
problemelor de sănătate identificate; b)
elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice
strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi
desfăşurare a acestora; c) elaborează structura
programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile
de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate; d) fundamentează necesarul
de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse
în programele de sănătate; e) elaborează şi
propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice norme tehnice de
implementare şi evaluare a programelor naţionale de sănătate;
f) evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor
naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora
în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate. #M9 ART. 52
CNAS asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de
sănătate, aprobate prin hotărâre a Guvernului, având următoarele
atribuţii: #M12 a) implementează şi derulează
programele naţionale de sănătate, conform strategiei aprobate de
Ministerul Sănătăţii Publice; #M9 b) răspunde
de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate
pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi de
monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de
eficienţă, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, şi
raportează Ministerului Sănătăţii Publice modul de utilizare a sumelor
transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice;
c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate,
trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în
care au fost derulate programele naţionale de sănătate. #B ART. 53
(1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la
nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Programe de Sănătate.
(2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi
centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură
implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la
nivel regional, respectiv local.
CAP. 3 Finanţarea programelor naţionale de sănătate
#M17 ART. 54
(1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează de la
bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii
Publice, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, din transferuri de la bugetul de stat şi din veniturile
proprii, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, către bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din
alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii. (1^1) *** Abrogat #M45
(2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate multianuale sunt
aprobate prin legea bugetului de stat în conformitate cu prevederile
Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi
completările ulterioare. #B ART. 55
(1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv
pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli
ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează
potrivit destinaţiilor stabilite. (2) Sumele
menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului
Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi
execuţia acestuia. ART. 56
Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv
subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului
alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea
dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a
mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a
cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie. ART. 57
Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate, asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de
sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate
ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita
finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.
CAP. 4 Dispoziţii finale
ART. 58
În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se
aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale
pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii
publice.
TITLUL III Asistenţa medicală primară
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 59
(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului
asistenţei medicale primare, asigurată prin serviciile de medicină de
familie. (2) Termenul asistenţă medicală primară
defineşte furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de
prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul
unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa
acesteia. (3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialităţii medicină de familie. ART. 60 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) asistenţă medicală primară - segmentul de asistenţă medicală care
furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile menţionate la
art. 59 alin. (2) şi având ca furnizor specializat şi de sine stătător
cabinetul de medicină de familie; b) medicină de
familie - specialitatea medicală clinică, de practică publică
autorizată, dobândită în condiţiile legii; c)
medicul specialist de medicină de familie - medicul care a obţinut
specialitatea medicină de familie, în condiţiile legii; #M38
d) medic de medicină generală - absolvent al facultăţii de medicină sau
pediatrie din România, promoţie anterioară anului 2005, care nu a
dobândit calificarea de medic specialist, dar a întrunit condiţiile de
exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare prezentei legi.
De aceste prevederi beneficiază şi titularii diplomei de medic,
obţinută anterior anului 2005 în străinătate şi echivalată în România,
care nu au dobândit calificarea de medic specialist, dar au întrunit
condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare
prezentei legi; #B e) medic de familie -
medicul specialist de medicină de familie şi, prin asimilare, medicul
de medicină generală; acest termen nu constituie un titlu profesional; #M17
f) cabinet de medicină de familie - unitatea sanitară privată
specializată în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală
primară, organizată în condiţiile legii. Prin excepţie, ministerele şi
instituţiile cu reţea sanitară proprie îşi pot înfiinţa în structură
cabinete de medicină de familie, ca unităţi sanitare publice; #B
g) grupul de practică - asocierea formală a doi sau mai mulţi medici de
familie titulari de cabinete de medicină de familie, în vederea
furnizării de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor resurse;
h) patrimoniul de afectaţiune profesională - totalitatea bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării
profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia;
i) praxisul de medicină de familie - reuneşte patrimoniul de
afectaţiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în
proprietatea sau în folosinţa medicului, şi clientela;
j) episodul de îngrijire - totalitatea consultaţiilor/intervenţiilor
determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până
la remisiunea completă; k) serviciile de medicină
de familie - serviciile furnizate de un cabinet de medicină de familie
unei populaţii desemnate; l) cabinete santinelă -
cabinete de medicină de familie care utilizează sisteme speciale de
înregistrare continuă a episoadelor de îngrijire la nivelul asistenţei
medicale primare, pentru populaţiile deservite; #M17
m) medic titular al cabinetului de medicină de familie - medicul
deţinător al patrimoniului de afectaţiune profesională sau al unei
părţi a acestuia.
#B CAP. 2 Medicul de familie
ART. 61
(1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care
coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de
către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate.
(2) Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru
pacienţii săi, la nivelurile de competenţă cele mai adecvate nevoilor
acestora. ART. 62 Medicul
de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi,
respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare. ART. 63 Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele:
a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate,
oferind acces nediscriminatoriu pacienţilor şi ocupându-se de toate
problemele de sănătate ale acestora; b) foloseşte
eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa
medicală acordată pacienţilor; colaborează cu ceilalţi furnizori de
servicii din asistenţa medicală primară şi asigură legătura cu
celelalte specialităţi; c) este orientată către individ, familie şi comunitate;
d) se bazează pe comunicarea directă medic-pacient, care conduce în
timp la stabilirea unei relaţii interumane de încredere, în care
pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru
menţinerea/restabilirea propriei sănătăţi; e) asigură continuitatea actului medical şi a îngrijirilor determinate de nevoile pacienţilor; f) rezolvă problemele de sănătate acute şi cronice ale pacienţilor; g) promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin intervenţii adecvate şi eficiente; h) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii. ART. 64
(1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional
să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.
(2) Începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai instituţiilor
de învăţământ superior medical, competenţele profesionale în
specialitatea medicină de familie se dobândesc numai prin rezidenţiat.
(3) Medicii de medicină generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la
data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de
asistenţă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după
această dată. ART. 65
Pentru medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, care
la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmaţi
rezidenţi în specialitatea medicină de familie, dar furnizează în regim
salarial sau independent servicii de medicină de familie în cabinete
acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau
care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei,
vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea
medicină de familie.
CAP. 3 Cabinetul de medicină de familie
ART. 66 Asistenţa medicală primară se desfăşoară în cabinete de medicină de familie înfiinţate în condiţiile legii. ART. 67
Asistenţa medicală primară se poate asigura prin practica individuală a
medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor
în grupuri de practică, în locaţii comune sau prin integrarea
funcţională a unor cabinete cu locaţii distincte. ART. 68
Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăşoară prin
medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi. #M17 ART. 69
(1) Înfiinţarea unui nou cabinet de medicină de familie într-o
localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale.
Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #M38 (2) Contractarea şi
decontarea serviciilor de medicină de familie de către casele de
asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
se fac pentru următoarele categorii de medici: a) medicii prevăzuţi la art. 60 lit. d);
b) medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
alt stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, în înţelesul art. 370 lit. b) şi al art. 371 alin. (1),
formaţi în profesie în unul dintre aceste state, care la data de 1
ianuarie 2007 erau stabiliţi pe teritoriul României şi care, în urma
recunoaşterii calificării profesionale beneficiau, la această dată, de
dreptul de exercitare în cadrul sistemului naţional al asigurărilor de
sănătate a activităţilor din domeniul specialităţii medicină de
familie, fără titlul de medic specialist medicină de familie;
c) medicii confirmaţi specialişti în una dintre specialităţile medicină
generală adulţi, medicină generală copii, medicină generală, medicină
generală/medicină de familie, medicină de familie;
d) medicii titulari ai certificatului care atestă formarea specifică a
medicului generalist, dobândită în unul dintre statele prevăzute la
lit. b), precum şi medicii titulari ai certificatului de drept câştigat
de medic generalist, eliberat de unul dintre aceste state, în cazul
cărora s-au aplicat procedurile prevăzute la art. 388 - 390, art. 396
şi art. 397. #M17 (3) Preluarea activităţii
unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile
încetării activităţii medicului titular, se face prin transmiterea
patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către medicul care
preia praxisul. Noul deţinător va aduce la cunoştinţă autorităţilor de
sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate,
respectiv pacienţilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia
de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. #M17 ART. 69^1
(1) Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda facilităţi şi
stimulente aferente instalării unui medic, înfiinţării şi funcţionării
cabinetului de medicină de familie, în conformitate cu dispoziţiile
legale în vigoare. (2) În baza dispoziţiilor
alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale pot încheia cu
reprezentantul legal al cabinetului de medicină de familie un contract
civil în care să se consemneze drepturile şi obligaţiile părţilor. #B ART. 70 (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
(2) Cabinetele de medicină de familie acreditate pot deschide puncte de
lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute
la art. 69 alin. (1).
CAP. 4 Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare
ART. 71 Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacienţii: a) asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasiguraţi. ART. 72 Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura următoarele activităţi: a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale; b) activităţi de medicină preventivă; c) activităţi medicale curative; d) activităţi de îngrijire la domiciliu; e) activităţi de îngrijiri paliative; f) activităţi de consiliere; g) alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;
h) activităţi de învăţământ în specialitatea medicină de familie, în
cabinetele medicilor instructori formatori; i) activităţi de cercetare ştiinţifică; j) activităţi de suport. ART. 73
Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la
domiciliul pacienţilor, în centrele de permanenţă, în alte locaţii
special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul
intervenţiilor de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale ori
în caz de risc epidemiologic. ART. 74
Cabinetul de medicină de familie poate oferi servicii medicale
esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale. ART. 75
(1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii
pentru domeniul de competenţă al asistenţei medicale primare, care sunt
oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultaţiei medicale. (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale; b) asistenţa curentă a solicitărilor acute;
c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală
activă pentru cele mai frecvente boli cronice, prescripţii de tratament
medicamentos şi/sau igieno-dietetic, coordonarea evaluărilor periodice
efectuate de către medici de altă specialitate decât cea de medicină de
familie; d) servicii medicale preventive, precum:
imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei, depistare
activă a riscului de îmbolnăvire pentru afecţiuni selecţionate conform
dovezilor ştiinţifice, supraveghere medicală activă, la adulţi şi copii
asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârstă şi sex. ART. 76
Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate
la nivelul asistenţei medicale primare în mod opţional şi/sau în
anumite condiţii de organizare, precum: a) servicii speciale de consiliere; b) planificare familială; c) unele proceduri de mică chirurgie; d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale. ART. 77
Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite
de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii
complementare şi/sau care necesită dotări speciale. ART. 78
(1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor
comunicabile se realizează prin sisteme informaţionale de rutină, care
cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi
transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror
conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului. (2) Supravegherea
epidemiologică detaliată şi colectarea de date privind utilizarea
serviciilor medicale de către pacienţi reprezintă un serviciu distinct
şi se realizează prin cabinetele santinelă. Acestea pot contracta
servicii cu instituţiile interesate. ART. 79
Cabinetele de medicină de familie în care îşi desfăşoară activitatea
medici formatori de medicină de familie pot oferi prestaţii de formare
medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior
medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală
continuă, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor
legale în vigoare.
CAP. 5 Finanţarea medicinei de familie
ART. 80 Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri din: #M3
a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile
Contractului-cadru; b) contracte încheiate cu
autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de
planificare familială, servicii speciale de consiliere, servicii de
îngrijiri medicale la domiciliu în fază terminală şi postspitaliceşti; #B c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate; #M3
d) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică
pentru servicii furnizate în cadrul unor programe naţionale de sănătate
publică; #B e) contracte încheiate cu
autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de
medicină comunitară; f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare; g) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; h) coplata aferentă unor activităţi medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactică în educaţia universitară şi postuniversitară; k) donaţii, sponsorizări;
l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea
aparaturii proprii, uzată fizic sau moral. #M3 ART. 81
Sumele alocate pentru finanţarea asistenţei medicale primare se
stabilesc pe baza obiectivelor politicii naţionale de sănătate publică. #M17 ART. 81^1
(1) Din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice,
se pot finanţa cheltuieli pentru investiţii în infrastructură, în
localităţile rurale, în vederea construcţiei, reabilitării, dotării
minime standard a spaţiilor medicale şi nemedicale în care se
desfăşoară activităţi de îngrijire medicală primară, precum şi pentru
desfăşurarea unor programe naţionale de sănătate.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice alocă sumele prevăzute la alin. (1)
sub formă de transferuri prin autorităţile de sănătate publică judeţene
către autorităţile administraţiei publice locale.
#B CAP. 6 Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar
ART. 82
În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie
colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea
specificului specialităţii şi asigurarea transmiterii reciproce a
tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului. ART. 83
Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se
reglementează prin acte normative, după cum urmează:
a) obligaţiile de etică şi deontologie profesională - prin legile şi
codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea
profesiilor reglementate în sistemul sanitar; b)
obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale
în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică;
c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin
contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele
de asigurări; d) obligaţiile privind relaţiile de
muncă - prin contractul de muncă anual la nivel de ramură sanitară şi
contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi
prin alte prevederi legale speciale; e)
obligaţiile faţă de pacienţi - prin îndeplinirea prevederilor specifice
din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din
legislaţia privind drepturile pacientului; f)
obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a
informaţiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare;
g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor
rezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în
vigoare; h) obligaţia de educaţie/formare
continuă şi de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenţa
medicală primară - prin reglementările legale în vigoare.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 84
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare
a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului. ART. 85
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie
contrară prevederilor prezentei legi se abrogă.
TITLUL IV Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat
CAP. 1 Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1 Definiţii
ART. 86
(1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii
medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile
folosite au următoarea semnificaţie: a) Sistemul
naţional de servicii medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat -
ansamblul de structuri, forţe, mecanisme şi relaţii, organizate după
aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de
management specializat şi/sau calificat; b)
asistenţă publică integrată de urgenţă - asistenţa asigurată de
instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului
Sănătăţii Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în
structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă
1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter
logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi
păstrării vieţii; c) asistenţă medicală privată
de urgenţă - ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi
medical, având ca scop principal salvarea şi păstrarea vieţii,
asigurată de serviciile private de urgenţă aparţinând unor organizaţii
nonguvernamentale, care funcţionează în scop umanitar, nonprofit, sau
unor firme, asociaţii ori persoane fizice, care funcţionează în scop
comercial; d) asistenţă medicală de urgenţă -
ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către
personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri
de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire;
e) urgenţă medicală - accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care
necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei
medicale de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după
caz. Ea poate fi urgenţă cu pericol vital, unde este necesară/sunt
necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza
prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean
ori regional, sau urgenţă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi
efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse
prespitaliceşti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după
caz, la un spital; f) pacient critic - pacientul
cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea
complicaţii ireversibile şi care necesită intervenţie medicală de
urgenţă sau îngrijiri într-o secţie de terapie intensivă generală sau
specializată; g) primul ajutor de bază -
efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au
suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către persoane fără
pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui
scop. Primul ajutor de bază se acordă de orice persoană instruită în
acest sens sau de persoane fără instruire, la indicaţiile personalului
din dispeceratele de urgenţă; h) primul ajutor
calificat - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane
care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal
paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în
dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare
semiautomate, funcţionând sub formă de echipe de prim ajutor într-un
cadru instituţionalizat; i) defibrilator
semiautomat - defibrilatorul care are drept caracteristici minime
efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma
apăsării unui buton de către salvator, alegerea energiei şocului în
vederea defibrilării în mod automat, încărcarea la nivelul energiei
necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declanşarea
şocului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală şi/sau
scrisă a defibrilatorului; j) spital local/centru
local de urgenţă - spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oraş,
respectiv centru de permanenţă, cu competenţele şi resursele umane şi
materiale necesare rezolvării unei părţi din urgenţele locale, urmând
ca urgenţele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate şi
transferate către spitalul judeţean sau direct către spitalul regional,
după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
k) spital judeţean de urgenţă - spitalul aflat în reşedinţa unui judeţ,
care deţine competenţele şi resursele umane şi materiale în vederea
asigurării îngrijirilor medicale definitive de urgenţă pentru
majoritatea cazurilor care provin din judeţul respectiv şi care nu pot
fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau
orăşeneşti ori în centrele de permanenţă, în conformitate cu
protocoalele în vigoare; l) spital regional de
urgenţă - spitalul clinic judeţean cu competenţe interjudeţene, care
deţine competenţele şi resursele umane şi materiale suplimentare
necesare în vederea asigurării îngrijirilor medicale definitive pentru
cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgenţelor şi al
pacienţilor aflaţi în stare critică, pentru toate cazurile ce nu pot fi
rezolvate local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul
judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele
arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor
judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane ori din
cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în
vigoare. Spitalul regional de urgenţă îndeplineşte rolul spitalului
judeţean de urgenţă în judeţul în care se află;
m) serviciul de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti
- unităţile sanitare publice de importanţă strategică, cu personalitate
juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din
Ministerul Sănătăţii Publice şi a autorităţilor de sănătate publică
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în structura lor un
compartiment pentru asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical
asistat, cu echipaje medicale de urgenţă, cu sau fără medic, şi un
compartiment pentru consultaţii medicale de urgenţă la domiciliu şi
transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistenţă medicală
de urgenţă funcţionează în regim de lucru continuu, în aşteptarea
solicitărilor de asistenţă medicală de urgenţă;
n) transport medical asistat - transportul de urgenţă al pacienţilor
care necesită monitorizare şi îngrijiri medicale pe durata
transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând
ambulanţe tip B sau C; o) transport sanitar
neasistat - transportul pacienţilor care nu se află în stare critică şi
nu necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata
transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulanţe
tip A1 sau A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât
ambulanţele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanţă;
p) ambulanţă tip C - ambulanţa destinată intervenţiei medicale de
urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al
pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi
medicamente de terapie intensivă. Echipajul ambulanţei tip C este
condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este
astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul
din toate părţile, targa fiind amplasată în mijloc, cu posibilitatea
mutării acesteia la dreapta şi la stânga şi ridicării ei la o înălţime
care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenţă în mod
corespunzător. Ambulanţele de transport al nou-născuţilor aflaţi în
stare critică fac parte din categoria ambulanţelor tip C;
q) ambulanţă tip B - ambulanţa destinată intervenţiei de urgenţă şi
transportului medical asistat al pacienţilor. Ea poate fi, după caz,
utilizată în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea
asistenţei medicale de urgenţă. Dotarea ambulanţei tip B este formată
din echipamente şi materiale sanitare care includ, după caz, un
defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual şi medicamentele
necesare resuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă;
r) ambulanţă tip A1 - ambulanţa destinată transportului sanitar
neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele şi
materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;
s) ambulanţă tip A2 - ambulanţa destinată transportului sanitar
neasistat al unuia sau al mai multor pacienţi pe targă şi/sau scaune,
fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării
primului ajutor în caz de nevoie; t) Serviciul
mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) - unitatea de
intervenţie publică integrată, de importanţă strategică, fără
personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de
reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de
urgenţă, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în
acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, având ca operator aerian
structurile de aviaţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor,
în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile
publice locale; u) unitate de primire a
urgenţelor (UPU) - secţia sau secţia clinică aflată în structura unui
spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând
ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal
propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi
tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se
prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;
v) compartiment de primire a urgenţelor (CPU) - secţia aflată în
structura unui spital orăşenesc, municipal sau în structura spitalelor
aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu
personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi
tratamentului de urgenţă al pacienţilor cu afecţiuni acute, care se
prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe;
w) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă - 1-1-2 - ansamblul
integrat de puncte publice de acces al cetăţeanului la sistemul public
de urgenţă prin care este activat răspunsul adecvat de urgenţă. Punctul
public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de
urgenţă şi a dispeceratelor serviciilor publice specializate de
intervenţie; x) centrul unic de apel de urgenţă -
structura specializată de preluare şi transfer al apelurilor de urgenţă
primite la numărul unic de apel 1-1-2 şi la numărul de apel 961
redirecţionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr
comercial la dispoziţia serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti; y) dispecerat medical de
urgenţă - structura specializată de preluare şi tratare a apelurilor de
urgenţă cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de
urgenţă sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de
ambulanţă. Dispeceratele medicale de urgenţă sunt coordonate de
personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent;
z) dispeceratul integrat de urgenţă - structura specializată care, pe
lângă preluarea apelului la numărul de urgenţă, asigură alarmarea şi
coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor serviciilor
specializate de intervenţie, cu caracter medical şi nemedical, din
aceeaşi locaţie fizică. Coordonarea se face de către personal special
pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul
serviciului de ambulanţă sau SMURD, în serviciu permanent.
(2) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii
medicale de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile
folosite au următoarea semnificaţie: a) centre de
expertiză şi coordonare medicală la distanţă - centrele aflate în
structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de
apel unic 1-1-2, destinate furnizării de informaţii de specialitate
specifice necesare echipajelor de urgenţă din teren şi/sau spitalelor
de urgenţă, precum şi coordonării la distanţă a echipajelor de prim
ajutor calificat, pe baza informaţiilor primite telefonic de la membrii
echipajelor sau pe baza informaţiilor şi a datelor primite prin
sistemele telemedicale de transmisie de date; b)
misiuni de salvare aeriană - intervenţii primare sau secundare ce se
desfăşoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în
vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în pericol din
cauza unei accidentări sau îmbolnăviri acute ori care se află într-un
mediu ostil vieţii; c) misiuni de ambulanţă
aeriană - transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care
starea pacientului sau a pacienţilor nu impune efectuarea unei misiuni
de salvare aeriană. Misiunile de ambulanţă aeriană pot include şi
cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu pot fi efectuate
decât cu avionul sanitar; d) misiuni de salvare
navală - misiuni primare sau secundare care se desfăşoară în zone
accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcaţiuni special
dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării
persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentări sau
îmbolnăviri acute; e) consultaţia de urgenţă la
domiciliu - asistenţa medicală de urgenţă acordată de compartimentul de
consultaţii şi transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulanţă,
în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgenţă care
nu pun viaţa pacientului în pericol imediat şi care, cel mai probabil,
nu necesită transportul la o unitate sanitară; f)
personal paramedical - personalul fără pregătire medicală, instruit
special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat,
utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate
externe, activând în echipe, într-un cadru instituţionalizat;
g) ambulanţierul - personal fără pregătire medicală care a absolvit
cursurile de ambulanţieri, autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice,
pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulanţă;
h) accident colectiv - evenimentul care implică un număr de victime,
care necesită declanşarea unui plan special de intervenţie utilizând
forţe de intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de gardă la
momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară
declanşarea unui plan special de intervenţie diferă de la caz la caz,
luându-se în considerare resursele umane şi materiale de intervenţie
disponibile în zona în care are loc accidentul. #M17
(3) Funcţiile de medic-şef UPU, medic-şef UPU - SMURD sau medic şef CPU
pot fi ocupate de medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în
specialitate. Prin excepţie, în perioada 2008 - 2010 aceste funcţii pot
fi ocupate şi de medici cu o vechime de cel puţin 3 ani în specialitate.
#B SECŢIUNEA a 2-a Primul ajutor de bază şi primul ajutor calificat
ART. 87
(1) Acordarea primului ajutor de bază, fără echipamente specifice, se
efectuează de orice persoană instruită în acest sens sau de persoane
fără instruire prealabilă acţionând la indicaţiile personalului
specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenţă sau al
serviciilor de urgenţă prespitalicească de tip SMURD şi serviciului de
ambulanţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, având ca scop
prevenirea complicaţiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui
echipaj de intervenţie. (2) Fiecare cetăţean are
obligaţia să anunţe direct sau să se asigure că un caz de urgenţă a
fost anunţat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu
acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicaţiile
specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenţă.
(3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public,
este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi
efectuată în scop comercial. (4) Primul ajutor
calificat se acordă într-un cadru instituţionalizat, de echipe aflate
sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, în
colaborare cu autorităţile publice locale şi structurile Ministerului
Sănătăţii Publice. (5) Echipele de prim ajutor
calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru
defibrilare semiautomată. (6) Personalul din
cadrul echipajelor de prim ajutor calificat şi ambulanţierii vor fi
formaţi şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate.
(7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulanţe tip B,
conform normelor şi standardelor naţionale şi europene în vigoare, şi
autospeciale de intervenţie fără capacitate de transport pacient,
dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate.
(8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât
timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenţă să
nu depăşească: a) 8 minute, pentru echipajele de
prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile
de urgenţă; b) 12 minute, pentru echipajele de
prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile
de urgenţă. (9) Organizaţiile nonguvernamentale
şi cele nonprofit pot participa în această activitate, pe baza unor
protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă
şi cu autorităţile publice locale. (10)
Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de
Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din subordinea Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte instituţii publice similare
pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care acţionează
în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste
instituţii. ART. 88 (1)
Persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în
mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical
sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de bază, acţionând cu
bună-credinţă şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei
persoane, nu răspund penal sau civil. (2)
Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se
constată, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu
bună-credinţă, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor
calificat, cu respectarea competenţei acordate, protocoalelor şi
procedurilor stabilite în condiţiile legii. ART. 89
(1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim
ajutor calificat este pregătit în instituţiile de învăţământ şi în
centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau în alte centre de formare
autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care
deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi.
(2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor
calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul
general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul
Educaţiei şi Cercetării. Acesta include condiţiile de certificare şi
recertificare a personalului, precum şi necesităţile de formare
continuă. ART. 90
Finanţarea activităţii echipajelor de prim ajutor calificat şi dotarea
acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor publice
locale şi din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv
sponsorizări şi donaţii.
SECŢIUNEA a 3-a Asistenţa medicală publică de urgenţă
ART. 91
(1) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este
asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului
Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de
urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice
locale şi a spitalelor judeţene şi regionale. (2)
Personalul medical, precum şi personalul nemedical - ambulanţieri,
pompieri şi conducători auto - din cadrul echipajelor care participă la
acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă în faza
prespitalicească vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi
autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3)
Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenţă 1-1-2, precum
şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre
de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice,
Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale. (4) Centrele de apel unic de urgenţă
1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de
expertiză regionale, în vederea furnizării unor informaţii specifice,
precum şi în vederea coordonării la distanţă a activităţii echipajelor
de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor
obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date.
(5) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească se
va acorda utilizând ambulanţe tip B şi C, construite şi dotate conform
standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei
medicale publice de urgenţă se pot utiliza şi autospeciale de transport
echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave,
precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
(6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenţă
prespitalicească vor fi instruiţi şi autorizaţi în utilizarea
defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în
utilizarea defibrilatoarelor manuale. (7)
Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza spitalicească este
asigurată de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale
aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a
autorităţilor publice locale. ART. 92
(1) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate
nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului.
Aceasta va include şi misiunile de salvare aeriană şi navală. (2) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă nu poate avea un scop comercial.
(3) Asistenţa medicală de urgenţă în prespital va fi organizată astfel
încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de
urgenţă să nu depăşească: a) 15 minute, pentru
echipajele de urgenţă sau de terapie intensivă, în zonele urbane, la
cel puţin 90% din cazurile de urgenţă; b) 20 de
minute, pentru echipajele de urgenţă sau de terapie intensivă, în
zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă. #M35 ART. 93
(1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenţă se face
de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, bugetul
Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi prin bugetele
altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul
autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin
lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. #M17
(1^1) Din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv din
fondurile alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii, se
asigură serviciilor publice de ambulanţă cheltuielile aferente
medicamentelor şi materialelor sanitare necesare intervenţiilor de
urgenţă, precum şi cheltuielile aferente asigurării mijloacelor de
intervenţie operaţionale din dotare. #B (2)
Donaţiile şi sponsorizările către serviciile publice de urgenţă nu pot
fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la
discriminare în acordarea asistenţei de urgenţă, cum ar fi: asigurarea
asistenţei medicale de urgenţă sau a primului ajutor calificat în mod
preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane.
(3) Serviciile medicale publice de urgenţă pot achiziţiona echipamente,
autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing
sau contractând credite având ca sursă de finanţare veniturile proprii
şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege,
inclusiv donaţii şi sponsorizări. (4) În cadrul
sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul
Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri
pentru spitalele regionale de urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă
de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu
pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele
de asigurări de sănătate. #M35 (5) Unităţile
şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor de
urgenţă sunt finanţate din bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii, din bugetul de stat prin bugetele
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie cu sumele
aferente cheltuielilor de personal, cheltuielilor cu medicamentele,
reactivi şi materiale sanitare, cheltuielilor ocazionate de
investigaţiile paraclinice pentru cazurile rezolvate în aceste
structuri, fără a fi necesară internarea lor în unitatea sanitară din
care face parte respectivul UPU sau CPU, şi cheltuielilor aferente
altor bunuri şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea acestor
structuri. #M17 (5^1) Pentru unităţile de
primire a urgenţelor care au în structură şi SMURD, pe lângă sumele
prevăzute la alin. (5) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii Publice se alocă şi sume pentru următoarele
cheltuieli: a) cheltuieli de personal propriu unităţii de primire a urgenţelor care participă la intervenţii SMURD;
b) cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare pentru echipajele de
terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor calificat; c) cheltuieli de transmisii date pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor calificat;
d) cheltuieli de întreţinere şi verificare a echipamentelor medicale
pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi de prim ajutor
calificat; e) cheltuieli de asigurare a
mijloacelor de intervenţie necesare echipajelor de terapie intensivă
mobilă şi de prim ajutor calificat; f) cheltuieli
de funcţionare şi întreţinere a mijloacelor de intervenţie a
echipajelor de prim ajutor calificat care funcţionează în sistemul
SMURD, în structura serviciilor publice voluntare pentru situaţii de
urgenţă, cu excepţia cheltuielilor de personal paramedical care
deserveşte aceste echipaje. Aceste cheltuieli pot fi cofinanţate şi din
bugetul local, în baza unor protocoale de colaborare încheiate între
spitalul în structura căruia se află respectiva unitate de primire a
urgenţelor care coordonează activitatea medicală din cadrul SMURD,
primăria sau consiliul judeţean implicat şi Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă din judeţul respectiv sau al municipiului Bucureşti;
g) cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare, precum şi
cheltuieli de întreţinere şi verificare a echipamentelor medicale
pentru autospecialele de intervenţie la accidente colective şi
calamităţi, acolo unde este cazul; h) cheltuieli
de funcţionare şi întreţinere ale autospecialei/autospecialelor
utilizate în cadrul structurii de coordonare şi intervenţie medicală
regională a SMURD, dacă astfel de autospecială sau autospeciale există
în dotare. (5^2) Detalierea cheltuielilor
prevăzute la alin. (5^1) şi modalităţile de decontare a acestora se
stabilesc prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii
publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative. #M35
(5^3) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul
spitalelor cu structuri de urgenţă aprobate potrivit dispoziţiilor
legale, alte decât cele prevăzute la alin. (5), precum şi activităţile
desfăşurate în camera de gardă, sunt finanţate din bugetul FNUASS şi
sunt cuprinse în structura tarifului pe caz rezolvat.
(5^4) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor prevăzute la
alin. (5^3) pot fi finanţate în condiţiile prevăzute la alin. (5) dacă
în urma evaluării, efectuată de către Ministerul Sănătăţii şi Comisia
de specialitate a Ministerului Sănătăţii, se constată că acestea
îndeplinesc condiţiile de organizare şi dotare prevăzute de legislaţia
în domeniu. (6) *** Abrogat #M12
(7) Cheltuielile ocazionate de activitatea desfăşurată în camera de
gardă din cadrul spitalelor în trimestrul I al anului 2007 sunt
cuprinse în structura tarifelor pe caz rezolvat. Cheltuielile
înregistrate în trimestrul I al anului 2007 se regularizează pe
parcursul anului 2007, în cadrul tarifului pe caz rezolvat.
#B SECŢIUNEA a 4-a Asistenţa medicală privată de urgenţă
ART. 94
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este
asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract
direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la
solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu
consimţământul acestuia. (2) Personalul medical,
precum şi personalul nemedical care participă la acordarea asistenţei
medicale private de urgenţă în faza prespitalicească sunt pregătite în
centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii
Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a
personalului medical, necesităţile de formare continuă şi
recertificarea acestuia. ART. 95
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza spitalicească este
asigurată de spitalele private, pe baza unui contract direct cu
beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea
directă a beneficiarului ori a aparţinătorilor acestuia. În cazul
pacienţilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au
obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul
acestora în condiţii de siguranţă la un spital public.
(2) Asistenţa medicală privată de urgenţă este acordată de instituţii
private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare
impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Asistenţa medicală privată de urgenţă include şi misiuni de
ambulanţă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau
cu asigurătorii privaţi ai acestora. ART. 96
Publicitatea şi reclama pentru asistenţa medicală privată de urgenţă cu
scop comercial vor specifica întotdeauna, în mod clar, că numerele de
apel nu sunt gratuite şi că serviciile se prestează contra cost.
CAP. 2 Acordarea asistenţei publice medicale şi tehnice de urgenţă şi a primului ajutor calificat
ART. 97
Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească este coordonată la nivel
judeţean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând
infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de aplicare
a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează
clasificarea unică a cazurilor de urgenţă, denumită index medical, şi
setul de indicaţii şi planuri de acţiune şi coordonare asociate
indexului medical şi specificului local, care sunt aprobate de
Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor
şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. ART. 98
(1) Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească se organizează la
nivel rural, urban, judeţean/al municipiului Bucureşti şi regional.
(2) Asistenţa publică de urgenţă prespitalicească se acordă la diferite
niveluri de competenţă, începând cu primul ajutor calificat, asigurat
de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul intervenţiei de
salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel
regional. (3) Competenţele şi atribuţiile
echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza
prespitalicească se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii
publice şi al ministrului administraţiei şi internelor.
(4) Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea în
administrarea lor servicii proprii de ambulanţă, sub formă de
proprietate publică sau privată a statului. (5)
La nivel spitalicesc, asistenţa medicală de urgenţă se asigură în
spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale şi ale
municipiului Bucureşti, precum şi ale ministerelor şi instituţiilor
publice cu reţele sanitare proprii. (6) În
spitale pot opera unităţi proprii de transport sanitar medicalizat,
pentru transportul interclinic al pacienţilor proprii, precum şi al
nou-născuţilor aflaţi în stare critică. Modul de organizare şi
funcţionare a acestor unităţi se va stabili prin normele de aplicare a
prezentului titlu. (7) Primul ajutor calificat şi
asistenţa medicală de urgenţă se acordă fără nici o discriminare legată
de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârstă, etnie, religie,
cetăţenie sau apartenenţă politică, indiferent dacă pacientul are sau
nu calitatea de asigurat medical. (8) Personalul
medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au
obligaţia ca în afara programului, indiferent de loc, să acorde primul
ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital,
până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie
specializat. (9) Echipajele medicale publice de
urgenţă, precum şi echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri
deosebite, pot acorda asistenţă de urgenţă şi în afara zonelor de
responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenţă.
(10) Asistenţa medicală de urgenţă la spectacole în aer liber,
festivaluri şi manifestări sportive se solicită obligatoriu de către
organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau
publice de urgenţă prespitalicească. Autorităţile publice aprobă
desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenţa
medicală de urgenţă este asigurată în mod adecvat, conform normelor în
vigoare. ART. 99 (1)
Serviciile publice de urgenţă prespitalicească nu pot fi subcontractate
de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale
serviciilor private. Ele nu pot acorda prioritate clienţilor
serviciilor private sau unor clienţi proprii şi nu pot rezerva echipaje
de urgenţă pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private.
(2) Societăţile comerciale care au în proprietatea lor servicii private
de ambulanţă nu pot acorda donaţii sau sponsorizări serviciilor publice
de urgenţă prespitalicească. (3) Serviciile
publice de urgenţă pot presta servicii contra cost unor societăţi
comerciale, altele decât serviciile de ambulanţă private, cluburi
sportive sau instituţii, în vederea asigurării asistenţei de urgenţă în
cazul unor manifestări sportive sau de altă natură, pe durată limitată,
cu condiţia ca personalul şi mijloacele folosite în asigurarea
evenimentului să nu fie retrase din resursele necesare asigurării
asistenţei de urgenţă a populaţiei în intervalul respectiv. ART. 100
(1) Pentru realizarea managementului integrat al urgenţelor se creează
o reţea regională de spitale, având un spital regional de urgenţă de
gradul I şi, în judeţele arondate acestuia, spitale de urgenţă de
gradul II sau III. În fiecare regiune va funcţiona minimum un spital de
urgenţă de gradul II, într-un alt judeţ din afara centrului regional de
gradul I. (2) Criteriile de clasificare a
spitalelor de urgenţă locale şi judeţene, din punct de vedere al
competenţelor şi resurselor materiale şi umane, se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 101
(1) Spitalele regionale de urgenţă se înfiinţează în regiunile de
dezvoltare socioeconomică, având la bază resursele umane şi materiale
aflate în centrele universitare tradiţionale. (2)
În structura spitalelor regionale de urgenţă se află toate
specialităţile chirurgicale şi medicale din structura spitalului
judeţean din judeţul respectiv, precum şi infrastructura pentru
investigaţii clinice şi paraclinice şi orice altă specialitate unică,
cu caracter de urgenţă, aflată în afara structurii spitalului judeţean
din judeţul respectiv. (3) Spitalele regionale şi judeţene de urgenţă au în structura lor unităţi de primire a urgenţelor.
(4) Conducerea şi organizarea unităţilor de primire a urgenţelor se vor
face conform normelor de aplicare a prezentului titlu.
(5) Medicii şi asistenţii-şefi ai unităţilor de primire a urgenţelor nu
pot fi sponsorizaţi şi/sau finanţaţi, direct sau indirect, pentru
participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de
către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau
materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora şi
nici de către firmele de aparatură medicală. În situaţii speciale, bine
justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea Ministerului
Sănătăţii Publice. (6) Spitalele municipale şi
orăşeneşti pot avea compartimente de primire a urgenţelor sau camere de
reanimare în zonele de recepţie a urgenţelor, acestea urmând a fi
deservite de personalul de gardă din spital şi/sau de medici de urgenţă
special angajaţi. (7) Spitalele regionale de
urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă au în responsabilitate, prin
unităţile de primire a urgenţelor, echipaje integrate publice de
intervenţie prespitalicească terestră (SMURD), în colaborare cu
structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu
autorităţile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele
Sistemului naţional unic pentru apelul de urgenţă.
(8) Spitalele regionale de urgenţă au în responsabilitate echipaje
integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în
vigoare. (9) Implementarea prevederilor alin. (7)
şi (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin
comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei
şi internelor, având la bază resursele materiale şi umane disponibile.
(10) Arondarea judeţelor la centrele regionale se efectuează pe baza
ordinului ministrului sănătăţii publice, luându-se în considerare
regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum şi
distanţele aeriene şi terestre dintre un spital judeţean şi un anumit
centru regional. (11) În structura spitalelor
regionale şi a spitalelor de urgenţă de gradele II şi III funcţionează
unităţi de primire a urgenţelor, corespunzătoare nivelului centrului în
care se află şi numărului cazurilor de urgenţă asistate anual.
(12) Spitalele regionale de urgenţă au obligaţia de a monitoriza şi de
a îndruma metodologic întreaga activitate de asistenţă medicală de
urgenţă din regiunile pe care le deservesc. (13)
Modalităţile de monitorizare şi îndrumare, precum şi modalităţile de
colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. ART. 102 (1)
Spitalele judeţene de urgenţă, precum şi spitalele regionale de urgenţă
au obligaţia de a accepta transferul pacienţilor aflaţi în stare
critică, dacă spitalul sau centrul unde se află pacientul respectiv nu
are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistenţei de
urgenţă în mod corespunzător şi definitiv şi dacă transferul este
necesar în vederea salvării vieţii pacientului.
(2) Centrele şi spitalele locale de urgenţă, precum şi spitalele
judeţene de urgenţă organizează transferul pacienţilor critici, în mod
corespunzător, evitând întârzierile nejustificate, către un centru
superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăşeşte competenţele
sau resursele spitalului în care se află aceştia.
(3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Spitalele regionale
şi cele judeţene de urgenţă, precum şi spitalele de urgenţă din
municipiul Bucureşti vor furniza dispeceratului de urgenţă, periodic
sau la solicitare, datele necesare privind locurile şi resursele
medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgenţă.
(4) Criteriile de internare de urgenţă a pacienţilor care sunt
consultaţi şi asistaţi în unităţile/compartimentele de primire a
urgenţelor, precum şi criteriile de transfer de urgenţă către alte
spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu.
CAP. 3 Acordarea asistenţei medicale private de urgenţă
ART. 103
(1) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este
coordonată la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de
servicii de către personal medical cu studii superioare.
(2) Asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească se
organizează pe o zonă stabilită de furnizorul de servicii, cu condiţia
ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în
timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru diferite categorii de
urgenţă. (3) Asistenţa medicală privată de
urgenţă în faza prespitalicească este asigurată cu ambulanţe şi
echipamente care respectă normele şi standardele minime impuse
serviciilor publice de urgenţă prespitalicească. ART. 104
(1) Serviciile medicale private de urgenţă prespitalicească nu pot
contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau
activităţi care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie.
(2) Serviciile medicale private spitaliceşti de urgenţă se organizează
în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse
de Ministerul Sănătăţii Publice pentru serviciile publice spitaliceşti
de urgenţă. (3) Serviciile medicale private de
urgenţă spitalicească au obligaţia de a stabiliza orice pacient care
soseşte în serviciul respectiv în stare critică sau cu acuze ce ridică
suspiciunea unei afecţiuni acute grave, indiferent de capacitatea
financiară a acestuia de a achita costurile tratamentului şi de
calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital
public, în condiţii corespunzătoare, numai după stabilizarea funcţiilor
vitale şi acordarea tratamentului de urgenţă. (4)
În cazul în care nu au în structură servicii de gardă, spitalele
private au obligaţia să acorde primul ajutor şi să alerteze serviciile
de urgenţă publice prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 1-1-2.
CAP. 4 Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti
ART. 105
(1) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti sunt
servicii publice cu personalitate juridică. (2)
Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au ca
scop principal acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportul
medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior şi/sau
mediu calificat la diferite niveluri, precum şi conducători auto
formaţi ca ambulanţieri. (3) Personalul de
intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti va purta echipamente de protecţie distincte
conform normelor şi reglementărilor în vigoare. ART. 106
(1) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au în
structura lor două compartimente distincte: compartimentul de asistenţă
medicală de urgenţă şi transport medical asistat şi compartimentul de
consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat.
(2) Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă are în dotare
ambulanţe tip B şi C şi alte mijloace de intervenţie autorizate în
vederea asigurării asistenţei medicale de urgenţă cu sau fără medic.
(3) În cazul în care echipajele de urgenţă sunt fără medic, acestea vor
funcţiona cu un asistent medical ca şef de echipaj. Echipajele pot
include şi personal voluntar special pregătit.
(4) Ambulanţele tip B şi C şi celelalte mijloace de intervenţie
specifice din cadrul compartimentului de asistenţă medicală de urgenţă
nu vor fi utilizate în scop de consultaţii de urgenţă la domiciliu sau
transport sanitar neasistat al pacienţilor stabili, fără probleme
medicale acute. ART. 107
(1) Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă efectuează şi
transporturi medicale asistate ale pacienţilor critici şi ale celor cu
accidentări sau îmbolnăviri acute, care necesită supraveghere din
partea unui asistent medical ori medic şi monitorizarea cu
echipamentele medicale specifice. (2)
Compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă funcţionează în regim
de aşteptare şi este finanţat din venituri proprii obţinute din
contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în
condiţiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din
donaţii şi sponsorizări. (3) Compartimentul de
asistenţă medicală de urgenţă poate avea în organigramă personal
medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii,
ambulanţieri, operatori registratori de urgenţă şi
dispeceri/radiotelefonişti, precum şi alte categorii de personal
necesare funcţionării compartimentului. ART. 108
(1) Compartimentul de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar
funcţionează ca structură distinctă în cadrul serviciilor de ambulanţă
judeţene şi al municipiului Bucureşti, având în organigrama sa personal
medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii,
conducători auto ambulanţieri şi alte categorii de personal necesare
funcţionării acestuia. (2) În dotarea
compartimentului de consultaţii de urgenţă şi transport sanitar se află
ambulanţe tip A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport autorizate
conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, precum
şi autoturisme de transport pentru medicii de gardă în vederea
efectuării consultaţiilor la domiciliu. (3) În
cadrul compartimentului de consultaţii de urgenţă şi transport pot
efectua gărzi şi medici de familie din afara structurii serviciilor de
ambulanţă. (4) Coordonarea activităţii de
consultaţii de urgenţă se face prin dispeceratul medical de urgenţă,
aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu
medicii de familie. (5) Compartimentul de
consultaţii de urgenţă şi transport sanitar neasistat funcţionează în
regim de gardă şi/sau ture de cel mult 12 ore. ART. 109
Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de
ambulanţieri şi asistenţi sau doar de ambulanţieri, după caz. ART. 110
(1) Activitatea de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi cea de
transport sanitar neasistat sunt finanţate din venituri proprii
obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din
alte surse în condiţiile legii, din donaţii şi sponsorizări. #M3
(2) Activitatea de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi de transport
sanitar neasistat poate fi realizată şi de furnizori privaţi prin
relaţie contractuală directă cu casa de asigurări de sănătate. #B
(3) Serviciile de reparaţii auto, aprovizionare, alimentare cu
carburanţi, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto şi curăţenie pot
fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract
de asociere prin participaţiune sau închirieri, sumele rezultate
constituind venituri proprii ale serviciului de ambulanţă contractant. #M12 ART. 111 (1) Conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din: a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management;
b) un comitet director format din managerul general, directorul
medical, directorul economic, directorul tehnic şi asistentul-şef. (2) Funcţiile specifice comitetului director se ocupă prin concurs, organizat de managerul general.
(3) Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac
parte din comitetul director, conducerea interimară a serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti se numeşte prin act
administrativ al autorităţii de sănătate publică.
(4) Managerul general şi membrii comitetului director nu pot beneficia
de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru
participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de
către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau
materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora,
firmele de aparatură medicală, precum şi firmele care comercializează
ambulanţe şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora.
În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu
aprobarea ministrului sănătăţii publice. (5)
Coordonarea activităţii compartimentului de urgenţă se realizează la
nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de un medic specialist sau
primar în medicină de urgenţă, anestezie-terapie intensivă ori cu
atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească. La
nivelul substaţiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgenţă
poate fi coordonat de un asistent medical. (6)
Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenţă la domiciliu se va
efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicină de
familie, medicină generală, pediatrie ori medicină internă. (7) Coordonarea activităţii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical.
(8) Funcţia de manager general se va ocupa prin concurs, potrivit
normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un
contract de management pe o perioadă de maximum 3 ani, în conţinutul
căruia sunt prevăzuţi atât indicatorii specifici de performanţă, cât şi
clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile
părţilor. Contractul de management poate fi prelungit după încetarea
mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de
management poate fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
prevăzute în acesta. (9) Contractul individual de
muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul
serviciului de ambulanţă judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada
executării contractului de management, managerul general beneficiază de
un salariu de bază şi de alte drepturi salariale stabilite potrivit
prevederilor legale în vigoare, precum şi de asigurări sociale de
sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări sociale de stat, în
condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege.
(10) În termen de 30 de zile de la ocuparea postului prin concurs,
membrii comitetului director vor încheia cu managerul general un
contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul
căruia sunt prevăzuţi atât indicatorii specifici de performanţă, cât şi
clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile
părţilor. Contractul de administrare poate fi prelungit după încetarea
mandatului pe o perioadă de 3 luni, maximum de două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de
administrare poate fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
prevăzute în acesta. (11) Contractul individual
de muncă al persoanelor care fac parte din comitetul director se
suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada
executării contractului de administrare, membrii comitetului director
beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi salariale
stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi de
asigurări sociale de sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale de stat, în condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege.
(12) Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii de
conducere specifice comitetului director şi are contractul individual
de muncă suspendat poate desfăşura activitate medicală în cadrul
serviciului de ambulanţă respectiv. Activitatea medicală se desfăşoară
în cadrul funcţiei de conducere ocupate, iar programul de lucru se
stabileşte de comun acord cu managerul general.
(13) Conţinutul contractului de management şi al contractului de
administrare, pentru managerul general şi, respectiv, pentru membrii
comitetului director, vor fi stabilite prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. (14) Salarizarea personalului
de conducere şi a personalului de execuţie din cadrul serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti se stabileşte potrivit
legii. (15) Funcţia de manager general este incompatibilă cu: #M34
a) exercitarea unor funcţii în cadrul unei autorităţi executive,
legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, precum şi cu
deţinerea de orice alte funcţii salarizate, cu excepţia funcţiilor sau
activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate
sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de
creaţie literar-artistică; #M12 b) deţinerea mai multor funcţii de manager salarizate sau nesalarizate;
c) deţinerea unei funcţii de conducere salarizate în cadrul Colegiului
Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România,
Colegiului Farmaciştilor din România, Ordinului Asistenţilor Medicali
şi Moaşelor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al
organizaţiilor sindicale de profil. (16)
Constituie conflict de interese deţinerea de părţi sociale sau de
acţiuni de către membrii comitetului director personal ori de către
rudele şi afinii lor până la gradul al IV-lea inclusiv la societăţi
comerciale sau organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii
comerciale cu serviciul de ambulanţă respectiv.
(17) Managerul general şi membrii comitetului director au obligaţia de
a depune o declaraţie de interese, precum şi de a semna o declaraţie cu
privire la incompatibilităţile prevăzute la alin. (15), în termen de 15
zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice. Aceste
declaraţii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care
trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile
de la data începerii modificării sau încetării funcţiilor ori
activităţilor. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul serviciului de
ambulanţă respectiv. Modelul declaraţiei de interese şi cel al
declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice.
#B CAP. 5 Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD)
ART. 112
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt structuri
publice integrate de intervenţie, fără personalitate juridică, care
funcţionează în organigrama inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă,
respectiv a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă,
având ca operator aerian structurile de aviaţie ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, precum şi, concomitent, după caz, în
structura autorităţilor publice locale şi/sau a unor spitale judeţene
şi regionale de urgenţă. ART. 113
(1) Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare au în
structura lor, după caz, echipaje de intervenţie specializate în
acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi
executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană.
(2) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă din cadrul
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare sunt formate
din cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător auto pompier şi un
medic special pregătit provenit dintr-o structură spitalicească de
primire a urgenţelor. Celelalte persoane din echipajele integrate de
terapie intensivă mobilă pot fi asigurate de inspectoratele pentru
situaţii de urgenţă, de autorităţile publice locale şi/sau de
structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje pot acţiona şi
voluntari special pregătiţi. (3) Echipajele de
prim ajutor sunt formate din cel puţin 3 persoane cu pregătire
paramedicală din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă,
Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă şi/sau din
structura autorităţilor publice locale. Echipajele pot include şi
personal voluntar special pregătit. (4) Echipajele de salvare aeriană funcţionează conform reglementărilor specifice prevăzute de lege.
(5) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă au în dotare
ambulanţe tip C, conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi
europene. (6) Echipajele de prim ajutor calificat
au în dotare ambulanţe tip B, echipate conform standardelor şi
reglementărilor naţionale şi europene, inclusiv cu defibrilatoare
semiautomate. (7) Echipajele de prim ajutor
calificat pot acţiona şi cu autospeciale de intervenţie din dotarea
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, respectiv ale Unităţii
Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, fără capacitate de
transport pacient, cu condiţia de a fi dotate cu echipamentele
specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat. ART. 114
(1) Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare, cu
excepţia componentei de salvare aeriană, sunt coordonate operativ de
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, respectiv de Unitatea
Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, având ca medic-şef un
medic specialist sau primar în medicină de urgenţă ori
anestezie-terapie intensivă, provenind dintr-o structură spitalicească
de primire a urgenţelor dintr-un spital regional ori judeţean de
urgenţă, după caz. (2) Personalul din cadrul
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare îşi desfăşoară
activitatea zilnică purtând uniformele şi gradele profesionale şi/sau
ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei
şi internelor. Pentru intervenţie personalul va purta echipamente de
protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare.
(3) Coordonarea activităţii zilnice de intervenţie a echipajelor
Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare se face prin
dispeceratele integrate judeţene de urgenţă sau, după caz, prin
dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti. (4) Echipajele de prim
ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de
centrele 1-1-2 şi/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii
de urgenţă, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu
dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti. (5) În situaţia în care
un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2
sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situaţii de urgenţă,
dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizării
echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va menţine
legătura cu dispeceratul medical în vederea raportării şi coordonării
medicale a activităţii echipajului. (6)
Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor
legale în vigoare, ele putând fi alertate şi direct prin 1-1-2, urmând
ca medicul de gardă să decidă oportunitatea intervenţiei pe baza
informaţiilor obţinute de la centrul 1-1-2 şi de la dispeceratele
medicale şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de la
centrul operaţional/punctele operaţionale ale Unităţii Speciale de
Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau direct
de la locul incidentului. ART. 115
(1) Activitatea Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Administraţiei şi
Internelor, de la bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din
alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donaţii şi sponsorizări.
(2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensivă
mobilă, de salvare aeriană, precum şi materialele consumabile pentru
acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical
al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi al autorităţilor
publice locale este finanţată din bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical
activitatea la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti,
precum şi de la bugetul de stat şi prin alte surse financiare prevăzute
în lege. (3) Medicii-şefi ai Serviciilor mobile
de urgenţă, reanimare şi descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări
şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la
conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări de către firmele
care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori
firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatură
medicală şi nici de către firmele care comercializează ambulanţe şi
alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii
speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea,
după caz, a ministrului sănătăţii publice sau a ministrului
administraţiei şi internelor. ART. 116
Dotarea cu echipamente şi mijloace de intervenţie a Serviciilor mobile
de urgenţă, reanimare şi descarcerare va fi asigurată de Ministerul
Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de
autorităţile publice locale. Achiziţionarea acestora poate fi realizată
inclusiv prin sistem leasing sau credit în condiţiile legii.
CAP. 6 Asistenţa de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în faza prespitalicească
ART. 117
(1) Asistenţa de urgenţă în cazul accidentelor colective, calamităţilor
şi dezastrelor va fi coordonată de inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă conform planurilor
naţionale aprobate. (2) Pentru situaţii de
accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de
grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte
instituţii cu atribuţii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la
solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
(3) În situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu
urmări deosebit de grave, acordarea asistenţei la nivel spitalicesc se
va face şi în unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie. ART. 118
(1) Serviciile publice de urgenţă prespitalicească intră cu toate
forţele planificate sub comanda unică a inspectorului-şef pentru
situaţii de urgenţă din judeţul respectiv care se subordonează direct
prefectului judeţului şi inspectorului general al Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă. (2)
Inspectorul general pentru situaţii de urgenţă poate solicita
serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum
şi celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie punerea
la dispoziţie a mijloacelor şi a personalului necesar intervenţiilor în
cazul unor accidente colective, calamităţi sau dezastre, pe durată
determinată. (3) Medicii directori ai serviciilor
de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au obligaţia
organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situaţii de
urgenţă. (4) Medicii directori ai serviciilor de
ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi medicii-şefi
ai unităţilor Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare
fac parte din comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru
situaţii de urgenţă. ART. 119
(1) Din momentul direcţionării echipajelor către un accident colectiv
sau o zonă calamitată, încetează toate activităţile din cadrul
serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti care nu
au caracter de urgenţă. Echipajele de transport sanitar neasistat şi de
consultaţii de urgenţă vor fi direcţionate către compartimentul de
urgenţă. (2) Directorul serviciului de ambulanţă
judeţean, precum şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a
dispune realizarea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor
prevederilor planului de acţiune în caz de necesitate. Pentru
rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judeţean sau al municipiului
Bucureşti păstrează un număr minim de echipaje de urgenţă, iar dacă
situaţia o impune, se alertează personalul din turele libere.
(3) Serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti
împreună cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă întocmesc planul
de acţiune în situaţii de urgenţă pe baza listelor cu mijloacele din
dotare, precum şi cu personalul acestora transmise de toate
instituţiile cu atribuţii în domeniu. (4)
Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare sunt direcţionate cu prioritate către zona calamitată sau
către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu
echipajele de ambulanţă disponibile. (5)
Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgenţă,
reanimare şi descarcerare dintr-un judeţ participarea la intervenţie la
un accident colectiv sau o zonă calamitată din alt judeţ. La nevoie, el
poate dispune, cu acordul preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de
Urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice, participarea la intervenţii,
în alt judeţ, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de
ambulanţă dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.
(6) Inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la
nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulanţă în
condiţiile stabilite prin lege. (7) În cazul
epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie
se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă sau de
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice,
după caz, potrivit legii. ART. 120
(1) Serviciile private de ambulanţă au obligaţia de a răspunde
solicitării comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv
Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii
Publice ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în caz de
accident colectiv, calamităţi naturale sau dezastre, contravaloarea
cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local.
(2) Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi cel al
municipiului Bucureşti păstrează unităţile mobile de intervenţie la
accidente colective şi dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de
funcţionare, prin Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulanţă judeţene şi al
municipiului Bucureşti, după caz. (3) Serviciile
medicale publice de urgenţă prespitalicească care răspund de unităţile
mobile pentru accidente colective şi dezastre se asigură că aparatura
medicală este în stare de funcţionare şi că unitatea este dotată cu
medicamente şi materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente
pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare
critică. (4) Managerii generali şi directorii
medicali ai serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului
Bucureşti, medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare, precum şi medicii-şefi ai unităţilor de primire a
urgenţelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de
Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau de Ministerul Administraţiei şi
Internelor. ART. 121
Finanţarea exerciţiilor, a pregătirii şi a intervenţiilor în caz de
accidente colective, calamităţi sau dezastre se face de la bugetul de
stat şi bugetul autorităţilor publice locale.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 122
Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aprobă prin
ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului
administraţiei şi internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în
vigoare a prezentului titlu, şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I. ART. 123
În scopul apărării dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi
viaţă, precum şi în scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei
calamităţi naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul
serviciilor publice de urgenţă spitaliceşti şi prespitaliceşti i se
interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative
menite să afecteze activitatea prin scăderea capacităţii de intervenţie
sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte
organizaţii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit. ART. 124
Prevederile art. 87 alin. (8) şi ale art. 92 alin. (3) vor fi
implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu,
luându-se în considerare resursele şi planurile de dezvoltare astfel
încât termenul final să nu depăşească anul 2014. ART. 125
Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea
juridică a persoanelor vinovate, în condiţiile legii.
#B TITLUL VI Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 141
Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană se fac în scop terapeutic, în condiţiile prezentului titlu. ART. 142 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) celulă - unitatea elementară anatomică şi funcţională a materiei
vii. În sensul prezentei legi, termenul celulă/celule se referă la
celula umană individuală sau la o colecţie de celule umane, care nu
sunt unite prin nici o formă de substanţă intercelulară;
b) ţesut - gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţă
intercelulară amorfă, care formează împreună o asociere topografică şi
funcţională; c) organ - partea diferenţiată în
structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din
mai multe ţesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizaţie şi
inervaţie proprii; d) prelevare - recoltarea de
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană sănătoase
morfologic şi funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem
hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea
realizării unui transplant; e) transplant - acea
activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui
pacient este implantat sau grefat un organ, ţesut ori celulă.
Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv
tehnicilor de fertilizare in vitro; f) donator -
subiectul în viaţă sau decedat, de la care se prelevează organe,
ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică; g) primitor - subiectul care beneficiază de transplant de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule. ART. 143
Coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror
dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale
de Transplant.
CAP. 2 Donarea şi donatorul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
ART. 144*)
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la
donatorul în viaţă se face în următoarele condiţii:
a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având
capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului
informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe,
ţesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu;
b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat
de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de
specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic,
psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării; c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării;
d) prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau
morală asupra unei persoane sunt interzise; e)
donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii
unui folos material sau de altă natură. f)
donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că
donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu
constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii
unui folos material sau de altă natură, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 1. #CIN *) Conform art. 23 pct. 1 şi
art. 221 din Legea nr. 71/2011 (#M48), începând cu data intrării în
vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), la
articolul 144, litera a) va avea următorul cuprins: #M48
"a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având
capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului
informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe,
ţesuturi şi celule de la persoane lipsite de discernământ;"
#B ART. 145
(1) Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la
potenţiali donatori minori în viaţă, cu excepţia cazurilor prevăzute în
prezenta lege. (2) Prin derogare de la alin. (1),
în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem
hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii:
a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de
la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a
împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal,
respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu
a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul
ocrotitorului legal; b) în cazul donatorului care
are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se
exprimă în faţa preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie
teritorială se află sediul centrului unde se efectuează transplantul,
după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea
tutelară competentă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare. ART. 146
(1) Prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de la donatorul viu se va
efectua cu avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu,
constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul;
această comisie va evalua motivaţia donării şi va controla respectarea
drepturilor pacienţilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Comisia de avizare a donării de la donatorul viu va avea următoarea
componenţă: un medic cu pregătire în bioetică din partea colegiului
medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti, un psiholog sau un
medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având
atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de
transplant. (3) Această comisie va funcţiona
conform unui regulament emis de Agenţia Naţională de Transplant, cu
consultarea Comisiei de bioetică a Ministerului Sănătăţii Publice.
Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(4) Comisia va evalua atât donatorul, cât şi primitorul care vor fi
supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea
capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivaţiei donării.
(5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist,
psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează
transplantul, cât şi de familiile donatorului şi primitorului.
(6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, spermă, cap
femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce
vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor
de bioetică cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donării de
la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii.
(7) Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile
genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub
anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi
identificaţi. (8) Dacă donatorul nu doreşte să-şi
divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donării, cu
excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin
lege. ART. 147*) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:
1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la
care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi
ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea
donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform
protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând
situaţiile fără echivoc; 2. se defineşte ca
donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat
încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform
protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;
3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac
parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe,
ţesuturi şi celule de origine umană; 4.
prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate
se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unu dintre membrii
majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte,
copil, frate, soră. În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de
la persoana autorizată, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu,
să îl reprezinte pe defunct; în ambele situaţii se procedează conform
modelului prevăzut în anexa nr. 4; 5. prelevarea
se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul
vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea
donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau
înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi
celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii,
persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin
act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin
înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe,
ţesuturi şi celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de
familie, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de
transplant. #CIN *) Conform art. 23 pct. 2 şi
art. 221 din Legea nr. 71/2011 (#M48), începând cu data intrării în
vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), la
articolul 147, punctul 4 va avea următorul cuprins: #M48
"4. în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii potrivit art. 331
alin. (2) lit. c), prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la
persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris al cel puţin
unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea
prevăzută la art. 81 din Codul civil;"
#B ART. 148
(1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori decedaţi se
efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă
orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care
reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite
pentru fiecare organ, ţesut sau celulă în parte.
(2) Repartiţia organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană
prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţională de
Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind
alocarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul
sistemului de transplant din România. (3) În
condiţiile în care pe teritoriul naţional nu există nici un primitor
compatibil cu organele, ţesuturile şi celulele de origine umană
disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internaţională de
transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia
Naţională de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(4) Ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate
imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile
de ţesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţională de
Transplant. (5) Transplantul de ţesuturi sau
celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau
agreate de Agenţia Naţională de Transplant. (6)
Fiecare prelevare de organ, ţesut sau celulă de origine umană este
anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant,
conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţională de Transplant.
(7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi ţesuturi de la o
persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei
sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă
este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului
defunctului. (8) Prelevarea de organe, ţesuturi
şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu
consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromită rezultatul
autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
(9) Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de
origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de
Agenţia Naţională de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7,
respectiv anexa nr. 9, conform legislaţiei vamale.
(10) Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea
donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în
care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi
cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege.
Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice,
la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat,
astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi
identificaţi. (11) Agenţia Naţională de
Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul
cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau
ţesuturi şi/sau celule. (12) După fiecare
prelevare de organe, ţesuturi şi/sau celule de la donatorii cadavru se
vor completa, cu datele din momentul prelevării, Fişa de declarare a
donatorului şi Fişa de prelevare de organe şi ţesuturi, prevăzute în
anexa nr. 10. (13) Agenţia Naţională de
Transplant stabileşte un sistem de vigilenţă pentru raportarea,
investigarea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre
incidentele grave şi reacţiile adverse severe care pot influenţa
calitatea şi siguranţa organelor, ţesuturilor şi celulelor, ce pot fi
datorate procurării, testării, procesării, stocării şi distribuţiei
acestora, astfel încât orice reacţie adversă severă observată în timpul
sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea şi
siguranţa organelor, ţesuturilor şi celulelor.
CAP. 3 Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
ART. 149 Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic. ART. 150
Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se
efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a
fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 11. ART. 151
(1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima
consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii
familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 11. (2) În cazul
primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul,
transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior
dacă, datorită unor împrejurări obiective, nu se poate lua legătura în
timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar
întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului.
(3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de
secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în
anexa nr. 12. ART. 152 În
cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu,
consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte persoane care au
calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 13.
CAP. 4 Finanţarea activităţii de transplant
#M3 ART. 153
Costul investigaţiilor, spitalizării, intervenţiilor chirurgicale,
medicamentelor, materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii,
costul medicamentelor şi serviciilor aferente stării postransplant,
precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot
deconta după cum urmează: #B a) din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru
pacienţii incluşi în Programul naţional de transplant; #M3
b) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului
Sănătăţii Publice, pentru pacienţii incluşi în programul naţional de
transplant; #B c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;
d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice,
organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.
CAP. 5 Sancţiuni
ART. 154
Organizarea şi efectuarea prelevării de organe, ţesuturi şi/sau celule
de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele
prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte
conform legii penale. ART. 155
Prelevarea sau transplantul de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani. ART. 156
Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când
prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în
condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la 1 la 3 ani. ART. 157
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5
ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă
natură, pentru sine sau pentru altul. (2)
Determinarea cu rea-credinţă sau constrângerea unei persoane să doneze
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de
organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi
publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe
şi/sau ţesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje
materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terţe persoane
fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani. ART. 158
(1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevării de organe şi/sau ţesuturi
şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii
unui profit material pentru donator sau organizator, constituie
infracţiunea de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cumpărarea de organe,
ţesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în
vederea obţinerii unui profit. (3) Tentativa se pedepseşte. ART. 159
Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de
origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de
Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 10 ani.
CAP. 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 160
(1) Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităţi
sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice
şi acreditate, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant.
(2) Condiţiile de acreditare a unităţilor sanitare prevăzute la alin.
(1) sunt stabilite de Agenţia Naţională de Transplant, iar acreditarea
se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Criteriile de
acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a
prezentului titlu, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.
(3) Agenţia Naţională de Transplant poate suspenda sau revoca
acreditarea în cazul în care inspecţiile efectuate împreună cu
autoritatea naţională competentă în domeniul securităţii sanitare a
produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constată că
unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.
Inspecţiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre două
inspecţii nu trebuie să depăşească 2 ani. (4)
Unităţile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a
fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum şi
fiecărui produs asociat cu el. Pentru ţesuturi şi celule este necesară
etichetarea codificată care să permită stabilirea unei legături de la
donator la primitor şi invers. Informaţiile vor fi păstrate cel puţin
30 de ani. (5) Unităţile sanitare acreditate
pentru activitatea de procesare şi/sau utilizare de ţesuturi şi/sau
celule vor păstra o înregistrare a activităţii lor, incluzând tipurile
şi cantităţile de ţesuturi şi/sau celule procurate, testate,
conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum şi originea şi
destinaţia acestor ţesuturi şi/sau celule pentru utilizare umană. Ele
vor trimite anual un raport de activitate Agenţiei Naţionale de
Transplant. ART. 161
Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular
şi/sau celular vor trebui să desemneze o persoană responsabilă pentru
asigurarea calităţii ţesuturilor şi/sau celulelor procesate şi/sau
utilizate în conformitate cu legislaţia europeană şi cea română în
domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi
stabilit prin norme. ART. 162
Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate
în termen de 90 de zile de la publicarea legii şi vor fi aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 163 Anexele nr. 1 - 13 fac parte integrantă din prezenta lege. ART. 164
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998
privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13
ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, şi art. 17 alin. (3), art.
21, 23 şi 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor
umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea
transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare,
se abrogă. Prevederile prezentului titlu transpun
Directiva 23/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31
martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţă
asupra donării, procurării, testării, procesării, conservării,
depozitării şi distribuirii ţesuturilor şi celulelor umane.
TITLUL VII Spitalele
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 165
(1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu
personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.
(2) Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat.
Spitalele de urgenţă se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale
publice. (3) Secţiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plată. (4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative. (5) Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei.
(6) Competenţele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu
criteriile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru spitalele din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi
cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei. ART. 166
(1) Activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter
medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului
Ministerului Sănătăţii Publice, iar în spitalele din subordinea
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este
efectuat de structurile specializate ale acestora.
(2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în
condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea
spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 167
(1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ
medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum
şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se
desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în
spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel
organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu
respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.
(2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior
medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe
bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin
comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi
cercetării. (3) Cercetarea ştiinţifică medicală
se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital
şi finanţatorul cercetării. (4) Spitalele au
obligaţia să desfăşoare activitatea de educaţie medicală şi cercetare
(EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile
acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul
clinic poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocărilor
bugetare. ART. 168 (1)
Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare,
igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform
normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului
medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie
şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea
prejudiciilor cauzate pacienţilor. ART. 169
(1) Ministerul Sănătăţii Publice reglementează şi aplică măsuri de
creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare
a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale.
(2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul
Sănătăţii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi,
care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 170
(1) Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă
medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă
starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea funcţiilor
vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu
medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil.
(2) Spitalul va fi în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei
medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte
sociale şi alte situaţii de criză şi este obligat să participe cu toate
resursele la înlăturarea efectelor acestora. #M35
(3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile
prevăzute la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin
bugetele ministerelor, ale instituţiilor în reţeaua cărora
funcţionează, precum şi prin bugetul unităţii
administrativ-teritoriale, după caz, prin hotărâre a Guvernului, în
termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a
generat.
#B CAP. 2 Organizarea şi funcţionarea spitalelor
ART. 171
(1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial,
în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale,
orăşeneşti sau comunale). (2) Spitalele se
organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în
spitale generale, spitale de urgenţă, spitale de specialitate şi
spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice. (3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în: a) spitale publice, organizate ca instituţii publice; b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat; c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private. (4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi: a) spitale clinice cu secţii universitare; b) institute. #M35
(5) În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe
categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii. #B ART. 172 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) spitalul regional - spitalul clinic judeţean care deţine
competenţele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare, în
vederea asigurării îngrijirilor medicale complete pentru cazurile
medicale complexe, mai ales în cazul urgenţelor şi al pacienţilor
aflaţi în stare critică, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la
nivel local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul
judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele
arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor
judeţene, din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane sau din
cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
b) spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de
judeţ, cu o structură complexă de specialităţi medico-chirurgicale, cu
unitate de primire urgenţe, care asigură urgenţele medico-chirurgicale
şi acordă asistenţă medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile
grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale;
c) spitalul local - spitalul general care acordă asistenţă medicală de
specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu,
oraş, comună; d) spitalul de urgenţă - spitalul
care dispune de o structură complexă de specialităţi, dotare cu
aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având
amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura
spitalului de urgenţă funcţionează obligatoriu o structură de urgenţă
(U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesităţi, poate avea şi un
serviciu mobil de urgenţă - reanimare şi transport medicalizat;
e) spitalul general - spitalul care are organizate în structură, de
regulă, două dintre specialităţile de bază, respectiv medicină internă,
pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală;
f) spitalul de specialitate - spitalul care asigură asistenţă medicală
într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare;
g) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care
durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei.
Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluaţi de
unităţile de asistenţă medico-sociale, precum şi de aşezămintele de
asistenţă socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală;
h) spitalul clinic - spitalul care are în componenţă secţii clinice
universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de
învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă,
având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical
superior acreditată. Institutele, centrele medicale şi spitalele de
specialitate, care au în componenţă o secţie clinică universitară sunt
spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi
terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei
spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
i) secţiile clinice universitare - secţiile de spital în care se
desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical,
cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC).
În aceste secţii este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar,
prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi
terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei
spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
j) institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţă
medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de
învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi
coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de
educaţie medicală continuă; pentru asistenţa medicală de specialitate
se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de
învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică; k)
unităţile de asistenţă medico-sociale - instituţii publice
specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice
locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi
servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale;
l) sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţă
medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte
procedee, tehnici şi mijloace terapeutice; m)
preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi
combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de
tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi;
n) centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigură
asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe
localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi
următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale,
sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţă
medico-socială. ART. 173
(1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz:
secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament,
compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi
administrative, serviciu de asistenţă prespitalicească şi transport
urgenţe, structuri de primiri urgenţe şi alte structuri aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2)
Spitalele pot avea în componenţa lor structuri care acordă servicii
ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri
la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor
servicii se negociază şi se contractează în mod distinct cu casele de
asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale
spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective. #M35 ART. 174
(1) Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se
înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului,
iniţiată de Ministerul Sănătăţii. (2) Spitalele
din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor publice,
altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi ale autorităţilor
administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se
desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul sau
instituţia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(3) Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale
se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a
Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean,
în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(4) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea
sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie
a Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii,
la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale
Ministerului Sănătăţii, după caz, în funcţie de subordonare sau la
iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi/sau a serviciilor deconcentrate
ale acestuia. (5) Structura organizatorică,
reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor
pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi
instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin ordin al
ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului
instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
(6) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul
Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii. Structura organizatorică,
reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor
pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii, în
condiţiile legii. (7) Secţia privată se poate
organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare,
organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului
sănătăţii. (8) Se asimilează spitalelor private
şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii
nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acordă
servicii medicale spitaliceşti. #B ART. 175
(1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile
stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi dă dreptul spitalului să funcţioneze. După obţinerea
autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră, la cerere, în
procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe
o perioadă mai mare de 5 ani. Neobţinerea acreditării în termen de 5
ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la desfiinţarea
spitalului în cauză. (2) Acreditarea garantează
faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit
prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe
actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în
conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.
(3) Acreditarea se acordă de Comisia Naţională de Acreditare a
Spitalelor, instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează în
coordonarea primului-ministru, finanţată din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat. (4)
Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale
Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice.
(5) Din Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor vor face parte
reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului
Medicilor din România, Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din
România. Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, precum
şi rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt
incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale
spitalelor şi nu pot deţine cabinete sau clinici private.
(6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxă de acreditare, al
cărei nivel se aprobă prin ordin al Comisiei Naţionale de Acreditare a
Spitalelor, la propunerea ministrului sănătăţii publice.
(7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri
proprii ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care urmează
a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de
Acreditare a Spitalelor, în condiţiile legii. ART. 176
(1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează
de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi se aprobă prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Lista
cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 177
(1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului,
spitalul solicită evaluarea în vederea reacreditării.
(2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea
Ministerului Sănătăţii Publice, a casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea
sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de
solicitant. (3) Dacă în urma evaluării se
constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia
Naţională de Acreditare a Spitalelor acordă un termen pentru conformare
sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.
CAP. 3 Conducerea spitalelor
ART. 178 (1) Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică. #M34
(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul
persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de
învăţământ superior şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau
management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin
ordin al ministrului sănătăţii; b) să fie
absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic
sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior
acreditată, potrivit legii. #M27 (2^1) Pentru
spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi
cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru
universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de
perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de
Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. #M35
(3) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de
management cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu
reţea sanitară proprie, reprezentate de ministrul sănătăţii,
conducătorul ministerului sau instituţiei, după caz, pe o perioadă de
maximum 3 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen
în urma evaluării anuale sau ori de câte ori este nevoie, efectuată pe
baza criteriilor de performanţă generale stabilite prin ordin al
ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice
stabilite şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor
ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al primarului
unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi
prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în
care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv
licitaţie publică, după caz. Ministrul sănătăţii, ministrul de resort
sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea
prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitaţiei
publice, după caz. (3^1) Atribuţiile managerului interimar se stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(4) Modelul-cadru al contractului de management, în cuprinsul căruia
sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aprobă
prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea ministerelor, a
instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a structurilor
asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. Valorile
optime ale indicatorilor de performanţă ai activităţii spitalului se
stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii. Contractul
de management va avea la bază un buget global negociat, a cărui
execuţie va fi evaluată anual. #M27 (5)
Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de
manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. #M12
(6) Pe perioada executării contractului de management, managerul
persoană fizică beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi
salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi
de asigurări sociale de sănătate, pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale de stat, în condiţiile plăţii contribuţiilor prevăzute de lege. #M35 ART. 179
(1) Consiliul de administraţie organizează concurs sau licitaţie
publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei
persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare,
potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, sau,
după caz, prin ordin al ministrului din ministerele cu reţea sanitară
proprie şi respectiv prin act administrativ al primarului unităţii
administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului
Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz.
(2) Managerul este numit prin ordin al ministrului sănătăţii, al
ministrului transporturilor şi infrastructurii sau, după caz, prin act
administrativ al conducătorului instituţiei, al primarului unităţii
administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului
Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz. #B
(3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă
naţională şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director
general sau, după caz, de manager se ocupă de o persoană numită de
conducătorul ministerului sau al instituţiei care are în structură
spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul
prevederilor prezentului titlu. (4) Selecţia
managerului persoană juridică se efectuează prin licitaţie publică,
conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice. #M35
(5) Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac
parte din comitetul director, conducerea interimară a spitalelor
publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii se numeşte prin ordin al
ministrului sănătăţii, iar pentru ministerele şi instituţiile cu reţea
sanitară proprie, respectiv pentru autorităţile administraţiei publice
locale prin act administrativ al ministrului de resort, al
conducătorului instituţiei respective sau prin act administrativ al
primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. (6) Managerul interimar şi ceilalţi membrii
ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la
alin. (5) pe o perioadă de maximum 6 luni. #B ART. 180 (1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: #M34
a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi
indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul
medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de
cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică; #B b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate;
c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în
structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti; d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(2) Constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoană
fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei
juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale
ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu
spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenţionează să
exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în
cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt
deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv
ale persoanei în cauză. (3) Incompatibilităţile
şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cât şi
reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau
intenţionează să exercite funcţia de manager de spital. #M35
(4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al
persoanei juridice selectate în urma licitaţiei publice se află în
stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este
obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de
interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz
contrar, contractul de management este reziliat de plin drept.
Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerul, instituţia publică sau
primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
semnatare ale contractului de management, vor putea cere persoanelor în
cauză despăgubiri, conform clauzelor contractului de management. #M27
(5) Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager pot desfăşura
activitate medicală în instituţia respectivă. #B ART. 181 Atribuţiile managerului sunt stabilite prin contractul de management. ART. 182
(1) În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice
managerul are, în principal, următoarele atribuţii:
a) stabileşte şi aprobă numărul de personal, pe categorii şi locuri de
muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare;
b) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte
şi eliberează din funcţie personalul spitalului; c) aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal; #M35
d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului
şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul
Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau,
după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în
condiţiile prevăzute la art. 174; e) numeşte şi revocă, în condiţiile legii, membrii comitetului director.
(1^1) Managerul negociază şi încheie contractele de furnizare de
servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum şi cu
direcţia de sănătate publică pentru derularea programelor naţionale de
sănătate şi pentru asigurarea cheltuielilor prevăzute la art. 190^1. #M17
(2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la
nivelul spitalului, iar repartizarea personalului pe locuri de muncă
este de competenţa managerului. #M35 ART. 183
(1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un
comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical,
directorul financiar-contabil, iar pentru spitalele cu peste 400 de
paturi un director de îngrijiri. (2) Ocuparea
funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs
organizat de managerul spitalului. (3) Atribuţiile comitetului director interimar sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. (4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.
(5) Membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs,
potrivit alin. (2), vor încheia cu managerul spitalului public un
contract de administrare pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul
căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi. Contractul de
administrare poate fi prelungit la încetarea mandatului pe o perioadă
de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează
concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de administrare poate
înceta înainte de termen în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute
în acesta. (6) Contractul individual de muncă sau
al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă
funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de
drept pe perioada exercitării mandatului. (7) Pe
perioada executării contractului de administrare, membrii comitetului
director beneficiază de un salariu de bază şi de alte drepturi
salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, asupra
cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat, precum şi
contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de
lege. Perioada respectivă constituie stagiu de cotizare şi se ia în
considerare la stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Modelul contractului de administrare se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii pentru unităţile sanitare din reţeaua
Ministerului Sănătăţii şi din reţeaua autorităţilor administraţiei
publice locale, cu consultarea structurilor asociative ale
autorităţilor administraţiei publice locale, iar pentru celelalte
ministere sau instituţii cu reţea sanitară proprie prin act
administrativ al conducătorului acestora. (9)
Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) - d) referitoare la
incompatibilităţi şi ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul
de interese se aplică şi persoanelor care ocupă funcţii specifice
comitetului director. #M12 ART. 183^1
(1) Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii de
conducere specifice comitetului director şi are contractul individual
de muncă suspendat poate desfăşura activitate medicală în unitatea
sanitară respectivă. Programul de lucru se stabileşte de comun acord cu
managerul spitalului. (2) Personalul de
specialitate medico-sanitar prevăzut la alin. (1) desfăşoară activitate
medicală în cadrul funcţiei de conducere ocupate.
(3) Membrii comitetului director, şefii de secţie, şefii de laboratoare
sau şefii de servicii medicale nu mai pot desfăşura nicio altă funcţie
de conducere prin cumul de funcţii. #M35 ART. 183^2
(1) Managerul are obligaţia să respecte măsurile dispuse de către
conducătorul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie
sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al
municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz,
în situaţia în care se constată disfuncţionalităţi în activitatea
spitalului public. (2) În exercitarea funcţiei de
autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, Ministerul
Sănătăţii, prin comisii de evaluare, poate să verifice, să controleze
şi să sancţioneze, potrivit legii, activitatea tuturor spitalelor. #M12 ART. 183^3 (1) Contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) la revocarea din funcţie a managerului, în cazul nerealizării
indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului public,
prevăzuţi în ordinul ministrului sănătăţii publice, timp de minimum un
an, din motive imputabile acestuia, şi/sau în situaţia existenţei unei
culpe grave ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor managerului; #M17
b^1) la revocarea din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii
specifice comitetului director în cazul nerealizării indicatorilor
specifici de performanţă prevăzuţi în contractul de administrare, timp
de minimum un an, din motive imputabile acestora, şi/sau în situaţia
existenţei unei culpe grave ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor
acestora; #M12 c) prin acordul de voinţă al părţilor semnatare; d) la apariţia unei situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de lege;
e) în cazul nerespectării termenului de înlăturare a motivelor de
incompatibilitate ori de conflict de interese; f) la decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a managerului; g) în cazul insolvenţei, falimentului persoanei juridice, manager al spitalului; h) la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege;
i) în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare
care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau a
salariaţilor; j) în cazul neacceptării de către
oricare dintre membrii comitetului director a oricărei forme de control
efectuate de instituţiile abilitate în condiţiile legii;
k) în cazul refuzului colaborării cu organele de control desemnate de
instituţiile abilitate în condiţiile legii; l) în
cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare
constatate de organele de control şi instituţiile abilitate în
condiţiile legii; #M17 m) nerespectarea
măsurilor dispuse de ministrul sănătăţii publice în domeniul politicii
de personal şi al structurii organizatorice sau, după caz, a măsurilor
dispuse de ministrul/conducătorul instituţiei pentru spitalele din
subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; #M27
n) dacă se constată că managerul nu mai îndeplineşte condiţiile
prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru exercitarea funcţiei
de manager; o) în cazul existenţei plăţilor
restante, a căror vechime este mai mare de 2 ani, în condiţiile în care
se constată nerespectarea achitării obligaţiilor către furnizori prin
încălcarea legislaţiei în vigoare privind înregistrarea cronologică şi
sistematică în contabilitatea instituţiei a acestor datorii corelată cu
respectarea termenelor contractuale. #M35 (2)
Pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei
publice locale, contractul de management încetează în condiţiile legii
la propunerea consiliului de administraţie, în cazul în care acesta
constată existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1). #B ART. 184
(1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului
public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după
caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs sau examen,
după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) În
spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator,
farmacist-şef, asistent medical şef sunt funcţii de conducere şi vor
putea fi ocupate numai de medici, farmacişti, biologi, chimişti şi
biochimişti sau, după caz, asistenţi medicali, cu o vechime de cel
puţin 5 ani în specialitatea respectivă. (3)
Şefii de secţie au ca atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de
acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi
răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate
prin contractul de administrare. #M35 (4) La
numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator şi de serviciu
medical vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul
acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în
cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi.
Contractul de administrare poate fi prelungit sau, după caz, în
situaţia neîndeplinirii indicatorilor de performanţă asumaţi poate
înceta înainte de termen. Dacă şeful de secţie, de laborator sau de
serviciu medical selectat prin concurs se află în stare de
incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le
înlăture în termen de maximum 30 de zile de la apariţia acestora. În
caz contrar, contractul de administrare este reziliat de plin drept. #M17
(5) Calitatea de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu
medical este compatibilă cu funcţia de cadru didactic universitar. #M35
(6) În secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale clinice funcţia
de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu medical se ocupă
de cadrul didactic recomandat de senatul instituţiei de învăţământ
medical superior în cauză, cu avizul managerului spitalului şi cu
aprobarea Ministerului Sănătăţii sau, după caz, a autorităţilor
administraţiei publice locale. (7) În cazul în
care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează
în termen de 7 zile de la data stabilită de manager pentru încheierea
acestuia, se va constitui o comisie de mediere numită prin decizie a
consiliului de administraţie. În situaţia în care conflictul nu se
soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la
concurs, în condiţiile legii. #M17 (8) Pentru
secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale clinice, în care nu
există cadru didactic cu grad de predare, precum şi pentru secţiile,
laboratoarele şi serviciile medicale neclinice condiţiile de
participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului
sănătăţii publice, iar în cazul spitalelor aparţinând ministerelor sau
instituţiilor cu reţea sanitară proprie condiţiile de participare la
concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin
decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii
Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă niciun candidat în
termenul legal, managerul spitalului public va delega o altă persoană
în funcţia de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu
medical, pe o perioadă de până la 6 luni, interval în care se vor
repeta procedurile prevăzute la alin. (1). #M35
(8^1) În cazul spitalelor publice din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale, condiţiile de participare la concursul
prevăzut la alin. (8) se stabilesc prin act administrativ al primarului
unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz. #M17 (9) Şeful de secţie, şeful de
laborator şi şeful serviciului medical vor face publice, prin
declaraţie pe propria răspundere, afişată pe site-ul spitalului şi al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-ul Ministerului Sănătăţii
Publice ori, după caz, al Ministerului Transportului pentru unităţile
sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al
IV-lea inclusiv cu personalul angajat în secţia, laboratorul sau
serviciul medical pe care îl conduc. #M35
(9^1) Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul
spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale. #M12 (10) Medicii, indiferent de sex,
care împlinesc vârsta de 65 de ani după dobândirea funcţiei de
conducere, care fac parte din comitetul director al spitalului public
sau exercită funcţia de şef de secţie, şef de laborator ori şef de
serviciu medical, vor fi pensionaţi conform legii. Medicii în vârstă de
65 de ani nu pot participa la concurs şi nu pot fi numiţi în niciuna
dintre funcţiile de conducere, care fac parte din comitetul director al
spitalului public sau şef de secţie, şef de laborator ori şef de
serviciu medical. #B (11) În spitalele
clinice, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie
până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România
şi cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. #M17
(12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la
incompatibilităţi şi ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul
de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se
aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din
spitalele publice. #M35 ART. 185
(1) În cadrul spitalelor publice funcţionează un consiliu etic şi un
consiliu medical. Directorul medical este preşedintele consiliului
medical. (2) Componenţa şi atribuţiile consiliului etic se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii. #B (3) Consiliul medical este alcătuit din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi asistentul şef. (4) Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele:
a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practică în
scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii
gradului de satisfacţie a pacienţilor; b)
monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital
în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente
a resurselor alocate; #M35 c) înaintează comitetului director propuneri privind utilizarea fondului de dezvoltare al spitalului;
d) propune comitetului director măsuri pentru dezvoltarea şi
îmbunătăţirea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de
servicii medicale ale populaţiei şi conform ghidurilor şi protocoalelor
de practică medicală; e) alte atribuţii stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. #M35 ART. 186
(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de
administraţie format din 5 - 8 membri, care are rolul de a dezbate
principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a
spitalului. (2) Membrii consiliului de
administraţie pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor
administraţiei publice locale sunt: a) 2
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate
publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul spitalelor
clinice un reprezentant al Ministerului Sănătăţii sau al direcţiilor de
sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
b) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori consiliul local,
după caz, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din
care unul să fie economist; c) un reprezentant numit de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz; d) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice; e) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
f) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu
statut de invitat. (3) Pentru spitalele publice
din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a ministerelor şi instituţiilor
cu reţea sanitară proprie, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2),
membrii consiliului de administraţie sunt: a) 3
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate
publică judeţene sau a municipiului Bucureşti ori, după caz, 3
reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară
proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora;
b) un reprezentant numit de consiliul judeţean ori consiliul local,
respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti; c) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice; d) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
e) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu
statut de invitat. (4) Instituţiile prevăzute la
alin. (2) şi (3) sunt obligate să îşi numească şi membrii supleanţi în
consiliul de administraţie. (5) Managerul participă la şedinţele consiliului de administraţie fără drept de vot.
(6) Reprezentantul nominalizat de sindicatul legal constituit în
unitate, afiliat federaţiilor sindicale semnatare ale contractului
colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, participă ca invitat
permanent la şedinţele consiliului de administraţie.
(7) Membrii consiliului de administraţie al spitalului public se numesc
prin act administrativ de către instituţiile prevăzute la alin. (2) şi
(3). (8) Şedinţele consiliului de administraţie
sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales cu majoritate simplă din
numărul total al membrilor, pentru o perioadă de 6 luni. (9) Atribuţiile principale ale consiliului de administraţie sunt următoarele:
a) avizează bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, precum şi
situaţiile financiare trimestriale şi anuale; b)
organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager în baza
regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, al
ministrului de resort sau, după caz, prin act administrativ al
primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după
caz; c) aprobă măsurile pentru dezvoltarea
activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale
ale populaţiei; d) avizează programul anual al achiziţiilor publice întocmit în condiţiile legii;
e) analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor de către membrii
comitetului director şi activitatea managerului şi dispune măsuri
pentru îmbunătăţirea activităţii; f) propune
revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai
comitetului director în cazul în care constată existenţa situaţiilor
prevăzute la art. 180 alin. (1) şi la art. 183^3 alin. (1).
(10) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de către
ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi, a
preşedintelui de şedinţă sau a managerului, şi ia decizii cu
majoritatea simplă a membrilor prezenţi. (11)
Membrii consiliului de administraţie al spitalului public pot beneficia
de o indemnizaţie lunară de maximum 1% din salariul managerului.
(12) Dispoziţiile art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de
interese se aplică şi membrilor consiliului de administraţie.
(13) În cazul autorităţilor administraţiei publice locale care
realizează managementul asistenţei medicale la cel puţin 3 spitale,
reprezentanţii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) sunt numiţi din rândul
structurii prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de
atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către
autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare. #B ART. 187
(1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul,
membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de
serviciu şi membrii consiliului de administraţie, au obligaţia de a
depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la
incompatibilităţile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la
numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, la
ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie.
(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori
intervin modificări în situaţia persoanelor în cauză; actualizarea se
face în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum
şi a încetării funcţiilor sau activităţilor. (3) Declaraţiile se afişează pe site-ul spitalului.
(4) Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare
la incompatibilităţi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice. (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1)
şi (2), persoanele din conducerea spitalului au obligaţia de a depune
şi o declaraţie de avere, al cărei model se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. #M35 ART. 187^1
Prevederile art. 187 se aplică în mod corespunzător spitalelor publice
din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.
#B CAP. 4 Finanţarea spitalelor
ART. 188
(1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din
venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.
Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate
pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de
contract, precum şi din alte surse, conform legii. (2) Prin autonomie financiară se înţelege:
a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi
cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul
ordonatorului de credite ierarhic superior; b)
elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza
evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării
cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi
compartimentelor din structura spitalului. (3)
Spitalele publice au obligaţia de a asigura realizarea veniturilor şi
de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din
anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei
bugetare. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie. #M35 ART. 189
(1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public
cu casa de asigurări de sănătate se negociază de către manager cu
conducerea casei de asigurări de sănătate, în condiţiile stabilite în
contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de
furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere
formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, respectiv ai
ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile soluţionează divergenţele.
(3) În cazul spitalelor publice aparţinând autorităţilor administraţiei
publice locale, comisia de mediere prevăzută la alin. (2) este formată
din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (4)
Spitalele publice pot încheia contracte de furnizare de servicii
medicale cu casele de asigurări de sănătate private, precum şi cu
direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în
vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi desfăşurării
unor activităţi specifice, în conformitate cu structura organizatorică
a acestora. (5) În situaţia desfiinţării, în
condiţiile art. 174, a unor unităţi sanitare cu paturi, după încheierea
de către acestea a contractului de furnizare de servicii medicale cu
casa de asigurări de sănătate, sumele contractate şi nedecontate ca
servicii medicale efectuate urmează a fi alocate de casa de asigurări
de sănătate la celelalte unităţi sanitare publice cu paturi din aria sa
de competenţă. #M45 ART. 189^1
(1) Veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza
contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de
sănătate nu pot fi utilizate pentru: a) investiţii în infrastructură; b) dotarea cu echipamente medicale; c) acoperirea cheltuielilor de personal peste limita maximă prevăzută la art. 197 alin. (2). (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă din alte surse, în condiţiile prezentei legi. #M35 ART. 190
(1) Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia
spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale,
primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au
fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul
de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori
instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin
bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) Pentru spitalele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat: a) desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii; c) investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie;
d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav
afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră;
e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente,
precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; g) activităţi didactice şi de cercetare fundamentală;
h) finanţarea activităţilor din cabinete de medicină sportivă, cabinete
de medicină legală, de planning familial, TBC, LSM, UPU, programe tip
HIV/SIDA, programe pentru distrofici, drepturi de personal pentru
rezidenţi; i) asigurarea cheltuielilor prevăzute
la art. 93 alin. (5) şi, după caz, alin. (5^1) pentru UPU şi CPU,
cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă aprobate
în condiţiile legii. (3) Finanţarea Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă Elias se asigură după cum urmează: a) de la bugetul de stat, pentru situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), prin bugetul Academiei Române;
b) de la bugetul de stat, pentru activităţile prevăzute la alin. (2)
lit. a) prin contracte încheiate cu structurile teritoriale ale
Ministerului Sănătăţii; c) pentru activitatea
didactică şi de cercetare fundamentală se alocă fonduri de la bugetul
de stat, prin bugetul Academiei Române şi prin bugetul Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
d) pentru compartimentul de primire urgenţe se alocă sume de la bugetul
de stat, prin bugetul Academiei Române. (4)
Pentru spitalele publice prevăzute la alin. (1), bugetele locale
participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare,
respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale,
consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale
ale unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, în
limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele
locale. (5) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din: a) donaţii şi sponsorizări; b) legate; c) asocieri investiţionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutică;
d) închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatură medicală
către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii;
e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu
casele de asigurări private sau cu operatori economici; f) editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical; g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terţi;
h) servicii de asistenţă medicală la domiciliu, acordate la cererea
pacienţilor sau, după caz, în baza unui contract de furnizare de
servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, în condiţiile stabilite
prin contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) contracte de cercetare; j) alte surse, conform legii. #M35 ART. 190^1
Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale încheie contracte cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi
a municipiului Bucureşti, pentru: a) desfăşurarea activităţilor prevăzute în programele naţionale de sănătate;
b) asigurarea drepturilor salariale ale personalului care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul cabinetelor medicale cuprinse în
structura organizatorică aprobată în condiţiile legii: cabinete de
medicină sportivă, planning familial, HIV/SIDA, distrofici, TBC, LSM;
c) asigurarea drepturilor salariale ale personalului care desfăşoară
activitatea de cercetare ştiinţifică în condiţiile legii;
d) asigurarea cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor necesare
cabinetelor medicale de medicină sportivă, cabinete TBC, cabinete LSM,
cuprinse în structura organizatorică a spitalului, aprobate în
condiţiile legii; e) asigurarea cheltuielilor
prevăzute la art. 93 alin. (5) şi, după caz, alin. (5^1) pentru UPU şi
CPU cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgenţă,
aprobate în condiţiile legii; f) asigurarea drepturilor salariale pentru rezidenţi în toată perioada rezidenţiatului, anii I - VII. #M35 ART. 190^2
Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale încheie contracte cu institutele de medicină legală din centrele
medicale universitare la care sunt arondate pentru asigurarea
drepturilor salariale ale personalului care îşi desfăşoară activitatea
în cabinetele de medicină legală din structura acestora, precum şi a
cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor necesare pentru
funcţionarea acestor cabinete. #M35 ART. 190^3
(1) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la art.
190^1 lit. b), c), d) şi f) şi la art. 190^2 se asigură din fonduri de
la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
(2) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la art.
190^1 lit. a) şi e) se asigură din fonduri de la bugetul de stat şi din
venituri proprii, prin bugetul Ministerului Sănătăţii. #M35 ART. 190^4
Contractele încheiate în condiţiile art. 190^1 şi 190^2 încetează de
drept la data constatării nerespectării obligaţiilor contractuale de
către spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. #M35 ART. 190^5
(1) Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice
locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii
ale Ministerului Sănătăţii, care se alocă prin transfer către
autorităţile administraţiei publice locale, pentru:
a) finalizarea obiectivelor de investiţii noi, de investiţii în
continuare, nominalizate în listele programului de investiţii, anexă la
bugetul Ministerului Sănătăţii din legea bugetului de stat, aflate în
derulare la nivelul spitalelor, b) dotarea cu
aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei
publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în
cuantum de minimum 5% din valoarea acestora; c)
reparaţii capitale la spitale, în condiţiile în care autorităţile
administraţiei publice locale participă cu fonduri în cuantum de
minimum 3% din valoarea acestora; d) finanţarea
obiectivelor de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor
existente, precum şi expertizarea, proiectarea şi consolidarea
clădirilor în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice
locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de
minimum 5% din valoarea acestora. (2) Sumele
alocate din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din bugetul autorităţilor
administraţiei publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d),
criteriile de alocare, precum şi lista spitalelor publice beneficiare
se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 60 de
zile de la data publicării legii bugetului de stat.
(3) Ordinul prevăzut la alin. (2) se aprobă ca urmare a propunerii
făcute de o comisie de analiză a solicitărilor depuse la Ministerul
Sănătăţii. #M35 ART. 190^6
Bugetele locale participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare
şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii
capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente
medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita
creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale. #M35 ART. 190^7
Prevederile art. 190 alin. (5) se aplică şi spitalelor publice din
reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. #M35 ART. 191
(1) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public
se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor
fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din
structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate
prin ordin al ministrului sănătăţii, şi se publică pe site-ul
Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile subordonate, pe cel al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi
instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii, după caz, în termen
de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui.
(2) Pentru spitalele publice din reţeaua ministerelor şi instituţiilor
cu reţea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1)
se aprobă prin ordin sau decizie a conducătorilor acestora, după caz,
cu avizul Ministerului Sănătăţii. (3) Bugetul de
venituri şi cheltuieli al spitalului public se aprobă de ordonatorul de
credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului.
(4) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se
repartizează pe secţiile şi compartimentele din structura spitalului.
Sumele repartizate sunt cuprinse în contractul de administrare,
încheiat în condiţiile legii. (5) Execuţia
bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente se
monitorizează lunar de către şefii secţiilor şi compartimentelor din
structura spitalului, conform unei metodologii aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii. (6) Execuţia bugetului de
venituri şi cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial,
unităţilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului
Sănătăţii şi, respectiv, ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară
proprie, în funcţie de subordonare, şi se publică pe site-ul
Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile subordonate, pe cel al
autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi
instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii.
(7) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi
trimestrial şi consiliului local şi/sau judeţean, după caz, dacă
beneficiază de finanţare din bugetele locale. (8)
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti,
respectiv direcţiile medicale ori similare ale ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie analizează execuţia bugetelor
de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înaintează
Ministerului Sănătăţii, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea
sanitară proprie, după caz. #M46 (9) Bugetele
de venituri şi cheltuieli ale spitalelor din reţeaua administraţiei
publice locale se întocmesc, se aprobă şi se execută potrivit
prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, şi fac parte din bugetul
general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. #M3 ART. 192
(1) În cazul existenţei unor datorii la data încheierii contractului de
management, acestea vor fi evidenţiate separat, stabilindu-se
posibilităţile şi intervalul în care vor fi lichidate în condiţiile
legii. #M9 (2) Prin excepţie de la
dispoziţiile alin. (1), stingerea obligaţiilor de plată ale spitalelor,
înregistrate până la data de 31 decembrie 2005 faţă de furnizorii de
medicamente, materiale sanitare, alţi furnizori de bunuri şi servicii,
se realizează eşalonat. Plata obligaţiilor se efectuează din veniturile
proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice şi în completare de la
bugetul de stat, prin transferuri către bugetul fondului, din sumele
prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii Publice în
Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate. Condiţiile
şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată se stabilesc prin
ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. #B ART. 193
(1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrată
a Ministerului Sănătăţii Publice pentru spitalele cu mai puţin de 400
de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un
compartiment funcţional de audit la nivelul spitalului.
(2) Auditul public intern pentru spitalele aparţinând ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie se exercită în conformitate cu
dispoziţiile legale şi cu reglementările specifice ale acestora.
(3) Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se
face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii
Publice, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau
de alte organe abilitate prin lege. ART. 194 (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse:
a) cotă-parte din amortizarea calculată lunar şi cuprinsă în bugetul de
venituri şi cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului
financiar; b) sume rezultate din valorificarea
bunurilor disponibile, precum şi din cele casate cu respectarea
dispoziţiilor legale în vigoare; c) sponsorizări cu destinaţia "dezvoltare";
d) o cotă de 20% din excedentul bugetului de venituri şi cheltuieli
înregistrat la finele exerciţiului financiar; e) sume rezultate din închirieri, în condiţiile legii. (2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului.
(3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează
în anul următor, fiind utilizat potrivit destinaţiei prevăzute la alin.
(2). ART. 195 Decontarea
contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform
contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente
justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea
prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. #M35 ART. 196
În situaţia în care spitalul public nu are angajat personal propriu sau
personalul angajat este insuficient, pentru acordarea asistenţei
medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în
condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru
asigurarea acestora. #M35 ART. 197
(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum
şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente
drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum
70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile
medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul
Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie.
#B CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
#M35 ART. 198
(1) Spitalul public, indiferent de reţeaua în cadrul căreia
funcţionează, are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze
şi să transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. (2)
Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, serviciile publice
deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii,
Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului
Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti şi, după
caz, către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie,
pentru constituirea bazei de date, la nivel naţional, în vederea
fundamentării deciziilor de politică sanitară, precum şi pentru
raportarea datelor către organismele internaţionale. #B
(3) Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează,
securizată şi asigurată sub formă de document scris şi electronic,
constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în
vigoare. (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1),
care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi
gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor
clasificate. #M35 ART. 198^1
Spitalul public, indiferent de reţeaua în cadrul căreia funcţionează,
are obligaţia să se încadreze în Strategia naţională de raţionalizare a
spitalelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului. #B ART. 199
Ministerul Sănătăţii Publice, ministerele şi instituţiile cu reţea
sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice
existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen
de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia. #M35 ART. 200
(1) Ministerul Sănătăţii analizează şi evaluează periodic şi ori de
câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului
activitatea unităţilor sanitare publice cu paturi din reţeaua proprie,
numind o comisie de evaluare pentru efectuarea acesteia.
(2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor publice din reţelele
sanitare ale ministerelor şi instituţiilor, precum şi pentru spitalele
publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale,
comisia prevăzută la alin. (1) se constituie, după caz, prin ordin al
ministrului, al conducătorului instituţiei care are în subordine
spitalul sau prin act administrativ al primarului localităţii, al
primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui
consiliului judeţean, după caz. (3) La propunerea
comisiei prevăzute la alin. (1), după caz, conducerea spitalelor
publice evaluate poate fi revocată prin act administrativ al
miniştrilor, al conducătorului instituţiei cu reţea sanitară proprie
sau, după caz, al primarului localităţii, al primarului general al
municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean.
(4) Analiza şi evaluarea activităţii spitalelor publice prevăzute la
alin. (1) şi (2) se realizează conform unei metodologii unitare
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii. #B ART. 201
(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi
administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale
publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi
aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau
concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul
organizării şi funcţionării unor spitale private sau pentru alte forme
de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate
desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic
uman. (3) Sumele obţinute în condiţiile legii din
închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se
utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu
bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. #M35 ART. 202 *** Abrogat #B ART. 203 Anual, ministrul sănătăţii publice va prezenta Guvernului situaţia privind: a) numărul de spitale, pe diferite categorii; b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori; c) gradul de dotare a spitalelor; d) principalii indicatori de morbiditate şi mortalitate; e) situaţia acreditării spitalelor publice; f) zonele şi judeţele ţării în care necesarul de servicii medicale spitaliceşti nu este acoperit. #M35 ART. 204
(1) Dacă în termen de un an de la aprobarea procedurilor, standardelor
şi metodologiei de acreditare prevăzute la art. 176 alin. (1) spitalele
nu solicită acreditarea în condiţiile legii, acestea pierd dreptul de a
mai fi finanţate din fonduri publice. (2) Dacă
spitalele acreditate nu solicită reacreditarea, în condiţiile legii, cu
cel puţin 6 luni înainte de încetarea valabilităţii acreditării, pierd
dreptul de a mai fi finanţate din fonduri publice. #B ART. 205
Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea
disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în
condiţiile legii, a persoanelor vinovate. ART. 206
Numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum
90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu. ART. 207
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr.
270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438
din 20 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
TITLUL VIII Asigurările sociale de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 208
(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de
finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un
pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt: a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;
b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi
nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca
un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează
pe baza următoarelor principii: a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii
medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile
prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate; f) participarea persoanelor
asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil
şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat; h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
(4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite
situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi
oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
(5) Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate
poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe
lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate.
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti
contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.
(7) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţională în domeniul
sănătăţii, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de
sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate
aprobate de Guvernul României. ART. 209
(1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în
continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se
utilizează potrivit prezentei legi. (2)
Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale
de sănătate, denumită în continuare contribuţie, suportată de
asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal
salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse
- donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de
sănătate potrivit legii. #M17 (3) Gestionarea
fondului se face, în condiţiile legii, prin Casa Naţională de Asigurări
de Sănătate, denumită în continuare CNAS, prin casele de asigurări
sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de
asigurări. Gestionarea fondului se realizează şi prin Casa Asigurărilor
de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului până la reorganizarea acesteia. #B
(4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, proiecte de
acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări
sociale de sănătate şi acordă aviz conform proiectelor de acte
normative care au incidenţă asupra Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate. ART. 210 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) serviciile medicale - acele servicii nominalizate în pachetele de
servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit
prezentului titlu; b) furnizorii - persoane
fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru a
furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale;
c) pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraţilor şi cuprinde
serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii,
medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte
servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în
condiţiile contractului-cadru; d) pachetul de
servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ - cuprinde
serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii,
medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte
servicii la care are dreptul această categorie de asiguraţi şi se
suportă din fond, în condiţiile contractului-cadru;
e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac
dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în
cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial
endemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de
imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de
planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;
f) autorizarea - reprezintă un control al calificării şi al respectării
legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de
furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii
medicale în România; g) evaluarea - o procedură
externă de verificare a performanţelor unui furnizor de servicii
medicale prin care se recunoaşte că furnizorul supus acestui proces
corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta
calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;
h) contractarea - procesul prin care se reglementează relaţiile dintre
casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării
drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate; i) preţ de
referinţă - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de
sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor şi a
dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preţuri a Ministerului
Sănătăţii Publice; j) dispozitivele medicale -
sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea
membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în
scopul recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice; #M17
k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pentru medicamentele, materialele
sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea care se acordă
bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate. Lista acestora
şi preţul de decontare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice; #B l) coplata - diferenţa suportată
de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful
maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate
naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor
şi dispozitivelor medicale. (2) Definiţiile care
pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la
alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.
CAP. 2 Asiguraţii
SECŢIUNEA 1 Persoanele asigurate
ART. 211
(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu
domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au
solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au
domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în
condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză
încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate,
direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al
preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie. #M12
(1^1) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de
la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele
restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii,
inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare. #B
(2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu
pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.
(3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat
se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS. #M45 ART. 212
(1) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după
caz, adeverinţa de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin
grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După
implementarea dispoziţiilor din cuprinsul titlului IX, aceste documente
justificative se înlocuiesc cu cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate. Data de la care urmează a se utiliza cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. #B
(2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale
cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.
(3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin
sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de
sănătate. ART. 213*) (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:
a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la
vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu,
până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni,
ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă; #M3
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de
protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt
beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările
ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în
întreţinerea unei persoane asigurate; #M40 c)
persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr.
118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor
drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru
considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările
ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în
România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din
motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr.
44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale
invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea
şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar
în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 -
1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei
faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria
Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care
şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei
muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr.
341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu
realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti
acordate de aceste legi; #B d) persoanele cu
handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse,
cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 102/1999**) privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate
stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea
respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie
sau din alte resurse; f) femeile însărcinate şi
lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază
minim brut pe ţară. (2) Sunt asigurate persoanele
aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata
contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: #M17 a) *** Abrogată #B
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat
în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; #M44
c) se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până
la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până
la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu
şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta
cuprinsă între 3 şi 7 ani; d) execută o pedeapsă
privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cele
care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 şi 114
din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au
venituri; #B e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; #M44
f) străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori
expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane,
care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi
sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii; #B
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor
social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările
ulterioare; #M40 h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei; #M44
i) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de
persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;
j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa
Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din
muncă, pensie sau din alte surse. #B (3)
Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor
primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de
asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de
sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de
asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile
alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz,
în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de
asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de
încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în
condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS.
(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2)
au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească
contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei
legi. #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 (#M8). #M8 "ART. 20
(1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare, pe perioada prevăzută la art. 8 alin. (3)
persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt
asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu plata
contribuţiei din alte surse. (2) Contribuţia
pentru asigurările sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se
datorează şi se plăteşte din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe
perioada prevăzută la art. 8 alin. (3), la nivelul indemnizaţiei de
şomaj." #CIN **) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 448/2006.
#B ART. 214
(1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat
documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază
de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României,
în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele
categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1): a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România; b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară. #M44 ART. 215
(1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de
sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de
angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului,
precum şi persoanelor fizice, după caz. (2)
Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum
şi persoanele asimilate angajatorilor au obligaţia să depună lunar
declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3)
Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente,
venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea
folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de
proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe
venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu
care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile
faţă de fond. #B ART. 216
În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor
datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru
care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de
asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la
aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în
condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA a 2-a Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
ART. 217 (1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi. #M45
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza
contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS pe baza
consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare
CMR, Colegiului Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare
CMDR, Colegiului Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR,
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în
continuare OAMMR, Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor,
denumit în continuare OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi
sindicale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de
Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la
data de 31 decembrie a anului în curs pentru următorii 2 ani. #B (3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la: a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate;
b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la
domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor
servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de bază
prevăzut la lit. a); c) criteriile şi standardele calităţii pachetului de servicii;
d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări
sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al
fondului; e) tarifele utilizate în contractarea
pachetului de servicii de bază, modul de decontare şi actele necesare
în acest scop; f) internarea şi externarea bolnavilor; g) măsuri de îngrijire la domiciliu şi de recuperare;
h) condiţiile acordării serviciilor la nivel regional şi lista
serviciilor care se pot contracta la nivel judeţean, precum şi a celor
care se pot contracta la nivel regional; i)
prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a
procedurilor terapeutice, a protezelor şi a ortezelor, a dispozitivelor
medicale; j) modul de informare a asiguraţilor; k) coplata pentru unele servicii medicale.
(4) Ministerul Sănătăţii Publice împreună cu CNAS sunt abilitate să
organizeze licitaţii şi alte proceduri de achiziţii publice în vederea
derulării programelor naţionale de sănătate, în condiţiile legii. #M12
(5) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a
contractului-cadru, cu consultarea CMR, CFR, CMDR, OAMMR, OBBC, precum
şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul
medical, până la data de 15 noiembrie a anului în curs pentru anul
următor, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi
al preşedintelui CNAS. #M45 (6) *** Abrogat #B ART. 218
(1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de
boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data
accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta
lege. (2) Asiguraţii au următoarele drepturi:
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de
asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi
şi ale contractului-cadru; b) să fie înscrişi pe
lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate
condiţiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă
opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel
puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare
şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii; #M18
d^1) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe
perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi
investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără
contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul-cadru; #B e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de
promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale
aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) să beneficieze de dispozitive medicale; l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în
ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
(3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr.
360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările
ulterioare, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din
fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi
instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate. (4)
Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă
medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 219 Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele: a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate; c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de
asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a
modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de
asiguraţi; e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului; f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând
coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat. ART. 220
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de
servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al
bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul
naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei,
servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul
unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin
contractul-cadru. ART. 221
Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul
internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul
persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de
asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o
perioadă determinată. ART. 222
Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an,
prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a
nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi
asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
CAP. 3 Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
SECŢIUNEA 1 Servicii medicale profilactice
ART. 223
(1) În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, al depistării precoce a bolii
şi al păstrării sănătăţii, asiguraţii, direct sau prin intermediul
medicilor cu care casele de asigurări se află în relaţii contractuale,
vor fi informaţi permanent de către casele de asigurări asupra
mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a
cauzelor de îmbolnăvire şi asupra pericolelor la care se expun în cazul
consumului de droguri, alcool şi tutun. (2) Serviciile medicale profilactice suportate din fond sunt următoarele: a) monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii; b) urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a sugarului şi a copilului;
c) controalele periodice pentru depistarea bolilor care pot avea
consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate; d) servicii medicale din cadrul Programului naţional de imunizări; #M3
e) servicii de planificare familială, indiferent de statutul de
asigurat al femeii, cu excepţia celor prevăzute la art. 237 alin. (1)
lit. s). #B (3) Detalierea serviciilor
prevăzute la alin. (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc în
contractul-cadru. ART. 224 Serviciile medicale stomatologice preventive se suportă din fond, astfel:
a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau
prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţă, fie la
instituţiile de învăţământ preuniversitar; b) de
două ori pe an, pentru tinerii în vârstă de la 18 ani până la 26 de
ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează
venituri din muncă. ART. 225
Asiguraţii în vârstă de peste 18 ani au dreptul la control medical
pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi
mortalitate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 2-a Servicii medicale curative
ART. 226
(1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii,
pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin
pentru ameliorarea suferinţei, după caz. (2)
Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţi medicali şi
de alt personal sanitar, la indicaţia şi sub supravegherea medicului. ART. 227 (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt: a) serviciile medicale de urgenţă;
b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la
diagnosticarea afecţiunii: anamneză, examen clinic, examene de
investigaţii paraclinice; c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare;
d) prescrierea tratamentului necesar vindecării, inclusiv indicaţiile
privind regimul de viaţă şi muncă, precum şi cel igieno-dietetic. (2) Asiguraţii beneficiază de activităţi de suport, în condiţiile legii.
(3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi
modalităţile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru. #M17
(4) Serviciile medicale de consultaţii şi diagnostic ce pot fi
furnizate la distanţă şi modalităţile de acordare se stabilesc prin
contractul-cadru. #B ART. 228
(1) Asiguraţii au dreptul la asistenţă medicală primară şi de
specialitate ambulatorie la indicaţia medicului de familie, în
condiţiile contractului-cadru. (2) Asiguraţii primesc asistenţă medicală de specialitate în spitale autorizate şi evaluate.
(3) Serviciile spitaliceşti se acordă prin spitalizare şi cuprind:
consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical
şi/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente şi
materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă.
(4) Asistenţa medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de
timp şi după un ritm stabilite de medicul curant în unităţi sanitare
autorizate şi evaluate. (5) Servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de furnizori evaluaţi şi autorizaţi în acest sens. #M9 ART. 229
(1) Serviciile de medicină dentară se acordă de către medicul de
medicină dentară şi de către dentist în cabinete medicale autorizate şi
evaluate conform legii. (2) Dentiştii care la
data de 31 decembrie 2005 au furnizat servicii medicale în cadrul
sistemului asigurărilor sociale de sănătate îşi pot continua
activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin autorităţile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorizează desfăşurarea
activităţii de către dentişti. #B ART. 230
Asiguraţii beneficiază de tratamente stomatologice care se suportă din
fond în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 3-a Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice
ART. 231
Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele
cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalităţile de
prescriere şi eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru. ART. 232
(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără
contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii
Publice şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a
Guvernului. (2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse. ART. 233
(1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul
afecţiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1)
lit. a) şi pentru femeile gravide şi lăuze se suportă din fond, la
nivelul preţului de referinţă sau al preţului de decontare.
(2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise
pentru tratamentul afecţiunilor persoanelor prevăzute în actele
normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) şi d), se suportă din fond,
la nivelul preţului de referinţă, în condiţiile contractului-cadru.
(3) Asiguraţii au dreptul la materiale sanitare şi dispozitive medicale
pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la
alte materiale de specialitate, în scopul protezării unor deficienţe
organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau
nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie
personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
(4) Asiguraţii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza
recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în
condiţiile prevăzute în contractul-cadru. (5)
Asiguraţii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive
medicale şi de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele
metodologice de aplicare a contractului-cadru. #M17
(6) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi
altele asemenea, eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, care se
acordă bolnavilor, precum şi pacienţilor cuprinşi în cadrul programelor
naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se
suportă la nivelul preţului de decontare. (7)
Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele
asemenea, utilizate în unităţile sanitare cu paturi, pe perioada
spitalizării pentru tratamentul specific al bolnavilor, precum şi
pentru pacienţii cuprinşi în programele naţionale de sănătate
nominalizate prin hotărâre a Guvernului, se achiziţionează de către
acestea la un preţ care nu poate depăşi preţul de decontare aprobat
prin ordin al ministrului sănătăţii publice, în condiţiile legii.
#B SECŢIUNEA a 4-a Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte servicii speciale
ART. 234
(1) Asiguraţii au dreptul să primească unele servicii de îngrijiri
medicale la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat şi evaluat în
condiţiile legii. (2) Condiţiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin contractul-cadru. ART. 235
Serviciile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui
serviciu medical pentru asigurat, se suportă din fond. Asiguraţii au
dreptul la transport sanitar în următoarele situaţii: a) urgenţe medico-chirurgicale; b) cazurile prevăzute în contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 5-a Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state
ART. 236
(1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate
din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat
documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii,
beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în
condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor
medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sănătăţii la care România este parte este efectuată de casele de
asigurări de sănătate prin intermediul CNAS. (3)
Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate
deschide conturi la o instituţie bancară în care casele de asigurări
vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea
serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la
alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în
domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare
a acestor plăţi se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice.
SECŢIUNEA a 6-a Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#M3 ART. 237
(1) Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora
fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicită, de la
bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt: #B
a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente
de muncă şi sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă
medicală a sportivilor; b) unele servicii medicale de înaltă performanţă; c) unele servicii de asistenţă stomatologică; d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort; e) corecţiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani; f) unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
g) eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin
activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a
asiguraţilor; h) fertilizarea in vitro; #M3 i) transplantul de organe şi ţesuturi, cu excepţia cazurilor prevăzute în Contractul-cadru; #B j) asistenţa medicală la cerere;
k) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului şi
auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere; l) contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale; m) serviciile medicale solicitate de asigurat; n) unele proceduri de recuperare şi de fizioterapie; #M3
o) cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistenţilor
medicali, precum şi cheltuielile cu medicamente şi materiale sanitare
din unităţi medico-sociale; #B p) serviciile
acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al
cabinetelor de medicină a muncii; q) serviciile hoteliere solicitate de pacienţii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi; #M3 r) cheltuielile de personal pentru medici, farmacişti şi medici dentişti pe perioada rezidenţiatului; #M9
s) serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie
în cabinetele de planning din structura spitalului;
t) cheltuielile de personal pentru medicii şi personalul sanitar din
unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare distrofici,
recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi
HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii; #M3 u)
activităţi de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de
sănătate publică, definite prin Contractul-cadru. #B
(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) şi n) şi
contribuţia personală prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin
contractul-cadru. #M9 (3) Cheltuielile pentru
activităţile prevăzute la alin. (1) lit. r), s), t) şi u) se suportă
din bugetul de stat. (4) Cheltuielile pentru
activităţile prevăzute la alin. (1) lit. o) se asigură prin transferuri
de la bugetul de stat către bugetele locale prin bugetul Ministerului
Sănătăţii Publice.
#B SECŢIUNEA a 7-a Asigurarea calităţii
ART. 238
Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de bază pentru asiguraţi
revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri: a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi conform legii;
b) existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei
evidenţe primare privind diagnosticul şi terapia aplicată;
c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a
asistenţei medicale şi stomatologice, elaborate de către Ministerul
Sănătăţii Publice şi CNAS; d) utilizarea pentru
tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de
produse medicamentoase de uz uman; e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii. ART. 239
(1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate
asiguraţilor se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS şi
se referă la diagnostic şi tratamentul medico-chirurgical şi
stomatologic. (2) Criteriile sunt obligatorii
pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte
cu casele de asigurări. ART. 240
În vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate
asiguraţilor CNAS şi casele de asigurări organizează controlul
activităţii medicale pe baza criteriilor prevăzute la art. 238 şi 239.
SECŢIUNEA a 8-a Acţiuni comune pentru sănătate
ART. 241
Ministerul Sănătăţii Publice proiectează, implementează şi coordonează
programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor
politicii de sănătate publică, cu participarea instituţiilor cu
răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului. ART. 242
(1) Ministerul Sănătăţii Publice organizează împreună cu CNAS licitaţii
la nivel naţional şi alte proceduri de achiziţii publice pentru
achiziţionarea medicamentelor şi materialelor specifice pentru consumul
în spitale şi în ambulatoriu, în vederea realizării programelor
naţionale curative de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale în
vigoare privind achiziţiile publice, inclusiv a celor referitoare la
aplicarea procedurii de licitaţie electronică.
(2) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor
naţionale curative de sănătate se asigură prin farmaciile aparţinând
unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii,
după caz. (3) CNAS poate achiziţiona servicii
medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale,
aferente programelor naţionale curative de sănătate şi tratamentelor
ambulatorii. ART. 243 CNAS
poate elabora, pentru furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate, protocoale de practică, ca bază de
decontare pentru servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale, cu consultarea CMR, CFR, CMDR şi OAMMR.
SECŢIUNEA a 9-a Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare
#M45 ART. 244
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de
medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS
şi Ministerul Sănătăţii, pot intra în relaţie contractuală cu casele de
asigurări de sănătate. #B (2) Procesul de
evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate,
spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii
de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenţă
prespitalicească şi transport sanitar, precum şi alte persoane fizice
sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive
medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se face la nivel
naţional sau judeţean. (4) Comisiile de evaluare
la nivel naţional sunt formate din reprezentanţi ai Ministerului
Sănătăţii Publice, CNAS, iar la nivel judeţean comisiile de evaluare
sunt formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai caselor de
asigurări şi, după caz, ai ministerelor şi instituţiilor cu reţele
sanitare proprii. (5) Regulamentul de funcţionare
a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de
dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se
elaborează de comisiile naţionale şi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Standardele de
evaluare elaborate de comisiile naţionale de evaluare se aprobă prin
ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
(6) Metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii
medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin.
(2), se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la
nivel naţional şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice
şi al preşedintelui CNAS. #M17 (6^1) Pentru
realizarea procesului de evaluare furnizorii de servicii medicale, de
dispozitive medicale şi medicamente au obligaţia plăţii unei taxe de
evaluare al cărei cuantum se aprobă prin metodologia prevăzută la alin.
(6). Veniturile obţinute în urma activităţii de evaluare se constituie
venituri proprii la fond. (7) Finanţarea
activităţii desfăşurate în vederea evaluării se suportă din veniturile
obţinute potrivit alin. (6^1).
#B CAP. 4
Relaţiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de
servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente
#M46 ART. 245
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de
medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de
asigurări, sunt: a) unităţile sanitare publice
sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare,
autorizate, evaluate şi selectate în condiţiile legii; b) farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare; c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
(2) Selectarea unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia
contracte cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o
comisie de selecţie numită prin ordin al ministrului sănătăţii pe baza
unor criterii obiective aprobate prin acelaşi ordin.
(3) Comisia prevăzută la alin. (2) prezintă raportul analizei efectuate
şi lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu
casele de asigurări de sănătate. Raportul analizei efectuate şi lista
unităţilor sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(4) Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru
furnizarea de servicii numai cu unităţile care îndeplinesc criteriile
de evaluare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi
Ministerul Sănătăţii şi care nu sunt cuprinse în hotărâre a Guvernului
pentru aprobarea raportului comisiei de selecţie şi a listei unităţilor
sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări
de sănătate. #M17 ART. 246
(1) Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă,
reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază
de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau
completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte
adiţionale. #M29 (1^1) Se autorizează Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate
să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2009, în limita
sumei totale de 2.800 milioane lei, pentru servicii medicale şi
medicamente, cu termen de plată în anul 2010, în condiţiile stabilite
prin Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
(1^2) Se autorizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să
introducă în anexele şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate detalierea pe programe a creditelor de angajament
suplimentare prevăzute la alin. (1^1) şi să comunice Ministerului
Finanţelor Publice modificările introduse. #B
(2) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale sunt obligaţi să prezinte, la încheierea contractului cu casa
de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în
concordanţă cu tipul de furnizor, atât pentru furnizor, cât şi pentru
personalul medico-sanitar angajat. Nivelul limitelor de asigurare pe
categorii de furnizori care intră în relaţii contractuale cu casele de
asigurări se stabileşte de CNAS cu avizul CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi
OBBC, după caz. Societăţile de asigurări care oferă asigurări de
răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) CNAS
poate stabili relaţii contractuale directe cu furnizorii de servicii
medicale de dializă. Durata acestor contracte este de un an şi poate fi
prelungită prin acte adiţionale pentru anii următori, în limita
creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea
dispoziţiilor legale în vigoare. (4) Furnizorii
de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale au obligaţia
de a pune la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări
documentele justificative şi actele de evidenţă financiar-contabilă
privind sumele decontate din fond. #M17 ART. 247
Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitivele medicale
încheie cu casele de asigurări contracte pe baza modelelor de contracte
prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în
cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare,
negociate, în limita prevederilor legale în vigoare. #B ART. 248
Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii
pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunţarea
unilaterală a contractului, precum şi răspunsurile la cererile şi la
sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu indicarea
temeiului legal, în termen de 30 de zile. #M17 ART. 249
(1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale contracte pentru furnizarea de
servicii şi pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului
financiar. #B (2) La încheierea contractelor
părţile vor avea în vedere interesul asiguraţilor şi vor ţine seama de
economicitatea, eficienţa şi calitatea serviciilor oferite pe baza
criteriilor elaborate de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Lista de servicii medicale acordate la nivel regional, precum şi
modalitatea de încheiere a contractelor de furnizare de servicii cu mai
multe case de asigurări dintr-o anumită regiune se stabilesc prin
contractul-cadru. ART. 250
(1) Contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de
derularea în condiţii optime a clauzelor contractuale, precum şi clauze
care să reglementeze condiţiile de plată a serviciilor furnizate până
la definitivarea unui nou contract între părţi, pentru perioada
următoare celei acoperite prin contract. (2)
Decontarea serviciilor medicale şi a dispozitivelor medicale aferente
lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului
următor. ART. 251 Casele de
asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale
respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii
având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la
derularea contractului. #M17 ART. 252 (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:
a) în asistenţa medicală primară şi de specialitate ambulatorie, prin
tarif pe persoana asigurată, tarif pe serviciu medical;
b) în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi sanitare publice
sau private, în afara celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat,
tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical; c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru; d) prin preţ de referinţă prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuţie personală;
e) prin preţ de decontare pentru medicamentele, materialele sanitare,
dispozitivele medicale şi altele asemenea, care se asigură în cadrul
programelor naţionale de sănătate din lista aprobată prin ordin al
ministrului sănătăţii publice; f) prin preţ de
referinţă pentru unele servicii medicale sau prin preţ de referinţă
prevăzut în lista de materiale sanitare şi de dispozitive medicale sau,
după caz, prin sumă de închiriere pentru cele acordate pentru o
perioadă determinată; g) prin buget global pentru serviciile publice de ambulanţă. #B
(2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor,
materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale se stabileşte prin
contractul-cadru. ART. 253
Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor
medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de
asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de
asigurări unde este luat în evidenţă asiguratul, pe baza documentelor
justificative stabilite prin contractul-cadru. ART. 254
Asistenţa medicală şi îngrijirile medicale la domiciliul asiguratului
se contractează de casele de asigurări cu furnizori autorizaţi şi
evaluaţi în condiţiile legii. ART. 255
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi serviciile de
transport medical se acordă prin unităţi medicale specializate
autorizate şi evaluate.
CAP. 5 Finanţarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale
SECŢIUNEA 1 Constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#CIN NOTĂ:
Referitor la plata cotelor de contribuţii, a se vedea şi titlul IX^2 -
Contribuţii sociale obligatorii - din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările ulterioare.
#B ART. 256 (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează din: a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; b) subvenţii de la bugetul de stat;
c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea
patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în
condiţiile legii; #M3 d) sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice. #B
(2) Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au
calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice,
prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii,
iar colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele
pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează
de către casele de asigurări. #M45 (3) Din
sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cotă de 60%
se repartizează obligatoriu de către ordonatorul principal de credite
caselor de asigurări de sănătate, proporţional cu veniturile realizate
la nivel teritorial, şi rămân la dispoziţia acestora. #B
(4) În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea
deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului
fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. #M35
(4^1) Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate este excedentar, nu
primeşte sume în completare de la bugetul de stat potrivit alin. (4) şi
se constituie numai după acoperirea deficitelor din anii precedenţi ale
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. #B
(5) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu
plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii
sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori
asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile
legii. ART. 257*) (1)
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare
pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la
art. 213 alin. (1). (2) Contribuţia lunară a
persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se
aplică asupra: #M44 a) veniturilor din salarii
sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din
desfăşurarea unei activităţi dependente; #B b)
veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi
independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este
singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi
mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară,
lunar; c) veniturilor din agricultură supuse
impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele
fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d) indemnizaţiilor de şomaj; #M40 e) *** Abrogată
f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din
dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate
intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de
asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în
cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.
a) - d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai
puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. #M44 (2^1) *** Abrogat #M40
(2^2) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei
datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate
calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).
(3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de
natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (2^1) şi (2^2)
şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra
tuturor acestor venituri. #B (4) În cazul
persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin.
(2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care
nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia
lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o
treime din salariul de bază minim brut pe ţară. (5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează: #M44 a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi d); #B b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4); #M17 c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi f). #B
(6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra
sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de
completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care
reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor
reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu
modificările ulterioare. #M17 (7) Obligaţia
virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei
juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la
alin. (2) lit. a), d) şi e), respectiv asiguraţilor pentru veniturile
prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi f). #B
(8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru
obligaţiile fiscale. #CIN *) 1. Reproducem mai jos prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 286/2010 (#M42). #M42
"(3) Pentru anul 2011, cotele de contribuţii pentru asigurările de
sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:
a) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din
Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la art. 259 alin.
(6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
c) 5,5% pentru celelalte categorii de persoane care au obligaţia plăţii
contribuţiei direct sau cu plata din alte surse." #CIN
2. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1394/2010 (#M41), a
constatat că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din
Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care se
interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări
sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri
din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi,
venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod
individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se
supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui
salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. 3.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 335/2011 (#M47), a constatat
că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr.
95/2006, aşa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, sunt neconstituţionale în măsura în
care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de
asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează
venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi
dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în
mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se
supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui
salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.
#M44 ART. 258*)
(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au
obligaţia să calculeze şi să vireze la fond contribuţia stabilită de
lege datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea
respectivă. (2) Nerespectarea prevederilor art.
257 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de bază,
potrivit prevederilor art. 220. Diminuarea pachetului de servicii de
bază are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei.
(3) Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti
contribuţia stabilită de lege, pentru salariaţii aflaţi în această
situaţie. #CIN *) Referitor la cotele de
contribuţii pentru anul 2011, a se vedea art. 8 alin. (3) din Legea nr.
286/2010 (#M42), articol reprodus în nota 1 de la art. 257.
#M5 ART. 258^1 (1) Cotele de contribuţii prevăzute la art. 257 şi 258 se pot modifica prin legea bugetului de stat. (2) Cota de contribuţie prevăzută la art. 258 se stabileşte pentru anul 2007 la 6% . (3) Cota prevăzută la alin. (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007. #B ART. 259*)
(1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se
calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra
cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor
drepturi. #M40 (2) Contribuţia datorată de
pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de
5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata
drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care
efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate
rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. (3) *** Abrogat #B
(4) Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure
sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să
comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza
contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării
contribuţiei de 6,5% . (5) Pentru lucrătorii
migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România,
contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5%
la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.
(6) Pentru persoanele care se asigură facultativ în condiţiile art. 214
alin. (2), contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea
cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară,
pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru. #M12
(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata
contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:
a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au
realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie
privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară
în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind
obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra
veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale
accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată
această perioadă; c) să achite atât contribuţia
legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b)
pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi
contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere prevăzute
la lit. a) sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru
perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă
mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situaţiilor în care în
cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care
s-au realizat venituri impozabile, cât şi perioade în care nu s-au
realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au
realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită
contribuţia legală lunară proporţional cu perioada respectivă, inclusiv
majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz.
(8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie
privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei
solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor
de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea
dobândirii calităţii de asigurat, după caz. #B
(9) Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele
prevăzute la alin. (7) şi art. 257 şi care nu se încadrează în
categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără
plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de
sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază
minim brut pe ţară. (10) Străinii cărora li s-a
acordat una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b)
şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000*) privind statutul şi
regimul refugiaţilor în România, republicată, sunt obligaţi, pentru a
obţine calitatea de asigurat, să plătească contribuţia legală începând
cu data obţinerii respectivei forme de protecţie.
(11) Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a
legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o
formă de protecţie în România, una dintre formele de protecţie
prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000**), republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de
asigurat, să plătească contribuţia legală începând cu data intrării în
vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au
dobândit o formă de protecţie în România. #CIN
*) Referitor la cotele de contribuţii pentru anul 2011, a se vedea art.
8 alin. (3) din Legea nr. 286/2010 (#M42), articol reprodus în nota 1
de la art. 257. **) Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, republicată, a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 122/2006.
#B ART. 260*) (1) Contribuţia datorată pentru persoanele prevăzute la art. 213 se suportă după cum urmează: #M40 a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. c), d), f), g), i) şi j);
a^1) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213
alin. (2) lit. h), începând cu 1 ianuarie 2012; #M17
b) de către angajator sau din fondul de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii, pentru
persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b); #B c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e). #M40 d) *** Abrogată #M23
(2) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2)
lit. d), f), i) şi j) se stabilesc prin aplicarea cotei de 5,5% asupra
sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară. #B
(3) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2)
lit. b) şi e) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra
indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de
muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizaţiei de
şomaj. (4) Contribuţiile pentru persoanele
prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g) se stabilesc prin aplicarea
cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în condiţiile legii,
pentru asigurarea venitului minim garantat. #CIN
*) Conform art. VII din Legea nr. 276/2010 (#M43), de la data de 1
ianuarie 2011 [data intrării în vigoare a Legii nr. 276/2010 (#M43)],
prevederile art. 260 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 95/2006 se
modifică în mod corespunzător. Precizăm că
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 (#M40) - care a
modificat art. 260 alin. (1) lit. a) şi a abrogat art. 260 alin. (1)
lit. d) - a fost publicată anterior Legii nr. 276/2010 (#M43).
#B ART. 261
(1) Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în
condiţiile prezentei legi şi care nu o respectă datorează pentru
perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de
procedură fiscală. (2) CNAS aprobă norme privind
desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate
fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care
colectarea veniturilor se face de ANAF. #M2 (3) *** Abrogat #B
(4) În cazul neachitării în termen a contribuţiilor datorate fondului,
aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
datorate şi a majorărilor de întârziere se realizează potrivit
procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor
aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de
administraţie. (5) Persoanele prevăzute la art.
257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control
ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele
justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii
obligaţiilor la fond.
SECŢIUNEA a 2-a Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
#M45 ART. 262 (1) Sumele colectate în condiţiile art. 256 alin. (2) se utilizează astfel:
a) pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor
sanitare şi a dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în
baza documentelor internaţionale cu parteneri în domeniul sănătăţii la
care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru,
de către casele de asigurări de sănătate din sumele repartizate conform
art. 256 alin. (3); b) o cotă de 3% pentru
cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale CNAS, din
care cel puţin 0,75% pentru casele de asigurări de sănătate. Prin
legile bugetare anuale se poate aproba depăşirea limitei de 3%; c) o cota de 37% rămâne în contul CNAS. (1^1) Sumele rămase conform alin. (1) lit. c) în contul CNAS se utilizează pentru: a) o cotă de 2% pentru constituirea fondului de rezervă, în condiţiile prevăzute la art. 256 alin. (4^1); b) o cotă de 98% pentru constituirea fondului de redistribuire.
(1^2) Fondul de redistribuire constituit în condiţiile prevăzute la
alin. (1^1) lit. b) se utilizează pentru echilibrarea bugetelor caselor
de asigurări de sănătate. Criteriile de alocare pe judeţe a fondului
de redistribuire se elaborează de CNAS, se aprobă prin ordin comun al
ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I. #B
(2) Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor
de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii. ART. 263 (1) Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru: a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare; b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme
legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat. ART. 264 (1) Bugetul fondului se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.
(2) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor de asigurări se
aprobă de ordonatorul principal de credite, în condiţiile legii. ART. 265
(1) Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la
sfârşitul fiecărui an se virează în contul CNAS. #M45
(2) Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârşitul fiecărui an
se reportează în anul următor şi se utilizează pentru destinaţiile
prevăzute la art. 262 alin. (1). #M3 (2^1)
Sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii Publice pentru realizarea programelor naţionale
de sănătate cu scop curativ, rămase neutilizate, se virează de CNAS
până la sfârşitul anului în contul bugetului din care provin. #B (3) Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. (4) Utilizarea fondului de rezervă se stabileşte prin legile bugetare anuale.
(5) Disponibilităţile temporare ale fondului, precum şi
disponibilităţile fondului de rezervă se păstrează la trezoreria
statului şi sunt purtătoare de dobândă. (6) Din
disponibilităţile fondului de rezervă şi din excedentele înregistrate
de fond din anii precedenţi pot fi constituite depozite la termen la
trezoreria statului, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată
între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice.
CAP. 6 Organizarea caselor de asigurări de sănătate
SECŢIUNEA 1 Constituirea caselor de asigurări de sănătate şi organizarea administrativă
ART. 266
(1) CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu
personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul de
asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi
programelor Guvernului în domeniul sanitar şi are sediul în municipiul
Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3. #M17
(2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării
unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din
România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene şi
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
până la reorganizarea acesteia. (3) CNAS
funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de
administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Casele de
asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respectă
prevederile statutului-cadru, aprobat de consiliul de administraţie al
CNAS, iar în cazul Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu avizul conform al
Ministerului Transporturilor. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării,
Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi
desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi
funcţionare ale caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de
asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii. #B (4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină prevederi referitoare la: a) denumirea şi sediul casei de asigurări respective; b) relaţiile CNAS cu alte case de asigurări şi cu oficiile teritoriale, precum şi cu asiguraţii; c) structura, drepturile şi obligaţiile organelor de conducere;
d) modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administraţie şi
relaţia dintre acesta şi conducerea executivă a casei de asigurări; e) alte prevederi. ART. 267
(1) Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate
juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.
(2) Casele de asigurări colectează contribuţiile persoanelor fizice,
altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către
ANAF, şi gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea
prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de
asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta
şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate. #M12 ART. 268
(1) Pe lângă CNAS şi casele de asigurări de sănătate funcţionează
comisii de experţi pentru implementarea programelor naţionale de
sănătate, finanţate din fond, precum şi alte activităţi stabilite prin
ordin al preşedintelui CNAS. #M45 (2) Membrii
comisiilor de experţi prevăzute la alin. (1) beneficiază de o
indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS,
respectiv din salariul funcţiei de preşedinte - director general al
casei de asigurări de sănătate, care se acordă proporţional cu numărul
de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de
deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi sunt
suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la
nivelul căreia funcţionează comisia. Regulamentul de organizare şi
funcţionare şi atribuţiile comisiilor de experţi se stabilesc prin
decizie a preşedintelui CNAS. #B ART. 269
Casele de asigurări pot înfiinţa oficii de asigurări de sănătate fără
personalitate juridică, la nivelul oraşelor, al municipiilor, respectiv
al sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza criteriilor stabilite
prin ordin al preşedintelui CNAS.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate
ART. 270 (1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele: a) gestionează fondul prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări;
b) elaborează, implementează şi gestionează procedurile şi formularele
unitare, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru administrarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate; c) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a asiguraţilor; d) elaborează şi publică raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor; e) îndrumă metodologic şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele de asigurări;
f) răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale
de sănătate în faţa Guvernului şi faţă de asiguraţi;
g) elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către
Ministerul Sănătăţii Publice spre aprobare Guvernului;
h) elaborează condiţiile privind acordarea asistenţei medicale din
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu consultarea CMR
şi CMDR; i) participă anual la elaborarea listei
de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza
prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate; j) administrează şi întreţine bunurile imobile şi baza materială din patrimoniu, în condiţiile legii;
k) asigură organizarea sistemului informatic şi informaţional unic
integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi
administrarea fondului. Indicatorii folosiţi în raportarea datelor în
sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari şi se stabilesc de către
Ministerul Sănătăţii Publice, la propunerea CNAS, CMR şi CMDR;
l) negociază şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea
şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate
asiguraţilor, în vederea contractării şi decontării acestora de către
casele de asigurări; m) acordă gratuit
informaţii, consultanţă şi asistenţă în domeniul asigurărilor sociale
de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de
servicii medicale; n) participă la licitaţii
naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru achiziţia
de medicamente şi materiale specifice pentru realizarea programelor de
sănătate; o) încheie şi derulează contracte de
achiziţii publice pentru medicamente şi materiale sanitare pentru
derularea programelor de sănătate, precum şi contracte de furnizare de
servicii medicale de dializă; p) asigură
logistica şi baza materială necesare activităţii de pregătire şi
formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a
fondului; r) iniţiază, negociază şi încheie cu
instituţii similare documente de cooperare internaţională în domeniul
său de activitate; s) îndeplineşte funcţia de
organism de legătură, care asigură comunicarea cu organismele similare
din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu
prevederi în domeniul sănătăţii; t) prezintă un raport anual Guvernului privind starea sistemului de asigurări sociale de sănătate; u) prezintă rapoarte Parlamentului, la solicitarea acestuia; v) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii; #M29
x) Organizează evidenţa pe plătitori, persoane juridice, a
contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) şi (2), pentru
finanţarea unor cheltuieli pentru sănătate, şi urmăreşte declararea,
constatarea, controlul şi soluţionarea contestaţiilor. #B
(2) Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi,
este supusă controlului organelor competente potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare. ART. 271 Atribuţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
a) să colecteze contribuţiile la fond pentru persoanele fizice, altele
decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF; b) să administreze bugetele proprii; c) să înregistreze, să actualizeze datele referitoare la asiguraţi şi să le comunice CNAS; d) să elaboreze şi să publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor;
e) să utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea
contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru
fond; f) să furnizeze gratuit informaţii,
consultanţă, asistenţă în problemele asigurărilor sociale de sănătate
şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi
furnizorilor de servicii medicale; g) să administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale;
h) să negocieze, să contracteze şi să deconteze serviciile medicale
contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile
contractului-cadru; i) să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora;
j) pot să organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii
din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru;
k) să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de
aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind
rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale
şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente
internaţionale; l) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.
SECŢIUNEA a 3-a Organele de conducere
ART. 272 (1) CNAS are următoarele organe de conducere: a) adunarea reprezentanţilor; b) consiliul de administraţie; c) preşedintele; d) comitetul director; e) un vicepreşedinte; f) directorul general.
(2) Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS şi ale
caselor de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României; b) să aibă calitatea de asigurat; c) să nu aibă cazier judiciar sau fiscal. #M3 d) *** Abrogată #B
(3) Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune
declaraţie de avere şi o declaraţie de interese cu privire la
incompatibilităţile prevăzute de prezenta lege, în termen de 15 zile de
la numirea în Consiliul de administraţie al CNAS. Declaraţia de
interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări.
Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării
respective. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul CNAS. Modelul
declaraţiei de interese se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS. ART. 273 (1) Adunarea reprezentanţilor se constituie pe o perioadă de 4 ani şi cuprinde:
a) reprezentanţi ai asiguraţilor delegaţi de consiliile judeţene şi de
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în număr de unu pentru
fiecare judeţ şi doi pentru municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor
reprezentanţi se face în termen de 15 zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi; b) 31 de membri numiţi
astfel: 2 de către Preşedintele României, 3 de către primul-ministru,
la propunerea ministrului sănătăţii publice, 3 de către Senat, la
propunerea comisiei de specialitate, 3 de către Camera Deputaţilor, la
propunerea comisiei de specialitate, un reprezentant al Ministerului
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, un reprezentant al Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, 5 de către
asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, 5 de către
organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, 7
reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţele
sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii
Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi un reprezentant
al Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.
(2) Sunt reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale şi
organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea
nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. (3) Pe
locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării din cauze
prevăzute de lege sau a decesului se numesc noi membri, aleşi în
aceleaşi condiţii, până la expirarea mandatului în curs. ART. 274
(1) Adunarea reprezentanţilor se întruneşte în şedinţă o dată pe an, la
convocarea consiliului de administraţie, sau în şedinţe extraordinare,
la convocarea preşedintelui CNAS, a consiliului de administraţie sau a
unui număr de cel puţin 30 de membri ai adunării reprezentanţilor.
(2) Adunarea reprezentanţilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente
două treimi din numărul membrilor. Pentru adoptarea hotărârilor este
necesar votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi. ART. 275 Adunarea reprezentanţilor are următoarele atribuţii: a) propune modificarea Statutului CNAS;
b) analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept şi
recomandă ordonatorului principal de credite luarea măsurilor necesare
pentru modificarea acestuia, în condiţiile legii;
c) analizează modul de utilizare a fondului, costurile din cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale
acordate şi tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii
de bază şi recomandă măsurile legale pentru folosirea cu eficienţă a
fondurilor şi de respectare a drepturilor asiguraţilor. #M45 ART. 276 (1) Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 7 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează:
a) 4 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de
Preşedintele României, iar 3 sunt numiţi de primul-ministru, la
propunerea ministrului sănătăţii; b) un membru numit de către confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional; c) un membru numit de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional; d) un membru numit de primul-ministru, cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice. #B (2) Prevederile art. 273 alin. (3) se aplică şi în cazul consiliului de administraţie. #M45
(3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi
revocaţi din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile
rămase vacante sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în
curs. #B ART. 277*) (1)
Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi are
rang de secretar de stat. Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea
cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de
posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat.
Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii
consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii. #M45 (2) Consiliul de administraţie are un vicepreşedinte ales de consiliul de administraţie prin vot secret. #B
(3) Preşedintele, vicepreşedintele şi directorul general al CNAS se
suspendă de drept din funcţiile deţinute anterior, pe perioada
executării mandatului, cu excepţia celor prevăzute la art. 282 alin.
(1). #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2010 (#M45). #M45 "ART. III
(1) Prevederile art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare, astfel cum a fost modificat potrivit art. I pct. 16 din
prezenta ordonanţa de urgenţă, se aplică de la data încetării, în
cazurile şi situaţiile prevăzute de lege, a mandatelor aflate în curs
la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Începând cu data de 15 ianuarie 2011, consiliul de administraţie are un singur vicepreşedinte.
(3) Consiliul de administraţie al CNAS se reorganizează potrivit
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de
la intrarea în vigoare a acesteia."
#M45 ART. 278 (1) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 5 membri. #B
(2) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel
puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
(3) În condiţiile în care la prima convocare a unei şedinţe a
consiliului de administraţie nu se îndeplineşte cvorumul prevăzut la
alin. (1), preşedintele CNAS, în calitate de preşedinte al consiliului
de administraţie, are dreptul să convoace o nouă şedinţă în termen de
maximum 7 zile, în cadrul căreia hotărârile sunt luate cu votul a cel
puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
(4) Principalul rol al consiliului de administraţie este de a elabora
şi a realiza strategia naţională în domeniul asigurărilor sociale de
sănătate. (5) La şedinţele consiliului de
administraţie preşedintele CNAS poate invita persoane care au legătură
cu subiectele supuse dezbaterii. ART. 279 (1) Consiliul de administraţie al CNAS are următoarele atribuţii:
a) aprobă planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor
programului de asigurări sociale de sănătate; b)
aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de
evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale;
c) aprobă criteriile de recrutare şi modalităţile de formare a
personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate; d) aprobă programul de investiţii; e) aprobă încheierea de convenţii de cooperare şi finanţare de programe cu organisme internaţionale; f) aprobă atribuţiile vicepreşedintelui, la propunerea preşedintelui;
g) avizează statutul propriu al CNAS, care se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, şi aprobă statutul-cadru al caselor de asigurări la
propunerea Comitetului director; h) aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare;
i) aprobă strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu
privire la colectarea şi utilizarea fondului; j)
aprobă proiectul bugetului fondului şi îl supune aprobării
ordonatorului principal de credite, în condiţiile legii; k) avizează, în condiţiile legii, repartizarea pe case de asigurări a bugetului fondului; l) avizează utilizarea fondului de rezervă; m) analizează semestrial stadiul derulării contractelor şi împrumuturilor;
n) avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de preşedintele
CNAS, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi raportul
anual de activitate; o) aprobă, în baza
raportului Curţii de Conturi, bilanţul contabil şi descărcarea
gestiunii anului precedent pentru CNAS şi pentru casele de asigurări; p) avizează proiectul contractului-cadru şi al normelor metodologice de aplicare a acestuia; r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală; s) aprobă criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor; t) analizează structura şi modul de funcţionare ale caselor de asigurări;
u) avizează organigrama CNAS şi organigramele caselor de asigurări
teritoriale, la propunerea Comitetului director; organigramele care se
aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS; v) alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare.
(2) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, la convocarea
preşedintelui CNAS. Consiliul de administraţie se poate întruni şi în
şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei
treimi din numărul membrilor săi. (3) În
exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul de administraţie al CNAS
adoptă hotărâri, în condiţiile prevăzute la art. 278.
(4) Modul de rezolvare a divergenţelor dintre preşedintele CNAS şi
consiliul de administraţie, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite în
prezenta lege, se reglementează prin statutul CNAS. ART. 280
(1) Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru
administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile
cu terţii şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane fizice sau
juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate. (2) Preşedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile legii responsabilităţii ministeriale. ART. 281 (1) Atribuţiile principale ale preşedintelui CNAS sunt următoarele:
a) exercită atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de ordonator
principal de credite, pentru administrarea şi gestionarea fondului;
b) organizează şi coordonează activitatea de audit şi control în
sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit atribuţiilor
specifice ale CNAS şi ale caselor de asigurări; activitatea de audit se
poate desfăşura la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin
al preşedintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administraţie al CNAS;
c) participă ca invitat la şedinţele Guvernului în care sunt dezbătute
aspecte referitoare la sănătatea populaţiei; d) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CNAS; e) prezidează şedinţele adunării reprezentanţilor; f) alte atribuţii stabilite prin Statutul CNAS; #M17
g) solicită avizul ministrului sănătăţii publice înaintea depunerii
bugetului de venituri şi cheltuieli la Ministerul Economiei şi
Finanţelor pentru sumele transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii
Publice în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate; h) raportează trimestrial şi anual
ministrului sănătăţii publice realizarea activităţilor desfăşurate de
CNAS; i) supune aprobării ministrului sănătăţii
publice reglementările propuse în cadrul politicilor din domeniul
sanitar. #B (2) În exercitarea atribuţiilor ce
îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor
consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin
executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă persoanelor interesate.
Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 282
(1) Pe timpul executării mandatului preşedintele şi vicepreşedintele
sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Aceştia nu pot exercita pe durata
mandatului nici o altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada
exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia
preşedintelui şi a vicepreşedintelui, şi nu pot ocupa funcţii în
structurile executive ale caselor de asigurări. Aceştia nu pot exercita
activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se află în
relaţii contractuale cu casele de asigurări. (3) Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CNAS se stabileşte după cum urmează: a) pentru preşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat; b) pentru vicepreşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de subsecretar de stat.
(4) Salariul şi celelalte drepturi de personal ale directorului general
al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru
funcţia de secretar general din minister. #M45
(5) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia
preşedintelui şi a vicepreşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie
lunară de până la 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile
prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie. #B ART. 283 (1) Conducerea executivă a CNAS este asigurată de către directorul general.
(2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o
perioadă de 4 ani, şi se numeşte prin ordin al preşedintelui CNAS.
(3) Organizarea concursului şi criteriile de selecţie sunt stabilite de
preşedintele CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. ART. 284
Conducerea operativă a CNAS este asigurată de un Comitet director
alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinte, director general şi
directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director de
conducere al CNAS se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul
consiliului de administraţie. ART. 285
(1) Personalul CNAS şi al caselor de asigurări este constituit din
funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii, şi nu
pot desfăşura activităţi la furnizorii de servicii medicale.
(2) Salariul şi celelalte drepturi ale personalului prevăzut la alin.
(1) sunt cele stabilite de actele normative în vigoare aplicabile
instituţiilor publice. #M9 (3) Personalului
CNAS, al caselor de asigurări, al Ministerului Sănătăţii Publice şi al
autorităţilor de sănătate publică îi pot fi acordate stimulente din
fondul constituit cu această destinaţie prin reţinerea unei cote de 15%
din sumele încasate la bugetul fondului de către casele de asigurări în
condiţiile art. 195 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi prin virarea unei
părţi de 50% din fondul total de stimulare constituit prin aplicarea
cotei prevăzute de lege asupra sumelor încasate la bugetul fondului de
ANAF. Modalitatea de constituire şi utilizare a acestui fond se aprobă
prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui
CNAS. #B ART. 286
Organele de conducere ale caselor de asigurări sunt consiliul de
administraţie şi preşedintele-director general. ART. 287
(1) Consiliul de administraţie al caselor de asigurări de sănătate
judeţene şi a municipiului Bucureşti este alcătuit din 11 membri,
desemnaţi după cum urmează: a) unul de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
b) unul de prefect, la propunerea autorităţii de sănătate publică
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; c) 3 de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; d) 3 de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; e) 2 de consiliile judeţene ale persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucureşti; f) preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări. #M45
(2) Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de
asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administraţie ale
caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 1%
din salariul funcţiei de director general al casei de asigurări
respective, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului
de administraţie. #B (3) Pe perioada
mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi din
funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacante
sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs. (4) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări au următoarele atribuţii generale: a) aprobă proiectul statutului propriu;
b) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anuale
aferente Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; c) aprobă rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general;
d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director
general, cu respectarea contractului-cadru; e)
avizează programele de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei
financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor
legale în vigoare; f) alte atribuţii date prin lege sau prin statut.
(5) Consiliul de administraţie ia hotărâri prin vot, în prezenţa a cel
puţin două treimi din numărul membrilor. (6)
Şedinţele consiliului de administraţie sunt publice, cu excepţia
cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se
desfăşoare cu uşile închise. Problemele legate de buget se vor discuta
întotdeauna în şedinţe publice. ART. 288
(1) Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de
concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine
membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări
şi preşedintele acestuia. Între CNAS şi directorul general al casei de
asigurări - manager al sistemului la nivel local se încheie un contract
de management. #M17 (1^1) Directorul general
al Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului este numit pe bază de concurs organizat de
Ministerul Transporturilor în colaborare cu CNAS, prin ordin comun al
ministrului transporturilor şi al preşedintelui CNAS. #B (2) Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii.
(3) Directorul general se numeşte pentru un mandat de 4 ani, după
validarea concursului, şi se suspendă de drept din funcţiile deţinute
anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi
declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aprobă prin
ordin al preşedintelui CNAS. #M17 (4)
Salarizarea şi celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc
prin contractul de management. Salariul de bază se aprobă de
preşedintele CNAS şi se stabileşte între limite, după cum urmează:
a) limita minimă la nivelul maxim al salariului pentru funcţia de
consilier gr. I A din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale
de specialitate, la care se adaugă indemnizaţia de conducere în cuantum
de 55% corespunzătoare funcţiei de director general; b) limita maximă la nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de secretar general din ministere. #B (5) Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele:
a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de
funcţionare şi procedurile administrative unitare;
b) organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei
contractelor de furnizare de servicii medicale; c) organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;
d) propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei
financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii; e) stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;
f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind
respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de
nerespectare a acestora; g) supraveghează şi
controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de
sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă
publicităţii; h) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.
SECŢIUNEA a 4-a Serviciul medical
ART. 289 (1) În cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un medic-şef.
(2) La nivelul caselor de asigurări funcţionează un serviciu medical,
dimensionat în raport cu numărul asiguraţilor, care este condus de un
medic-şef. (3) Funcţia de medic-şef al CNAS şi al
caselor de asigurări se ocupă prin concurs organizat de CNAS, în
condiţiile legii. (4) Funcţia de medic-şef al
CNAS este echivalentă cu cea de director general adjunct şi este
salarizată potrivit legii. ART. 290
(1) Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu
privire la calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în
relaţii contractuale cu casele de asigurări. (2) Atribuţiile serviciului medical sunt stabilite prin statut.
SECŢIUNEA a 5-a Obligaţiile caselor de asigurări
ART. 291 Obligaţiile CNAS sunt următoarele: a) să asigure logistica funcţionării unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate; b) să urmărească colectarea şi folosirea cu eficienţă a fondului;
c) să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea,
informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă;
d) să acopere potrivit principiilor prezentei legi nevoile de servicii
de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile. ART. 292 Obligaţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
a) să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor
încheiate cu furnizorii de servicii medicale; b)
să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale
contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în
contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalităţile
prevăzute în contract; c) să acorde furnizorilor
de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de
desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte
grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit
legislaţiei; d) să informeze furnizorii de
servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii
clauzelor contractuale; e) să informeze
furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a
serviciilor medicale şi despre orice schimbare în modul de funcţionare
şi de acordare a acestora; f) să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei legi; g) să verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare;
h) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind
serviciile medicale furnizate, precum şi evidenţa asiguraţilor şi a
documentelor justificative utilizate; i) să
furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, datele de
identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare
nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare.
CAP. 7 Controlul
SECŢIUNEA 1 Controlul de gestiune
ART. 293 Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anual de către Curtea de Conturi. ART. 294
Auditul intern se exercită conform legii şi poate fi organizat la nivel
regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu
avizul consiliului de administraţie al CNAS.
SECŢIUNEA a 2-a Controlul furnizării serviciilor
ART. 295
(1) CNAS şi casele de asigurări organizează şi efectuează controlul
serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor pe baza contractelor
de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi.
(2) În cadrul controalelor efectuate potrivit alin. (1) pot participa
şi reprezentanţi ai CMR, CMDR, CFR şi OAMMR. ART. 296
Salarizarea persoanelor din structurile menţionate la art. 295 alin.
(1) este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de
audit.
SECŢIUNEA a 3-a
ART. 297 CNAS prezintă anual Guvernului un raport de activitate, precum şi planul de activitate pentru anul următor.
SECŢIUNEA a 4-a Arbitrajul
ART. 298
(1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice
şi casele de asigurări de sănătate pot fi soluţionate, la solicitarea
uneia dintre părţi, pe calea arbitrajului în condiţiile şi procedurile
dreptului comun. (2) Comisia de arbitraj este
formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte şi unul desemnat
de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
(3) În vederea asigurării activităţii de arbitraj, pe lângă CNAS se
înfiinţează şi funcţionează Comisia de arbitraj. Comisia nu are
personalitate juridică. #M3 (4) Organizarea şi
funcţionarea Comisiei de arbitraj se stabilesc prin ordin comun al
ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Comisia este
condusă de un consiliu de conducere format din reprezentanţi ai
Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, CMR, CFR, CMDR. #M3 ART. 299
(1) Arbitrii sunt desemnaţi de către părţi, respectiv de Consiliul de
conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o listă de arbitrii atestaţi
de Ministerul Sănătăţii Publice pe baza unui examen desfăşurat în
condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament
aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii publice şi înregistrat la
Comisia de arbitraj. #B (2) Pot fi arbitri
persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice,
îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii
de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în
litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în
Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
(3) Pentru activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de arbitraj,
arbitrii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă. Indemnizaţia de
şedinţă pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului
tehnic este de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS.
(4) Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţă pentru arbitri,
precum şi pentru membrii secretariatului tehnic se suportă din sumele
alocate pentru administrarea fondului. (5)
Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de
arbitraj se suportă de către părţile aflate în litigiu, în condiţiile
art. 298 alin. (4). ART. 300
(1) Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale, aprobat prin
ordin al ministrului justiţiei, se completează cu prevederile Codului
de procedură civilă. (2) Comisia de arbitraj se
va organiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentului titlu.
CAP. 8 Răspunderi şi sancţiuni
ART. 301
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială,
civilă, contravenţională sau penală, după caz.
SECŢIUNEA 1 Sancţiuni
ART. 302
Sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către
furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale,
cuprinse în contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate,
se stabilesc prin contractul-cadru.
SECŢIUNEA a 2-a Infracţiuni
ART. 303
Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea
la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea
de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul
penal. ART. 304 Completarea
declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca
efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare
sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals
intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.
SECŢIUNEA a 3-a Contravenţii
ART. 305 Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2); #M17 a^1) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (3); #B
b) nevirarea contribuţiei datorate conform art. 258 alin. (1) de către
persoanele fizice şi juridice angajatoare; c)
refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale
caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de
evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;
d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de
asigurări documentele justificative şi actele de evidenţă
financiar-contabilă privind sumele decontate din fond. ART. 306 Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum urmează: #M3 a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b) cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei; #M17 b^1) cea prevăzută la lit. a^1), cu amendă de la 50 lei la 100 lei; #B ART. 307
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de
către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări. (2) Amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat. ART. 308
Prevederile art. 305 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 309
(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48
de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la
data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la
art. 306, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal. (2) Dispoziţiile
prezentei legi referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează
cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.
CAP. 9 Dispoziţii finale
ART. 310
(1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de
administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al
acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii
de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de
sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de
asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din
fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau
numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al
municipiului Bucureşti, în cadrul CMDR, colegiilor judeţene ale
medicilor dentişti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CFR,
colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului
Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMMR, organizaţiilor
centrale şi locale ale OBBC sau funcţii în cadrul societăţilor
comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură
medicală. Personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu
statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi
completările ulterioare. (2) Constituie conflict
de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al
CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări,
precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de
părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii
contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Această dispoziţie se
aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau
interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.
(3) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de
administraţie ale caselor de asigurări care, fie personal, fie prin
soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un
interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de
administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de
administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.
(4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi se
află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta
pentru una dintre funcţiile ocupate în termen de 30 de zile. ART. 311
(1) CNAS gestionează şi administrează bunurile mobile şi imobile
dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii,
donaţii sau din alte surse. (2) Autorităţile
publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de
lege, bunuri mobile şi imobile în administrarea CNAS şi a caselor de
asigurări. (3) Recuperarea debitelor din
contribuţii şi majorări se poate face şi prin compensarea cu active din
patrimoniul debitorilor, evaluate de instituţii autorizate în
condiţiile legii, cu condiţia ca acestea să fie necesare funcţionării
CNAS sau caselor de asigurări de sănătate. #M45 ART. 312
(1) În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar ori cu
unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi
farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natură şi în
bani. (2) În teritoriile neacoperite cu medici
sau cu personal sanitar ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea
serviciilor medicale şi farmaceutice, statul, prin Ministerul
Sănătăţii, poate acorda stimulente în natură. (3)
În baza dispoziţiilor alin. (1) şi (2), consiliile locale şi Ministerul
Sănătăţii încheie cu medicii şi cu personalul sanitar, beneficiar, un
contract civil, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o
perioadă de cel puţin 5 ani. #M3 ART. 313
(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei
persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul
cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile
efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând
cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii
medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume,
furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi
obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi
dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi
cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza
de judecată. (2) Furnizorii de servicii care
acordă asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenţă
distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia să comunice lunar casei de
asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală această
evidenţă, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care
furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în
vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de
sănătate pentru cazurile respective. #B ART. 314 CNAS poate organiza activităţi finanţate din venituri proprii, în condiţiile legii. ART. 315
Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi
transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către
autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de
protocol. ART. 316 Până la
organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 şi 299,
litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări vor fi judecate de Comisia
centrală de arbitraj organizată conform Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului
de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările
ulterioare. #M17 ART. 317*)
(1) În termen de 12 luni Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va intra în proces de
reorganizare în vederea privatizării. (1^1)
Ministerul Transporturilor este reprezentantul statului în activitatea
de privatizare a Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(2) Până la data reorganizării, Casa Asigurărilor de Sănătate a
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului îşi va
desfăşura activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi
funcţionare a acesteia, pe principiul de funcţionare a caselor de
asigurări din cadrul sistemului de asigurări de sănătate. #B
(3) Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi
funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002,
cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la
bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 593/2001, cu modificările
ulterioare. (4) Dispoziţiile cu privire la
colectarea contribuţiilor de către casele de asigurări de sănătate
pentru persoanele fizice, altele decât cele care au calitatea de
asigurat, se aplică până la 1 ianuarie 2007, potrivit Ordonanţei
Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, cu
modificările ulterioare. #CIN *) Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 (#M17): #M17 "ART. II
Termenul prevăzut la art. 317 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, referitor la procesul de
reorganizare în vederea privatizării Casei Asigurărilor de Sănătate a
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului începe să
curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
#B TITLUL IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 318
Prezentul titlu stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile
privind elaborarea, implementarea şi distribuirea în România a cardului
european şi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate,
precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în acest
proces. ART. 319 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) card european de asigurări sociale de sănătate, denumit în
continuare card european - documentul care conferă titularului asigurat
dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare
într-un stat membru al Uniunii Europene; b) card
naţional de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card
naţional - documentul care dovedeşte că titularul acestuia este
asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România; c) case de asigurări de sănătate - casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti;
d) asigurat - persoana asigurată conform legislaţiei în vigoare în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;
e) şedere temporară - deplasarea unei persoane în unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale,
familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp necesară
deplasării, dar nu mai mult de 6 luni.
CAP. 2 Cardul european de asigurări sociale de sănătate
ART. 320 Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile: a) numele şi prenumele asiguratului; b) codul numeric personal al asiguratului; c) data naşterii asiguratului; d) data expirării cardului; e) codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului; f) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul; g) numărul cardului. #M12 ART. 321
(1) Cardul european se eliberează asiguratului de către casa de
asigurări de sănătate la care acesta este asigurat. De la 1 ianuarie
2008 costul cardului european de asigurări de sănătate se suportă din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. #B
(2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de
asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face
dovada plăţii la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
(3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul
sistemului informatic unic naţional care gestionează aplicarea
regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguraţilor aflaţi
în şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.
(4) Asiguratul care solicită înlocuirea cardului european în interiorul
perioadei de valabilitate stabilite prin reglementările Uniunii
Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a cărui
perioadă de valabilitate nu va putea depăşi perioada de valabilitate a
cardului iniţial. (5) Datele solicitate de casele
de asigurări de sănătate emitente ale cardului european, precum şi de
alte instituţii care manipulează aceste informaţii se supun legislaţiei
referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.
(6) În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedică eliberarea
cardului european, casa de asigurări de sănătate va elibera un
certificat înlocuitor provizoriu cu o perioadă de valabilitate
stabilită conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu se aprobă
prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. ART. 322
Cardul european se eliberează numai în situaţia deplasării asiguratului
pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene. ART. 323
Perioada de valabilitate a cardului european este stabilită astfel
încât să acopere perioada de timp necesară şederii temporare, dar nu
poate depăşi 6 luni de la data emiterii. ART. 324
(1) Cardul european poate fi utilizat de către asiguraţii din sistemul
de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul
statelor membre ale Uniunii Europene. (2) Pentru
persoanele prevăzute la alin. (1) cardul european nu produce efecte pe
teritoriul României şi nu creează nici o obligaţie pentru furnizorii de
servicii medicale din România. ART. 325
(1) Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu
casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa
medicală necesară titularilor cardului european emis de unul dintre
statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a
cardului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând
a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de
sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de
persoane. (2) Casele de asigurări de sănătate au
obligaţia de a recunoaşte cardurile emise de statele membre ale Uniunii
Europene. ART. 326 (1)
Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de
asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un
stat membru al Uniunii Europene. (2) Cheltuielile
ocazionate de asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) vor fi
rambursate de casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului, prin
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. (3)
Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) nu trebuie să depăşească ceea
ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare.
(4) Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România
în acelaşi mod cu asiguraţii români. (5) În
bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor fi alocate sume
distincte pentru operaţiunile de rambursare prevăzute la alin. (2). ART. 327 Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care îl solicită. ART. 328
Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează
într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de
tratament medical. ART. 329
Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum şi modalităţile
de elaborare şi implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
CAP. 3 Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
ART. 330
(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card
electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de
sănătate. #M45 (2) Cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de
asigurat pentru furnizarea unor servicii medicale. #M45 ART. 331
(1) Informaţiile minime care pot fi accesate de pe cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: a) numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului; b) codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate; c) numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate vor fi
înregistrate informaţiile minime prevăzute la alin. (1), precum şi
următoarele informaţii: a) diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice; b) grupa sanguină şi Rh; c) acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces; d) medic de familie: nume, prenume, date de contact.
(3) Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor fi
înregistrate pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui CNAS. (4) Pe cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate datele medicale se înregistrează separat
de datele administrate, iar accesul la acestea se face numai de
persoane autorizate în acest scop. (5) Informaţia
prevăzută la alin. (2) lit. c) se va înregistra pe cipul cardului
naţional de asigurări sociale de sănătate, sub condiţia respectării
dispoziţiilor prevăzute la art. 147 pct. 5. (6)
Accesul personalului medical la informaţiile înregistrate pe cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate va fi stabilit prin Norme
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional
de asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX "Cardul european
şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" al Legii nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. #M45 ART. 332
(1) Cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de
asigurări sociale de sănătate se suportă atât de CNAS, cât şi de
asigurat. (2) Asiguratul suportă cheltuielile
reprezentând contravaloarea cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate, respectiv a documentului propriu-zis prin care se atestă
calitatea de asigurat, precum şi costurile aferente distribuţiei
acestuia. #M45 ART. 333
(1) Componenta informatică a cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate este parte integrantă a sistemului informatic unic integrat al
asigurărilor sociale de sănătate. (2) Cardul
naţional de asigurări sociale de sănătate se eliberează şi se
administrează prin utilizarea serviciilor de operare şi management al
unei unităţi specializate în acest scop şi numai prin intermediul
sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de
sănătate. CNAS eliberează şi administrează cardul naţional de asigurări
sociale de sănătate şi are calitatea de operator de date cu caracter
personal pentru datele menţionate. (3)
Prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în cardul naţional de
asigurări sociale de sănătate se face în condiţiile Legii nr. 677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările
şi completările ulterioare, iar prin normele metodologice menţionate la
art. 331 alin. (6) va fi stabilită modalitatea de exercitare a
dreptului de acces la datele cu caracter personal legate de starea de
sănătate de către persoana asigurată. #B ART. 334 Cardul naţional poate fi utilizat numai pe teritoriul României. #M45 ART. 335
(1) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de
sănătate, precum şi titularii cardului naţional de asigurări sociale de
sănătate au obligaţia de a solicita şi, respectiv, de a prezenta acest
document, la data acordării asistenţei medicale, în condiţiile
prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a
acestui contract. (2) Alte obligaţii ale
furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale
privind implementarea sistemului cardului naţional de asigurări sociale
de sănătate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a
dispoziţiilor din cuprinsul prezentului capitol. #M45 ART. 336
(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite
individual pentru fiecare asigurat cu vârsta de peste 18 ani, aşa cum
este reglementat la art. 211 alin. (1), art. 213 şi 215.
(2) Asiguraţii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de servicii
medicale, medicamente şi dispozitive medicale decontate din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în baza
documentelor care atestă că se încadrează în categoria de asiguraţi,
prevăzută la art. 213 alin. (1) lit. a). (3)
Persoanele asigurate prevăzute la alin. (1) au obligaţia prezentării
cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în vederea acordării
serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale
cu casele de asigurări de sănătate. Neprezentarea cardului naţional de
asigurări sociale de sănătate conduce la acordarea acestor servicii
numai contra cost, cu excepţia serviciilor prevăzute la art. 220. #B ART. 337
Caracteristicile tehnice ale cardului naţional, precum şi modalităţile
de elaborare şi implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al
preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. #M45 ART. 338
În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor
fi prevăzute sume pentru cardul naţional de asigurări sociale de
sănătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 332. #M45 ART. 338^1
(1) Producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se
realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
(2) Personalizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate
se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a
Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte,
structură componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3) Echipamentele şi aplicaţiile de personalizare necesare potrivit
alin. (2), precum şi serviciile pentru funcţionarea neîntreruptă a
acestora se asigură de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională"
- S.A.
#B TITLUL X Asigurările voluntare de sănătate
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 339 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu
asigurătorul şi faţă de care asigurătorul are obligaţia ca la
producerea riscului asigurat să acorde indemnizaţia sau suma asigurată
conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de sănătate;
b) asigurător - persoana juridică sau filiala autorizată în condiţiile
Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, să exercite
activităţi de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate
din categoria asigurărilor de viaţă şi/sau generale şi care îşi asumă
răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute
în contractul de asigurare voluntară de sănătate, precum şi sucursala
unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat
membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European,
care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului
membru de origine în acest sens; #M3 c)
coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar -
diferenţa între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful
maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate
naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor
şi dispozitivelor medicale; #B d) furnizor de
servicii medicale - persoana fizică sau juridică autorizată de
Ministerul Sănătăţii Publice să acorde servicii medicale în condiţiile
legii; e) listă a furnizorilor agreaţi -
totalitatea furnizorilor aflaţi în relaţii contractuale cu asigurători
care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar;
f) pachet de servicii medicale de bază - serviciile şi produsele
destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării şi
recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în
totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma
acoperită, în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform
prevederilor legale în vigoare; g) persoane
dependente - persoanele fizice aflate în întreţinerea asiguratului şi
cărora li se furnizează servicii medicale dacă acest lucru este
stipulat în contractul de asigurare voluntară de sănătate;
h) preţ de referinţă - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale
de sănătate pentru plata unor servicii şi produse din pachetul de
servicii medicale de bază; i) servicii medicale
furnizate sub formă de abonament - servicii medicale preplătite pe care
furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul
asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale
de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate. ART. 340
(1) Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ
prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond
de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la
producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în conformitate
cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un
prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din
celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de
asigurător şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu
modificările şi completările ulterioare. (2)
Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a
cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de
servicii medicale de bază acoperite de sistemul de asigurări sociale de
sănătate, cât şi pentru coplăţi, dacă acest lucru este prevăzut în
contractul de asigurare voluntară de sănătate.
(3) Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale
şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub formă de
abonament. ART. 341 (1)
Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi,
asigurări de tip complementar şi suplimentar. (2)
Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă total sau
parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii
medicale de bază, coplăţi. (3) Asigurările
voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total sau parţial
plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii
medicale de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical,
solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare,
alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare. ART. 342
Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări
voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini
sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază
în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor
legale. ART. 343 (1)
Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de
asigurare voluntară de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în
grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale
acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.
(2) În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre
asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se
stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi
sunt menţionate în contractul de asigurare voluntară de sănătate. ART. 344
Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practică
asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu
prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări.
CAP. 2 Contractul de asigurare voluntară de sănătate
ART. 345
Contractul de asigurare voluntară de sănătate trebuie să cuprindă, pe
lângă elementele obligatorii, şi următoarele elemente:
a) lista şi volumul de acoperire ale coplăţilor pentru asigurări
voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de
referinţă stabilit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; b) lista serviciilor din asigurarea voluntară suplimentară; c) lista furnizorilor agreaţi;
d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul
unui departament de asistenţă a asiguraţilor; e) drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidenţierea clară a riscului de îmbolnăvire individual; f) modalităţile de decontare a serviciilor medicale; g) modalităţile de încetare a valabilităţii contractului; h) modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii. ART. 346
Asigurătorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare
voluntară de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare
privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea
protejării intereselor asiguraţilor. ART. 347
(1) Asigurătorul poate solicita, la iniţierea contractului de
asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului,
informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi
efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a
solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de
acesta. (2) Informaţiile cuprinse în contractul
de asigurare voluntară, precum şi informaţiile privind starea de
sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate
unor terţi de către asigurătorii care practică asigurări voluntare de
sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de
serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră
în posesia informaţiilor în cauză, cu excepţia cazurilor prevăzute de
lege. (3) Prin contract, asigurătorul care
practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate
restricţiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului,
parţial sau în totalitate, la anumiţi furnizori de servicii şi poate
condiţiona utilizarea unor servicii în caz de îmbolnăvire de efectuarea
prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea
unor anumiţi furnizori agreaţi. (4) Asigurătorii
care comercializează asigurări voluntare de sănătate complementare sunt
obligaţi să achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui
furnizor de servicii aflat în relaţie contractuală cu casele de
asigurări şi nu pot restricţiona pentru acestea accesul asiguraţilor.
CAP. 3 Relaţia furnizorilor de servicii medicale cu societăţile de asigurări voluntare de sănătate
ART. 348
(1) Toţi furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările
voluntare de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Ministerul Sănătăţii
Publice, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea
serviciilor care intră sub incidenţa asigurărilor de sănătate de tip
complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relaţie
contractuală cu casele de asigurări. (2)
Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu
casele de asigurări au obligaţia de a accepta coplata de la
asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de
tip complementar sau, prin excepţie, de la asiguraţi, în conformitate
cu lista coplăţilor şi valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul
asigurărilor voluntare de sănătate. (3)
Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu
casele de asigurări au dreptul de a încheia contracte şi cu
asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de
tip suplimentar. ART. 349
(1) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să elibereze
documente justificative de decontare (factură, chitanţă) pentru
serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de
sănătate. (2) În cazul în care nu există un
contract încheiat între asigurător şi furnizorii de servicii medicale,
decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative
emise de furnizorul de servicii medicale. (3)
Unităţile sanitare publice au obligaţia de a respecta, în relaţia cu
asigurătorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de
sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Furnizorii privaţi pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele menţionate la alin. (3). ART. 350
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea
asigurătorilor autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate
în conformitate cu prevederile legale. (2)
Fiecare asigurător autorizat să practice asigurările voluntare de
sănătate are obligaţia, în vederea încheierii contractelor de asigurare
de acest tip, să obţină avizarea de către direcţia de specialitate din
cadrul Ministerului Sănătăţii Publice a listei furnizorilor de servicii
medicale agreaţi, alţii decât cei aflaţi deja în relaţie contractuală
cu casele de asigurări de sănătate, şi să reactualizeze această listă
înaintea contractării unui nou furnizor. #M3 (3) *** Abrogat #B ART. 351
(1) În baza contractului încheiat cu furnizorii de servicii,
asigurătorii au dreptul de a verifica, prin experţi autorizaţi de
Ministerul Sănătăţii Publice şi organizaţiile profesionale, direct sau
prin interpuşi, calitatea serviciilor prestate asiguraţilor.
(2) Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama
furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice. ART. 352
Diferendele survenite între asigurător şi furnizorii de servicii
medicale se soluţionează pe cale amiabilă. În cazul imposibilităţii
rezolvării pe cale amiabilă, litigiile se aduc la cunoştinţa direcţiei
de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi a Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor, care vor încerca medierea diferendului.
În caz de eşec al medierii, diferendele sunt deduse instanţelor
judecătoreşti legal competente. ART. 353
Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de
către asiguraţi sau prin intermediul asigurătorilor autorizaţi să
practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului
Sănătăţii Publice şi sunt notificate Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
CAP. 4 Dispoziţii finale şi sancţiuni
ART. 354
Asigurătorii care în prezent practică asigurări de sănătate facultative
sunt obligaţi să se conformeze prevederilor art. 350 alin. (2) în
termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul
Oficial al României, Partea I. ART. 355
(1) Divulgarea cu intenţie a informaţiilor privind starea de sănătate a
asiguraţilor de către un salariat al asigurătorului, fără
consimţământul asiguratului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON)
la 50.000 lei (RON). (2) Dacă fapta prevăzută la
alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o
lună la un an sau amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON). ART. 356
(1) Încălcarea prevederilor art. 350 alin. (2) şi ale art. 354 de către
asigurătorii autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei
(RON) la 50.000 lei (RON). (2) Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de
către personalul împuternicit al Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor. ART. 357
Dispoziţiile art. 356 se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 358
Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
vor elabora împreună sau separat, după caz, norme metodologice de
aplicare a prezentului titlu în termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a acestuia. #M3 ART. 359
Lista coplăţilor şi preţul de referinţă pentru serviciile din pachetul
de servicii medicale de bază acoperite parţial se stabilesc prin
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. #B ART. 360
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea
asigurărilor private de sănătate nr. 212/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu
modificările ulterioare.
TITLUL XI Finanţarea unor cheltuieli de sănătate
ART. 361
În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi
alcoolice, altele decât vinul şi berea, prevăzute în prezenta lege,
precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie
unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului
Sănătăţii Publice. #M35 ART. 362 Veniturile prevăzute la art. 361 şi 363^1, gestionate de Ministerul Sănătăţii, sunt folosite pentru:
a) investiţii în infrastructură şi dotări la spitalele publice din
reţeaua Ministerului Sănătăţii şi reţeaua autorităţii administraţiei
publice locale în condiţiile stabilite la art. 190^5 alin. (1);
b) finanţarea programelor naţionale de sănătate derulate prin spitalele
publice, potrivit dispoziţiilor art. 49^1 lit. b); c) rezerva Ministerului Sănătăţii pentru situaţii speciale;
d) sume alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază
asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări
sociale de sănătate; e) alte destinaţii prevăzute la art. 93 alin. (1^1), art. 93 alin. (5) şi art. 93 alin. (5^1). #B ART. 363 (1) În aplicarea prevederilor art. 361 şi 362 se stabilesc următoarele măsuri: a) persoanele juridice care produc sau importă produse din tutun contribuie astfel: 1. pentru ţigarete cu suma de 10 euro/1.000 de ţigarete; 2. pentru ţigări şi ţigări de foi cu suma de 10 euro/1.000 de bucăţi; 3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg;
b) persoanele juridice care produc sau importă băuturi alcoolice,
altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi
vinuri, produse intermediare, aşa cum sunt definite prin Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, contribuie cu suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2
euro/fiecare litru alcool pur; c) persoanele
juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse
din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 12% din valoarea
acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.
(2) Valoarea în lei a contribuţiilor prevăzute la alin. (1), stabilită
potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsură, se determină prin
transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb
valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data plăţii acestor
contribuţii. #M29 ART. 363^1
(1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii
autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru
medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru
medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul
ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie
medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru
medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul
spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a
medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea
adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări,
stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind
contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută
în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deţinătorii
de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu
desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora,
contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează
încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a
obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul
autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la
persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe
piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul
de comercializare a medicamentelor în România.
(3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1)
constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează
începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ. #B ART. 364
Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. c) se constituie ca
venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice începând cu data de
1 ianuarie 2007. ART. 365
(1) Contribuţiile prevăzute la art. 363 se virează lunar până la data
de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe
piaţa internă, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe
numele Ministerului Sănătăţii Publice. #M29
(1^1) Contribuţia prevăzută la art. 363^1 se virează trimestrial, până
la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc
livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria
Statului pe numele Ministerului Sănătăţii. (1^2)
Persoanele juridice prevăzute la art. 363^1 alin. (1) care nu îşi
îndeplinesc obligaţia de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii
medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de
sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în
tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de
prescripţie medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de
asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru medicamentele de care
beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.
(1^3) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor prevăzute la art.
363^1 se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. #B (2) Pentru neplata la scadenţă
a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare. #M29 ART. 366
(1) Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 361, 362 şi 363^1 li
se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli
ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările ulterioare. #B
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea
ordonatorului principal de credite, să introducă modificările ce decurg
din aplicarea prevederilor prezentului titlu în anexele aprobate pe
anul 2006 Ministerului Sănătăţii Publice. ART. 367
(1) Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase la
sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu
aceeaşi destinaţie. #M3 (2) Disponibilităţile
temporare din contribuţiile constituite ca venituri proprii ale
Ministerului Sănătăţii Publice se păstrează la trezoreria statului şi
sunt purtătoare de dobândă în condiţiile stabilite prin convenţia
încheiată între Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor
Publice. #B ART. 368 În
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice
vor elabora norme de aplicare a prezentului titlu. ART. 369
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ordonanţa Guvernului
nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992,
aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările şi completările
ulterioare, se abrogă, cu excepţia prevederilor privind cota de 12% din
încasări din activităţi publicitare la produse de tutun, ţigări şi
băuturi alcoolice care se abrogă la data de 1 ianuarie 2007.
TITLUL XII Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de medic
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 370
Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile
prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în medicină. Acestea pot fi: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent
de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai
unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum
sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de
către unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 371
(1) În înţelesul prezentului titlu, termenul medici cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene desemnează, prin
asimilare, şi medicii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 370 lit.
d) şi f). (2) În mod exclusiv, prin termenul stat
membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau,
după caz, stat membru gazdă se înţelege un stat membru al Uniunii
Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau
Confederaţia Elveţiană. (3) Prin titlu oficial de calificare în medicină se înţelege:
a) diplomă de medic, eliberată de o instituţie de învăţământ superior
medico-farmaceutic acreditată din România; b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
c) diplomă, certificatul sau un alt titlu în medicină, eliberate
conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii
Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de
Confederaţia Elveţiană; d) diplomă, certificatul
sau un alt titlu în medicină, dobândite într-un stat terţ şi
recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori
echivalate în România. ART. 372
Titlurile oficiale de calificare în medicină obţinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând
Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene se
echivalează potrivit legii. Excepţie de la aceste prevederi fac
titlurile oficiale de calificare în medicină care au fost recunoscute
de unul dintre aceste state. ART. 373
Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează
de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii
Publice, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 374
(1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de
sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menţinerea şi
recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii.
(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării
profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate,
corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinţa umană.
(3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se
în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale
general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea
demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija
faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică. ART. 375
(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor
pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale
independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul
de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile
fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este
funcţionar public. (3) În legătură cu exercitarea
profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot
fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter
medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic,
obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de
loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a
prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere
medical pacientului. ART. 376
(1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când
pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în
imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, medicul
acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a
refuza ori de a opri o intervenţie medicală. (2)
Responsabilitatea medicală încetează în situaţia în care pacientul nu
respectă prescripţia sau recomandarea medicală. ART. 377
(1) Medicii care îndeplinesc condiţia de cetăţenie prevăzută la art.
370 şi sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită
profesia de medic, în regim salarial şi/sau independent.
(2) Pentru accesul la una dintre activităţile de medic sau exerciţiul
acesteia, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în
caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe
teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul
Medicilor din România. ART. 378
(1) La primirea în rândurile Colegiului Medicilor din România, medicul
va depune jurământul lui Hipocrate în formularea modernă adoptată de
Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul
1975: "Odată admis printre membrii profesiunii de medic: Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţia sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora; Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic; Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient
consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale
chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale
contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi: a) medicilor cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc să exercite profesia în România;
b) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România; c) medicilor
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în
profesie în România; d) medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e).
(3) Medicii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul
în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie din Uniunea
Europeană. ART. 379 (1)
Profesia de medic se exercită pe teritoriul României de către
persoanele prevăzute la art. 370 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicină; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor din România;
e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau
ocazională de servicii, medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 370 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii
Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii
medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această
perioadă la Colegiul Medicilor din România. (2)
Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e), exercită profesia de
medic cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii cetăţeni români
membri ai Colegiului Medicilor din România. ART. 380
(1) Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional
corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: #M38 a) medic de medicină generală pentru medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 60 lit. d); #B
b) medic specialist în una dintre specialităţile clinice sau
paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale,
medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, care deţin un titlu oficial de
calificare în medicină şi care exercită profesia în România.
(3) Medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului
Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale potrivit
pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/şi în
sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoană fizică independentă
pe bază de contract. Calitatea de persoană fizică independentă se
dobândeşte în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din
România şi a înregistrării la administraţia financiară în a cărei rază
domiciliază medicul. În condiţiile legii, medicii pot înfiinţa şi
cabinete de practică medicală. ART. 381
(1) Certificatele eliberate de autorităţile competente ale unui stat
membru al Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ale Confederaţiei Elveţiene, care atestă că medicul
posesor, cetăţean al acestora, este titular de drept câştigat, sunt
recunoscute de autorităţile competente române, permiţând exercitarea
activităţilor de medic şi, respectiv, cele de medicină de familie,
inclusiv în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de
sănătate, cu respectarea prezentei legi. (2) Prin
drept câştigat se înţelege dreptul cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene de a exercita activităţile de medic,
precum şi pe cele de medic cu formarea specifică în medicină generală
prevăzută de normele Uniunii Europene, inclusiv în cadrul sistemului de
protecţie socială al statului membru de origine sau de provenienţă, în
cazul în care aceştia beneficiau de drept de liberă practică a
profesiei şi erau stabiliţi în statul membru respectiv anterior
implementării Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 93/16/CEE.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 382 Este nedemn de a exercita profesia de medic:
a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu
intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări
legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit
reabilitarea; b) medicul căruia i s-a aplicat
pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin
hotărâre judecătorească sau disciplinară. ART. 383 (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:
a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori
de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare; b) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale. (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.
(3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate,
medicul este obligat să anunţe colegiul al cărui membru este.
(4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane,
instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele colegiului din care
face parte medicul poate constitui o comisie specială, pentru fiecare
caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a
infirma situaţia de incompatibilitate.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic
ART. 384
(1) Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 exercită
profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din
România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru
greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
(2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii pe
teritoriul României, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din
România. Accesul la activităţile de medic pe durata prestării
serviciilor se face conform prevederilor art. 396. (3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 382 şi 383; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. #M12 ART. 385 (1) Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.
(2) La cerere, medicii se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute
în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă
îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute în lege pentru
pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.
(3) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri
corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale,
profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii
în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua,
la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de
ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari şi membri
corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi menţinuţi în
activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.
264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe
Medicale, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi
medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei Române.
(4) Medicii care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot
profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea
activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului
anual al Colegiului Medicilor din România, eliberat pe baza
certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru
greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. #M17
(5) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în
zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs,
la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al Colegiului
Medicilor din România, prin colegiile teritoriale judeţene, respectiv
al municipiului Bucureşti, şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare." (6) Medicii deţinuţi sau internaţi
din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1)
şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate
ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare, pot fi menţinuţi, la cerere, în activitatea
profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste
prevederi se aplică şi medicilor care, din motive politice, au fost
obligaţi să îşi întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi
licenţa cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia
activitatea profesională. #M12 (7) Medicii
care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot
deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice,
al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice. #M17
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii titulari ai
cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, care îşi
desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări
de sănătate judeţene, îşi pot continua activitatea în aceleaşi
condiţii, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz
anual eliberat de autoritatea de sănătate publică judeţeană şi de
Colegiul Medicilor din România, prin colegiile judeţene ale medicilor,
pe baza certificatului de sănătate. #B ART. 386
(1) În cazul în care un medic îşi întrerupe activitatea profesională
sau se află într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare
de 5 ani, Colegiul Medicilor din România atestă competenţa profesională
a acestuia, în vederea reluării activităţii medicale.
(2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi
atestare a nivelului profesional se stabileşte de către Consiliul
Naţional al Colegiului Medicilor din România. (3)
Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România. ART. 387
(1) Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are
această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform
Codului penal. (2) Colegiul Medicilor din
România, prin preşedintele colegiului teritorial, este în drept să
exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele de
urmărire penală ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi
trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care
întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic sau care
practică în mod nelegal medicina. (3) Acţiunea
penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor din România cu
privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic se
pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului al cărui membru
este medicul respectiv. (4) Instanţele de
judecată civile sau penale, din oficiu, vor comunica Colegiului
Medicilor din România hotărârile judecătoreşti rămase definitive, prin
care s-au pronunţat cu privire la fapte exercitate în timpul şi în
legătură cu profesia de către medici pe teritoriul României.
CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul
României de către medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
ART. 388
(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
cu privire la accesul la una dintre activităţile de medic se
soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul
Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului
complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru
al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de
recunoaştere a calificării profesionale. #M17
(1^1) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în
situaţiile în care recunoaşterea profesională se face pe baza
principiilor Regimului general de recunoaştere a calificărilor
profesionale. În acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de
valabilitate prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau de provenienţă, prin care se atestă că titlurile oficiale
de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin
care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. ART. 389
(1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau de provenienţă nu
impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. d), autorităţile
competente române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent
certificatului de sănătate. (2) În cazul în care
statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de
cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut
la art. 388 alin. (2) lit. e), autorităţile competente române acceptă
atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ ori a declaraţiei
solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau
administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizaţia
profesională abilitată în acest sens de acel stat. ART. 390
(1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul
Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 391
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în
România, comise de medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European ori ai
Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în afara
teritoriului său, acestea informează statul membru de origine sau de
provenienţă al celor în cauză. (2) Autorităţile
competente române comunică statului membru gazdă informaţiile
solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natură
profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile
penale interesând exerciţiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe
durata exercitării profesiei în România. (3)
Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
medicii cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii în statul membru gazdă şi în afara teritoriului, ori fapte
care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale
sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medicale
ART. 392
(1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene care sunt stabiliţi în vederea
exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se
deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar
ori ocazional activităţile de medic. (2)
Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de medic
este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în
funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora. ART. 393
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la
obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum şi de la
plata cotizaţiei de membru, atunci când solicită accesul la una dintre
activităţile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de
servicii medicale în România. (2) Aceştia sunt
înregistraţi automat la Colegiul Medicilor din România pe durata
prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor
prestatorului prevăzute la art. 396 şi transmise în acest scop de
Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Exerciţiul
activităţilor de medic, în aceste situaţii, se face în concordanţă cu
celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii
cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România. ART. 394
Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medicale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 392 alin.
(1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar ori
administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia şi
utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale
grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea
consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege
pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din
România. ART. 395 Prestarea
cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul
României de către persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se face cu
titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională
însuşită. ART. 396 (1)
Solicitările medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene stabiliţi în unul dintre aceste state, cu
privire la prestarea temporară ori ocazională de servicii medicale în
România, se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice în
colaborare cu Colegiul Medicilor din România. (2)
În cazul în care, în vederea prestării temporare de servicii medicale,
solicitantul se află la prima deplasare în România sau în cazul în care
în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de
documente, acesta va înainta Ministerului Sănătăţii Publice:
a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de
prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi
domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori
colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul
beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie;
c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de
stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este
stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activităţilor
de medic şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu
titlu temporar; d) diplomele, certificatele sau
alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene
pentru prestarea activităţilor în cauză. (3)
Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate
mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul
intenţionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în
cursul anului respectiv, servicii medicale în România. ART. 397
(1) În caz de prestare temporară a serviciilor medicale în România,
medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura
de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în
prealabil CNAS asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe
teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile
de la prestarea acestora. ART. 398
Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente
române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele
prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care
întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi
medicilor stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 370 lit b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică
sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia
exercitării profesiei. ART. 399
(1) Pentru fiecare prestare de servicii, autorităţile competente române
pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de
stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de
stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum şi la
absenţa, în cazul acestuia, a sancţiunilor disciplinare sau penale.
(2) La solicitarea statului membru gazdă, autorităţile competente
române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor
art. 403. (3) Autorităţile competente asigură
schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului
împotriva prestatorului de servicii medicale în regim temporar şi
ocazional să fie corect soluţionată. În această situaţie, beneficiarul
este informat asupra cursului demersului său.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medicale
ART. 400
Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispoziţiile,
legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. ART. 401
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de medic în România, au dreptul de a
ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 380 titlul legal de
formare obţinut în statul membru de origine ori de provenienţă, în
limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul
de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale
organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv
de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsuşită
de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma
corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române. ART. 402
(1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi şi care exercită profesia de medic în România, au
obligaţia de a se informa la autorităţile competente cu privire la
legislaţia din domeniul sănătăţii, domeniul securităţii sociale, precum
şi cu privire la Codul de deontologie medicală.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile române competente vor organiza, la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale, birouri de informare legislativă.
(3) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării
profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede
cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor
profesionale în România. ART. 403
(1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu
autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii
Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi,
respectiv, ale Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea
informaţiilor transmise. (2) Schimbul de
informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz
de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra
activităţilor de medic, se va face cu respectarea prevederilor Legii
nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a
prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 404
(1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic,
fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de
autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi
supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică
publică autorizată. (2) Colegiul Medicilor din
România are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă,
normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără
posibilitatea vreunei imixtiuni. (3) Ministerul
Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale
în activitatea Colegiului Medicilor din România.
(4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toţi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicii
stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370
lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile
prezentei legi. ART. 405
(1) Colegiul Medicilor din România se organizează şi funcţionează pe
criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la
nivelul municipiului Bucureşti. (2) Între
Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale există
raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară. (3) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucureşti.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor din România
ART. 406 (1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuţii:
a) asigură aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi
reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de
exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară;
b) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor
săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi
independenţa profesională ale medicului, precum şi dreptul acestuia de
decizie în exercitarea actului medical; c) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
d) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor,
administrează pagina de Internet pe care este publicat acesta şi
înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind
situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor
înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii
profesiei de medic; e) asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; f) elaborează şi adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România şi Codul de deontologie medicală; #M28
g) acordă aviz consultativ ghidurilor şi protocoalelor de practică
medicală elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului
Sănătăţii; #B h) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medicale;
i) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori
independenţa profesională a medicilor şi dreptul acestora de decizie în
exercitarea actului medical; j) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
k) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică
profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de bună
practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională; l) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;
m) sprijină instituţiile şi acţiunile de prevedere şi asistenţă
medico-socială pentru medici şi familiile lor; n)
organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
o) participă, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu
Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri
în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate,
precum şi a numărului de locuri în rezidenţiat;
p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific,
patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii
neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii
populaţiei; q) colaborează cu Ministerul
Sănătăţii Publice la elaborarea reglementărilor din domeniul medical
sau al asigurărilor sociale de sănătate; r)
propune criterii şi standarde de dotare a cabinetelor de practică
medicală independentă, indiferent de regimul proprietăţii, şi le supune
spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. (2)
Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau
teritoriale, colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul
Sănătăţii Publice, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la: a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor;
b) stabilirea şi creşterea standardelor de practică profesională în
vederea asigurării calităţii actului medical în unităţile sanitare; c) elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi tematica de concurs;
d) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie medicală continuă în
vederea ridicării gradului de competenţă profesională a membrilor săi;
e) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de
practică medicală independentă, pe care le supune spre aprobare
Ministerului Sănătăţii Publice; f) promovarea şi
asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurenţe loiale bazate
exclusiv pe criteriile competenţei profesionale;
g) reprezentarea medicilor cu practică independentă care desfăşoară
activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate; h) consultările privind normele de
acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de
sănătate. (3) Colegiul Medicilor din România
avizează înfiinţarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma
lor juridică, şi participă, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la
concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unităţile
sanitare publice. ART. 407
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul
Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are
dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele
membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Medicilor din România
ART. 408
(1) În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români
şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e) au obligaţia să se
înscrie în Colegiul Medicilor din România. (2)
Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al
Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în
corpul profesional. (3) Înscrierea în Colegiul
Medicilor din România şi eliberarea certificatului de membru se fac
numai pentru medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 379
alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 378
alin. (1). (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.
(5) Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România
şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează
temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor
alin. (3). (6) Calitatea de membru al Colegiului
Medicilor din România o pot păstra, la cerere, şi medicii pensionari
care au practicat profesia de medic. (7) La data
intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru
al Colegiului Medicilor din România toţi medicii înscrişi până la
această dată. (8) Membrii Colegiului Medicilor
din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor din România,
care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor din
România. (9) Evidenţa şi identificarea membrilor
Colegiului Medicilor din România se vor putea face şi prin folosirea
codului numeric personal. ART. 409
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din
motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de medic pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea
durată. (2) Pe durata suspendării la cerere a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspendă
obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de
5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului
Medicilor din România. ART. 410
(1) Medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 370 se pot
înscrie ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul
teritorial în a cărui rază se află unitatea la care urmează să îşi
desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în a cărui rază îşi
au domiciliul sau reşedinţa. (2) Medicii luaţi în
evidenţa unui colegiu teritorial, dacă exercită activităţi medicale şi
pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligaţi să anunţe şi acest
colegiu.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România
ART. 411 Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi:
a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul
structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Medicilor din
România; b) să se adreseze organelor abilitate
ale Colegiului Medicilor din România şi să primească informaţiile
solicitate; c) să participe la orice acţiune a
Colegiului Medicilor din România şi să fie informaţi în timp util
despre aceasta; d) să folosească, împreună cu
membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale
şi sportive ale Colegiului Medicilor din România şi ale colegiilor
teritoriale; e) să poarte însemnele Colegiului Medicilor din România; f) să conteste sancţiunile primite;
g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât
personal, cât şi prin membrii lor de familie; #M12
h) să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente
şi proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condiţiile respectării
dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale
de sănătate, atât medicii în activitate sau pensionari, cât şi soţul
sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. #B ART. 412 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:
a) să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a
celor care reglementează organizarea şi funcţionarea corpului
profesional; modalitatea de testare a cunoştinţelor de deontologie şi a
legislaţiei profesionale se stabileşte de Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor din România; b) să respecte
dispoziţiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului
de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale
Colegiului Medicilor din România şi regulamentele profesiei;
c) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membru sau de reprezentant al corpului profesional;
d) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale sau de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de către organele de conducere naţionale sau locale; e) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
f) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile
organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România;
g) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; h) să păstreze secretul profesional;
i) să păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi
voturilor exprimate în organele de conducere; j) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
k) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România;
l) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Medicilor din România; m) să
rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către
comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din
România; n) să execute cu bună-credinţă
atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în
organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în
colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. ART. 413 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt: a) să respecte şi să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei corpului medical sau altor membri,
respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din
România; c) să acorde, cu promptitudine şi
necondiţionat, îngrijirile medicale de urgenţă, ca o îndatorire
fundamentală profesională şi civică; d) să
acţioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii
gradului de pregătire profesională; e) să aplice
parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea şi codul,
pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacienţilor. ART. 414
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medicale, medicii sunt
obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de
educaţie medicală continuă şi informare în domeniul ştiinţelor
medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilite în acest sens
de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele,
precum şi celelalte forme de educaţie medicală continuă avizate de
Colegiul Medicilor din România. (2) Medicii care
nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie
medicală continuă, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului
Medicilor din România, sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei până la
realizarea numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizare şi funcţionare
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 415
(1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului
Bucureşti, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toţi
medicii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială
respectivă, denumit în continuare colegiul teritorial.
(2) Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică,
patrimoniu şi buget proprii. Patrimoniul se constituie din bunuri
mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.
(3) Sediul colegiului teritorial al medicilor este în oraşul de
reşedinţă a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru
Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. (4) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Medicilor din România. ART. 416 Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea generală; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preşedintele. ART. 417 (1) Adunarea generală este formată din medicii înscrişi la colegiul teritorial respectiv.
(2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului, şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă în
prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima
convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se
organizează o nouă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta
hotărâri cu majoritate simplă, indiferent de numărul membrilor prezenţi. (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii: a) alege membrii consiliului şi comisia de cenzori a colegiului teritorial; b) alege reprezentanţii în Adunarea generală naţională;
c) aprobă proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului
cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat; d) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină. (4) Modalitatea de exprimare a votului se stabileşte prin regulamentul electoral. ART. 418
Membrii consiliului colegiului teritorial, membrii comisiei de cenzori
a colegiului teritorial şi membrii în Adunarea generală naţională se
aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului teritorial
respectiv, potrivit regulamentului electoral, aprobat de Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor din România. ART. 419
(1) Consiliul are un număr de membri proporţional cu numărul medicilor
înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării alegerilor, după
cum urmează: a) 11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscrişi; b) 13 membri, pentru un număr de la 501 până la 1.000 de medici înscrişi; c) 19 membri, pentru un număr de la 1.001 până la 2.000 de medici înscrişi; d) 21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscrişi. (2) Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucureşti este format din 23 de membri. (3) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3 - 9 membri supleanţi. ART. 420
Consiliul colegiului teritorial exercită atribuţiile prevăzute de lege
şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România
sau prin hotărâre a Consiliului naţional. ART. 421
(1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţă, organizată în
termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.
(2) Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un
preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar. (3) Preşedintele biroului consiliului colegiului teritorial este şi preşedintele colegiului teritorial.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 422 (1) Colegiul Medicilor din România este format din toţi medicii înscrişi în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică,
patrimoniu şi buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse şi
contribuţiile colegiilor teritoriale în cotă fixă de 20% din cuantumul
cotizaţiilor. Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi
producătoare de venituri, în condiţiile legii. ART. 423 Organele de conducere la nivel naţional ale Colegiului Medicilor din România sunt: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv; d) preşedintele. ART. 424
(1) Adunarea generală naţională este alcătuită din membrii Consiliului
naţional al Colegiului Medicilor din România şi din reprezentanţii
fiecărui colegiu teritorial, aleşi potrivit regulamentului electoral
prevăzut la art. 418. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţională este de 1/200 de membri. (3) Reprezentanţii în Adunarea generală naţională sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
(4) Proporţional cu numărul de medici înscrişi în evidenţa colegiului
teritorial se va alege un număr de 3 - 11 membri supleanţi. ART. 425 Adunarea generală naţională are următoarele atribuţii: a) adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi Codul de deontologie medicală; b) aprobă modificarea acestora; c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul expirat; d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
e) adoptă puncte de vedere care să reflecte poziţia Colegiului
Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea
ce priveşte profesia de medic ori statutul medicului în societate;
f) revocă din funcţie membrii aleşi pentru abateri de la prevederile
prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii
activităţii corpului profesional. ART. 426
(1) Adunarea generală naţională adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin
două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.
(2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după
două săptămâni se va organiza o altă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi,
care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi,
cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 425 lit. a) şi b), pentru
care este necesară condiţia de cvorum prevăzută la alin. (1). (3) Adunarea generală naţională se întruneşte în şedinţă ordinară în trimestrul I al anului în curs. ART. 427 Adunarea generală naţională este condusă de către preşedintele Colegiului Medicilor din România. ART. 428 Adunarea generală naţională poate fi convocată de către: a) preşedintele Colegiului Medicilor din România; b) 3 dintre membrii Biroului executiv; c) o treime din numărul membrilor Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România. ART. 429
(1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România este
alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3
reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi câte un reprezentant al
medicilor din fiecare minister şi instituţie centrală cu reţea sanitară
proprie. În afară de aceştia, Consiliul naţional al Colegiului
Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un
reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice, Academiei de Ştiinţe
Medicale, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi
Ministerului Justiţiei. (2) Reprezentanţii
colegiilor teritoriale în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
din România sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către membrii
consiliilor şi reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea
generală naţională întruniţi într-o şedinţă comună.
(3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de
colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
(4) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România se
întruneşte legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
reprezentanţilor stabiliţi la alin. (1) şi ia decizii cu majoritate
simplă de voturi. ART. 430
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt
obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi medicii care
practică medicina în România. ART. 431 Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia; b) elaborează Codul de deontologie medicală, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme
privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;
d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru
medici; f) stabileşte sistemul de credite de
educaţie medicală continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de
perfecţionare profesională a medicilor; g)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor
medicale de selecţie a pacienţilor în cazul unor tipuri de tratamente
disponibile în număr limitat; #M28 h) acordă
aviz consultativ ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală
elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii; #B i) fixează cotizaţia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial;
j) gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România şi poate să
iniţieze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesia medicală,
acţiuni de întrajutorare sau de sponsorizare; k)
soluţionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile
de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date
de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii; l) alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România;
m) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de
venituri şi cheltuieli al Colegiului Medicilor din România; n) alege dintre membrii Colegiului Medicilor din România pe cei care vor forma comisiile de lucru;
o) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi
indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;
p) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi
unităţile medicale a publicităţii, iar prin comisia de specialitate
aprobă conţinutul materialului publicitar; r)
reprezintă, în condiţiile art. 406 alin. (2), membrii săi la elaborarea
contractului-cadru şi negocierea normelor de acordare a asistenţei
medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. ART. 432
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România aprobă
exercitarea ocazională, cu caracter didactic, de instruire, informare
şi schimb de experienţă, a profesiei de medic de către medicii care nu
au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România. ART. 433
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România stabileşte, în
domeniul său de competenţă, strategia şi planul anual de control şi
supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic. ART. 434
Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format
dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în
mod individual de către Consiliul naţional, dintre membrii săi, pe o
durată de 4 ani. ART. 435
(1) Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România lucrează legal
în prezenţa a cel puţin 3 dintre membrii săi şi aprobă deciziile cu
votul a cel puţin 3 membri. (2) Biroul executiv
se întruneşte o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la
cererea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi. În
condiţiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România,
votul poate fi exprimat şi prin corespondenţă sau în format electronic. ART. 436 Atribuţiile Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România între şedinţele Consiliului naţional; b) aprobă angajarea de personal şi asigură execuţia bugetului Colegiului Medicilor din România; c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului naţional; d) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute Colegiului Medicilor din România; e) execută hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul
bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor locale; g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului; h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional. ART. 437
Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România coordonează
activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional al Colegiului
Medicilor din România. ART. 438
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii
birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie
lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul
naţional, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale. ART. 439 Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România. ART. 440 Preşedintele Colegiului Medicilor din România îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele
fizice şi juridice din ţară şi străinătate; b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv; c) convoacă şi conduce şedinţele adunării generale şi ale Consiliului naţional;
d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile
Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi
lucrările curente; e) angajează personalul de specialitate şi administrativ; f) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de Consiliul naţional ori de Biroul executiv, potrivit legii. ART. 441
(1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional,
cât şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul
Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi
instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate
ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al
caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti,
al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de
funcţii de demnitate publică. (2) Medicii pentru
care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a
survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie.
Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate
sau până la expirarea mandatului. #M9 (3)
Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi
naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a
colegiului teritorial şi Adunarea generală naţională, este de maximum
două mandate succesive. #B (4) Dispoziţiile
alin. (1) - (3) nu se aplică persoanelor care la data intrării în
vigoare a prezentei legi îndeplinesc, în baza reglementărilor aflate în
vigoare anterior, vreuna dintre funcţiile menţionate până la expirarea
mandatului pentru care au fost alese.
SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 442
(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi
regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi
a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului
Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România,
precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care
sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale
Colegiului Medicilor din România. (2) Răspunderea
disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit
prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau
civilă, conform prevederilor legale. ART. 443
(1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui
membru este medicul. În cazul medicilor cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, plângerea se depune la colegiul în a
cărui rază medicul îşi desfăşoară activitatea.
(2) Biroul executiv al Consiliului naţional dispune trimiterea
dosarului disciplinar la comisia de disciplină.
(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut
plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se
contestă. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al
Consiliului naţional. (4) Plângerile împotriva
unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau
naţional se înaintează Comisiei superioare de disciplină. ART. 444
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează comisia de disciplină, independentă de conducerea
colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare
săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
(2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează şi
funcţionează Comisia superioară de disciplină, independentă de
conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri
contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină
teritoriale. (3) Unul dintre membrii comisiilor
de disciplină este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la
nivel teritorial, şi de Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul
Comisiei superioare de disciplină. (4) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România. ART. 445
(1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului
teritorial sunt aleşi de adunarea generală a colegiului, iar membrii
Comisiei superioare de disciplină vor fi aleşi de Adunarea generală
naţională. (2) Membrii comisiilor de disciplină
vor fi aleşi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de
peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
(3) Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu
orice altă funcţie în cadrul Colegiului Medicilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 6 ani.
(5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin
deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor
desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau autoritatea de
sănătate publică. ART. 446 (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 5 - 9 membri, iar la nivel naţional, 13.
(3) Membrii comisiilor de disciplină îşi vor alege un preşedinte care
conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.
(4) Preşedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale
raportul anual al activităţii comisiei de disciplină. ART. 447 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) amendă de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON). Plata
amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage
suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea sumei.
Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul
Colegiului Medicilor din România; e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an; f) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România
operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de
instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării
profesiei. (3) La sancţiunile prevăzute la alin.
(1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la
efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medicală ori
alte forme de pregătire profesională. ART. 448
(1) Decizia pronunţată se comunică medicului sancţionat şi Biroului
executiv al Colegiului Medicilor din România. (2)
Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu
suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi
Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
(3) Persoana fizică sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată
cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină.
(4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana
care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele
colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România
poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplină a colegiului
teritorial. ART. 449 (1)
Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de
la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor
prejudiciabile. (2) Sancţiunile prevăzute la art.
447 alin. (1) lit. a) - d) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la
data expirării perioadei de interdicţie. (3) În
cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f),
medicul poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de membru
al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre
judecătorească definitivă de interdicţie a exercitării profesiei sau
după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisiile de
disciplină. Redobândirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
din România se face în condiţiile prezentei legi.
(4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost
dispuse şi măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3), radierea
sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la
îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii
aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în
vedere la aplicarea noii sancţiuni. ART. 450
(1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest
scop de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz,
de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România.
(2) Unităţile sanitare sau cele de medicină legală au obligaţia de a
pune la dispoziţie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate
cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale
solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare
soluţionării cauzei. ART. 451
Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplină,
în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula
o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a
tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 452 Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţiile lunare ale membrilor;
c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice
şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de
educaţie medicală continuă; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) alte surse. ART. 453
(1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de consiliul
colegiului teritorial de către membrii Colegiului Medicilor din România
determină plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de
dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice. (2) Aceeaşi penalitate se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizaţie datorată. ART. 454
(1) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Colegiului Medicilor din
România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă a
consiliului colegiului teritorial se sancţionează cu suspendarea
calităţii de membru până la plata cotizaţiei datorate.
(2) Sancţiunea se aplică de către comisia de disciplină a colegiului
teritorial, la sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile
a colegiului teritorial. ART. 455
Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale
Colegiului Medicilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de
Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului teritorial. ART. 456
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi
funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii,
cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse prin concurs medicilor, întrajutorarea medicilor cu
venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific,
acordarea de premii pentru membrii cu activităţi profesionale
deosebite, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului
teritorial, respectiv de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din
România.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 457
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor din România să se
desfăşoare în condiţiile legii. ART. 458
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Medicilor din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 459
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Medicilor din România. În termen de 15 zile de la
efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în
normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest
sens. ART. 460 În cazul
nerespectării prevederilor art. 459, Ministerul Sănătăţii Publice se
adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 461
În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic pe
teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu
Colegiul Medicilor din România recunoaşte calificările de medic
dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat
membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau în Confederaţia Elveţiană de cetăţenii acestor state, iar
încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 462
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de medic, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene,
de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederaţia
Elveţiană cetăţenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătăţii
Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România şi se aprobă
prin hotărâre a Guvernului. (2) Nomenclatorul de
specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de
asistenţă medicală se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se
aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de
onorabilitate şi moralitate profesională ale medicilor se elaborează în
colaborare de autorităţile competente române definite de prezenta lege
şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 463 (1) Atribuţiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizaţiilor
patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate
face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Medicilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 464
Statutul Colegiului Medicilor din România, Codul de deontologie
medicală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea
Colegiului Medicilor din România sau drepturile şi obligaţiile acestora
ca membri ai Colegiului Medicilor din România se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I. ART. 465
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent
medicul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru
greşeli în activitatea profesională. ART. 466
(1) Medicii care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului central al
Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări
de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din
cadrul ministerelor sau instituţiilor centrale cu reţele sanitare
proprii pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în
condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care
o deţin. Prevederile se aplică, cu respectarea reglementărilor legale
referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţi stabilite
pentru sistemul sanitar, iar activităţile profesionale se desfăşoară
exclusiv în unităţi sanitare private. (2)
Medicilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 467
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr.
306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea
şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte
dispoziţii contrare.
*
Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de medic cuprinse în:
- Directiva Consiliului nr. 93/16 din 5 aprilie 1993 privind
facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a
diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările
şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 165 din 7 iulie 1993, p. 1;
- art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1),
alin. (2) lit. a) - c) şi alin. (3), art. 8, art. 50 alin. (1) şi (4),
art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din
Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea
calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
- art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
- Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind
statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen
lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.
L 16 din 23 ianuarie 2004.
TITLUL XIII Exercitarea profesiei de medic dentist Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de medic dentist
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 468
Prevederile prezentului titlu se aplică activităţilor de medic dentist
exercitate în România în regim salarial şi/sau independent. ART. 469
Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în
condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale
unui titlu oficial de calificare în medicina dentară, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de
cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai unui
cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt
definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr.
260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 470 (1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificaţii:
a) medici dentişti, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene - persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) şi,
prin asimilare, medicii dentişti aflaţi în situaţiile prevăzute la art.
469 lit. d) şi f); b) stat membru de origine sau
de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru
gazdă - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană; (2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentară se înţelege:
a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate
de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare,
acreditată din România; #M28 b) certificatul
de dentist specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în una dintre
specialităţile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul
specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua
de asistenţă medicală; #B c) diploma,
certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, eliberate conform
normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene,
statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia
Elveţiană; d) diploma, certificatul sau un alt
titlu în medicină dentară, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute
de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de
România. ART. 471 (1)
Titlurile oficiale de calificare în medicina dentară obţinute în afara
României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând
Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene se
echivalează potrivit legii. (2) Excepţie de la
prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina
dentară care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. ART. 472
(1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătăţii publice
şi a individului prin activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament
ale maladiilor şi anomaliilor oro-dento-maxilare şi ale ţesuturilor
adiacente, desfăşurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic
al medicului dentist. (2) Natura acestor
activităţi încadrează profesia de medic dentist în rândul profesiilor
din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de
toate facilităţile acordate de legislaţia în vigoare.
(3) Caracterul specific al activităţilor exercitate în baza titlurilor
oficiale de calificare în medicina dentară, prevăzute de lege,
individualizează, distinge şi separă profesia de medic dentist de
profesia de medic. ART. 473
(1) În exercitarea profesiei medicul dentist trebuie să dovedească
disponibilitate, corectitudine, devotament şi respect faţă de fiinţa
umană. Independenţa profesională conferă medicului dentist dreptul de
iniţiativă şi decizie în exercitarea actului medico-dentar şi deplină
răspundere a acestuia. (2) Medicul dentist nu
este funcţionar public în timpul exercitării profesiei, prin natura
umanitară şi liberală a acesteia. ART. 474
(1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare,
salariată şi/sau independentă, se exercită numai de către medicii
dentişti membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(2) În vederea accesului la una dintre activităţile de medic dentist şi
exerciţiului acesteia, medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state,
sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii
medico-dentare, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor
Dentişti din România. ART. 475
(1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentişti din România
medicul dentist va depune următorul jurământ: "Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist: Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii; Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate; Voi exercita profesia cu conştiinţă şi demnitate; Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră; Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora; Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiei de medic dentist; Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient
consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale,
chiar sub ameninţare, şi nu voi utiliza cunoştinţele mele profesionale
contrar legilor umanităţii. Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi:
a) medicilor dentişti cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care
doresc să exercite profesia în România; b)
medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România şi care doresc să profeseze;
c) medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care
solicită intrarea în profesie în România; d) medicilor dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e).
(3) Medicii dentişti prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune
jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie în
Uniunea Europeană. ART. 476
(1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de
persoanele prevăzute la art. 469 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentară prevăzut de prezenta lege; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România;
e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau
ocazională de servicii, medicii dentişti care întrunesc condiţiile
prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) trebuie să înştiinţeze
Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau
ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul României şi să fie
înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor Dentişti din
România. (2) Medicii dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe
teritoriul României, precum şi medicii dentişti care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e) exercită profesia de
medic dentist cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii dentişti
cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România. #M28 ART. 477
(1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul
profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum
urmează: a) medic dentist;
b) dentist specialist în una dintre specialităţile medico-dentare
prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. #B
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene care deţin un titlu oficial de
calificare în medicina dentară şi care exercită profesia în România.
(3) Medicii dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 şi
la art. 476 alin. (1) lit. a) - d) pot desfăşura activităţi
medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul naţional de
asigurări de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie
ca persoană fizică independentă în formele prevăzute de lege. ART. 478
Controlul şi supravegherea profesiei de medic dentist se realizează de
Ministerul Sănătăţii Publice şi de Colegiul Medicilor Dentişti din
România, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 479
(1) În cazul în care un medic dentist îşi întrerupe activitatea
profesională sau se află într-o situaţie de incompatibilitate pe o
perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentişti din România va
reatesta competenţa profesională a acestuia în vederea reluării
activităţii medico-dentare. (2) Procedura privind
modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului
profesional se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, conform Codului deontologic al medicului dentist
şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România. (3) Prevederile alin. (1)
se aplică şi medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene stabiliţi pe teritoriul României. ART. 480
(1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu
are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform
Codului penal. (2) Colegiul Medicilor Dentişti
din România, prin preşedintele colegiului teritorial sau al Consiliului
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, este în drept să
exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele judiciare
şi autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a
persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul
ori calitatea de medic dentist sau care practică în mod ilegal medicina
dentară. (3) Acţiunea penală împotriva unui
membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România cu privire la fapte
ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în
mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui
membru este medicul dentist respectiv şi a Biroului executiv naţional.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 481 Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist:
a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu
intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări
legate de exercitarea profesiei de medic dentist şi pentru care nu a
intervenit reabilitarea; b) medicul dentist
căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe
durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. ART. 482 (1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibilă cu:
a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori
distribuţie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale
de tehnică dentară; b) exercitarea în calitate de medic dentist, în mod nemijlocit, de acte şi fapte de comerţ; c) orice ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri;
d) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru
exercitarea acestei profesii, atestată ca atare prin certificat medical
eliberat de comisia de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii
de muncă; e) folosirea cu bună ştiinţă a
cunoştinţelor medico-dentare în defavoarea sănătăţii pacientului sau în
scop criminal. (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) fac activităţile de prevenţie de medicină dentară.
(3) La solicitarea medicului dentist în cauză sau la sesizarea oricărei
persoane sau autorităţi/instituţii interesate, preşedintele colegiului
din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o
comisie, special instituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din
3 medici dentişti primari, pentru a confirma sau infirma situaţia de
incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) - c) sau e). În
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) acesta poate solicita organelor
în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate. (4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.
(5) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate,
medicul dentist este obligat să anunţe colegiul teritorial al cărui
membru este.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic dentist
ART. 483
(1) Medicii dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469
exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului
Medicilor Dentişti din România, avizat anual pe baza asigurării de
răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă
pentru anul respectiv. (2) În caz de prestare
temporară sau ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul
României, medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligativitatea obţinerii certificatului de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. Accesul la activităţile de
medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform
prevederilor art. 492. (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 481 şi 482; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. #M12 ART. 484 (1) Medicii dentişti, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani. #M17
(2) În unităţile sanitare publice, medicii dentişti, membri titulari şi
membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe
Medicale, profesorii universitari, cercetătorii ştiinţifici gradul I,
doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi
medico-dentare, pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea
vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii dentişti, membri
titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot
fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de
Ştiinţe Medicale, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot
beneficia şi medicii dentişti, membri titulari şi membri corespondenţi
ai Academiei Române. (3) Medicii dentişti
prevăzuţi la alin. (1), la cerere, se pot pensiona anticipat, la
vârstele prevăzute în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi
completările ulterioare, dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu de
cotizare prevăzute de lege pentru pensia anticipată sau pentru pensia
anticipată parţială. (3^1) Medicii dentişti care
au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în
continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se
face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului
Medicilor Dentişti din România, eliberat pe baza certificatului de
sănătate şi a asigurării privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
(4) Medicii dentişti deţinuţi sau internaţi din motive politice, aflaţi
în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege
nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
pot fi menţinuţi, la cerere, în activitatea profesională, pe baza
certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi
medicilor dentişti care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi
întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi licenţa cu
întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea
profesională. (5) În cazul unităţilor sanitare
publice care înregistrează deficit de personal medico-dentar, precum şi
al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii
dentişti îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare
prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs, la
propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare. #M12 (6) Medicii dentişti care au
împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deţine
funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al
ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice.
#B CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic dentist în România de
către medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
ART. 485
(1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor
dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene
cu privire la accesul la una dintre activităţile prevăzute la art. 472
se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Medicilor Dentişti din România, în termen de 3 luni de la
depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc
certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România în
urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale. #M17
(1^1) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în
situaţiile în care recunoaşterea profesională se face pe baza
principiilor Regimului general de recunoaştere a calificărilor
profesionale. În acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de
valabilitate prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau de provenienţă prin care se atestă că titlurile oficiale de
calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin
care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
(4) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă nu
impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), autorităţile competente
române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent certificatului
de sănătate. (5) În cazul în care statul membru
de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţă şi, în
consecinţă, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2)
lit. e), autorităţile competente române acceptă atestatul eliberat pe
baza declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne a
solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă
competentă sau, după caz, de notarul sau organizaţia profesională
abilitată în acest sens de acel stat. ART. 486
(1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul
Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 487
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic
dentist în România, comise de medicii dentişti cetăţeni ai unui stat
membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic
European sau ai Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România
şi în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de
origine sau de provenienţă al celor în cauză. (2)
Autorităţile competente române comunică statului membru gazdă
informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de
natură profesională sau administrativă, precum şi cu privire la
sancţiunile penale interesând exerciţiul profesiei de medic dentist,
aplicate medicilor dentişti pe durata exercitării profesiei în România.
(3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
medicii dentişti cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii în statul membru gazdă şi în afara teritoriului său, fapte
care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale
sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medico-dentare
ART. 488
(1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, care sunt stabiliţi
în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci
când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim
temporar şi ocazional activităţile de medic dentist.
(2) Caracterul temporar şi ocazional al prestării activităţilor
medico-dentare este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii
Publice în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi
continuitatea acestora. ART. 489
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt
exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor Dentişti din
România, precum şi de la plata cotizaţiei de membru, atunci când
solicită accesul la una dintre activităţile de medic dentist în vederea
prestării temporare sau ocazionale de servicii medico-dentare în
România. (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la
Colegiul Medicilor Dentişti din România pe durata prestării serviciilor
respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art.
492 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Exerciţiul activităţilor de medic dentist, în aceste situaţii, se
face în concordanţă cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de
lege pentru medicii dentişti cetăţeni români membri ai Colegiului
Medicilor Dentişti din România. ART. 490
Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medico-dentare pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 489
alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar
sau administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia
şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele
profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi
securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare
prevăzute de lege pentru medicii dentişti cetăţeni români membri ai
Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 491
Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor
medico-dentare pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la
art. 489 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege
pentru calificarea profesională însuşită. ART. 492
(1) Solicitările medicilor dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state,
cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii
medico-dentare în România, se soluţionează de Ministerul Sănătăţii
Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) În cazul în care, în scopul prestării temporare de servicii
medico-dentare, solicitantul se află la prima deplasare în România sau
în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale
atestate de documente, acesta va înainta Ministerului Sănătăţii Publice:
a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de
prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi
domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală sau
colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul
beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie;
c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de
stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este
stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activităţilor
de medic dentist şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici
chiar cu titlu temporar; d) diplomele,
certificatele sau alte titluri de medic dentist prevăzute de lege sau
de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauză.
(3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin
toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul
intenţionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în
cursul anului respectiv, servicii medico-dentare în România. ART. 493
(1) În caz de prestare temporară a serviciilor, medicii dentişti
cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene,
stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura
de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în
prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe
care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de
urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora. ART. 494
Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente
române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele
prevăzute la art. 492 alin. (2) lit. c) eliberate medicilor dentişti
care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e),
precum şi medicilor dentişti stabiliţi în România care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f), în cazul în care
acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau
interdicţia exercitării profesiei. ART. 495
(1) Pentru fiecare prestare de servicii autorităţile competente române
pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de
stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de
stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum şi la
absenţa în cazul acestuia a sancţiunilor disciplinare sau penale.
(2) La solicitarea statului membru gazdă, autorităţile competente
române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor
art. 499. (3) Autorităţile competente asigură
schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului
împotriva prestatorului de servicii medico-dentare în regim temporar
sau ocazional să fie corect soluţionată. În această situaţie,
beneficiarul este informat asupra cursului demersului său.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medico-dentare
ART. 496
Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene care, în timpul exercitării profesiei în România încalcă
dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. ART. 497
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene care exercită profesia de medic dentist în
România au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art.
477 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine sau de
provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui
titlu în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul
legal de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale
organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv
de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsuşită
de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma
corespunzătoare a titlului indicată de autorităţile competente române. ART. 498
(1) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene care doresc să exercite profesia în România pot
obţine de la autorităţile competente române informaţii cu privire la
legislaţia din domeniul sănătăţii, din domeniul securităţii sociale,
precum şi cu privire la Codul deontologic al medicului dentist.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
(3) Medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a
recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente
române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare
desfăşurării activităţilor profesionale în România. ART. 499
(1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu
autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii
Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi,
respectiv, ale Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea
informaţiilor transmise. (2) Schimbul de
informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz
de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra
activităţilor de medic dentist, se va face cu respectarea prevederilor
Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a
prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
SECŢIUNEA 1 Caracteristici generale
ART. 500
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România este organism profesional,
apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi
delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului
şi supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberală, de
practică publică autorizată. (2) Colegiul
Medicilor Dentişti din România are autonomie instituţională în domeniul
său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a
prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din
România. (4) Colegiul Medicilor Dentişti din
România cuprinde toţi medicii dentişti care întrunesc condiţiile
prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicii dentişti
stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469
lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic dentist în
condiţiile prezentului titlu. ART. 501
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România se organizează şi
funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean,
respectiv la nivelul municipiului Bucureşti. (2) Sediul Colegiului Medicilor Dentişti din România este în municipiul Bucureşti. (3) Patrimoniul este format din bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 502 (1) Colegiul Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii generale:
a) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice, prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi
normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de
medic dentist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea
sanitară în care se desfăşoară; b) apără
demnitatea, promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate
sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa
profesională ale medicului dentist în exercitarea profesiei;
c) asigură respectarea de către medicii dentişti a obligaţiilor ce le
revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; d) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
e) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor
dentişti din România, administrează pagina de Internet de publicare a
acestuia şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un
raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a
evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi
supravegherii exercitării profesiei de medic dentist;
f) elaborează şi adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România şi Codul deontologic al
medicului dentist, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a
acestora; #M28 g) acordă aviz consultativ
ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală elaborate de comisiile
de specialitate ale Ministerului Sănătăţii; #B
h) colaborează în domeniul său de competenţă cu instituţii/autorităţi
publice, organizaţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice la
elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de
practică medico-dentară, indiferent de forma de proprietate, şi le
supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice;
i) îi reprezintă pe membrii săi în relaţiile cu asociaţii ştiinţifice,
profesionale, patronale şi cu sindicatele; j) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medico-dentare;
k) colaborează în domeniul său de competenţă cu organizaţii,
autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, asigurând cadrul necesar
desfăşurării unei concurenţe loiale bazate exclusiv pe promovarea
competenţei profesionale; l) controlează modul în
care sunt respectate de către angajatori independenţa profesională a
medicilor dentişti şi dreptul acestora de decizie în exercitarea
actului medico-dentar; m) colaborează în domeniul
său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii Publice la consultările
privind reglementările din domeniul medico-dentar sau al asigurărilor
sociale de sănătate; n) acţionează, alături de
instituţiile sanitare centrale şi teritoriale, ca în unităţile
medico-dentare publice şi private (cabinete, ambulatorii, spitale) să
fie asigurată calitatea actului medico-dentar; o)
organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică
profesională şi de deontologie medico-dentară şi a cazurilor de greşeli
în activitatea profesională, în calitate de organ de jurisdicţie
profesională; p) sprijină instituţiile şi acţiunile de asistenţă medico-socială pentru medicii dentişti şi familiile lor; q) promovează relaţiile pe plan extern cu organizaţii şi formaţiuni similare;
r) în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România funcţionează
comisii ce reprezintă specialităţile medicinei dentare prevăzute în
Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice
pentru reţeaua de asistenţă medicală, elaborat de Ministerul Sănătăţii
Publice; s) colaborează cu organizaţii,
autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, reprezentând în domeniul său
de competenţă medicii dentişti cu practică independentă care desfăşoară
activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate; t) avizează, în domeniul său de
competenţă, autorizarea de instalare a cabinetelor medicale dentare
publice sau private şi se pronunţă în acest sens în legătură cu
demersurile întreprinse în vederea interzicerii instalării şi
funcţionării acestora, ţinând seama ca exercitarea activităţilor
medico-dentare să se facă în concordanţă cu competenţa profesională a
medicului dentist, cu dotarea tehnică, precum şi cu respectarea
normelor de igienă; u) colaborează cu Ordinul
Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România în ceea ce priveşte
activitatea profesională a tehnicienilor dentari şi asistenţilor
medicali care desfăşoară activitate în medicina dentară;
v) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
x) colaborează în domeniul său de competenţă cu organizaţii de profil
profesional-ştiinţific, patronal, sindical, din domeniul sanitar, şi cu
organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea
sănătăţii populaţiei; y) coordonează, controlează şi supraveghează funcţional, organizatoric şi financiar colegiile teritoriale. (2) În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii:
a) participă în domeniul său de competenţă cu Ministerul Educaţiei şi
Cercetării şi Ministerul Sănătăţii Publice la stabilirea numărului
anual de locuri de pregătire în unităţile de învăţământ superior de
medicină dentară; b) colaborează în domeniul său
de competenţă cu Ministerul Sănătăţii Publice, alături de alte
organizaţii, persoane fizice/juridice, la formarea, specializarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor dentişti;
c) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional,
a tematicii de concurs şi la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi
medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă
medicală; d) iniţiază şi promovează, în domeniul
său de competenţă, împreună cu organizaţii, autorităţi/instituţii
publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul
Sănătăţii Publice, forme de educaţie medicală continuă şi de ridicare a
gradului de competenţă profesională a membrilor săi;
e) urmăreşte realizarea orelor de educaţie medicală continuă necesare
reavizării la 5 ani a calităţii de membru al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; f) susţine activitatea şi
dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi organizează manifestări
ştiinţifice în domeniul medicinei dentare; g)
colaborează prin compartimentul de calitate a serviciilor de sănătate
cu autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii
desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, în vederea stabilirii şi
creşterii standardelor de practică profesională, a asigurării calităţii
actului medico-dentar în unităţile sanitare. ART. 503
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu Colegiul
Medicilor Dentişti din România, prin structurile naţionale sau
teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume
propriu sau în numele membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 504
(1) În vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentişti
cetăţeni români şi medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii
dentişti care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 469 lit. c) şi e)
au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, care se eliberează la
înscrierea în corpul profesional. (3) Înscrierea
în Colegiul Medicilor Dentişti din România şi eliberarea certificatului
de membru se fac numai pentru medicii dentişti care îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 476 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au
depus jurământul prevăzut la art. 475. (4)
Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. (5)
Pot deveni la cerere membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din
România şi medicii dentişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europe, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care
prestează temporar sau ocazional servicii medico-dentare în România, cu
respectarea prevederilor alin. (3). (6) Membrii
Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt înscrişi în Registrul
unic al medicilor dentişti din România, care se publică pe pagina de
Internet a Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 505
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România, care
din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de medic dentist, pot solicita suspendarea calităţii de
membru pe acea durată. (2) Pe durata suspendării
la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România se suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta
lege. (3) Întreruperea exercitării profesiei de
medic dentist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea
calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România. ART. 506
Medicii dentişti cetăţeni români şi medicii dentişti cetăţeni ai unui
stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România,
care doresc să exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului
Medicilor Dentişti din România la colegiul teritorial în raza căruia se
află unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la
colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau, după caz,
reşedinţa.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România
ART. 507 Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România au următoarele drepturi:
a) dreptul să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la
nivelul structurilor teritoriale şi/sau naţionale ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România; b) dreptul să se
adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România şi să primească informaţiile solicitate;
c) dreptul să participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor
Dentişti din România şi să fie informaţi în timp util despre aceasta;
d) dreptul să folosească împreună cu membrii lor de familie toate
dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi ale colegiilor teritoriale; e) dreptul să poarte însemnele Colegiului Medicilor Dentişti din România; f) dreptul de a contesta sancţiunile primite;
g) dreptul de a solicita ajutoare materiale pentru situaţii deosebite,
atât personal, cât şi prin membrii lor de familie; #M12
h) să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente
şi proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condiţiile respectării
dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale
de sănătate, atât medicii dentişti în activitate sau pensionari, cât şi
soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora. #B ART. 508 Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt următoarele:
a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare
al Colegiului Medicilor Dentişti din România, ale Codului deontologic
al medicului dentist, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România şi regulamentele profesiei;
b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membru sau de reprezentant al corpului profesional;
c) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de organele de conducere naţionale sau locale; d) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
e) să execute cu bună-credinţă sarcinile care decurg din hotărârile
organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România;
f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; g) să păstreze secretul profesional; h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a
calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România;
j) să achite în termenul stabilit cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România;
k) să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de
către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor
Dentişti din România; l) să execute cu
bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau
membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Dentişti al
Municipiului Bucureşti. ART. 509
Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România, ce
decurg din calitatea lor specială de medici dentişti, sunt: a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie ale profesiei de medic dentist;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei profesiei sau altor membri,
respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; c) să acorde cu
promptitudine şi necondiţionat îngrijirile medico-dentare de urgenţă,
ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică;
d) să acţioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea
creşterii gradului de pregătire profesională; e)
să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional,
specialitatea şi codul pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacienţilor. ART. 510
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medico-dentare, medicii
dentişti sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi
alte forme de educaţie medicală continuă şi informare în domeniul
ştiinţelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în
acest sens de Colegiul Medicilor Dentişti din România. Sunt creditate
programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continuă
avizate de Colegiul Medicilor Dentişti din România.
(2) Medicii dentişti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul
minim de credite de educaţie medicală continuă, stabilit de Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, sunt suspendaţi
din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite
respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizare şi funcţionare
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 511
(1) Colegiul Medicilor Dentişti din România este organizat la nivel
naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în colegii
ale medicilor dentişti, denumite în continuare colegii teritoriale.
(2) Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu şi
buget proprii, precum şi autonomie funcţională, organizatorică şi
financiară în condiţiile prezentei legi. Sediul colegiului teritorial
este în reşedinţa de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti. ART. 512
Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România, la
nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, sunt: adunarea generală,
consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi biroul
consiliului. ART. 513 (1)
Adunarea generală a colegiilor teritoriale este alcătuită din medicii
dentişti înscrişi în colegiul teritorial respectiv. (2) Adunarea generală a colegiilor teritoriale are următoarele atribuţii: a) aprobă planul de activitate al consiliului; b) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli; c) alege membrii consiliului;
d) alege membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial sau, după
caz, aprobă cenzorul extern propus de colegiul teritorial;
e) alege reprezentanţii colegiului teritorial în Adunarea generală
naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(3) Adunarea generală a colegiului teritorial se întruneşte anual în
primul trimestru al anului sau, în mod extraordinar, ori de câte ori
este nevoie. ART. 514 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este format din: a) 7 membri pentru un număr de până la 100 medici dentişti înscrişi; b) 11 membri pentru 101 - 300 de medici dentişti înscrişi; c) 15 membri pentru 301 - 500 de medici dentişti înscrişi; d) 29 de membri pentru 501 - 1.000 de medici dentişti înscrişi; e) 49 de membri pentru colegiile cu peste 1.000 de medici dentişti înscrişi. (2) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3 - 9 membri supleanţi. ART. 515
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
va alege dintre membrii săi un birou executiv format din preşedinte, 2
vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, aleşi pentru un mandat de
4 ani. (2) Membrii organelor de conducere de la nivel teritorial se aleg prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani. ART. 516
(1) Alegerea organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional
se face conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional
al Colegiului Medicilor Dentişti din România. (2)
Funcţiile în biroul executiv al colegiilor teritoriale, în Biroul
executiv naţional şi în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor
Dentişti din România sunt incompatibile cu: a) funcţia corespunzătoare dintr-un patronat/sindicat profesional;
b) funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi
ministerelor cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate
publică teritoriale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum
şi caselor judeţene de asigurări de sănătate. ART. 517
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
se întruneşte la convocarea preşedintelui, în şedinţe ordinare, la
interval de două luni. În mod excepţional, la solicitarea a două treimi
din numărul membrilor săi, consiliul colegiului judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti, poate fi convocat în şedinţe extraordinare.
Între şedinţe, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului
Bucureşti, este condus de biroul executiv, care asigură activitatea
permanentă a acestuia. (2) Deciziile consiliului
colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se adoptă în
prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul
favorabil a jumătate plus unu din numărul total al acestora. ART. 518
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
şi, respectiv, biroul executiv al acestora exercită atribuţiile date în
competenţa lor, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat de adunarea generală
a acestuia. (2) În vederea exercitării
atribuţiilor, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului
Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în comisii, alese de adunarea
generală teritorială respectivă, pe domenii de activitate sau pe
specialităţi ale medicinei dentare, în conformitate cu Regulamentul de
organizare şi funcţionare adoptat de adunarea generală a Colegiului
Medicilor Dentişti din România.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 519 (1) Conducerea Colegiului Medicilor Dentişti din România, la nivel naţional, se exercită de către: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv naţional.
(2) Biroul executiv naţional şi preşedintele acestuia, aleşi de
Adunarea generală naţională, sunt de drept organele de conducere ale
Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(3) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România, atât la nivel
naţional, cât şi teritorial, medicii dentişti care deţin funcţii de
conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, structurilor
deconcentrate ale acestora ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări
de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv a
municipiului Bucureşti, patronatelor şi sindicatelor profesionale,
precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
(4) Medicii dentişti pentru care, în timpul mandatului de membru al
organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt
suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei
de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului. #M9
(5) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial
şi naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a
colegiilor teritoriale şi Adunarea generală naţională, este de maximum
două mandate succesive. #B ART. 520
(1) Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din
România este alcătuită din reprezentanţi aleşi de adunarea generală din
fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti, prin vot direct şi secret. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţională este de: a) 2 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 50 de membri înscrişi; b) 4 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 120 de membri înscrişi; c) 6 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 200 de membri înscrişi; d) 8 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 300 de membri înscrişi; e) 10 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 300 de membri înscrişi; f) 15 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 500 de membri înscrişi; g) 20 de reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 701 membri înscrişi; h) un reprezentant la 100 de membri înscrişi pentru Colegiul Medicilor Dentişti al Municipiului Bucureşti.
(3) Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din
România se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau în mod
extraordinar ori de câte ori este nevoie. ART. 521
(1) Adunarea generală naţională adoptă Codul deontologic al medicului
dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului
Medicilor Dentişti din România în prezenţa a cel puţin două treimi din
numărul reprezentanţilor aleşi. (2) Deciziile
Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România
se adoptă cu majoritate simplă de voturi în prezenţa a cel puţin două
treimi din numărul reprezentanţilor aleşi. ART. 522 Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor Dentişti din România are următoarele atribuţii:
a) adoptă atât Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentişti din
România, cât şi modificările lor ulterioare; b) alege membrii Biroului executiv naţional pentru mandatul de 4 ani;
c) dezbate şi votează Raportul anual de activitate prezentat de Biroul
executiv naţional şi de comisiile de specialitate ale Colegiului
Medicilor Dentişti din România privind activitatea desfăşurată între
sesiunile adunării generale; d) revocă din
funcţie membrii aleşi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi
şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Colegiului Medicilor Dentişti din România, care aduc prejudicii
activităţii organismului profesional; e) alege
comisia de cenzori sau, după caz, aprobă cenzorul contabil autorizat,
propus de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România; f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Colegiului Medicilor Dentişti din România; g) dezbate şi votează raportul Comisiei de cenzori;
h) stabileşte obiectivele generale ale Colegiului Medicilor Dentişti
din România pe termen scurt, mediu şi lung. ART. 523
(1) Între sesiunile Adunării generale naţionale Colegiul Medicilor
Dentişti din România este condus de Consiliul naţional.
(2) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România
este alcătuit din Biroul executiv naţional, câte un reprezentant al
fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, un
reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate de
stat, şi câte un reprezentant din fiecare minister şi instituţie
centrală cu reţea sanitară proprie. (3) Consiliul
naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România se întruneşte
legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor
stabiliţi la alin. (2). ART. 524
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România se adoptă în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total
al membrilor. ART. 525 Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt următoarele:
a) elaborează Codul deontologic al medicului dentist, precum şi
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România; b) fixează cotizaţia care
trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic dentist consiliului
judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, stabilind partea din
această cotizaţie care trebuie virată către Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România; c)
stabileşte indemnizaţia pentru membrii Biroului executiv naţional şi
biroului consiliilor teritoriale, precum şi indemnizaţiile de şedinţă
pentru membrii Consiliului naţional; d)
gestionează bunurile Colegiului Medicilor Dentişti din România şi poate
să iniţieze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesiunea de medic
dentist şi acţiuni de întrajutorare; e)
controlează şi coordonează activitatea consiliului judeţean, respectiv
al municipiului Bucureşti, şi controlează gestiunea acestora;
f) soluţionează, în termen de 30 de zile de la înregistrare,
contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu
regulamentele proprii; g) colaborează cu
Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de
specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de
asistenţă medicală; h) colaborează, în domeniul
său de competenţă, cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de
norme privind exercitarea profesiei de medic dentist pe teritoriul
României; i) colaborează cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi
examenelor pentru medicii dentişti; j) stabileşte
sistemul de credite de educaţie medicală continuă pe baza căruia se
evaluează activitatea de perfecţionare profesională a medicilor
dentişti; k) stabileşte condiţiile privind
desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medico-dentare a
publicităţii şi aprobă conţinutul materialului publicitar. ART. 526
În cadrul Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România funcţionează mai multe comisii al căror număr, competenţe,
precum şi regulament de funcţionare sunt stabilite de acesta. ART. 527
(1) Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din
România asigură activitatea permanentă a acestuia, în conformitate cu
legea şi regulamentele proprii. (2) Biroul
executiv naţional este alcătuit dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi,
un secretar general şi un trezorier, aleşi în mod individual pe funcţii
de Adunarea generală naţională, pentru un mandat de 4 ani.
(3) Biroul executiv naţional conduce şedinţele Consiliului naţional şi
activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din România între şedinţele
Consiliului naţional. ART. 528
(1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România
participă, în domeniul său de competenţă, în colaborare cu Ministerul
Sănătăţii Publice, la elaborarea tuturor programelor de sănătate şi a
actelor normative cu efect asupra medicinei dentare.
(2) La negocierea anuală a contractului-cadru pentru specialitatea
medicină dentară Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti
din România reprezintă în domeniul său de competenţă medicii dentişti
cu practică independentă, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de
asigurări sociale de sănătate. ART. 529
(1) Contractul de muncă al persoanei care exercită o funcţie de
conducere în Biroul executiv al consiliului judeţean, respectiv al
municipiului Bucureşti, şi al Consiliului naţional al Colegiului
Medicilor Dentişti din România se suspendă, la cererea persoanei în
cauză, pe perioada cât îndeplineşte funcţia respectivă, cu menţinerea
locului de muncă. (2) Persoana aflată în situaţia
prevăzută la alin. (1) beneficiază de vechime în muncă pe perioada
exercitării funcţiei respective. (3) Remunerarea
persoanelor care exercită funcţii de conducere în Biroul executiv
naţional sau local este stabilită prin vot, cu majoritate simplă, de
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 530
(1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor
şi regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al
medicului dentist, a regulilor de bună practică profesională, a
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia
sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi
prestigiul profesiei sau ale instituţiei Colegiului Medicilor Dentişti
din România. (2) Răspunderea disciplinară a
membrilor Colegiului Medicilor Dentişti din România, potrivit
prezentului titlu, nu exclude răspunderea penală, contravenţională,
civilă sau materială, conform prevederilor legale. ART. 531 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam;
d) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi
medico-dentare pe o perioadă de la o lună la 6 luni; e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă
de instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării
profesiei. (3) La sancţiunile prevăzute la alin.
(1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la
efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medico-dentară
ori alte forme de pregătire profesională. ART. 532
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează comisia de disciplină care judecă în complete de 3 membri
abaterile disciplinare săvârşite de medicii dentişti înscrişi în acel
colegiu. (2) La nivelul Colegiului Medicilor
Dentişti din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară
de disciplină care judecă în complete de 5 membri contestaţiile
formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de
autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de Ministerul
Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.
(4) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin
deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor
Dentişti din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul
membrilor desemnaţi de Ministerul Sănătăţii Publice sau de autorităţile
de sănătate publică. (5) Procedura judecării
abaterilor, alegerea membrilor comisiilor de disciplină, durata
mandatului acestora şi încetarea mandatului sunt prevăzute de
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România. (6) Deciziile de
sancţionare pronunţate de comisiile de disciplină de la nivelul
colegiilor teritoriale pot fi contestate de medicul dentist sancţionat,
în termen de 15 zile de la comunicare. (7)
Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15
zile de la comunicare, medicul dentist sancţionat poate formula o
acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului
în raza căruia îşi desfăşoară activitatea. ART. 533
Unităţile sanitare sau cele de medicină legală au obligaţia de a pune
la dispoziţia comisiilor de disciplină sau a persoanelor desemnate cu
investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate,
precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei. ART. 534
(1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni
de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor
prejudiciabile. (2) Sancţiunile prevăzute la art.
531 alin. (1) lit. a) - c) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la lit. d), în termen de un an de la
data expirării perioadei de interdicţie. (3) În
cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. e),
medicul dentist poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de
membru al colegiului după un an de la data aplicării sancţiunii de
comisiile de disciplină. Redobândirea calităţii de membru al Colegiului
Medicilor Dentişti din România se face în condiţiile prezentei legi.
(4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost
dispuse şi măsurile prevăzute la art. 531 alin. (3), radierea
sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la
îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.
(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii
aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în
vedere la aplicarea noii sancţiuni. (6) Decizia
pronunţată se comunică medicului dentist sancţionat şi Biroului
executiv al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
(7) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu
suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi
Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
(8) Persoana fizică/juridică ce a făcut sesizarea va fi informată cu
privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplină.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 535 Veniturile Colegiului Medicilor Dentişti din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţiile lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice; d) donaţii de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) alte surse. ART. 536
(1) Neplata cotizaţiei datorate Colegiului Medicilor Dentişti din
România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă de către
consiliul teritorial al Colegiului Medicilor Dentişti din România se
sancţionează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata
cotizaţiei datorate şi atrage plata unor majorări de întârziere în
cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor
publice. (2) Penalităţile de întârziere se vor
aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizaţie
stabilită de Consiliul naţional. ART. 537
(1) Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din
România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către
forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România. (2)
Partea din cotizaţie aferentă funcţionării Colegiului Medicilor
Dentişti din România va fi virată, până cel mai târziu la sfârşitul
lunii următoare celei pentru care a fost percepută cotizaţia, înaintea
oricăror alte plăţi. (3) Obligaţia urmăririi şi
efectuării vărsării cotei aferente Consiliului naţional revine
preşedintelui consiliului teritorial. Neîndeplinirea acestei obligaţii
se sancţionează de Consiliul naţional conform art. 531 lit. a) - c). ART. 538
Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale
Colegiului Medicilor Dentişti din România tarifele se stabilesc, după
caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului
teritorial. ART. 539 (1)
Fondurile băneşti pot fi utilizate pentru cheltuieli de administraţie,
salarizare personal, fonduri fixe, material gospodăresc, finanţarea
cheltuielilor organizatorice, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse de merit prin concurs medicilor dentişti,
întrajutorarea medicilor dentişti cu venituri mici şi a familiilor lor.
(2) Modul de alocare a fondurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte
de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 540
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor Dentişti din România să
se desfăşoare în condiţiile legii. ART. 541
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Medicilor Dentişti din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 542
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Medicilor Dentişti din România. În termen de 15 zile de
la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare
în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în
acest sens. ART. 543 În
cazul nerespectării prevederilor art. 542, Ministerul Sănătăţii Publice
se adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 544
(1) Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentişti din România nu pot fi
exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Medicilor Dentişti din România nu se poate substitui
organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor
sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 545
(1) Actualele organe de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din
România de la nivel naţional şi teritorial vor rămâne în funcţie şi îşi
vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost
alese. (2) În termen de 90 de zile de la intrarea
în vigoare a noului statut al Colegiului Medicilor Dentişti din România
se vor organiza comisii de disciplină, în condiţiile prezentului titlu. ART. 546
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor
Dentişti din România, Codul de deontologie al medicului dentist, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile
Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea
Colegiului Medicilor Dentişti din România sau drepturile şi obligaţiile
acestora ca membri ai Colegiului Medicilor Dentişti din România se vor
publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 547
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent
medicul dentist este obligat să încheie o asigurare de răspundere
civilă pentru greşeli în activitatea profesională. ART. 548
(1) Medicii dentişti care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului
central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de
sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în
cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în
cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului
Bucureşti, pot desfăşura în afara programului normal de lucru, în
condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care
o deţin, exclusiv în unităţi sanitare private.
(2) Medicilor dentişti prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod
corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 549
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
administraţia publică locală, prin consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, va da în administrare colegiilor
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi Colegiului Medicilor
Dentişti din România spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea
activităţii. ART. 550 În
vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic dentist
pe teritoriul României Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Medicilor Dentişti din România, recunoaşte calificările de
medic dentist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene,
într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de cetăţenii
acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 551
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii
Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de
Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora, se elaborează de
Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor
Dentişti din România, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală se elaborează de
Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului
sănătăţii publice. (3) Normele privind
întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi
moralitate profesională a medicilor dentişti se elaborează în
colaborare de către autorităţile competente române definite de prezenta
lege şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 552
La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr.
308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti
din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
582 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi orice alte dispoziţii contrare.
*
Prezentul titlu transpune în totalitate
prevederile referitoare la exercitarea profesiei de medic dentist,
cuprinse în: a) Directiva 78/686/CEE din 25 iulie
1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi
altor titluri de medic dentist, inclusiv măsuri pentru facilitarea
exercitării efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de
prestare a serviciilor, cu modificările şi completările ulterioare,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L
233 din 24 august 1978; b) art. 5 alin. (1) lit.
a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a) - c)
şi alin. (3), art. 8, art. 36 alin. (2), art. 50 alin. (1) şi (4), art.
51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din
Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea
calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
c) art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind
statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen
lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.
L 16 din 23 ianuarie 2004.
TITLUL XIV Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
CAP. 1 Exercitarea profesiei de farmacist
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 553
Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în condiţiile
prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare în farmacie, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în
linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent
de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai
unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum
sunt definiţi de art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). ART. 554 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) farmacişti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene - persoanele prevăzute la art. 553 lit. b) şi, prin
asimilare, şi farmaciştii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 553
lit. d) şi f); b) stat membru de origine sau de
provenienţă sau stat membru gazdă - un stat membru al Uniunii Europene,
un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia
Elveţiană. (2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înţelege:
a) diploma de farmacist, eliberată de o instituţie de învăţământ
superior medico-farmaceutic acreditată din România; b) certificatul de farmacist specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate
conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii
Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de
Conferinţa Elveţiană; d) diploma, certificatul
sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat terţ şi
recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori
echivalate în România. ART. 555
(1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obţinute
în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor
aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene,
se echivalează potrivit legii. (2) Excepţie de la
prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia
de farmacist care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. ART. 556
Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de farmacist se
realizează de Colegiul Farmaciştilor din România şi de Ministerul
Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române. ART. 557
(1) Profesia de farmacist este profesie independentă şi se exercită pe
baza certificatului de membru al Colegiului Farmaciştilor din România,
în regim salarial şi/sau independent, cu respectarea prevederilor
prezentei legi. (2) Profesia de farmacist se
exercită pe bază de contract de muncă şi/sau contract de furnizare de
servicii farmaceutice. Profesia de farmacist se exercită în regim
independent, după înregistrarea la administraţia financiară din raza de
domiciliu. (3) În timpul exercitării profesiei, farmacistul nu este funcţionar public. (4) Apărarea principiilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de Colegiul Farmaciştilor din România. ART. 558 (1) Exercitarea profesiei de farmacist se realizează prin următoarele activităţi: a) prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor; b) fabricarea şi controlul medicamentelor; c) controlul medicamentelor într-un laborator pentru controlul medicamentelor; d) depozitarea, conservarea şi distribuirea medicamentelor en gros; e) prepararea, controlul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii deschise publicului; f) prepararea, controlul, depozitarea şi eliberarea medicamentelor din farmaciile de spital; g) acordarea de informaţii şi consultanţă privind medicamentele.
(2) Farmacistul, în conformitate cu pregătirea sa universitară, este
competent să exercite şi alte activităţi profesionale precum: a) colaborare cu medicul pentru stabilirea şi urmărirea terapiei pacientului; b) farmacovigilenţă;
c) fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea şi distribuţia
produselor din plante, suplimentelor nutritive, produselor
igieno-cosmetice, dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz
veterinar, substanţelor farmaceutice active şi auxiliare; d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie şi igienă a mediului şi alimentelor; e) marketing şi management farmaceutic; f) activităţi didactice sau administraţie sanitară. (3) În toate activităţile prevăzute la alin. (1) farmacistul are deplină răspundere şi drept de decizie. ART. 559
(1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie să dovedească
profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect
faţă de persoana care i se adresează pentru obţinerea serviciilor
farmaceutice necesare. (2) La absolvirea instituţiei de învăţământ din România farmacistul va depune următorul jurământ:
"În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine
profund umană faţă de om şi colectivitate. Voi
respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând
profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etică şi de
deontologie farmaceutică. Voi fi corect cu mine
însumi şi cu confraţii mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi
refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul
bolnavului. Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora.
Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie
utilizată împotriva sănătăţii şi vieţii omului. Voi fi răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!" ART. 560
(1) Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de
persoanele prevăzute la art. 553, care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în farmacie, prevăzut de lege; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist; d) sunt membri ai Colegiului Farmaciştilor din România.
(2) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii care întrunesc
condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au, în exercitarea
profesiei, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi farmaciştii cetăţeni
români, membri ai Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 561
(1) Profesia de farmacist se exercită în România cu titlul profesional
corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: a) farmacist;
b) farmacist specialist în una dintre specialităţile farmaceutice
prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, care deţin un titlu oficial de
calificare în farmacie, precum şi experienţa profesională complementară
prevăzută la art. 568, atunci când este cazul, şi care exercită
profesia în România.
SECŢIUNEA a 2-a Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 562 Este nedemn să exercite profesia de farmacist:
a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre
judecătorească pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra
umanităţii sau vieţii, în împrejurări legate de exercitarea profesiei
de farmacist, şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita
profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă
sau disciplinară. ART. 563 (1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu: a) profesia de medic;
b) oricare ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesiei de
farmacist sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al
farmacistului; c) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei de farmacist.
(2) În termen de 10 zile de la naşterea situaţiei de incompatibilitate,
farmacistul este obligat să anunţe colegiul al cărui membru este.
(3) Preşedintele colegiului din care face parte farmacistul poate
desemna o comisie special constituită pentru fiecare caz în parte,
alcătuită din 3 farmacişti primari, pentru a confirma sau a infirma
situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b). În
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita
organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de
incompatibilitate. (4) Pe timpul stării de
incompatibilitate se suspendă de drept calitatea de membru al
Colegiului Farmaciştilor din România şi dreptul de exerciţiu al
profesiei.
SECŢIUNEA a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de farmacist
ART. 564
(1) Farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553
exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului
Farmaciştilor din România, avizat anual pe baza asigurării de
răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă
pentru anul respectiv. (2) Certificatul de membru
al Colegiului Farmaciştilor din România are valabilitate pe toată
durata de exercitare a profesiei, în cazul în care nu intervin
situaţiile prevăzute la art. 562 şi 563 sau nu se produc abateri
sancţionate de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării
profesiei. (3) Certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atestă formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 562 şi 563; d) certificatul de cazier judiciar.
(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea
asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea
profesională. #M12 ART. 565 (1) Farmaciştii, indiferent de sex, se pensionează la vârsta de 65 de ani. #M17
(2) În unităţile sanitare publice, farmaciştii, membri titulari şi
membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe
Medicale, profesorii universitari, cercetătorii ştiinţifici gradul I,
doctorii în ştiinţe farmaceutice, care desfăşoară activităţi
farmaceutice, pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea
vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă farmaciştii, membri titulari
şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi
menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 264/2004, cu modificările ulterioare. De acelaşi drept pot
beneficia şi farmaciştii, membri titulari şi membri corespondenţi ai
Academiei Române. (3) Farmaciştii prevăzuţi la
alin. (1), la cerere, se pot pensiona anticipat, la vârstele prevăzute
în Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dacă
îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de lege pentru
pensia anticipată sau pentru pensia anticipată parţială.
(3^1) Farmaciştii care au depăşit limita de vârstă prevăzută la alin.
(1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea
activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului
anual al Colegiului Farmaciştilor din România, eliberat pe baza
certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă pentru
greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
(4) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
farmacişti, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone
defavorizate, farmaciştii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare prevăzută de lege, până la ocuparea posturilor prin concurs,
la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul Colegiului
Farmaciştilor din România şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii
Publice, respectiv a autorităţii de sănătate publică, în funcţie de
subordonare. #M12 (5) Farmaciştii care au
împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deţine
funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al
ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al
autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a
municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al
oricărei alte unităţi sanitare publice. #M17
(6) Farmaciştii deţinuţi sau internaţi din motive politice, aflaţi în
situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr.
118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot
fi menţinuţi, la cerere, în activitatea profesională pe baza
certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi
farmaciştilor care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi
întrerupă studiile o anumită perioadă, obţinându-şi licenţa cu
întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea
profesională. #M17 ART. 566
În farmaciile de spital, farmacistul este autorizat să elibereze
medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele
asemenea, atât pentru secţiile spitalului, cât şi pentru asigurarea
acestora, în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate.
#B CAP. 2
Dispoziţii privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul
României de către farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii privind dreptul utilizării titlului de formare
ART. 567
(1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de farmacist în România, au dreptul
de a ataşa, la titlul profesional prevăzut la art. 561, titlul licit de
formare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă în limba
acelui stat şi, eventual, abrevierea lui. Titlul licit de formare va fi
însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organului emitent.
(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire
complementară neînsuşită de beneficiar, acesta va utiliza, în
exerciţiul profesiei, forma corespunzătoare a titlului, indicată de
autorităţile competente române. ART. 568
În cazul în care accesul la una dintre activităţile prevăzute la art.
558 sau exercitarea acesteia necesită, în afara titlului oficial de
calificare de farmacist prevăzut de lege, şi o experienţă profesională
complementară, autorităţile competente române recunosc certificatul
emis de statul membru de origine sau de provenienţă a posesorului, prin
care se atestă că acesta a desfăşurat activitatea în cauză în acel stat
pentru o perioadă de timp echivalentă cu cea prevăzută de legislaţia
română pentru activitatea în cauză.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii privind facilitarea exercitării dreptului de stabilire
ART. 569
(1) Solicitările farmaciştilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii
Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene cu privire la accesul în România la una dintre
activităţile farmaceutice se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii
Publice, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din România, în termen
de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către cel
interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului
Farmaciştilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere
a calificării profesionale. #M17 (1^1)
Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu o lună în situaţiile
în care recunoaşterea profesională se face pe baza principiilor
Regimului general de recunoaştere a calificărilor profesionale. În
acest caz se prelungeşte corespunzător şi perioada de valabilitate
prevăzută la alin. (3). #B (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele documente: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia titlurilor oficiale de calificare în farmacie prevăzute de lege;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de
origine sau provenienţă, prin care se atestă că titlurile oficiale de
calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE; d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau provenienţă, prin care
se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în
activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul
dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. ART. 570
(1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii
prevăzute la art. 569 alin. (1) statul membru de origine sau
provenienţă nu impune o astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite
cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. d),
autorităţile competente române acceptă din partea acestuia un atestat
echivalent certificatului de sănătate. (2) În
cazul în care statul membru de origine sau provenienţă nu impune o
astfel de cerinţă şi, în consecinţă, nu emite cetăţenilor săi
documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. e), autorităţile
competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub
jurământ sau a declaraţiei solemne a solicitantului de către
autoritatea judiciară sau administrativă competentă sau, după caz, de
notarul sau organizaţia profesională abilitată în acest sens de acel
stat. ART. 571 (1) În
termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii
Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare
completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor
competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ. ART. 572
Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui
stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, stabiliţi în România şi care, în timpul exercitării
profesiei, încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei,
răspund potrivit legii. ART. 573
(1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte
grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii
activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist
în România, comise de farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al
Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European
sau ai Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în
afara teritoriului său, acestea informează statul de origine sau de
provenienţă a celor în cauză. (2) Autorităţile
competente române comunică statului membru gazdă informaţiile
solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natură
profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile
penale interesând exerciţiul profesiei de farmacist, aplicate
farmaciştilor pe durata exercitării profesiei în România.
(3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de
statul membru gazdă cu privire la faptele grave şi precise comise de
farmaciştii cetăţeni români sau care provin din România, anterior
stabilirii acestora în statul membru gazdă şi în afara teritoriului
său, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii
profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în acel stat.
(4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii
investigaţiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost
sesizate şi comunică statului membru gazdă consecinţele care rezultă cu
privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile
respective. ART. 574 (1)
Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile
competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale
statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale
Confederaţiei Elveţiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor
transmise. (2) Schimbul de informaţii privind
sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi
precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de
farmacist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii
private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii
nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare. ART. 575
(1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia de farmacist în România, au obligaţia
de a se informa la autorităţile competente cu privire la legislaţia
care reglementează sectorul de sănătate, domeniul securităţii sociale,
precum şi cu privire la Codul deontologic al farmacistului.
(2) În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la alin. (1),
autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor
teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
(3) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării
profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede
cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor
profesionale în România.
CAP. 3 Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 576
(1) Colegiul Farmaciştilor din România este organism profesional,
apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi
delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului
şi supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de
practică publică autorizată. (2) Colegiul
Farmaciştilor din România are autonomie instituţională în domeniul său
de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional.
(3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a
prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmaciştilor din România.
(4) Colegiul Farmaciştilor din România cuprinde toţi farmaciştii care
întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. a), c) şi e), precum şi
farmaciştii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la
art. 553 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de farmacist în
condiţiile prezentei legi şi sunt înregistraţi la colegiile teritoriale. ART. 577
Colegiul Farmaciştilor din România se organizează şi funcţionează pe
criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la
nivelul municipiului Bucureşti. ART. 578
(1) Între Colegiul Farmaciştilor din România şi colegiile teritoriale
există raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi
financiară, în condiţiile legii. (2) Sediul Colegiului Farmaciştilor din România este în municipiul Bucureşti.
SECŢIUNEA a 2-a Atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 579 Colegiul Farmaciştilor din România are următoarele atribuţii:
a) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi
normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de
farmacist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea
farmaceutică în care se desfăşoară; b) apără
demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în
toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi independenţa
profesională a farmacistului, precum şi dreptul acestuia de decizie în
exercitarea actului profesional; asigură respectarea de către
farmacişti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea
publică; c) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi;
d) întocmeşte şi actualizează permanent Registrul unic al farmaciştilor
din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia
şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport
privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor
înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii
profesiei de farmacist; e) elaborează şi adoptă
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor
din România şi Codul deontologic al farmacistului;
f) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale a farmaciştilor; g) avizează,
conform regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor
farmaceutice, fişa de atribuţii a postului de farmacist, întocmită
obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii; h)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice în vederea stabilirii şi
creşterii standardelor de practică profesională, a asigurării calităţii
actului farmaceutic în unităţile farmaceutice; i)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi participă, prin
reprezentanţii săi, la activitatea de inspecţie farmaceutică organizată
de acesta, inclusiv pe bază de tematici comune de inspecţie şi control;
j) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
metodologiei de acordare a gradului profesional şi a tematicii de
concurs; k) iniţiază, promovează, organizează şi
acreditează în domeniul său de competenţă forme de educaţie
farmaceutică continuă şi de ridicare a gradului de competenţă
profesională a membrilor săi, cu excepţia programelor de studii
complementare în vederea obţinerii de atestate;
l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori
independenţa profesională şi dreptul de decizie profesională ale
farmacistului; m) reprezintă şi apără în domeniul
său de competenţă interesele membrilor, la solicitarea acestora, în
faţa angajatorilor; n) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
o) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;
p) organizează judecarea cazurilor de încălcare a normelor de
deontologie profesională ori a celor care reglementează exercitarea
profesiei sau a actului profesional; q)
organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru
exercitarea activităţii profesionale de către farmaciştii cetăţeni ai
statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
r) colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii
Publice, organizaţii patronale şi sindicale, precum şi cu alte
asociaţii ori cu organizaţii neguvernamentale, în toate problemele ce
privesc asigurarea sănătăţii populaţiei. ART. 580
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu, Colegiul
Farmaciştilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale,
are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în
numele membrilor săi.
SECŢIUNEA a 3-a Membrii Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 581
(1) În vederea exercitării profesiei de farmacist, farmaciştii cetăţeni
români şi farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene,
ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai
Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii
care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au
obligaţia să se înscrie în Colegiul Farmaciştilor din România.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi au de drept calitatea
de membru al Colegiului Farmaciştilor din România toţi farmaciştii
înscrişi până la acea dată. (3) Calitatea de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România o pot păstra, la cerere,
şi farmaciştii pensionari care au practicat profesia de farmacist.
(4) Membrii Colegiului Farmaciştilor din România sunt înscrişi în
Registrul unic al farmaciştilor din România, care se publică pe pagina
de Internet a Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 582
(1) La cerere, membrii Colegiului Farmaciştilor din România care, din
motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea
profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calităţii de membru pe
acea durată. (2) Pe durata suspendării la cerere
a calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se
suspendă obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
(3) Întreruperea exercitării profesiei de farmacist pe o durată mai
mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al
Colegiului Farmaciştilor din România. (4) O nouă
înscriere se poate face numai în condiţiile prezentei legi şi cu avizul
favorabil al Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din
România. ART. 583
Farmaciştii care doresc să exercite profesia se înscriu ca membri ai
Colegiului Farmaciştilor din România la colegiul teritorial în raza
căruia se află unitatea la care îşi desfăşoară activitatea sau la
colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa,
dacă nu au încă un loc de muncă.
SECŢIUNEA a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România
ART. 584 Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele drepturi:
a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul
structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Farmaciştilor din
România; b) să se adreseze organelor abilitate
ale Colegiului Farmaciştilor din România şi să primească informaţiile
solicitate; c) să participe la orice acţiune a
Colegiului Farmaciştilor din România şi să fie informaţi în timp util
despre aceasta; d) să folosească, împreună cu
membrii săi de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale
şi sportive ale Colegiului Farmaciştilor din România şi ale colegiilor
locale; e) să poarte însemnele Colegiului Farmaciştilor din România; f) să conteste sancţiunile primite;
g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât
personal, cât şi prin membrii lor de familie. ART. 585 Obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România sunt următoarele:
a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare
a Colegiului Farmaciştilor din România, Codul deontologic al
farmacistului, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului
Farmaciştilor din România şi regulamentele profesiei;
b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de
membri sau reprezentanţi ai corpului profesional;
c) să participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la
activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori
organizate de către organele de conducere naţionale sau locale; d) să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
e) să execute cu bună-credinţă sarcinile ce decurg din hotărârile
organelor de conducere ale corpului profesional;
f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt
aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor
organe, au un interes propriu; g) să păstreze secretul profesional;
h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei
profesionale şi să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei
ori a calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
i) să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România;
j) să rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin intermediul
medierii de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului
Farmaciştilor din România; k) să execute cu
bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau
membru în organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din
România, ale colegiilor judeţene, respectiv al municipiul Bucureşti. ART. 586
Obligaţiile membrilor Colegiului Farmaciştilor din România, ce decurg
din calitatea lor specială de farmacişti, sunt următoarele: a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutică;
b) să nu aducă prejudicii reputaţiei corpului profesional sau altor
membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului
Farmaciştilor din România; c) să acţioneze, pe
toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii gradului de
pregătire profesională şi cunoaşterii noutăţilor profesionale; d) să respecte drepturile legale ale pacienţilor;
e) să acorde, cu promptitudine, asistenţă farmaceutică de urgenţă, ca o
îndatorire fundamentală, profesională şi civică. ART. 587
(1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi
asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor profesionale,
farmaciştii sunt obligaţi să urmeze un număr de cursuri de pregătire şi
alte forme de educaţie continuă şi informare în domeniul ştiinţelor
profesionale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest
sens de către Colegiul Farmaciştilor din România. Sunt creditate
programele, precum şi celelalte forme de educaţie farmaceutică continuă
avizate de Colegiul Farmaciştilor din România.
(2) Farmaciştii care nu realizează pe parcursul a 3 ani numărul minim
de credite de educaţie profesională continuă stabilit de Consiliul
Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România sunt suspendaţi din
exerciţiul profesiei, până la realizarea numărului de credite respectiv.
SECŢIUNEA a 5-a Organizarea şi funcţionarea
A. Organizarea la nivel teritorial ART. 588
(1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, se
organizează câte un colegiu al farmaciştilor, format din toţi
farmaciştii care exercită profesia în unitatea
administrativ-teritorială respectivă. (2) Colegiile farmaciştilor au personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
(3) Personalitatea juridică se dobândeşte de la data constituirii şi
înregistrării la administraţia financiară în raza căreia se află sediul
instituţiei. (4) Sediul colegiului este în oraşul
de reşedinţă a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru
Colegiul Farmaciştilor Bucureşti. (5) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 589 Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea generală a farmaciştilor; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preşedintele. ART. 590 (1) Adunarea generală este formată din toţi farmaciştii înscrişi în colegiul teritorial respectiv.
(2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului, şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă, în
prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima
convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se
organizează o nouă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta
hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de
jumătate plus unu din totalul membrilor. (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii:
a) aprobă proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului
cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;
b) alege, dintre membrii săi, consiliul colegiului şi reprezentanţii în
Adunarea generală naţională a Colegiului Farmaciştilor din România; c) stabileşte indemnizaţia de şedinţă a membrilor comisiei de disciplină; d) alege comisia de cenzori a colegiului. ART. 591
(1) Membrii consiliului structurilor teritoriale şi reprezentanţii în
Adunarea generală naţională se aleg pe o perioadă de 4 ani de către
adunările generale teritoriale prin vot secret şi în condiţiile
participării a minimum două treimi din numărul membrilor adunării
generale. (2) Dacă la adunarea de alegeri nu se
realizează condiţia de participare, după două săptămâni se va organiza
un nou scrutin care va alege reprezentanţii, indiferent de numărul
participanţilor. ART. 592
(1) Colegiul colegiului are un număr de membri proporţional cu numărul
farmaciştilor înscrişi în evidenţa colegiului la data organizării
alegerilor, după cum urmează: a) 7 membri, pentru un număr de până la 100 de farmacişti înscrişi; b) 11 membri, pentru un număr de 101 până la 500 de farmacişti înscrişi; c) 13 membri, pentru un număr de 501 până la 1.000 de farmacişti înscrişi; d) 19 membri, pentru un număr de peste 1.000 de farmacişti înscrişi.
(2) Consiliul judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, are un
număr de 3 - 11 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală. ART. 593
Consiliul colegiului teritorial exercită atribuţiile prevăzute de lege
şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Farmaciştilor din
România sau prin hotărârea Consiliului naţional. ART. 594
(1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţă organizată în
termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului. (2) Biroul consiliului este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.
B. Organizarea la nivel naţional ART. 595 (1) Colegiul Farmaciştilor din România este format din toţi farmaciştii înscrişi în colegiile teritoriale.
(2) Colegiul Farmaciştilor din România are personalitate juridică,
patrimoniu şi buget propriu. Bugetul se formează din contribuţia
colegiilor teritoriale, în cote stabilite de Consiliul naţional.
Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri,
în condiţiile legii. ART. 596 Organele de conducere, la nivel naţional, ale Colegiului Farmaciştilor din România sunt: a) Adunarea generală naţională; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv; d) preşedintele. ART. 597
(1) Adunarea generală naţională este alcătuită din preşedinţii
colegiilor teritoriale şi reprezentanţi aleşi de adunările generale
locale prin vot direct şi secret. (2) Norma de reprezentare în adunarea generală este de 1/50 de membri. (3) Reprezentanţii în adunarea generală sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
(4) Proporţional cu numărul de farmacişti înscrişi în evidenţa
colegiului teritorial, se vor alege 3 - 11 membrii supleanţi. ART. 598 Adunarea generală naţională are următoarele atribuţii: a) adoptă Statutul Colegiului Farmaciştilor din România, precum şi Codul deontologic al farmacistului; b) aprobă modificarea acestora; c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul financiar expirat; d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
e) adoptă declaraţii care să reflecte poziţia Colegiului Farmaciştilor
din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce
priveşte profesia de farmacist ori statutul farmacistului în societate;
f) revocă din funcţie membri aleşi, pentru abateri de la prevederile
prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România, care aduc
prejudicii activităţii organismului profesional. ART. 599
(1) Adunarea generală naţională adoptă hotărâri în prezenţa a cel puţin
două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.
(2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după
două săptămâni se va organiza o altă şedinţă, cu aceeaşi ordine de zi,
care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi,
cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 598 lit. a) şi b), pentru
care este necesară condiţia de cvorum prevăzută de lege. (3) Adunarea generală naţională se întruneşte în şedinţă ordinară în primul trimestru al anului în curs. ART. 600 Adunarea generală naţională este condusă de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 601
(1) Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România este
alcătuit din preşedinţii colegiilor teritoriale, 3 reprezentanţi ai
Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti, respectiv preşedintele şi 2
vicepreşedinţi, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice
ca autoritate de stat şi câte un reprezentant al farmaciştilor din
fiecare minister ori instituţie centrală cu reţea sanitară proprie.
Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România poate fi
asistat, cu rol consultativ, de către un reprezentant al Academiei de
Ştiinţe Medicale, al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei şi al Ministerului Justiţiei. (2)
Cheltuielile de deplasare şi diurna reprezentanţilor în Consiliul
naţional al Colegiului Farmaciştilor din România vor fi suportate de
către colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
(3) Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România se
întruneşte legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul
reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (1). ART. 602
Consiliul naţional lucrează în prezenţa a două treimi din numărul
membrilor cu drept de vot şi decide cu o majoritate absolută de voturi,
cu excepţia deciziilor referitoare la cotizaţie, pentru care sunt
necesare voturile favorabile a două treimi din numărul total al
membrilor. ART. 603
Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din România
sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi
farmaciştii care practică profesia de farmacist în România. ART. 604 Atribuţiile Consiliului naţional sunt următoarele: a) elaborează Statutul Colegiului Farmaciştilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia; b) elaborează Codul deontologic al farmacistului, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea
tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru
farmacişti; e) stabileşte sistemul de credite de
educaţie continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de
perfecţionare profesională a farmaciştilor; f)
colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea normelor
privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României;
g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei
şi Cercetării la elaborarea strategiei şi programelor privind
dezvoltarea învăţământului farmaceutic; h)
fixează cotizaţia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare
farmacist consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti, stabilind
partea din această cotizaţie care trebuie virată către Consiliul
naţional al Colegiului Farmaciştilor din România;
i) gestionează bunurile Colegiului Farmaciştilor din România şi poate
să creeze şi să subvenţioneze acţiuni interesând profesiunea, acţiuni
de întrajutorare sau de sponsorizare; j)
soluţionează, prin comisiile de specialitate ale Colegiului
Farmaciştilor din România, în termen de 30 de zile de la înregistrare,
contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu
regulamentele proprii; k) alege, dintre membrii săi, Biroul executiv al Colegiului Farmaciştilor din România;
l) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de
venituri şi cheltuieli al Colegiului Farmaciştilor din România; m) alege, dintre membrii săi, pe cei care vor forma comisiile de lucru;
n) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi
indemnizaţia de şedinţă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;
o) avizează reînscrierea farmaciştilor care au pierdut calitatea de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România, conform Codului
deontologic al farmacistului. ART. 605
(1) Consiliul naţional stabileşte, în domeniul său de competenţă,
strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de
exercitare a profesiei de farmacist, precum şi condiţiile în care se
desfăşoară aceasta. (2) Reprezentanţii Colegiului
Farmaciştilor din România, anume desemnaţi, au dreptul de a desfăşura
activităţi de control şi supraveghere privind modul de exercitare a
profesiei de farmacist în toate unităţile farmaceutice din România. ART. 606
Biroul executiv al Colegiului Farmaciştilor din România este format
dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în
mod individual de către Consiliul naţional dintre membrii săi. ART. 607 Atribuţiile Biroului executiv sunt următoarele:
a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Farmaciştilor din
România între şedinţele Consiliului naţional; b) aprobă angajarea de personal şi asigură execuţia bugetului Colegiului Farmaciştilor din România; c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului naţional;
d) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute Colegiului
Farmaciştilor din România şi le face publice în presa de specialitate; e) execută hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul
bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale colegiilor teritoriale; g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului; h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional. ART. 608
Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale
Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 609
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii
birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie
lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul
naţional, respectiv consiliile colegiilor teritoriale. ART. 610
Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este
preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 611 Atribuţiile preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din România sunt următoarele:
a) reprezintă Colegiul Farmaciştilor din România în relaţiile cu
persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Farmaciştilor
din România, cu aprobarea Biroului executiv; c) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale, ale Consiliului naţional;
d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile
Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi
lucrările curente; e) angajează personalul de specialitate şi administrativ; f) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Consiliul naţional ori de Biroul executiv. ART. 612
(1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de
conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România, atât la nivel
naţional, cât şi teritorial, farmaciştii care deţin funcţii de
conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al
ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al
structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate
şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor
profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
(2) Farmaciştii pentru care pe timpul exercitării mandatului de membru
al organelor de conducere a survenit situaţia de incompatibilitate
pierd de drept mandatul încredinţat, urmând ca locul rămas vacant să
fie ocupat, după caz, de primul membru aflat pe lista supleanţilor sau
prin organizarea unei noi alegeri. #M9 (3)
Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi
naţional, cu excepţia mandatului de membru în Adunarea generală a
farmaciştilor şi Adunarea generală naţională, este de maximum două
mandate succesive.
#B SECŢIUNEA a 6-a Răspunderea disciplinară
ART. 613
Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi
regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului şi
a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului
Farmaciştilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din
România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia
sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi
prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmaciştilor din România. ART. 614
(1) În cazurile prevăzute la art. 613, plângerea împotriva unui
farmacist se depune la colegiul al cărui membru este.
(2) Biroul consiliului, în baza anchetei disciplinare efectuate de
către departamentul de jurisdicţie profesională, poate decide: a) respingerea plângerii ca vădit nefondată; b) solicitarea completării anchetei disciplinare; c) dispunerea trimiterii dosarului disciplinar la comisia de disciplină.
(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut
plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se
contestă. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al
Consiliului naţional. ART. 615
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi
funcţionează o comisie de disciplină, constituită din 3 membri,
independentă de conducerea colegiului, care judecă abaterile
disciplinare săvârşite de farmaciştii cuprinşi în acel colegiu.
(2) În cadrul Colegiului Farmaciştilor din România se organizează şi
funcţionează Comisia superioară de disciplină.
(3) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul
Colegiului Farmaciştilor din România, cu respectarea principiului
egalităţii, a dreptului de apărare, precum şi a principiului
contradictorialităţii. ART. 616
(1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului
teritorial sunt aleşi de către adunarea generală judeţeană, respectiv
de cea a municipiului Bucureşti, iar membrii Comisiei superioare de
disciplină vor fi aleşi de către Adunarea generală naţională.
(2) Membrii comisiilor de disciplină vor fi aleşi din rândul
farmaciştilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie şi care nu au
avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani. (3)
Funcţia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice
altă funcţie în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 4 ani.
(5) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de
autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de către
Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de
disciplină. (6) Calitatea de membru al comisiilor
de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România ori prin numirea unui
alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul
Sănătăţii Publice sau autoritatea de sănătate publică. ART. 617 (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 3 membri, iar la nivel naţional 5 membri.
(3) Membrii comisiilor de disciplină îşi vor alege un preşedinte, care
conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.
(4) Preşedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale
raportul anual al activităţii comisiei de disciplină. ART. 618 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam;
d) suspendarea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România pe o perioadă determinată, de la o lună la un an; e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România.
(2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România operează de drept pe durata stabilită de instanţa de judecată
prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, cu privire la
interzicerea exercitării profesiei. (3) La
sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz,
obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare
sau de educaţie farmaceutică ori altor forme de pregătire profesională. ART. 619
(1) Decizia comisiei de disciplină se comunică farmacistului cercetat
disciplinar, persoanei care a făcut sesizarea, Ministerului Sănătăţii
Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmaciştilor din România şi
persoanei cu care farmacistul sancţionat are încheiat contractul de
muncă. (2) În termen de 15 zile de la comunicare,
persoanele şi autorităţile prevăzute la alin. (1) pot contesta la
Comisia superioară de disciplină decizia pronunţată. ART. 620
(1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni
de la data săvârşirii faptei sau data luării la cunoştinţă.
(2) Consecinţele executării aplicării sancţiunilor prevăzute la art.
618 alin. (1) lit. a) - c) se radiază în termen de 6 luni de la data
executării lor, iar cea prevăzută la art. 618 alin. (1) lit. d), în
termen de un an de la data expirării perioadei de suspendare.
(3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 618 alin. (1) lit.
e), farmacistul poate face o nouă cerere de redobândire a calităţii de
membru al colegiului, după expirarea perioadei stabilite de instanţa
judecătorească prin hotărâre penală definitivă, prin care s-a dispus
interdicţia exercitării profesiei, sau după 2 ani de la data aplicării
sancţiunii de către comisia de disciplină. Redobândirea calităţii de
membru al Colegiului Farmaciştilor din România se face în condiţiile
legii. (4) În situaţia în care prin decizia
comisiei de disciplină au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art.
618 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea
dovezii aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de
disciplină. (5) Repetarea unei abateri
disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie
circumstanţă agravantă care va fi avută în vedere la aplicarea unei noi
sancţiuni. ART. 621 (1)
Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate de către
biroul consiliului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv
al Colegiului Farmaciştilor din România. (2)
Unităţile sanitare sau farmaceutice au obligaţia de a pune la
dispoziţie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate cu
investigarea abaterii disciplinare documentele profesionale solicitate,
precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei. ART. 622
Decizia pronunţată de Comisia superioară de disciplină, precum şi cea
pronunţată de Consiliul naţional pot fi contestate la secţia de
contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea farmacistul sancţionat, în termen de 30 de zile
de la comunicare.
SECŢIUNEA a 7-a Venituri şi cheltuieli
ART. 623 Veniturile Colegiului Farmaciştilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţii lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) organizarea de cursuri de educaţie profesională continuă; j) alte surse. ART. 624
(1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de către
consiliul teritorial de către membrii Colegiului Farmaciştilor din
România determină plata unor penalităţi de întârziere în cuantumul
prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice.
(2) Aceeaşi măsură se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsă
partea de cotizaţie stabilită de Consiliul naţional. ART. 625
(1) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Colegiului Farmaciştilor din
România pe o perioadă de 3 luni şi după atenţionarea scrisă a
consiliului local se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru al
Colegiului, până la plata cotizaţiei datorate.
(2) Sancţiunea se aplică de către comisia locală de disciplină, la
sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului
teritorial. ART. 626 Pentru
serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului
Farmaciştilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de către
Consiliul naţional, respectiv consiliul colegiului teritorial. ART. 627
(1) Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Farmaciştilor din
România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către
forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al
Colegiului Farmaciştilor din România. (2) Partea
din cotizaţie aferentă funcţionării structurii naţionale va fi virată
până cel mai târziu la sfârşitul lunii următoare aceleia pentru care a
fost percepută cotizaţia. ART. 628
(1) Partea de cotizaţie datorată Colegiului Farmaciştilor din România
de către consiliile colegiilor teritoriale se va vira către acesta
înaintea altor plăţi. (2) Obligaţia urmăririi şi
efectuării vărsării cotei aferente Colegiului Farmaciştilor din România
revine preşedintelui consiliului colegiului teritorial. ART. 629
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi
funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii,
cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale,
acordarea de burse prin concurs farmaciştilor, întrajutorarea
farmaciştilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop
filantropic şi ştiinţific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de
consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional.
CAP. 4 Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
ART. 630
Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat,
urmăreşte ca activitatea Colegiului Farmaciştilor din România să se
desfăşoare în condiţiile legii. ART. 631
Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în
Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al
Colegiului Farmaciştilor din România şi este numit prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. ART. 632
În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constată că nu sunt
respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere
ale Colegiului Farmaciştilor din România. În termen de 15 zile de la
efectuarea demersului acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în
normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest
sens. ART. 633 În cazul
nerespectării prevederilor art. 632, Ministerul Sănătăţii Publice se
adresează instanţelor judecătoreşti competente.
CAP. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 634
Practicarea profesiei de farmacist de o persoană care nu are această
calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal. ART. 635
În vederea facilitării accesului la exercitarea profesiei de farmacist
pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu
Colegiul Farmaciştilor din România, recunoaşte calificările de
farmacist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene,
într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de către
cetăţenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii. ART. 636
(1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi
titlurilor de farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii
Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de
Confederaţia Elveţiană cetăţenilor acestora se elaborează de către
Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor
din România, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală se elaborează de
către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (3) Normele
privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate
şi moralitate profesională a farmaciştilor se elaborează în colaborare,
de către autorităţile competente române definite de prezenta lege, şi
se aprobă prin hotărâre a Guvernului. ART. 637
(1) Atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România nu pot fi
exercitate de nici o altă asociaţie profesională.
(2) Colegiul Farmaciştilor din România nu se poate substitui
organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor
sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Farmaciştilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. ART. 638
Codul deontologic al farmacistului, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc
organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 639
Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent,
farmacistul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă
pentru greşeli în activitatea profesională şi să înştiinţeze colegiul
teritorial al cărui membru este. ART. 640
(1) Farmaciştii care ocupă funcţii publice în cadrul aparatului central
al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate
publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări
de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, pot desfăşura în
afara programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi
profesionale, potrivit calificării pe care o deţin exclusiv în unităţi
sanitare sau farmaceutice private. (2)
Farmaciştilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 641
La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă Legea nr.
305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi
organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30
iunie 2004.
*
Prezentul titlu transpune integral
prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de farmacist, cuprinse
în următoarele acte normative ale Uniunii Europene:
a) art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15
octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
b) Directiva Consiliului nr. 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 pentru
coordonarea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative
privind anumite activităţi din domeniul farmaceutic, cu modificările şi
completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 34;
c) Directiva Consiliului nr. 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind
recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri
de farmacist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a
dreptului de stabilire privind anumite activităţi în domeniul
farmaceutic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24
septembrie 1985, p. 37; d) Directiva Consiliului
2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din
statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;
e) art. 45, art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art.
53, art. 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva Consiliului
2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor
profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005.
TITLUL XV
Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse
şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice
CAP. 1 Răspunderea civilă a personalului medical
ART. 642 (1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:
a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul,
asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale;
b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea
actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii
asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical
şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi
farmaceutice. (2) Personalul medical răspunde
civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi
neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în
exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor
de prevenţie, diagnostic sau tratament. (3)
Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind
confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea
acordării asistenţei medicale. (4) Personalul
medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea
profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu
excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal
medical ce are competenţa necesară. (5)
Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură
angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul
constituie infracţiune conform legii. ART. 643
(1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde
proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia. (2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente
cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale,
efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate
ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale
materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicale şi sanitare folosite; b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.
CAP. 2
Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale
sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente
ART. 644
(1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de
servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru
prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau
tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o
cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie; b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale,
substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de
garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale
sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără
asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii
medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere
civilă în domeniul medical. (2) Unităţile
prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru
prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu
acesta. ART. 645 Unităţile
sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund
civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect,
pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale
unităţii sanitare. ART. 646
Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii
medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale,
substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii
civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de
prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect
de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de
garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare. ART. 647
Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de
servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile
sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul
prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a
serviciilor prestate. ART. 648
Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private
furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile
cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a
utilităţilor.
CAP. 3 Acordul pacientului informat
ART. 649
(1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament,
cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către
medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor
alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.
(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul
dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului
informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de
înţelegere a acestuia. (3) Informaţiile trebuie
să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi
consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament,
riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea
tratamentului. ART. 650
Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18
ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau
reprezentantului legal, în următoarele cazuri: a)
situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi
contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege
situaţia medicală în care se află; b) situaţii
medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale
şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste
16 ani. ART. 651 (1)
Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin
consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali
ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de
discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu
poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.
(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu
poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita
autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot
acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul
de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod
ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.
ART. 652
(1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de
a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar
dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare
urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei
legi. (2) Medicul, medicul dentist, asistentul
medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de
sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe
alte criterii de discriminare interzise prin lege.
(3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de
a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei
medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea
sau viaţa pacientului. ART. 653
(1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au
acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă: a) odată cu vindecarea bolii; b) de către pacient; c) de către medic, în următoarele situaţii:
(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate
datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu
competenţe sporite; (ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.
(2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1)
lit. c) pct. (ii), dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5
zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în
care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului. ART. 654
(1) Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii
furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei
medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a
primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit
reglementărilor legale. (2) Medicul poate refuza
asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 653
alin. (1) lit. c). ART. 655
(1) În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate,
personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice,
stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă,
aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor
recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective. #M28 (2) *** Abrogat
#B CAP. 5
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici,
farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
ART. 656
(1) Personalul medical definit la art. 642 alin. (1) lit. a) care
acordă asistenţă medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat,
într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum
şi atunci când aceasta se acordă în afara acestei locaţii, ca urmare a
unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care
necesită această asistenţă ori a unui terţ care solicită această
asistenţă pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive
independente de voinţa lor, nu pot apela ele însele la această
asistenţă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de
răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul
medical. (2) O copie după asigurare va fi
prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o
condiţie obligatorie pentru angajare. ART. 657
(1) Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care
asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se
constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi
pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul
medical. (2) Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală.
(3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de
asigurări de răspundere civilă şi va cuprinde toate tipurile de
tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa
profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de
unităţile de profil. ART. 658
(1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este
obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de
judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei
asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv
vătămarea corporală ori decesul. (2) În caz de
deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului
care au solicitat acestea. (3) Despăgubirile se
acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea
persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a
solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie.
(4) Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de
un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora;
cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită
prin poliţa de asigurare. ART. 659
Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau
decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia
cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. ART. 660
(1) În cazul în care pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări
valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată
de fiecare asigurător. (2) Asiguratul are
obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de
asigurări cu alţi asigurători, atât la încheierea poliţiei, cât şi pe
parcursul executării acesteia. #M17 ART. 661
(1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de
către CNAS, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul
asigurărilor şi CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC, cu avizul Ministerului
Sănătăţii Publice. #B (2) Nivelul primelor,
termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări
se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asigurători. ART. 662
(1) Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care
rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.
(2) În cazul în care părţile - asigurat, asigurător şi persoana
prejudiciată - cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului,
despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a
instanţei judecătoreşti competente. ART. 663
Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor
fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat. ART. 664
Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc şi către persoanele care
nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate. ART. 665
(1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei
asistenţe medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi
direct sau indirect în asistenţa medicală. (2)
Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care
furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente care sunt
folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în
asistenţă medicală calificată, conform obligaţiei acestora, asumată
prin contractele de furnizare a acestora. ART. 666
(1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul
părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete
ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei
de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil,
datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţă.
(2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri: a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;
b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale
echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte
secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;
c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei
responsabile, cât şi unor deficienţe administrative de care se face
vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţă medicală sau
ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde
medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana
îndreptăţită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la
cei vinovaţi, alţii decât persoana responsabilă, proporţional cu partea
de vină ce revine acestora; d) asistenţa medicală
a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul
acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1). ART. 667
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în
scris asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenţa
unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data
la care au luat la cunoştinţă despre această acţiune.
CAP. 6
Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională
pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei
medicale
ART. 668 (1)
La nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti se constituie Comisia de monitorizare şi competenţă
profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia.
(2) Comisia are în componenţă reprezentanţi ai autorităţilor de
sănătate publică judeţene şi, respectiv, ai municipiului Bucureşti,
casei judeţene de asigurări de sănătate, colegiului judeţean al
medicilor, colegiului judeţean al medicilor dentişti, colegiului
judeţean al farmaciştilor, ordinului judeţean al asistenţilor şi
moaşelor din România, un expert medico-legal, sub conducerea unui
director adjunct al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv
a municipiului Bucureşti. (3) Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Comisiei se elaborează de Ministerul
Sănătăţii Publice, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 669
(1) Ministerul Sănătăţii Publice aprobă, la propunerea Colegiului
Medicilor din România, pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, o
listă naţională de experţi medicali, în fiecare specialitate, care vor
fi consultaţi conform regulamentului de organizare şi funcţionare a
Comisiei. (2) Pe lista de experţi se poate
înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moaşă
cu o vechime de cel puţin 8 ani în specialitate, cu avizul Colegiului
Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti, Colegiului
Farmaciştilor şi, respectiv, al Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din România. (3) Modalitatea de
remunerare a experţilor medicali din lista naţională se stabileşte prin
ordin al ministrului sănătăţii publice. (4)
Onorariile pentru serviciile prestate de către experţii medicali,
desemnaţi potrivit art. 671, se stabilesc în raport cu complexitatea
cazului expertizat, sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii
publice şi vor fi suportate de partea interesată. ART. 670 Comisia poate fi sesizată de:
a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se
consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei
activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament;
b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis
imputabil unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament. ART. 671
(1) Comisia desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeană a
experţilor un grup de experţi sau un expert, în funcţie de
complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra
cazului. (2) Experţii prevăzuţi la alin. (1) au
acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare
o consideră necesară, şi au dreptul de a audia şi înregistra
depoziţiile tuturor persoanelor implicate. (3)
Experţii întocmesc în termen de 30 de zile un raport asupra cazului pe
care îl înaintează Comisiei. Comisia adoptă o decizie asupra cazului,
în maximum 3 luni de la data sesizării. (4)
Fiecare parte interesată are dreptul să primească o copie a raportului
experţilor şi a documentelor medicale care au stat la baza acestuia. ART. 672
Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o
situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor
implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice. ART. 673
(1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate
nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de
judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării
deciziei. (2) Procedura stabilirii cazurilor de
malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului
comun. ART. 674 (1)
Întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în
momentul sesizării instanţei, este confidenţială.
(2) Încălcarea confidenţialităţii de către persoana care a făcut
sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de
conciliere. (3) Încălcarea confidenţialităţii de
către membrii Comisiei sau experţii desemnaţi de aceasta atrage
sancţiuni profesionale şi administrative, conform regulamentelor
aprobate.
CAP. 7 Dispoziţii finale
ART. 675 (1) Comisia întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii Publice.
(2) Pe baza datelor astfel obţinute, Ministerul Sănătăţii Publice
elaborează un raport anual naţional asupra malpraxisului medical, pe
care îl prezintă Parlamentului, Guvernului şi opiniei publice. ART. 676
Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege
este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul
de malpraxis reclamat. ART. 677
Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie,
diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea
prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni. ART. 678
(1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea
sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de
prezenta lege constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu
suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea
autorizaţiei de funcţionare. (2) Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale. ART. 679 Prevederile prezentului titlu nu se aplică activităţii de cercetare biomedicală. ART. 680
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu,
Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
vor elabora împreună, prin ordin comun sau separat, după caz, normele
metodologice de aplicare a acestuia. ART. 681 La data intrării în vigoare a prezentului titlu orice dispoziţie contrară se abrogă.
TITLUL XVI*)
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate
Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti
#CIN
*) A se vedea şi pct. 55 din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009 (#M30),
precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1421/2009 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică,
Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. Reproducem mai jos prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1421/2009. "ART. 1
(1) Se înfiinţează Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare
SNSPMPDSB, prin comasarea prin fuziune a Şcolii Naţionale de Sănătate
Publică şi Management Sanitar Bucureşti cu Centrul Naţional de
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, care se desfiinţează.
(2) SNSPMPDSB este instituţie publică cu personalitate juridică română,
specializată în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi
managementului sanitar, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor
nr. 31, sectorul 2. (3) SNSPMPDSB funcţionează în
subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti
(UMF Carol Davila Bucureşti) şi coordonarea Ministerului Sănătăţii,
având funcţii didactice, de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi de
producţie în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi
managementului sanitar. (4) SNSPMPDSB acordă
asistenţă tehnică în domeniul sănătăţii publice şi al managementului
sanitar şi are rol de for tehnic şi profesional pentru elaborarea
propunerilor de strategii specifice sănătăţii publice. (5) SNSPMPDSB se finanţează integral din venituri proprii."
ART. 682*)
Se înfiinţează Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi
Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare
SNSPMPDSB, instituţie publică, persoană juridică română cu sediul în
municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, coordonată de
Ministerul Sănătăţii Publice, prin reorganizarea Institutului Naţional
de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, care se desfiinţează. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 682 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 683*) (1) SNSPMPDSB are următoarele obiecte de activitate:
a) organizarea şi desfăşurarea de cursuri în domeniul administraţiei şi
managementului sanitar, pentru pregătirea şi perfecţionarea
personalului cu studii superioare, precum şi a celui cu studii medii şi
postliceale cu precădere din domeniul sanitar; b)
desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul
sănătăţii publice şi private şi al managementului în sănătate;
c) acordarea asistenţei tehnice în domeniul sănătăţii publice şi
private şi al managementului serviciilor de sănătate;
d) alte activităţi specifice din domeniul sănătăţii publice şi
managementului sanitar, precum promovarea sănătăţii, efectuarea de
studii şi aplicaţii pentru evaluarea şi eficientizarea performanţelor
sistemului de sănătate sau alte documentări, analize şi proiecte pentru
sprijinirea procesului de reformă în contextul integrării europene. #M45
(1^1) SNSPMPDSB funcţionează în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar
coordonarea academică se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. #B
(2) SNSPMPDSB va organiza şi va desfăşura cursuri de atestat, cursuri
de scurtă durată şi alte tipuri de cursuri specifice în domeniul
managementului sanitar, cu precădere pentru personalul ce lucrează în
domeniul sanitar, inclusiv în administraţia publică sanitară, având
dreptul de a elibera certificate de absolvire şi diplome, fiind
responsabil naţional pentru atestatele de pregătire complementară în
managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară şi management
financiar şi în managementul cabinetului medical şi promovarea
sănătăţii. (3) SNSPMPDSB va organiza şi va
desfăşura cursuri universitare de masterat, inclusiv în parteneriat cu
instituţii de profil naţionale şi internaţionale, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare. (4) SNSPMPDSB
este instituţie specializată care asigură formarea şi perfecţionarea
funcţionarilor publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor de
sănătate, conform obligaţiei prevăzute în legislaţia aplicabilă
funcţionarilor publici, fiind abilitată şi recunoscută în acest sens.
(5) Certificatele şi diplomele eliberate de SNSPMPDSB sunt recunoscute
de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi sunt opozabile terţilor. (6) Eliberarea
certificatelor şi diplomelor se va realiza în baza unui ordin comun al
ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
(7) Organizarea şi desfăşurarea programelor de pregătire teoretică şi
practică prevăzute la alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi eliberarea
certificatelor şi diplomelor se vor face cu respectarea prevederilor
legale în vigoare. (8) Consiliul de administraţie al SNSPMPDSB poate aproba intrarea în consorţii universitare, potrivit legii. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 683 alin. (1), (6) - (8)
din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 684*)
(1) Conducerea SNSPMPDSB este asigurată de Consiliul de administraţie,
care are în componenţă şapte membri: doi reprezentanţi ai Ministerului
Sănătăţii Publice, doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, doi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate şi directorul general. (2) Preşedintele
Consiliului de administraţie este ales prin vot secret de către membrii
Consiliului de administraţie. (3) Membrii
Consiliului de administraţie al SNSPMPDSB sunt numiţi prin ordin comun
al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării
şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru un
mandat de trei ani; mandatul încetează prin revocarea celor care i-au
numit, expirare a mandatului, demisie, deces. (4)
Pentru activitatea desfăşurată în calitate de membri ai Consiliului de
administraţie, aceştia au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită
de Consiliul de administraţie, care nu poate fi mai mare de 20% din
salariul de bază al directorului general al SNSPMPDSB. #M12
(5) Directorul general este numit prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, pentru o perioadă de 3 ani, prin concurs organizat de
Consiliul de administraţie, potrivit condiţiilor stabilite în
regulamentul de organizare şi funcţionare. Până la ocuparea prin
concurs a funcţiei de director general, se numeşte, prin ordin al
ministrului sănătăţii publice, un director general interimar. #B
(6) Conducerea executivă a SNSPMPDSB este asigurată de directorul
general, care este ordonator de credite şi membru în Consiliul de
administraţie. (7) Salariul de bază al
directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii
publice, potrivit reglementărilor legale. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 684 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 685*)
În structura SNSPMPDSB va funcţiona un Consiliu ştiinţific şi pedagogic
care coordonează activităţile de învăţământ şi cercetare-dezvoltare
desfăşurate de SNSPMPDSB. Preşedintele Consiliului ştiinţific şi
pedagogic este unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi
Cercetării din Consiliul de administraţie. Numărul membrilor şi
condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi
pedagogic vor fi prevăzute în statutul aprobat de Consiliul de
administraţie, care va aproba şi componenţa nominală a Consiliului
ştiinţific şi pedagogic. #CIN *) Conform art.
68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a
hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi
instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr.
329/2009 (#M30), se abrogă art. 685 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 686*)
Regulamentul de organizare şi funcţionare, statutul, organigrama,
statul de funcţii şi structura de personal ale SNSPMPDSB vor fi
aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului
educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, la propunerea Consiliului de administraţie al
SNSPMPDSB, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. #CIN *) Conform art. 68 lit. k) din
Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a hotărârilor
Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea noilor
entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor
publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 (#M30),
se abrogă art. 686 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 687*) SNSPMPDSB are următoarele principale structuri funcţionale:
a) Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice,
administraţiei şi managementului serviciilor de sănătate; b) Centrul de management al serviciilor de sănătate; c) Centrul de cercetare şi evaluare a serviciilor de sănătate; d) Centrul naţional de promovare a sănătăţii;
e) Departamentul de sănătate publică şi management al serviciilor de
sănătate pentru persoane cu studii medii şi postliceale din domeniul
sănătăţii publice şi private. #CIN *) 1.
Conform art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2008 (#M17), cu modificările ulterioare, la data intrării în vigoare
a hotărârilor Guvernului prin care instituţiile prevăzute la alin. (1)
încep să funcţioneze, se abrogă art. 687 lit. c) din Legea nr. 95/2006.
2. Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 687 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 688*)
(1) SNSPMPDSB are normate zece posturi de personal didactic sau cu grad
ştiinţific echivalent, pentru primii doi ani de la intrarea în vigoare
a prezentului titlu, iar ulterior, în funcţie de necesităţi, numărul
acestor posturi se va stabili cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării. Posturile de personal didactic vor fi ocupate conform
legislaţiei în vigoare. Personalul Institutului Naţional de
Cercetare-Dezvoltare în Sănătate este preluat de SNSPMPDSB cu toate
drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. (2) Pentru nevoile de formare
interdisciplinare se va putea recurge la resurse umane existente în
cadrul instituţiilor universitare şi organizaţiilor interne şi
internaţionale cu activitate în domeniu. #M32 (3) *** Abrogat #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 688 alin. (1) teza a 2-a
din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 689*)
Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării
împreună cu ministerele de profil vor lua măsurile corespunzătoare
pentru asigurarea sediilor şi a bazei materiale necesare SNSPMPDSB. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 689 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 690*)
(1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în
Sănătate Bucureşti se transferă la SNSPMPDSB şi se va prelua pe bază de
protocol de predare-preluare, pe baza datelor din bilanţul contabil
întocmit la 31 decembrie 2005, actualizat potrivit prevederilor legale,
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
titlu. (2) Imobilul compus din construcţiile,
anexele şi terenul aferent, situate în municipiul Bucureşti, Str.
Vaselor nr. 31, sectorul 2, în care a funcţionat Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, trec în administrarea
SNSPMPDSB. (3) Activul şi pasivul Institutului
Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti se preiau pe
bază de protocol de predare-preluare de către SNSPMPDSB, în termen de
30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.
(4) SNSPMPDSB preia toate drepturile şi este ţinută de toate
obligaţiile Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate
Bucureşti, potrivit reglementărilor legale şi contractuale. #CIN
*) Conform art. 68 lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data
intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea noilor entităţi rezultate din reorganizarea
autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2
la Legea nr. 329/2009 (#M30), se abrogă art. 690 din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 691
(1) Înfiinţarea SNSPMPDSB ca instituţie de învăţământ superior
organizatoare de studii universitare de masterat se va face cu
respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cu parcurgerea
etapei de evaluare academică şi de acreditare.
(2) SNSPMPDSB este autorizată provizoriu pe o perioadă de 5 ani,
perioadă în care se vor face demersurile necesare acreditării, conform
normelor Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. ART. 692*)
(1) Finanţarea SNSPMPDSB se realizează din venituri proprii, precum şi
din donaţii, sponsorizări şi din alte surse, în condiţiile legii.
(2) SNSPMPDSB poate desfăşura activităţi aferente programelor naţionale
de sănătate, finanţate de la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, şi
activităţi de analiză, evaluare şi monitorizare a serviciilor de
sănătate decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate. (3) Activităţile prevăzute la alin. (2)
se realizează prin negociere directă, pe bază de contracte încheiate cu
Ministerul Sănătăţii Publice şi, respectiv, cu Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate. #CIN *) Conform art. 68
lit. k) din Legea nr. 329/2009 (#M30), la data intrării în vigoare a
hotărârilor Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
noilor entităţi rezultate din reorganizarea autorităţilor şi
instituţiilor publice prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr.
329/2009 (#M30), se abrogă art. 692 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
#B ART. 693
Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 1.329/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate
Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
876 din 4 decembrie 2002. ART. 694 Orice alte dispoziţii contrare prezentului titlu se abrogă.
TITLUL XVII Medicamentul
CAP. 1 Delimitări conceptuale
ART. 695 În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: 1. medicament:
a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având
proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau
b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită
sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau
modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni
farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui
diagnostic medical; 2. substanţă - orice materie, indiferent de origine, care poate fi: - umană, precum: sânge uman şi produse derivate din sângele uman;
- animală, precum: microorganisme, animale întregi, părţi de organe,
secreţii animale, toxine, extracte, produse derivate din sânge; - vegetală, precum: microorganisme, plante, părţi de plante, secreţii vegetale, extracte;
- chimică, precum: elemente, substanţe chimice naturale şi produşi
chimici obţinuţi prin transformare chimică sau sinteză; 3. medicament imunologic - orice medicament care constă în vaccinuri, toxine, seruri sau produse alergene: a) vaccinurile, toxinele sau serurile se referă în special la:
(i) agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii active, precum
vaccinul holeric, BCG, vaccinul poliomielitic, vaccinul variolic;
(ii) agenţi folosiţi pentru diagnosticarea stării de imunitate,
incluzând în special tuberculina şi tuberculina PPD, toxine folosite
pentru testele Schick şi Dick, brucelina; (iii)
agenţi folosiţi pentru producerea imunităţii pasive, precum antitoxina
difterică, globulina antivariolică, globulina antilimfocitică;
b) produsele alergene sunt medicamentele destinate identificării sau
inducerii unei modificări specifice şi dobândite a răspunsului imun la
un agent alergizant; 4. medicament homeopat -
orice medicament obţinut din substanţe numite suşe homeopate în acord
cu un procedeu de fabricaţie homeopat descris de Farmacopeea Europeană
sau, în abstanţa acesteia, de farmacopeele utilizate în prezent în
România şi în statele membre ale Uniunii Europene; un medicament
homeopat poate conţine mai multe principii active;
5. medicament radiofarmaceutic - orice medicament care, atunci când
este gata de folosire, conţine încorporaţi, în scopuri medicale, unul
sau mai mulţi radionuclizi (izotopi radioactivi);
6. generator de radionuclizi - orice sistem care încorporează un
radionuclid-părinte fixat, care serveşte la producerea unui
radionuclid-fiică obţinut prin eluţie sau prin orice altă metodă şi
care este folosit într-un medicament radiofarmaceutic;
7. kit (trusă) - orice preparat care urmează să fie reconstituit sau
combinat cu radionuclizi în medicamentul radiofarmaceutic final, în mod
obişnuit înaintea administrării lui; 8. precursor
radionuclidic - orice alt radionuclid produs pentru radiomarcarea altei
substanţe înaintea administrării; 9. medicament
derivat din sânge uman sau plasmă umană - medicament pe bază de
constituenţi din sânge, preparaţi industrial de unităţi publice sau
private; asemenea medicamente includ în special albumină, factori de
coagulare şi imunoglobuline de origine umană; 10.
reacţie adversă - un răspuns nociv şi nedorit, care apare la utilizarea
unui medicament în doze, întrebuinţat în mod normal la om pentru
profilaxia, diagnosticarea sau tratamentul bolii ori pentru
restabilirea, corectarea sau modificarea unor funcţii fiziologice;
11. reacţie adversă gravă - o reacţie adversă care cauzează moartea,
pune în pericol viaţa, necesită spitalizarea sau prelungirea
spitalizării, provoacă un handicap ori o incapacitate durabilă sau
importantă ori provoacă anomalii/malformaţii congenitale;
12. reacţie adversă neaşteptată - o reacţie adversă a cărei natură,
severitate sau evoluţie nu corespunde informaţiilor din rezumatul
caracteristicilor produsului; 13. rapoarte
periodice actualizate referitoare la siguranţă (RPAS) - rapoartele
periodice conţinând informaţiile înregistrate conform art. 816;
14. studiu de siguranţă postautorizare - un studiu
farmaco-epidemiologic sau un studiu clinic realizat în concordanţă cu
prevederile autorizaţiei de punere pe piaţă, desfăşurat în scopul
identificării sau cuantificării unui risc din punctul de vedere al
siguranţei pentru un medicament autorizat; 15.
abuz de medicamente - utilizarea intenţionată excesivă, permanentă sau
sporadică, a medicamentelor, care este însoţită de efecte nocive la
nivel fizic sau psihic; #M17 16. distribuţie
angro a medicamentelor - totalitatea activităţilor de procurare,
deţinere, livrare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de
eliberare a acestora către public (distribuţia en detail); asemenea
activităţi sunt efectuate de fabricanţi ori depozitele lor, importatori
şi alţi distribuitori angro sau de farmacişti ori alte persoane
autorizate să furnizeze medicamente către public în România; #B
17. obligaţie de serviciu public - obligaţia distribuitorilor angro de
a asigura permanent o gamă adecvată de medicamente care să răspundă
necesităţilor unui spaţiu geografic determinat şi de a livra pe întreg
spaţiul respectiv cantităţile solicitate în cel mai scurt termen de la
primirea comenzii; 18. reprezentant al
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă - persoana cunoscută în
mod obişnuit sub denumirea de reprezentant local, desemnată de către
deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă să îl reprezinte în România; 19. prescripţie medicală - orice prescripţie de medicamente emisă de o persoană calificată în acest sens;
20. denumirea medicamentului - denumirea atribuită unui medicament, ce
poate să fie o denumire inventată care să nu conducă la confuzii cu
denumirea comună ori cu o denumire comună sau ştiinţifică, însoţită de
marca ori numele deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă;
21. denumire comună - denumirea comună internaţională recomandată de
către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau, dacă o astfel de
denumire nu există, denumirea comună uzuală; 22.
concentraţia medicamentului - conţinutul în substanţe active, exprimat
în cantitate pe unitatea dozată, pe unitatea de volum sau de greutate,
în funcţie de forma farmaceutică; 23. ambalaj primar - recipientul sau orice altă formă de ambalaj aflată în contact direct cu medicamentul; 24. ambalaj secundar - ambalajul în care este introdus ambalajul primar; 25. etichetare - informaţiile de pe ambalajul primar sau secundar; 26. prospect - document cuprinzând informaţiile pentru utilizator, care însoţeşte medicamentul; #M37
27. autoritate competentă - Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale, denumită în continuare ANMDM; #B 28. riscuri legate de utilizarea medicamentului:
- orice risc pentru sănătatea pacientului sau pentru sănătatea publică,
legat de calitatea, siguranţa ori eficacitatea medicamentului; - orice risc de efecte indezirabile asupra mediului;
29. raport risc - beneficiu - o evaluare a efectelor terapeutice
pozitive ale medicamentului, comparativ cu riscurile definite la pct.
28 prima liniuţă; 30. medicament din plante
medicinale cu utilizare tradiţională - orice medicament din plante care
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 714 alin (1);
31. medicament din plante - orice medicament conţinând ca substanţe
active exclusiv una sau mai multe substanţe vegetale sau preparate din
plante ori o combinaţie între una sau mai multe astfel de substanţe
vegetale ori preparate din plante; 32. substanţe
vegetale - plante, părţi din plante, alge, fungi, licheni întregi,
fragmentaţi sau tăiaţi, într-o formă neprocesată, de obicei uscaţi, dar
uneori proaspeţi; anumite exudate ce nu au fost supuse unui tratament
specific sunt, de asemenea, considerate a fi substanţe vegetale;
substanţele vegetale sunt definite precis prin partea din plantă care
este utilizată şi prin denumirea botanică în sistemul binominal (gen,
specie, varietate şi autor); 33. preparate din
plante - preparate obţinute prin supunerea substanţelor din plante la
tratamente precum extracţia, distilarea, presarea, fracţionarea,
purificarea, concentrarea sau fermentarea; acestea includ substanţe din
plante concasate sau pulverizate, tincturi, extracte, uleiuri
esenţiale, sucuri obţinute prin presare sau exudate procesate; #M17
34. procedura centralizată - procedura de autorizare de punere pe piaţă
prevăzută în Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr.
726/2004, care stabileşte procedurile comunitare pentru autorizarea şi
supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi care constituie
Agenţia Europeană a Medicamentelor, şi în Regulamentul (CE) nr.
1.394/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie
2007 privind medicamentele pentru terapie avansată; #B 35. ţări terţe - alte ţări decât România şi statele membre ale Uniunii Europene; #M17
36. medicament pentru terapie avansată - un produs, astfel cum este
definit în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.394/2007.
#B CAP. 2 Domeniu de aplicare
ART. 696
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman,
destinate punerii pe piaţă în România, fabricate industrial sau produse
printr-o metodă implicând un proces industrial.
(2) În cazul în care, luând în considerare toate caracteristicile unui
produs, acesta poate fi încadrat atât în definiţia de "medicament", cât
şi în definiţia unui produs reglementat de altă lege naţională, se
aplică prevederile prezentului titlu. (3) Fără a
aduce atingere prevederilor alin. (1) şi ale art. 697 lit. d), cap. IV
al prezentului titlu se aplică medicamentelor destinate exclusiv
exportului şi produselor intermediare. ART. 697 (1) Prevederile prezentului titlu nu se aplică:
a) medicamentelor preparate în farmacie conform unei prescripţii
medicale pentru un anumit pacient (numite formule magistrale);
b) medicamentelor preparate în farmacie conform indicaţiilor unei
farmacopei şi destinate eliberării directe către pacienţii farmaciei
respective (numite formule oficinale); c)
medicamentelor destinate studiilor de cercetare şi dezvoltare, dar fără
a aduce atingere prevederilor legale referitoare la implementarea bunei
practici în desfăşurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de
uz uman; d) produselor intermediare destinate a fi procesate de către un fabricant autorizat; e) radionuclizilor utilizaţi sub formă de surse închise;
f) sângelui total, plasmei sau celulelor sangvine de origine umană,
exceptând plasma preparată printr-o metodă care presupune un proces
industrial; #M17 g) medicamentelor pentru
terapie avansată, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr.
1.394/2007, care sunt preparate în mod nesistematic, în conformitate cu
standarde de calitate specifice şi care sunt utilizate în România, în
cadrul unui spital, sub responsabilitatea unui medic, în scopul de a se
conforma unei prescripţii medicale privind un medicament adaptat
special destinat unui anumit pacient. (2)
Fabricarea medicamentelor prevăzute la alin. (1) lit. g) este
autorizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale. Aceasta se asigură că cerinţele privind trasabilitatea şi
farmacovigilenţa, precum şi standardele de calitate specifice prevăzute
la lit. g) sunt echivalente cu cele prevăzute la nivel comunitar cu
privire la medicamentele pentru terapie avansată pentru care este
necesară autorizarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004
al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 de
stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi
supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a
unei agenţii europene a medicamentului. #B ART. 698
(1) Prezentul titlu nu derogă de la prevederile legislaţiei naţionale
compatibilizate cu normele comunitare referitoare la protecţia
radiologică a persoanelor supuse examinărilor sau tratamentelor
medicale ori la regulile de siguranţă pentru protecţia sănătăţii
populaţiei şi a lucrătorilor împotriva pericolelor datorate radiaţiilor
ionizante. (2) Prezentul titlu nu aduce atingere
legislaţiei naţionale compatibilizate cu normele comunitare referitoare
la schimbul de substanţe terapeutice de origine umană.
(3) Prezentul titlu nu aduce atingere competenţelor Ministerului
Sănătăţii Publice privind stabilirea preţurilor medicamentelor sau
includerea medicamentelor în domeniul de aplicare a schemelor naţionale
de asigurări de sănătate, pe baza condiţiilor de sănătate, economice şi
sociale. ART. 699 (1)
Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea
prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a
răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu bună-credinţă, conform
specificaţiilor unei persoane calificate autorizate, şi destinate
pacienţilor aflaţi sub responsabilitatea sa directă. Condiţiile de
excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice autorizează temporar distribuţia unui
medicament neautorizat în situaţia unei suspiciuni de epidemie sau în
cazul unei epidemii confirmate cu agenţi patogeni, toxine, precum şi în
cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenţi
chimici sau radiaţii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea
populaţiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de
medicamentele autorizate. (3) Răspunderea civilă
şi administrativă a deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă,
fabricanţilor şi persoanelor calificate din sănătate, cu respectarea
prevederilor alin. (1), nu este angajată pentru consecinţele rezultând
din: a) utilizarea unui medicament altfel decât pentru indicaţiile autorizate;
b) utilizarea unui medicament neautorizat, în cazul în care o asemenea
utilizare este recomandată sau solicitată de o autoritate naţională
competentă ca răspuns la o suspiciune de răspândire sau la o răspândire
confirmată a agenţilor patogeni, toxinelor, agenţilor chimici sau
radiaţiilor nucleare, susceptibilă să producă daune.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică indiferent dacă a fost sau nu
eliberată o autorizaţie naţională ori comunitară de punere pe piaţă şi
nu aduc atingere dispoziţiilor Legii nr. 240/2004 privind răspunderea
producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.
CAP. 3 Punerea pe piaţă
SECŢIUNEA 1 Autorizarea de punere pe piaţă
ART. 700
(1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o
autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu
prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform
procedurii centralizate. (2) Nici un medicament
nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe
piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu prevederile prezentului
titlu. (3) După ce un medicament a primit o
autorizaţie iniţială de punere pe piaţă, conform alin. (1), respectiv
alin. (2), orice concentraţii, forme farmaceutice, căi de administrare
şi forme de prezentare suplimentare, precum şi orice variaţii sau
extensii trebuie autorizate separat conform alin. (1), respectiv alin.
(2), sau incluse în autorizaţia iniţială de punere pe piaţă; toate
aceste autorizaţii de punere pe piaţă sunt considerate ca aparţinând
aceleiaşi autorizaţii globale, mai ales în scopul aplicării
prevederilor art. 704 alin. (1) şi ale art. 852.
(4) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă este responsabil de
punerea pe piaţă a medicamentului; desemnarea unui reprezentant nu
exonerează deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă de răspundere
juridică. (5) Autorizaţia prevăzută la alin. (1),
respectiv alin. (2), este necesară şi pentru generatorii de
radionuclizi, kiturile (truse), precursorii radionuclidici şi
medicamentele radiofarmaceutice fabricate industrial. ART. 701
Autorizaţia de punere pe piaţă nu este necesară pentru medicamentele
radiofarmaceutice preparate la momentul utilizării de către o persoană
sau instituţie care, conform legislaţiei naţionale, este autorizată să
utilizeze aceste medicamente potrivit instrucţiunilor fabricantului,
într-un centru sanitar acreditat şi pornind exclusiv de la generatori
de radionuclizi, kituri (truse) sau precursori radionuclidici
autorizaţi. ART. 702 (1) În
vederea obţinerii unei autorizaţii de punere pe piaţă pentru un
medicament trebuie depusă o cerere la Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. (2)
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) medicamentele care trebuie
să fie autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentelor prin procedura
centralizată. (3) O autorizaţie de punere pe
piaţă nu poate fi eliberată decât unui solicitant stabilit în România
sau într-un stat membru al Uniunii Europene. (4)
Cererea de autorizare de punere pe piaţă trebuie să fie însoţită de
următoarele informaţii şi documente, care trebuie să fie transmise în
conformitate cu normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice
şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin
al ministrului sănătăţii publice: a) numele sau
denumirea şi domiciliul sau sediul social ale solicitantului şi, unde
este cazul, ale fabricantului; b) denumirea medicamentului;
c) caracteristicile calitative şi cantitative ale tuturor
constituenţilor medicamentului, inclusiv denumirea comună
internaţională (DCI) recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
dacă există o asemenea denumire sau o referire la denumirea chimică
relevantă; d) evaluarea riscurilor pe care
medicamentul le-ar putea prezenta pentru mediu; acest impact este
evaluat şi, de la caz la caz, se iau măsuri specifice pentru limitarea
sa; e) descrierea metodei de fabricaţie; f) indicaţiile terapeutice, contraindicaţiile şi reacţiile adverse;
g) posologia, forma farmaceutică, modul şi calea de administrare,
precum şi perioada de valabilitate prezumată; h)
explicaţiile privind măsurile de precauţie şi siguranţă care trebuie
luate pentru depozitarea medicamentului, administrarea sa la pacienţi
şi eliminarea reziduurilor, precum şi indicarea riscurilor potenţiale
pe care medicamentul le prezintă pentru mediu; i) descrierea metodelor de control utilizate de fabricant; j) rezultatele: - testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice sau microbiologice); - testelor preclinice (toxicologice şi farmacologice); - studiilor clinice;
k) descrierea detaliată a sistemului de farmacovigilenţă şi, acolo unde
este cazul, a sistemului de management al riscurilor pe care
solicitantul îl va pune în aplicare; l) o
declaraţie privind faptul că studiile clinice derulate în afara
României şi Uniunii Europene îndeplinesc criteriile etice din Normele
referitoare la implementarea regulilor de bună practică în desfăşurarea
studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman aprobate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice; m) un
rezumat al caracteristicilor produsului, conform art. 708, o machetă a
ambalajului secundar, conţinând detaliile prevăzute la art. 763, şi ale
ambalajului primar al medicamentului, conţinând detaliile prevăzute la
art. 764, precum şi prospectul, conform art. 769; n) un document care să ateste faptul că fabricantul este autorizat să producă medicamente în ţara sa;
o) - câte o copie de pe fiecare autorizaţie de punere pe piaţă a
medicamentului obţinută într-un alt stat, însoţită de lista statelor
membre ale Uniunii Europene în care cererea de autorizare depusă în
conformitate cu Directiva 2001/83/CE instituind codul comunitar al
medicamentelor de uz uman, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L311 din 28 noiembrie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, este în curs de examinare;
- o copie de pe rezumatul caracteristicilor produsului, propus de către
solicitant, potrivit art. 708, sau aprobat de autoritatea competentă a
statului membru al Uniunii Europene în acord cu art. 21 din Directiva
2001/83/CE; - o copie a prospectului propus
conform art. 769 sau aprobat de autoritatea competentă a statului
membru al Uniunii Europene conform art. 61 din Directiva 2001/83/CE;
- detalii ale oricărei decizii de refuz al autorizării pronunţate
într-un alt stat, precum şi motivele acestei decizii. Această informaţie trebuie actualizată periodic;
p) o copie a oricărei desemnări a medicamentului ca medicament orfan în
conformitate cu Regulamentul nr. 141/2000/CE privind medicamentele
orfane, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE)
nr. L 018 din 22 ianuarie 2000, însoţită de o copie a opiniei relevante
a Agenţiei Europene a Medicamentelor; q) dovada
că solicitantul beneficiază de serviciile unei persoane calificate,
responsabilă cu activitatea de famacovigilenţă, şi că dispune de
mijloacele necesare pentru notificarea oricărei reacţii adverse
suspectate a apărea în România sau într-un alt stat.
(5) Documentele şi informaţiile privind rezultatele testelor
farmaceutice şi preclinice şi ale studiilor clinice prevăzute la alin.
(4) lit. j) sunt însoţite de rezumate conform prevederilor art. 709. ART. 703
O cererea de autorizare de punere pe piaţă pentru un generator de
radionuclizi trebuie să conţină, pe lângă elementele prevăzute la art.
702 şi la art. 704 alin. (1), următoarele informaţii şi documente:
a) o descriere generală a sistemului, precum şi o descriere detaliată a
componentelor sistemului, care pot afecta compoziţia sau calitatea
preparării radionuclidului-fiică; b) caracteristicile calitative şi cantitative ale eluatului sau ale sublimatului. ART. 704
(1) Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără
a aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale
şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele
testelor preclinice şi ale studiilor clinice, dacă poate demonstra că
medicamentul este un generic al unui medicament de referinţă care este
sau a fost autorizat de cel puţin 8 ani în România, într-un stat membru
al Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura
centralizată. Un medicament generic autorizat
potrivit prezentei prevederi nu va fi comercializat înainte de trecerea
a 10 ani de la autorizarea iniţială a medicamentului de referinţă.
Prima teză se aplică şi în cazul în care medicamentul de referinţă nu a
fost autorizat în România, iar cererea pentru medicamentul generic a
fost depusă în această ţară. În acest caz, solicitantul trebuie să
indice în documentaţia depusă numele statului membru al Uniunii
Europene în care medicamentul de referinţă este sau a fost autorizat.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
solicită autorităţii competente din statul membru al Uniunii Europene
indicat de solicitant confirmarea faptului că medicamentul de referinţă
este sau a fost autorizat, compoziţia completă a medicamentului de
referinţă şi, dacă este cazul, altă documentaţie relevantă. La
solicitări de acest tip ale autorităţilor competente din statele membre
ale Uniunii Europene, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale răspunde în cel mult o lună.
Perioada de 10 ani la care se face referire în teza a doua poate fi
prelungită cu maximum un an dacă, în timpul primilor 8 ani din acei 10
ani, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă obţine o autorizaţie
pentru una sau mai multe indicaţii terapeutice noi care, potrivit
evaluării ştiinţifice realizate în vederea autorizării, se consideră că
aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparaţie cu terapiile
existente. (2) În înţelesul prezentului articol, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
a) medicament de referinţă - un medicament autorizat în conformitate cu
art. 700 şi 702 ale prezentului titlu sau un medicament autorizat în
unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Uniunea
Europeană prin procedura centralizată; b)
medicament generic - un medicament care are aceeaşi compoziţie
calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substanţele active şi
aceeaşi formă farmaceutică ca medicamentul de referinţă şi a cărui
bioechivalenţă cu medicamentul de referinţă a fost demonstrată prin
studii de biodisponibilitate corespunzătoare. Diferitele săruri,
esteri, eteri, izomeri, amestecuri de izomeri, complecşi sau derivaţi,
ai unei substanţe active sunt consideraţi aceeaşi substanţă activă,
dacă nu prezintă proprietăţi semnificativ diferite în ceea ce priveşte
siguranţa şi/sau eficacitatea. În acest caz, solicitantul trebuie să
furnizeze informaţii suplimentare care să dovedească siguranţa şi/sau
eficacitatea diferitelor săruri, esteri sau derivaţi ai unei substanţe
active autorizate. Diferitele forme farmaceutice orale cu eliberare
imediată sunt considerate a fi aceeaşi formă farmaceutică. Solicitantul
nu trebuie să furnizeze studii de biodisponibilitate, dacă el poate
demonstra că medicamentul generic îndeplineşte criteriile relevante aşa
cum sunt ele definite în ghidurile detaliate corespunzătoare.
(3) Dacă medicamentul nu se încadrează în definiţia unui medicament
generic conform alin. (2) lit. b) sau dacă bioechivalenţa nu poate fi
demonstrată prin studii de biodisponibilitate ori în cazul schimbărilor
în substanţa/substanţele activă/active, indicaţiile terapeutice,
concentraţia, forma farmaceutică sau calea de administrare, faţă de
medicamentul de referinţă, este necesară furnizarea rezultatelor
testelor preclinice şi a studiilor clinice corespunzătoare.
(4) Când un medicament biologic, similar cu un medicament biologic de
referinţă, nu îndeplineşte condiţiile pentru a se încadra în definiţia
medicamentelor generice, datorită în special diferenţelor legate de
materiile prime sau diferenţelor dintre procesul de fabricaţie al
medicamentului biologic şi al medicamentului biologic de referinţă,
trebuie furnizate rezultatele testelor preclinice şi ale studiilor
clinice corespunzătoare în legătură cu aceste condiţii. Tipul şi
cantitatea datelor suplimentare de furnizat trebuie să respecte
criteriile relevante prevăzute în Normele şi protocoalele analitice,
farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor,
aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, precum şi în
ghidurile detaliate referitoare la acestea. Nu trebuie furnizate
rezultatele altor teste şi studii din dosarul medicamentului de
referinţă. (5) În cazul în care se depune o
cerere pentru o nouă indicaţie a unei substanţe cu utilizare bine
stabilită, suplimentar faţă de prevederile alin. (1), se acordă o
perioadă de exclusivitate a datelor noncumulativă de un an, dacă au
fost efectuate teste preclinice şi studii clinice semnificative
referitoare la noua indicaţie. (6) Desfăşurarea
testelor şi studiilor necesare în scopul aplicării prevederilor alin.
(1), (2), (3) şi (4) şi cerinţele practice care rezultă nu sunt
considerate ca fiind contrarii drepturilor privind brevetele şi
certificatele de protecţie suplimentară pentru medicamente. ART. 705
Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără a
aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale
şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele
testelor preclinice şi studiilor clinice dacă poate demonstra că
substanţele active ale medicamentului au utilizare medicală bine
stabilită în Uniunea Europeană de cel puţin 10 ani, au o eficacitate
recunoscută şi un nivel de siguranţă acceptabil în condiţiile stabilite
în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice
referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice; în acest caz, rezultatele testelor şi
studiilor vor fi înlocuite de literatura ştiinţifică corespunzătoare. ART. 706
În cazul medicamentelor ce conţin substanţe active care intră în
compoziţia unor medicamente autorizate, dar care nu au fost încă
utilizate într-o combinaţie în scop terapeutic, trebuie furnizate
rezultatele unor noi teste preclinice şi studii clinice în legătură cu
acea combinaţie, conform prevederilor art. 702 alin. (4) lit. j), dar
nu este necesară furnizarea referinţelor ştiinţifice privind fiecare
substanţă activă. ART. 707
După eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţă, deţinătorul
autorizaţiei poate permite utilizarea documentaţiei farmaceutice,
preclinice şi clinice din dosarul medicamentului, în vederea examinării
solicitărilor ulterioare în legătură cu alte medicamente având aceeaşi
compoziţie calitativă şi cantitativă de substanţe active şi aceeaşi
formă farmaceutică. ART. 708 Rezumatul caracteristicilor produsului conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele informaţii: 1. denumirea medicamentului urmată de concentraţie şi de forma farmaceutică;
2. compoziţia calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substanţele
active şi acei excipienţi a căror cunoaştere este necesară pentru
corecta administrare a medicamentului; se folosesc denumirile comune
uzuale sau denumirile chimice; 3. forma farmaceutică; 4. date clinice: 4.1. indicaţii terapeutice; 4.2. doze şi mod de administrare pentru adulţi şi, dacă este cazul, pentru copii; 4.3. contraindicaţii;
4.4. atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare şi, în cazul
medicamentelor imunologice, orice precauţii speciale ce trebuie luate
de persoanele care manipulează astfel de produse şi le administrează
pacienţilor, împreună cu precauţiile care trebuie luate de pacient; 4.5. interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune; 4.6. utilizare în timpul sarcinii şi alăptării; 4.7. efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje; 4.8. reacţii adverse; 4.9. supradozaj (simptome, proceduri de urgenţă, antidoturi); 5. proprietăţi farmacologice: 5.1. proprietăţi farmacodinamice; 5.2. proprietăţi farmacocinetice; 5.3. date preclinice de siguranţă; 6. informaţii farmaceutice: 6.1. lista excipienţilor; 6.2. incompatibilităţi majore;
6.3. perioada de valabilitate, inclusiv după reconstituirea
medicamentului sau după ce ambalajul primar a fost deschis pentru prima
dată, unde este cazul; 6.4. precauţii speciale pentru păstrare; 6.5. natura şi conţinutul ambalajului;
6.6. precauţii speciale privind eliminarea medicamentelor nefolosite
sau a reziduurilor rezultate din aceste medicamente, dacă este cazul; 7. deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă; 8. numărul (numerele) autorizaţiei de punere pe piaţă; 9. data primei autorizări sau a reînnoirii autorizaţiei; 10. data revizuirii textului; 11. pentru medicamentele radiofarmaceutice, detaliile complete privind dozimetria radiaţiilor interne;
12. pentru medicamentele radiofarmaceutice, instrucţiuni suplimentare
detaliate pentru prepararea extemporanee şi controlul calităţii unui
astfel de preparat şi, unde este cazul, durata maximă de păstrare în
timpul căreia orice preparat intermediar, cum ar fi o eluţie sau
medicamentul gata de utilizare, corespunde specificaţiilor; în cazul
autorizărilor conform prevederilor art. 704, acele părţi ale
rezumatului caracteristicilor medicamentului de referinţă referitoare
la indicaţii sau forme farmaceutice încă protejate de brevet la
momentul în care un medicament generic este pus pe piaţă nu trebuie
incluse. ART. 709 (1)
Înaintea depunerii la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale a rezumatelor detaliate prevăzute la art. 702
alin. (5), solicitantul trebuie să se asigure că acestea au fost
elaborate şi semnate de experţi cu calificările tehnice şi profesionale
necesare, care trebuie să fie prezentate într-un scurt curriculum vitae.
(2) Persoanele având calificările tehnice şi profesionale prevăzute la
alin. (1) trebuie să justifice orice utilizare a literaturii
ştiinţifice prevăzute la art. 705 în conformitate cu condiţiile
stabilite în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi
clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al
ministrului sănătăţii publice. (3) Rapoartele
detaliate ale experţilor fac parte din dosarul pe care solicitantul îl
prezintă la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţiile speciale aplicabile medicamentelor homeopate
ART. 710
(1) Medicamentele homeopate fabricate şi puse pe piaţă în România
trebuie să fie autorizate conform art. 711, 712 şi 713.
(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
trebuie să elaboreze o procedură de autorizare simplificată pentru
medicamentele la care se face referire la art. 711, care să fie
aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ART. 711
(1) Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare
simplificată numai medicamentele homeopate care satisfac toate
condiţiile următoare: - cale de administrare orală sau externă; - absenţa unor indicaţii terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în oric
